Pe data de 28 noiembrie, cu ocazia sărbătorii americane de Thanksgiving Day (Ziua Recunoștinței), AmCham Romania (Camera de Comerț Româno-Americană) a organizat o dezbatere despre Revoluția din 1989 și despre cei 30 de ani de cînd România a scăpat de comunism și s-a putut orienta către lumea liberă cu valorile ei, adică spre acea parte a lumii apărate ferm de Statele Unite. La dezbatere au fost invitați actorul Ion Caramitru, participant de seamă la Revoluția din 1989, și Emil Hurezeanu care, de la microfonul postului de radio Europa Liberă, informa opinia publică românească despre ce se întîmpla cu adevărat în țară în acele zile. Moderator a fost Sever Voinescu. Redăm un fragment din discuție.

Sever Voinescu: Domnule Caramitru, știind acum tot ce s-a întîmplat în acești 30 de ani și, evident, tot ce s-a întîmplat în zilele acelea, dacă am întoarce istoria, ați face la fel?

Ion Caramitru: Categoric, numai că dacă mi-ai permite să mă întorc cu mintea de azi, ar fi cu totul altceva. Deci, dacă ar fi să se întîmple din nou, cu mintea de atunci, n-aș avea nici o ezitare. Dacă ar fi să se întîmple cu mintea mea de acum, iar toți ceilalți ar fi cu mintea de atunci (inclusiv Ion Iliescu), aș ști ce ar fi de făcut.

Sever Voinescu: Privind în urmă, ce regretați că n-ați făcut în zilele acelea?

Ion Caramitru: Am regretat că mi-au trebuit două săptămîni ca să înțeleg schema la care…

Sever Voinescu: O, Doamne, deci nu era Revoluție, era o schemă?

Ion Caramitru:  Nu, vreau să spun, schema pe care am realizat-o. Să fii acolo pe străzi, să treacă gloanțele pe lîngă tine, să fie Ceaușescu liber, să treci pe sub elicopterul lui, să te duci la Televiziune, care era păzită de securiști în civil, aflați și în Studioul 4… Dacă vă uitați acum la acele imagini, eu pot să vi-i arăt pe cei care erau securiștii Televiziunii, îmbrăcați în civil, avînd și brasarde de revoluționari și care jucau la două capete. Noi eram acolo primii sinucigași, pentru că dacă Ceaușescu se întorcea, noi eram filmați deja. Înainte să înceapă emisiunea și toate acele scene isterice în care vorbeam toți odată, speriați și în același timp fericiți că trăim acele momente, am fost filmați pe ascuns. Ni s-a spus că nu este energie pentru a deschide emisiunea și operatorii pot fi întrebați. Unul de la Timișoara care era acolo, în Studioul 4, ne-a spus că au primit ordin în căști să ne filmeze și, la un moment dat, să întoarcă aparatele cu 180 de grade ca să se vadă și cine e în spatele camerei de luat vederi. Asta pentru cazul în care Ceaușescu se întorcea. Nu s-a întors, toți acei securiști sînt acum posesori de certificate de revoluționari. Lista certificatelor este plină de foști securiști care au dovedit că au fost la Revoluție cu acele imagini, că legea asta cerea dovezi. Ei au fost acolo, aveau brasarde și au certificat. Radu Filipescu e colegul meu, el este președintele, iar eu sînt vicepreședintele celei mai inactive asociații de revoluționari din România: Asociația Revoluționarilor fără Privilegii. Am înscris-o de atunci și n-avem nici un fel de activitate, nici n-are rost să avem. Ce să mai demonstrăm? Doar că sîntem și unii care n-am vrut așa ceva. Și poate că eu aș fi fost primul care puteam să cer asta. Am fost primul care, conform celor ce s-au întîmplat, m-am apucat să deschid gura acolo. La ora aia eram numărul unu. Mulți au vrut apoi să le dau dovezi că au fost și ei acolo. Deci, cum să spun, am fost foarte tensionați cei care n-am avut alt interes decît să scăpăm de cancerul ăsta nenorocit pe care l-am trăit încă de la 7 ani.

