„Angela, într-o perioadă în care nu existau fan-cluburi, a avut primul grup compact şi coerent de admiratori. Ajungeam cu autocarul noaptea din oraşul anterior sau dimineaţa cu trenul, şi ei, nucleul de bază, erau în holul hotelului. Dormeau pe jos, pe bănci, o aşteptau. Ştiau traseele, veneau cu baloane, cu flori, cu pancarte. (…) Ea a reuşit printr-o inteligenţă, cu un farmec, cu o feminitate deosebită să impună un personaj romantic, plin de căldură. Cu ajutorul unor melodii scrise de Marcel Dragomir şi Marius Ţeicu şi-a creat un personaj. A fost întotdeauna o doamnă, o femeie elegantă, distinsă. Mirabela era piticul atomic plin de viaţă şi energie, Corina – actriţa, Marina Voica – latino-americană-temperamentală-castaniete. (…)

Angela este o artistă care a reuşit, ca şi Mirabela. Fără să vrem, facem această paralelă. Ce vedem prin ziare sau la televizor nu sînt elemente definitorii, pulsul îl dă publicul la scenă. Pe vremea aceea, în mod curent, se făceau două spectacole pe zi. În acelaşi oraş, spectacol la ora 5, spectacol la ora 8. Aproape 2500 de oameni la fiecare reprezentaţie. Nu se găseau bilete, se călca lumea-n picioare. Asta este adevărata măsură a popularităţii şi-a valorii! Fiecare cîntec al lor era fredonat de întreaga sală. Asta este forţa ei, ca şi-a Mirabelei, ca şi-a Corinei, a Marinei Voica şi-a celorlalţi mari cîntăreţi.“ 

(Fragment publicat pe jurnalul.ro, Ediţie de colecţie: Angela Similea,  3 decembrie 2007)