Acasă, în mediul virtual

Doru CĂSTĂIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 855 din 27 august - 2 septembrie 2020
Acasă, în mediul virtual jpeg

Mediul virtual ne transformă în soldaţi, în luptători ai tuturor cauzelor, în true believers ocazionali. În mediul virtual, acolo unde ne simţim tot mai acasă decît acasă, trebuie să răspunzi repede dacă crezi în COVID-19, în oculta mondială sau în educaţia online. Iar credinţa ta e bine să nu fie cu lumini şi umbre. Educaţia digitală trebuie să fie răul absolut sau paradisul pedagogiei. Nimeni nu are timp de ezitările tale.

Aşa cum ne-a luat pe nepregătite, şcoala online a fost în primăvară un semieşec previzibil. Impresia generală a fost de improvizaţie şi confuzie, şi pe reticenţa multor părinţi faţă de educaţia online se bazează acum – după părerea mea, absolut imprudent – scenariile maximaliste de revenire la şcoală în septembrie. Chiar dacă acum există motive să credem că lucrurile ar putea fi mai bune: s-au făcut eforturi pentru formarea cadrelor didactice, de bine, de rău dispozitive electronice vor ajunge măcar la o parte dintre cei care au nevoie, există deja o experienţă din care se poate învăţa etc.

Dar ce anume este virtualul şi cum modelează şi influenţează el profund învăţarea? Prea rar am văzut încercări de a teoretiza această chestiune fundamentală, ceea ce ar fi important chiar dacă nu prea pare că am avea timp de teoretizări. Istoric vorbind, virtualul este o extensie firească a mediului unei specii hipersociale şi curioase. Oamenii trăiesc printre semeni şi sînt singurele fiinţe care preiau în comunităţile lor fiinţe imaginare sau dispărute. Oamenii pomenesc morţii, vorbesc cu ei, au prieteni imaginari şi, la nevoie, pot estompa firesc graniţa dintre real şi imaginar. Virtualul, care nu este nici real, nici imaginar, reprezintă, din acest punct de vedere, încă o prelungire care diversifică şi adînceşte experienţa umană. Este un spaţiu multimodal, neomogen, imersiv, un spaţiu care te pune în criză şi te somează permanent să iei decizia bună, în care fiecare pată de lumină duce cu sine o umbră corespondentă: implicare, dar şi pasivitate, activism luminat, dar şi fanatism, cosmpolitism, dar şi tribalism. Din punctul meu de vedere, acestea fiind condiţiile, sarcina fundamentală a pedagogiei devine aceea de a forma şi cultiva discernămîntul. Desigur, putem vedea numai ceea ce ne place. Avantajele (deloc puţine) ale mutării fie şi parţiale a proceselor educaţionale în online sau neajunsurile, la fel de evidente. Dar noi, pedagogii, tocmai parte din acest vîrtej polarizant nu trebuie să fim.

Lumile digitale sînt, într-un mod fără precedent, medii disruptive, adînc transformatoare. După cum am spus, într-un anume sens, ele nu fac decît să continue tendinţele inerente modernităţii: fragmentarea, nişarea, colajul, instantaneul, vitezele duse la limite, la care se adaugă angrenajele trans- şi cvasi-umane. Putem să deplîngem faptul că nativii digitali găsesc tot mai dificile lucrurile care ne-au format pe noi, dar nu trebuie să uităm că fiecare generaţie, de la revoluţia industrială încoace, a fost tot mai angajată în spiritul pe care lumile virtuale îl exhibă acum. Am citit mult ca adolescent, dar Tolstoi şi Thoman Mann erau deja şi pentru mine lecturi ceva prea molcome, greu prizabile, ca din altă lume. Găsesc plictisitor Instagram-ul şi de-a dreptul obositor TikTok-ul, dar n-am avut niciodată răbdarea de a vedea pînă la capăt 2001: o odisee spaţială. Deplîng dispariţia slow-thinking în mediul supernarcisic şi hiperreactiv al reţelelor de socializare, dar nu pot să nu văd că, în relaţie cu generaţia bunicilor mei, gîndirea şi viaţa mea nu mai erau deloc slow. Nu, nu vreau să argumentez că nu trebuie să ne temem de nimic. Părţi importante din umanitatea noastră se pot aliena iremediabil în mediul online. Tocmai pentru că acest pericol există, pedagogii trebuie să-şi regăsească vocaţia de păstrători, de martori, de filosofi ai schimbării.

Articolul meu ar putea părea un exemplu limpede de pieptănat cînd ţara arde. Eu cred însă ferm că practica noastră debilă şi deciziile noastre în general proaste (din punct de vedere administrativ şi nu numai) în educaţie se datorează în bună parte lipsei disponibilităţii şi obişnuinţei de a gîndi profund, de a găsi temeiurile şi principiile adînci a ceea ce facem. Pe termen scurt, sigur că trebuie rezolvate problemele stringente: formarea profesorilor, dotarea cu dispozitive şi conexiuni de Internet a celor care au nevoie, ergonomia contactului necesar dintre învăţărea clasică şi cea digitală. Dacă însă, pe termen lung, ele nu vor fi aşezate pe fundaţia corectă, într-o construcţie limpede de la bază pînă la vîrf, nu vom avea decît încă o risipă regretabilă şi un vagabondaj steril prin deşertul în care ne învîrtim de atîta timp.

Doru Căstăian este profesor de filosofie și științe socio-umane, publicist, traducător. A fost distins cu titlul de profesor MERITO 2018, în cadrul unui proiect de recunoaștere a excelenței în educație.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.