Arad™

Adrian VIORESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 787 din 21-28 martie 2019
Arad™ jpeg

Copilărie. În Timișoara – iar cînd pomenești Timișoara într-un text despre Arad dai semnul că ecumenismele de pe-aici funcționează și pe rivalități și ironie, nu doar pe politețuri și bunăvoință, dar despre asta un banc la final. Așadar, în orașul de pe Bega, în cartierul numit Între vii – spre stupoarea copilului de atunci, care vedea clar cum cartierul e flancat de patru cimitire. Un cimitir ortodox, unul mixt, unul evreiesc și unul zis al săracilor, iar în rest nu foarte multă boltă cu vie prin curțile caselor. Crescut de un fel de bunică adoptivă, unguroaică și catolică, la a doua căsătorie – prima, cu un șvab din SS mort în prizonierat la ruși, a doua cu un oltean înalt și frumos. Și bunicul adoptiv e la a doua căsătorie, din prima i se născuse un copil care avea să devină episcop ortodox. Căsătoria cu olteanul cel frumos a salvat-o pe bunica adoptivă de la deportare, asta era singura amintire dramatică din comunism. De dinainte de război, își amintea o rimă cu Arad și Timișoara: Arad halad, Temesvár marad. Cu rima asta, maghiarii locului rezumau varianta maximalistă, care n-a fost să fie, a Diktatului: Aradul se duce, Timișoara rămîne. Au rămas, de fapt, amîndouă în Regat.

Pubertate. La Arad, coleg de generală cu Țocu – și o vară de prietenie intensă, vara lui The Final Countdown și Black Celebration, vara de dinaintea emigrării lui Țocu în Israel. Cu tată evreu și mamă sîrboaică, prietenul meu s-a tăiat împrejur cu doar cîteva zile înainte de plecare. Țineau toate sărbătorile, după toate calendarele, mama lui făcea prăjituri foarte bune, și mă invitau și la nocturnele de Filmski maraton – o variantă iugoslavă de HBO. Țocu avea televizor color și antenă bună, se vedeau nu doar ungurii, ci și sîrbii, fără purici. În chiar ziua plecării lui spre Țara Făgăduinței, ne-am luat amîndoi bătaie de la Miliția română pentru simularea unui furt de biciclete. A fost complicat și atunci să explicăm Miliției și părinților în ce consta simularea, e complicat și acum.

Adolescență. Arad, înainte de Revoluție. Un coleg de bancă, Robert K., maghiar evanghelic, fuge în ’89 cu familia în Ungaria. Cînd ne revedem, după mulți ani, mi o prezintă pe soția lui și spune rîzînd: ne-a cununat o preoteasă. Auzisem că aveți și voi, în Arad, așa ceva, la Biserica Roșie. Hai să verificăm. Tot o colegă de bancă: Karin S., șvăboaică, probabil catolică, încearcă și ea pe la final de comunism să fugă din țară cu părinții. Sînt toți prinși, bătuți, pedepsiți. De-abia pe la mijlocul anilor ’90, cu acte în regulă, emigrează în Germania. Karin ajunge în Irlanda de Nord, unde se mărită cu un fost soldat IRA.

Adolescență, după Revoluție. Fac o revistă cu doi colegi de liceu: un Vizental și o Unterweger. Scoatem cîteva numere, le vindem în liceu și pe stradă, ne umplem de bani. Dacă vrem să zburăm la București să-i luăm interviu regelui întors din exil și reîntors imediat la aeroport, ne urcăm pe avion, zburăm, ne cazăm la hotelul cel bun, mîncăm la restaurant. A ținut treaba pînă ne-a trimis ANAF-ul de pe atunci o somație să ne punem actele în regulă. Care acte? Nici măcar Vizental n-a mai avut chef să continue.

Tinerețe, fragedă tinerețe. Timișoara, din nou. Mă căsătoresc cu Cristina, fostă Venter, fata primarului PRM-ist al unei mari comune bănățene locuită odinioară de șvabi.

Încă tinerețe. Politice la Arad. Disciplina confesională a votului e testată cu succes în oraș. Prind mandate doi primari neoprotestanți. Unul al Convenției, celălalt PDSR. Primul, admirat pentru că venea cu bicicleta la birou, e poate fondatorul celui mai influent cult din Arad: biciclismul.

Maturitate, afaceri. O librărie numită Als ob. O editură, Hartmann. O agenție de comunicare în care sînt coleg cu un băiat din Secuime care pentru prima dată a rostit mai mult de două propoziții în românește atunci cînd a fost nevoit să reclame la Poliția Odorhei furtul unei biciclete. Cît am lucrat împreună, patru-cinci ani, eu l-am învățat pe el limba oficială, el pe mine Photoshop. Nici unul n-am învățat afaceri.

Midlife, cultură. Cu un regizor, Abrahamson, prin Arad, el vrea să viziteze sinagoga neologă. Sinagoga e ascunsă în curtea cam cenușie a unei clădiri în care a stat și Kafka vreo cîteva zile. Sinagoga e și ascunsă, și încuiată, dar îl găsim în curte pe însuși președintele comunității – care e bucuros de vizitatori străini. Dar nu are cheie, portarul e plecat. Poate revenim. Promitem că da. Pe domnul președinte al comunității îl cheamă Schlessinger. Îmi dau seama că schlessinger se spune în Arad la jaluzele.

Iar acum, bancul. Prima zi de armată, în dormitor, pifanii vor să se cunoască unii pe alții.

– Tu de unde ești?

– Din București.

– Aaa, și eu din București. Berceni. Tu de unde din București?

Pauză.

– Ei, nu chiar din București. Din Voluntari.

– Dar tu, tu de unde vii?

– Eu? Din Cluj.

O voce:

– Serios? Și eu, tot din Cluj. Din Mănăștur. Tu ce cartier?

– D-apu nu chiar propriu-zis din Cluj. Din Florești.

– Aha. Dar tu?

– Eu? Din Timișoara.

– Salutare, și eu din Timișoara. Eu din Freidorf. Tu?

Pauza cea mai lungă:

– Eh, nu chiar din Timișoara… din Arad. 

Adrian Viorescu este scriitor și traducător.

Foto: Ciprian Hord

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.