Arhitectura și viața orașelor

Cezar LĂZĂRESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
Arhitectura și viața orașelor jpeg

Redau aici cîteva fragmente din cartea arhitectului Cezar Lăzărescu Arhitectura și viața orașelor care mi-a inspirat tema acestui dosar din Dilema veche și am simțit nevoia să o recuperez. Cartea a apărut la Editura Tehnică în 1986 și, din păcate, nu a mai fost reeditată de atunci. Am redescoperit-o întîmplător în bibliotecă și mi-am amintit că am citit-o cu fascinație pentru prima dată cînd eram copil. Pentru noi, românii care trăiam într-o țară cu granițe închise, în plin regim comunist, orașe precum Tokyo, New York, Los Angeles, chiar și Veneția sau Paris erau de pe o altă planetă. (Adina Popescu)  

 Din prima clipă, Tokyo te intrigă; șoferul cu mănuși albe te poartă cu peste 100 km pe oră pe ruta ce leagă aeroportul cu orașul. Cunoșteam din alte metropole dificultățile circulației urbane, care te fac uneori să mergi mai degrabă pe jos în zona centrală; aici remarci imediat că poți circula foarte repede pe o arteră aeriană, suprapusă cîteodată peste alte două sau chiar trei. Străzile acestea suspendate șerpuiesc în lungul orașului, coboară în subteran, trec pe sub apele golfului și ies la suprafață în alte cartiere; își dai seama că Tokyo este, de fapt, o mare aglomerare care a însumat în timp tîrguri, sate și industrii la un loc. Imensele inscripții și reclame, pe care le întîlnești la tot pasul, scrise de cele mai multe ori cu roșu sau negru, creează un cadru specific; frumusețea lor e frumusețea scrierii japoneze.

La hotel am un prim contact cu una dintre formele particulare ale artei japoneze: de o parte și de alta a intrării principale, o mică grădină, cum numai în Japonia poți vedea. Pentru că toată se desfășoară sub o mare copertină, deci fără soare sau ploaie, nu are nici o plantă; este un întins covor cu nisip, greblat cu mare artă, avînd încrustate pietre de rîu și bucăți de rocă colorată, care își dă impresia unei mari tapiserii moderne cu desene abstracte. De la etajul 8 privesc panorama orașului, imaginea unei continue lupte a noului cu vechiul, o luptă zgomotoasă, agitată, dar și măreață. Siluetele elansate ale hotelurilor sau clădirilor de birouri cu 30-70 de etaje, puternic ancorate în solul stîncos, desfid parcă pericolul cutremurelor care, secole de-a rîndul, au influențat tehnica construcțiilor din Japonia.

 În ultima vreme, la Beijing s-au realizat numeroase ansambluri de locuințe de tip european: blocuri cu apartamente cu mai multe etaje, dispuse de-a lungul marilor artere, alternate cu frumoase spații libere. Pe traseul noii linii de metrou, în special, s-au ridicat, cu o repeziciune remarcabilă, imobile înalte, avînd magazine moderne, restaurante tradiționale sau europene, sedii administrative și dotări culturale. Din păcate, acestea nu mai reflectă specificul arhitecturii tradiționale chineze. Arterele principale de circulație din zona centrală sînt foarte largi; au dimensiuni pe care numai în unele orașe din Asia le poți vedea. Cu toate acestea, la orele de vîrf, abia te poți strecura pentru a le traversa. Natura vehiculelor s-a schimbat însă în timp; prima dată cînd am cunoscut orașul, am avut impresia că cei 8 milioane de locuitori reprezintă pe străzi tot 8 milioane de biciclete. Am rămas consternat în fața unui fluviu imens, care curgea continuu, în ondulațiile ritmate de cele două roți. N-am înțeles niciodată cum se puteau descurca în parcajele păzite, cu mii de biciclete; fiecare primea o jumătate dintr-o bucată de lemn, cealaltă se lega de bicicletă și aceasta constituia dovada depunerii ei și posibilitatea de recunoaștere, prin asamblarea din nou a celor două bucăți de lemn. În ultimii ani, bicicletele au început însă să cedeze din ce în ce mai mult locul Toyotelor japoneze și autobuzelor și utilitarelor de fabricație chineză.

 Urcînd printre denivelările dealurilor stîncoase ce se desfășoară în această zonă a orașului Cairo, am întîlnit un cimitir cum nu am mai văzut nicăieri în lume. Acum cîteva secole, o mare epidemie de ciumă a decimat o parte din populație, care a fost îngropată în acest cimitir; cei mai mulți sub o lespede, peste care se ridică cîte două pietre verticale, decupate după o formă tradițională; cei mai înstăriți, în cavouri mari și spectaculoase, construite solid, cu piatră extrasă din dealurile învecinate. Unele dintre aceste cavouri au dimensiunile unor locuințe, ba chiar ale unor mici moschei și sînt adevărate opere de artă. După cîtva timp, epidemia s-a stins și cimitirul a rămas izolat de oraș și de viața lui, mărturie palpabilă a unei perioade triste. Dar au trecut ani și secole și orașul a crescut, ajungînd la marginea cimitirului; familiile celor îngropați dispăruseră probabil de mult și, în condițiile crizei de locuințe ieftine, specifică tuturor marilor metropole, cavourile au reprezentat o salvare pentru familiile nevoiașe, care le-au umplut în mare parte, folosindu-le ca proprii cămine. Și astfel, astăzi străbați aleile vechiului cimitir care mișună de copii și mici animale domestice, într-o lume în care cei vii și cei morți împart aceeași locuință, în deplină pace și înțelegere.

