„Am vrut să facem teatru“ - interviu cu Marcel IUREŞ

Publicat în Dilema Veche nr. 611 din 29 octombrie - 4 noiembrie 2015
„Am vrut să facem teatru“   interviu cu Marcel IUREŞ jpeg

Teatrul Act împlineşte anul acesta şaptesprezece ani de existenţă. E primul teatru independent din România, fondat de actorul Marcel Iureş. Un bilanţ (provizoriu). 

Ce v-aţi propus atunci cînd aţi inaugurat Teatrul Act? Care era misiunea noii instituţii de teatru? 

Eram ameţit atunci. Ameţit şi de reuşită, şi de entuziasm, şi de gîndul la ce ni se întîmpla. Cîteva lucruri am putut să formulez atunci. Teatrul Act era dedicat oricărei alternative. Era o scenă pentru teatru cu tineri sau mai puţin tineri, pentru muzică, pentru lansări de carte. Simţeam că eram independenţi fără să avem o imagine exactă a ceea ce înseamnă independenţa. Nu ştiam nici cît costă independenţa. S-au perindat foarte mulţi oameni prin acest teatru, au învăţat de la noi, am învăţat şi noi de la ei, am înţeles, împreună, ce înseamnă să lucrezi cu sponsori, cum se cheltuiesc banii, cum se fac bugetele. S-au creat multe spectacole într-o lipsă de bani absolută. Nici după trei ani, nici după şapte ani şi iată, nici după şaptesprezece ani, n-am reuşit să aducem la teatru oamenii din primării, n-am reuşit să ne asigurăm o finanţare. 

Dar ce însemnau atunci, în 1998, cuvintele „independenţă“ şi „alternativă“? Independent faţă de ce? Alternativă la ce? 

Ideea că puteai face orice era mai tare decît orice. Asta e principala motivaţie. Că faci ce vrei, cînd vrei, pe propria-ţi inspiraţie, pe propriul risc. Sigur, cu o mînă de oameni care se presupunea că vor acelaşi lucru, adică să-şi ia lumea în cap. Aceste lucruri s-au adeverit pe toată lista criteriilor. Mulţi au vrut să fie independenţi, au început să trăiască aşa: neatîrnaţi de vreun sistem, de vreo prejudecată, de vreo pungă cu bani care vine necondiţionat de la stat. Aşa am învăţat că se poate face teatru şi cu trei mii de euro, nu doar cu treizeci de mii. Sau că se poate face teatru şi cu cincizeci de mii de euro, dacă ai impact şi dacă reuşeşti să produci banii ăştia. 

Se schimbă ceva în estetica teatrului în acest context al independenţei? 

Nu. Dar restricţiile impuse de spaţiu trebuie respectate. Şi s-au gîndit multe lucruri extraordinare ţinînd cont de aceste restricţii. A devenit un fel de a face teatru. Dacă îmi permiteţi o glumă: am înţeles că se şi poartă acum să bagi un elefant într-o cutie de chibrituri… În fine, avînd în vedere că teatrul se poate face la mall, în camion, în parc, în pivniţe, chiar şi la Naţional, înseamnă că se poate face orice. E de încercat. 

Acum şaptesprezece ani, cînd s-a deschis Teatrul Act, pe Calea Victoriei mai era doar Teatrul Luni de la Green Hours. Între timp s-au deschis o mulţime de săli noi de teatru şi există sute de trupe de actori. Cum vă raportaţi la competiţie? 

Sîntem liniştiţi. Nu-mi propun să fiu mai bun decît Bulandra sau Odeon sau cine ştie ce alt teatru, privat sau public. Nu asta înseamnă competiţie pentru mine. Competiţie e să mă exprim aşa cum vreau pe baza unor criterii ştiute. Şi, dacă se poate, alcătuirea unui proiect să se bizuie pe cuvîntul dat, pe respectul faţă de colegi, faţă de limba română şi – sper să nu sune prea patetic – faţă de cei două sute de ani de istorie a teatrului românesc. Iar asta ar trebui să se transfere cumva şi-n viaţa artiştilor: să fie corecţi, punctuali, disponibili şi, evident, foarte buni.  

Care ar fi cel mai important succes al Teatrului Act? 

Sînt mai multe. Am pornit foarte tare cu

spectacol montat de Mihai Măniuţiu, care rămîne valabil probabil încă o sută de ani. Au urmat cîteva hituri ale lui Vlad Massaci şi Cristi Juncu. Noi – adică generaţia mea – am revenit cu

e cea mai longevivă producţie din Europa pe un text de Thomas Bernhard. Va scrie istorie şi spectacolul

, după Ivan Turbincă. Avem toate argumentele să mergem tot mai sus. Dar, mă rog, teatrul nu merge mereu numai în sus… 

Aţi spus, mereu, că iubiţi scena de la Teatrul Act, că e scena unde vă place cel mai mult să jucaţi. Ce e atît de special aici? 

Nici nu ştiţi cîtă bătaie de cap a fost atunci cînd s-a creat acest spaţiu, cîte probleme, cîte lucruri neprevăzute au tot apărut pe parcursul construcţiei. Ele decurgeau din însăşi noutatea proiectului. Spectatorii continuă să se uimească, să descopere un alt fel de a privi teatrul. Să joci la o jumătate de metru de public schimbă complet datele, şi pentru actori, şi pentru regizor, şi pentru tehnicieni şi, pînă la urmă, chiar şi pentru spectatori. 

Cum de aţi ales să faceţi spectacole după texte româneşti? 

A fost o întîlnire fericită. Ba chiar salvatoare. Aveam de gînd să fac altceva. Am jucat foarte mult Shakespeare. La un moment dat s-a umplut paharul. Jucam roluri măreţe. Shakespeare, chiar şi cînd e prost, e măreţ. Am simţit, la un moment dat, că nu mai pot continua aşa. Tot vorbind cu Alexandru Dabija, i-am propus să încercăm altceva. De fapt, voiam să merg exact în partea cealaltă, adică să caut opusul măreţiei. Dabija simţea şi el la fel, el fiind doctorul în Creangă şi Caragiale. Întîmplător, auzisem că Raiffeisen avea un proiect de artă contemporană românească. Două doamne fabuloase, Anca Haşegan şi Elena Băidan, au crezut în propunerea noastră. E un proiect care există deja de şase ani şi înţeleg că va continua. Probabil, cu încă o poveste de Ion Creangă.  

a consemnat Matei MARTIN   

Foto: F. Arany

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.