Nici nu mai știu cum arată diminețile fără cafea. Fără gustul intens al lichidului cald, în care am turnat cîteva picături de lapte. Să fi fost din vremea liceului sau de-abia a facultății, cînd țineam lîngă pat un filtru turcesc, din care picura hipnotic o licoare sălcie și decolorată? 

Există un ritm între înghițituri și dezmorțirea creierului, între trecerea de la somnolență la deșteptare, iar într-o ceașcă poate să încapă toată promisiunea zilei care tocmai începe. Rutina nivelează spațiile, nu contează unde dorm, ci coregrafia dimineților, pe care o multiplic din nou și din nou.

Mereu mi-a plăcut să scriu dimineața, ca și cînd în prospețimea zilei aș fi fost eu în variantă condensată. După ce ies din casă, parcă mă pierd printre alte gînduri, oameni, imagini și îmi e mult mai greu să mă concentrez și să mă adun. Lîngă pat vor fi întotdeauna niște cărți începute, răsfoite. Serile nu se pot termina altfel. Textul scris așază zațul zilei, îl lasă să se odihnească. Citesc și doar așa invoc somnul. Copiii cărora li se spun povești nu pot adormi fără acest ritual, cei care citesc au nevoie de liniștea și intimitatea cărților care îi așteaptă mereu acasă, fără să le ceară ceva sau să-i tragă de mînecă dacă nu le-au băgat în seamă sau au lipsit o perioadă.

Cu siguranță, fac lucrurile într-o anumită ordine. De unele nici nu-mi mai dau seama. Le „traduc” doar în realitate. Ca într-un vis care începe și se termină în același punct.

În urmă cu niște ani mă amuza obiceiul unui prieten de a călători cu o pernă mică în bagaj. Acum îl înțeleg atît de bine. Unul dintre primele lucruri pe care le fac cînd plec de acasă e să verific moliciunea celor pe care le găsesc pe pat. Aș putea să fac o criză de nervi doar dacă oferta se dovedește improprie și numai la gîndul că, din cauza asta, o să mă foiesc toată noaptea fără să reușesc să închid ochii cu adevărat.

Cu cît trăim mai mult, cu atît rutinele noastre devin mai complexe, mai rafinate. Iar schimbarea va trebui să-și facă loc ca un vălătuc de praf printre lucrurile frumos aranjate. Și, chiar cînd ne sîcîie și ne e teamă de ea, o s-o lăsăm să intre în viețile noastre. Căci doar așa putem să ne dăm seama din ce combinații stranii sîntem făcuți.

Le mulțumesc invitaților mei pentru rutinele împărtășite și pentru această călătorie în intimitatea vieților lor.