Norocul meu a fost că am făcut o meserie care mi-a oferit o șansă de a supraviețui în sistem. Am putut să spun ce am avut de spus, cu cheie. Cine a fost pe la spectacole își aduce aminte din perioada respectivă că se crease un limbaj aparte. În dosarul meu de Securitate, cineva mă caracterizează pentru modul „dușmănos“ în care recit poezia Glossă a lui Eminescu. E cineva care se pricepea (era scris de mînă, am o copie acasă) și care analizează strofă cu strofă cum recit și spune: „Cînd ajunge la versul Nu te prinde lor tovarăș / Ce e val, ca valul trece, face o pauză lungă și semnificativă înainte de cuvîntul tovarăș, ca să-și pregătească efectul pentru versul următor“. Și chiar așa era. Era destul să pronunț așa. Deci, cu alte cuvinte, ieșirea noastră, a celor ca mine, pe stradă a fost pornită de la aceste sentimente. Revin însă la schema pe care am înțeles-o cînd, membru în Biroul Executiv al CFSN, un birou format din doar 11 oameni, din care am făcut parte, cu Iliescu, Brucan, Roman, Mazilu și alți cîțiva (despre care nu am mai auzit niciodată, erau caracuda, cum se spunea la Junimea, adică nu contau, dar făceau ca lucrurile să iasă la număr), l-am auzit pe Brucan, pus la cale de ceilalți, venind cu teoria transformării FSN-ului în partid. Era un lucru pe care nici eu, nici multă altă lume nu-l acceptaserăm. Se spusese că se creează această structură pentru a organiza alegeri libere. Se reînființaseră partidele istorice, apăruseră și alte partide noi, chiar două partide de ecologiști. Cred că populația simplă din România nici nu avea habar atunci ce înseamnă ecologism, iar partidele astea două au avut scoruri electorale foarte mari. Erau partide puse la cale. Dar Brucan a făcut teoria, la care Roman și Iliescu dădeau din cap afirmativ, transformării FSN-ului în partid. De ce? Pentru că „sîntem spuma de pe val“, pentru că „noi am făcut Revoluția“, pentru că „nu putem tocmai noi să ne retragem din prim-planul evenimentelor care vor urma“ și trebuie să fim convinși că trebuie, chiar dacă unii au spus că nu (și s-au uitat și la mine), că vom înscrie acest partid… Și acum vă reproduc mot à mot: „Va fi un urlet de fiară înjunghiată din partea partidelor istorice, dar noi vom aduce observatori străini și le închidem gura“. Fraza asta n-am s-o uit toată viața mea. Și au mai spus, și cu asta închei, că „avem nevoie de un lider care să înscrie partidul, care să fie un om curat…“. Și a făcut un portret-robot care, spunea el, nu poate să fie decît – și atunci s-au întors toți trei către mine – „domnul Caramitru“. La orice m-aș fi așteptat, dar la așa ceva, niciodată. N-am putut să am altă reacție decît un rîs de capră încondeiată. Am rîs căprește: hă, hă! Și, am zis eu, „dacă ar fi să primesc, primii care ar trebui să plece sînteți voi“. „Hă, hă!“, au zis și ei. Jur pe ce am mai scump, este absolut exact. Și în momentul ăla am înțeles toată povestea.

Emil Hurezeanu: Eu mă despart, în general, în viață de interpretările candorii excesive. Există candoare în orice interpretare unilateralistă sau exclusivistă. Bunăoară, dilema a fost sau nu revoluție ori a fost lovitură de stat este o falsă problemă. Dacă în România n-a fost revoluție, mă întreb atunci unde a fost revoluție în 1989. În RDG, unde s-au schimbat liderii pașnic și revoluțiile erau încurajate, să zic așa, înainte de străpungerea Zidului Berlinului, de șeful securității, al spionajului, fostul stalinist Markus Wolf, și de scriitorii est-germani notorii, mai degrabă apropiați Germaniei „mai bune“ care era considerată RDG-ul? Acolo a fost, în mod evident, altceva. Nemții, care sînt foarte preciși în noțiunile lor, revoluție, puci etc.,  le numesc pe astea din Cehoslovacia, Ungaria sau RDG – Refolution. F-ul vine de la reformă. În România însă, în mod evident, a fost o revoluție sîngeroasă și eroică. Atenție, sînt convins că propunerea care i s-a făcut domnului Caramitru era parte dintr-o pseudo-candoare, care nu era valabilă decît într-un perimetru foarte restrîns. Dar dacă-și închipuie cineva că transformările din Europa de Est, inclusiv din România, s-au făcut fără o pregătire globală, la nivelul metropolei comunismului care era Moscova, bineînțeles că se înșală din nou. Se înșală în același fel în care cred unii că a fost doar lovitură de stat cu oamenii Moscovei, iar copiii noștri, o mie și ceva, ar fi murit degeaba. Nu, nimeni n-a murit degeaba, a fost revoluția acestor copii, a fost o revoluție eroică, o schimbare puternică și dramatică în destinul acestei țări. Dar România nu făcea parte, cum nu face nici astăzi, dintr-o bulă complet distinctă. Făcea parte din Pactul de la Varșovia. (…)

Să fim totuși lucizi, dacă nu exista anularea doctrinei Brejnev, susținută în mod explicit prin fapte – n-au ieșit trupele sovietice în RDG, n-au ieșit nicăieri, n-au tras un singur glonț –, e greu de crezut că s-ar fi declanșat tot acest sistem. Bineînțeles că putem merge cu explicațiile istorice  și mai înainte. Dacă Statele Unite nu rămîneau campionul ferm al lumii libere, înarmîndu-se convingător, avînd cel mai mare număr de computere pe cap de locuitor, dacă n-ar fi păstrat fermitatea de a nu recunoaște anexarea statelor baltice, a Ucrainei, (…), dacă n-ar fi finanțat Europa Liberă, dacă nu și-ar fi păstrat 400.000 de soldați în Europa de Vest, atunci precis rușii n-ar fi ajuns niciodată în situația de a fi puși în întîrziere, în așa fel încît falimentul sistemului comunist, mai ales în confruntarea care conta cu adevărat, cea cu Statele Unite, să devină o asemenea pierdere istorică.

Foto: București, decembrie 1989. Sursa: adevarul.ro