După pacea de la Karlowitz din 1699, orașul Arad a intrat oficial sub stăpînirea Austriei. Autoritățile au transformat orașul în sediul regimentelor de graniță, formate din militari sîrbi. Fiind centru militar, orașul a fost pus sub autoritatea comandamentului suprem austriac. Treptat, în jurul cetății se ridică alături de „orașul militar“, populat mai ales de sîrbi, și un oraș civil denumit „civitas germanica“, locuit de germani, români şi maghiari.

La începutul secolului al XVIII-lea, așe-zarea în oraș a meșteșugarilor și co-mer-cianților s-a dovedit benefică pentru e-vo-luția economică a acestuia. Cu toate acestea, dezvoltarea economică a Aradului era frînată de menținerea jurisdicției feudale.

Încă în anul 1725 i s-a promis Aradului ridicarea la rangul de oraș liber regesc. După desființarea regimentelor gră-ni-cerești, locuitorii urbei își reînnoiesc cererile adresate împărătesei Maria Tereza solicitînd pentru orașul lor statutul de „civitas“. Un prim pas în eliberarea orașului s-a făcut în anul 1759, cînd se obține răscumpărarea robotei locuitorilor.

După vizita din anul 1768, la Arad, a moștenitorului coroanei habsburgice Iosif al II-lea, orașul își pierde veniturile provenite din arendarea regalilor camerale, acestea fiind date în arendă altora. Cu greu a reușit deputăția trimisă la Viena să reobțină arendarea acestor venituri pe seama orașului.

Cu prilejul unei noi vizite a aceluiași moștenitor imperial, de data aceasta în anul 1773, a fost reînnoită cererea de trecere a Aradului în rîndul orașelor libere regești. În urma acestor solicitări, în anul 1774, împărăteasa Maria Tereza a eliberat orașul de sub jurisdicția nobiliară.

Atitudinea loială a orașului faţă de împărăție în timpul războaielor cu Franța, precum și donația de 2.689 de guldeni au cîntărit, cu siguranță, în hotărîrea împăratului Francisc din 1795, prin care s-a fixat suma de 200.000 de florini necesară răscumpărării obligațiilor orașului. Suma a fost plătită cu mari eforturi în anul 1808.

Desele deputațiuni ale orașului în capitala imperiului, promisiunile repetate ale Curții vieneze și, nu în ultimul rînd, suma deloc neglijabilă de 336.092 de florini au grăbit în cele din urmă hotărîrea Vienei. La 12 aprilie 1834 a fost semnată de împărat diploma prin care Aradul primea statutul de oraș liber regesc.

Transcrierea pe pergament și pictarea stemei orașului au amînat aducerea la Arad a diplomei sigilate. Este posibil ca întîrzierea să fi fost determinată și de dorința casei imperiale de a lega evenimentul de împlinirea, la 1 august, a 30 de ani de la proclamarea lui Francisc I ca împărat al Austriei, precum și de împlinirea vîrstei de 66 ani de către acesta.

La data de 21 august 1834, cu prilejul „Sărbătorilor Aradului“, care s-au desfășurat pe parcursul a 11 zile, între 17-28 august, a avut loc festivitatea oficială de atribuire a calității de oraș liber regesc. Comisarul imperial, baronul Orczy Laurențiu, în cortul din fața primăriei, a înmînat în mod festiv diploma adusă de la Viena. Acesta a fost întîmpinat de localnici, de corpurile de miliţie urbană, de unități călare şi de reprezentanţi ai breslelor care jură credinţă împăratului, al cărui portret era expus în cort, şi patriei, după proclamarea Oraşului Liber Regesc.

Locuitorii s-au bucurat și ei de marea sărbătoare. Au fost sacrificați doi boi grași și s-au împărțit, conform documentelor, 130 de găleți de vin roșu și alb.

Seara, orașul a fost iluminat de torțe și lampioane, iar balul organizat a ținut pînă la ora 3 dimineața. Din păcate, bucuria arădenilor a fost marcată de ploaia torențială care a căzut la lăsarea nopții.

În cuprinsul diplomei sînt prezentate argumentele pentru care casa imperială a hotărît să acorde Aradului statutul de oraș liber regesc. Cu acest prilej, este amintit printre altele atașamentul locuitorilor faţă de monarhie, dovedit cu prilejul războaielor cu Franța. De asemenea, în 22 de puncte sînt enumerate drepturile de care urmau să se bucure cetățenii orașului.

Conform diplomei, urbea avea dreptul la un consiliu intern format din primar, jude, opt consilieri și un consiliu extern compus din 60 de membri, precum și la reprezentarea orașului în starea a IV-a a Dietei. Dar opoziția nobilimii mijlocii și mari a anulat vremelnic această posibilitate.

Primul primar al Aradului, ca oraș liber regesc, a fost Heim Domokos. Tot în prezenţa comisarului imperial a fost constituit primul consiliu orășenesc, iar funcționarii au depus jurămîntul.

După obținerea acestui statut, orașul se înscrie tot mai mult pe linia industrializării. Dintr-un oraș în care, la începutul secolului al XIX-lea, raţele sălbatice aflate pe bălțile din centrul orașului puteau fi încă vînate din poarta casei, Aradul ajunge la sfîrșitul aceluiași secol să fie unul dintre centrele urbane cele mai importante din statul ungar, din zona central-est europeană și din vestul actualei Românii. 

Corneliu Pădurean este istoric, profesor univ. dr. la Universitatea „Aurel Vlaicu“ din Arad.

Foto: Ciprian Hord