Ion Iliescu spune că stînga are nevoie de intelectuali, că prea este dominat spaţiul public de dreapta. La rîndul său, Adrian Năstase spune că toţi analiştii care cer reformarea PSD sînt de dreapta şi, oricum, nu ar vota cu acest partid, indiferent cum ar arăta el. Modul în care ridică Adrian Năstase problema este un fel inteligent de a pune căruţa înaintea boilor: întrucît cei care cer reforma oricum nu ar vota cu noi, atunci nu are rost să facem reforma. Mulţumit de logica sa, Năstase uită că înainte de necesitatea de reformă a existat un partid nereformat. De aici şi veşnica dilemă a celor care ar vrea să promoveze justiţia socială în România: dacă simt de stînga, musai trebuie să fiu coleg de bancă cu Mitrea, Micky Şpagă, Cozmâncă şi restul? Musai, pare a răspunde Năstase, altfel eşti de dreapta. Şi eşti nemulţumit, deci eşti de dreapta, deci nu meriţi să fii ascultat. Păi, nu?Cum s-a ales intelectualitatea română cu eticheta de dreptaci? Erau intelectualii români anti-FSN (PDSR, PSD) pentru că sînt de dreapta sau sînt "de dreapta" pentru că erau anti-FSN (PDSR, PSD)?Apropo, ştiţi ce poziţie are Liiceanu faţă de salariul minim pe economie? Dar Patapievici, faţă de codul muncii? (C. G.)