Dragă Dilema veche,Întrucît zorii civilizaţiei s-au ivit în fertila cîmpie a Mesopotamiei, există unii oameni care se încăpăţînează să creadă că asfinţitul planetei tot în acea parte a lumii se va pogorî. De aici, chipurile, dimensiunea circulară a istoriei întruchipată de străvechea adversitate arabo-israeliană. Teribila teorie nu pare însă să neliniştească ţările care au de recuperat datorii însemnate de la urmaşii lui Nabucodonosor, inclusiv România, şi unde locul nostru - între noi fie vorba - se aseamănă oarecum cu cel din povestea lui Nechifor Lipan de la începutul Baltagului.Cum s-ar zice, interesele economice şi politice au prevalat asupra chestiunii religioase atît de actuală în încercatul spaţiu cu pricina.Adevărul e că sîntem prea însetaţi de viaţă ca să ne gîndim la moarte. O moarte nici măcar individuală, care mă priveşte, ci una globală, a întregii rase. Idee abstractă (dar şi ameninţare reală, dacă e să luăm în calcul avertismentele oamenilor de ştiinţă referitoare la poluarea mediului) în comparaţie cu mîngîierea caldă a soarelui sau mireasma ameţitoare a florilor de tei. Dar ce spun - în comparaţie cu stresul firesc pe care-l ai la cumpărarea unui apartament sau a unei maşini, cu nervii consumaţi pe la ghişee, cu agitaţia dinaintea nunţii fiului sau a fiicei, cu bucuria calificării Stelei în primăvara europeană sau nerăbdarea aderării la UE. Asta bineînţeles dacă, între timp, nu ne distrug diverşi asteroizi rebeli sau extratereştri mai insensibili la soarta noastră în univers... Dar tare mă tem că sfîrşitul lumii mă va prinde însurat, tot cu un salariu sub zece milioane şi rată la bancă.Oricît de bizar ar suna în contextul temei propuse, doresc să urez Dilemei vechi şi tuturor dilematicilor, tot binele din lume şi multă sănătate cu ocazia apropiatelor sărbători de iarnă.La mulţi ani!Cu stimă,Dan COSMA