Altă ipocrizie literară

Ovid S. CROHMĂLNICEANU
Publicat în Dilema Veche nr. 889 din 22 - 28 aprilie 2021
Altă ipocrizie literară jpeg

Nu numai genul „poliţist” este o victimă a „ipocriziilor literare”, aşa cum îmi permiteam să remarc de curînd. Alta se dovedeşte a fi cel „ştiinţifico-fantastic”, dacă ne dăm osteneală să-i examinăm puţin statutul, la noi, fără prejudecăţi.

Aici ipocrizia literară îmbracă însă o formă mai subtilă. Scrierile ştiinţifico-fantastice nu sînt vehiculate oarecum pe sub mînă și savurate acasă, în secret. Colecțiile cu o asemenea literatură stau expuse fălos la lumina zilei, există autori „serioşi” care-şi recunosc public slăbiciunea pentru lecturile ştiinţifico-fantastice, ba se mai și recenzează prin reviste, din cînd în cînd, cîte o carte de anticipaţie. Tacit, totuşi literatura de science-fiction e considerată bună „pentru copii și tineret”. I se recunosc chiar anumite virtuți educative; trezește la spiritele neformate încă interesul pentru universul marilor probleme ale matematicilor, astronomiei, fizicii, chimiei sau biologiei, cultivă gustul visării lucide cu ochii larg deschişi către viitorul omenirii etc... Dar oamenii maturi nu sînt prea dispuşi să asculte astfel de basme puerile.

Ipocrizia literară constă nemijlocit în reacția prezentată mai sus și iată pentru ce: întîi, nu e deloc adevărat că lumea adulţilor a pierdut răbdarea să urmărească istorisiri fantastice, construite pe extrapolarea unor ipoteze ştiinţifice îndrăzneţe. Dimpotrivă, mă simt împins să afirm exact contrariul. Mi se pare că tocmai acestea sînt singurele forme sub care maturii continuă să-şi satisfacă o nevoie adîncă de a asculta basme, resimţită şi după ce copilăria a luat sfîrșit. Curiozitatea stîrnită imediat de orice priveşte aşa-numitele OZN-uri e o dovadă grăitoare. Faptul are o atare evidenţă încît marele filozof Jung a scris în 1961 o carte, Ein moderner Mythus (Un mit modern), unde analizează fascinația exercitată asupra omenirii contemporane de „farfuriile zburătoare”.

În al doilea rînd, mulți literați de la noi ignoră dezvoltarea formidabilă pe care au luat-o, peste tot aproape, scrierile de anticipatie. Ele au devenit utopiile secolului XX şi atacă în chip mai curajos ca alte cărţi problemele grave sociale, politice, psihologice, morale, sexuale şi filozofice ale vremii noastre. Anticipaţia constituie, de multe ori, pretext pentru speculații critice ascuţite asupra prezentului şi dilemelor lui fundamentale. Din rîndul autorilor de science-fiction, după Jules Verne şi H.G. Wells, s-au impus în ultima vreme numeroase nume, ajunse la o solidă preţuire mondială pentru talentul lor artistic incontestabil și forța vizionară, ca H.P. Lovecraft, Ray Bradbury, Clifford Simak, Robert Heinlein, Stanislav Lem, René Barjavel, Gérard Klein, pentru a cita doar pe cei mai notorii. Scriitori cu un mare prestigiu cîștigat în alte domenii literare simt o tentație mereu crescîndă de a aborda tărîmul anticipaţiei: Franz Werfel sau Ernst Jünger, Dino Buzatti, Italo Calvino, Michel Butor. În Statele Unite, hotarele dintre science-fiction și ultimele producţii de prim ordin ale romanului american actual tind să se şteargă complet cu Nova Express de William Burroughs, Gravityʼs Rainbow de Thomas Pynchon ori Crash de J.G. Ballard. O situaţie asemănătoare porneşte să se contureze şi în alte părţi. Cea mai însemnată şi mai răspîndită revistă de critică din Franța, La Quinzaine littéraire, şi-a închinat recent în întregime un număr acestei simptomatice mutații.

În al treilea rînd, fapt puţin cunoscut, noi avem o producție de science-fiction destul de evoluată, consonantă cu tendinţele amintite şi realmente preţuită peste hotare. A o considera în continuare o materie artistic „marginală”, destinată exclusiv minorilor, e o lipsă de informare, ascunsă sub aere savant estetizante, adică tot o ipocrizie literară.

În sfirțit, să admitem că trebuie să fi păstrat ceva infantil în tine ca să guști scrierile de science-fiction. Le scade aceasta automat valoarea? Riguros vorbind, chiar și din punct de vedere strict estetic, lucrurile stau cu totul altfel. Oare legătura dintre sufletul copilăros şi poezie mai este un secret pentru cineva? Nu trebuie să păstrăm neapărat destulă libertate a imaginaţiei ca să trăim efectiv emoţiile artistice? De ce am condamna atunci solicitarea la visarea trează din literatura de anticipație, în numele esteticii înalte, fără a plăti un tribut serios ipocriziei literare?

(text apărut în rubrica „Faptele și vorbele” din revista Flacăra, 1976)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.