 De altfel, la Atena, ca și în celelalte orașe din jurul Mediteranei, viața de noapte este foarte intensă, într-un anumit sens. La ora 2 sau 3 după-amiaza, zona centrală a orașului este aproape goală; e cald și toți își fac siesta. La 12 noaptea însă, orașul e plin de oameni care, pe terasele restaurantelor, cafenelelor sau cofetăriilor, stau în aer liber pentru a-și povesti bucuriile sau necazurile vieții cotidiene. Circulația vehiculelor fiind redusă, ospătarii, cu tăvile pline, trec cu dezinvoltură de pe o parte pe cealaltă a străzii, unde s-a extins localul, terasa proprie devenind neîncăpătoare.

Ziua, Atena te atrage prin optimismul pe care îl degajă acest oraș frumos construit, cu clădiri remarcabile, înecate în verdeață și flori. Cei aproape 2 milioane de locuitori, la care se adaugă un număr impresionant de turiști, veniți aproape din toate colțurile lumii, beneficiază în medie de 300 de zile însorite pe an. În lumina aceasta, puternică, dar plăcută, poți admira, în Piața Syntagma, Parlamentul, la baza căruia Monumentul Eroului Necunoscut este de o factură cu totul personală: o siluetă simplă a unui soldat antic, culcat, abia reliefat în granitul sobru al zidului de sprijin. Prin contrast, garda de onoare, asigurată de obicei de evzoni, este viu colorată, îmbrăcată într-o uniformă inspirată din vechile costume naționale: opinci, ițari, fustă scurtă și creață, cămașă albă, ilic negru cu broderii și fes roșu cu ciucure negru.     

 Locuiam odată la pensiunea Ca dʼOro; nu este vroba de vestitul palat construit în secolul al XV-lea, astăzi important muzeu, ci de o căsuță alăturată, cu cîteva camere de închiriat. O alesesem pentru că reflecta o atmosferă cu totul specifică și era situată pe strada principală ce leagă Gara Santa Lucia de Piața San Marco; ferestrele camerei se deschideau direct pe Canal Grande, putînd urmări astfel intensa circulație de vaporașe, gondole și tot felul de ambarcații ce plutesc liniștite pe această cale de apă. Dimineața, asistam la descărcarea pe malul celălalt, la pescheria, a bărcilor încărcate cu produsul unei activități ce începuse încă din revărsatul zorilor. Porneam apoi pe lîngă biserica Sfinții Apostoli, mă strecuram pe străduțe înguste și liniștite pînă la biserica Iezuiților, de unde luam vaporașul ce pornea în lagună. Prima stație era „Il Cimiterio”, pe insula San Michele, și a doua „Piața della Celona”, pe insula Murano, unde coboram. Am lucrat cîtva timp acolo, într-un atelier de sticlărie ce realiza lămpi după desenele pe care le făceam și am avut astfel posibilitatea să cunosc oamenii și locurile pe care apoi le-am îndrăgit.

 Bruxelles este un oraș vesel; se dezvoltă și se modernizează încontinuu, căci belgienii parcă, spre deosebire de alții, iubesc mai mult ceea ce este nou. Pe rețeaua de bulevarde, dintre care cel mai important leagă gara de sud cu cea de nord, acumulînd în special sediile marilor întreprinderi comerciale, bancare și industriale, apar mereu noi imobile care înlătură trecutul; unele dintre ele, impresionante ca dimensiuni, precum cele ale organismelor internaționale, cum ar fi sediul NATO, contribuie din plin la conturarea unei noi siluete și atmosfere. Nu departe de centru, administrația uneia dintre cele mai mari producătoare de sticlă din Europa, firma Glaverbel, și-a construit o clădire cu totul remarcabilă. De formă perfect circulară, cu un diametru suficient de mare ca să poată cuprinde în curtea interioară o grădină cu arbori bătrîni, are parterul complet din sticlă de jur împrejur. Transparența perfectă a construcției îți dă impresia că cele 3 etaje plutesc peste întregul parc, ca într-o stare de imponderabilitate.

 Îmi este greu să descriu acest oraș, cu toate că îl cunosc mai bine decît pe celelalte, pentru că el reprezintă o lume întreagă, în care fiecare găsește ceva care i se pare mai interesant și mai apropiat lui; de fapt, fiecare se regăsește și pe el însuși. Parisul e un colț de lume pe care oricine vrea să-l vadă măcar o dată în viață și unde, odată ajuns, se simte bine. Se povestește că un nou venit este întrebat cît are de gînd să stea. Dacă spune cîteva zile, i se răspunde că va putea cunoaște orașul; dacă spune cîteva luni, i se răspunde că are șanse să cunoască ceva din oraș; dacă spune că a venit să se stabilească definitiv, atunci răspunsul este că nu va cunoaște Parisul niciodată. Pare curios, dar cam acesta este adevărul; călătorii ce fac scurte popasuri reușesc să-l cuprindă mai ușor în toată bogăția și varietatea lui decît cei care își petrec acolo întreaga viață. De fapt, ai impresia că orașul aparține mai mult celor ce se plimbă și a fost conceput parcă pentru a-ți încînta privirea, marile sale monumente alcătuind decorul prin care să rătăcească pașii tăi.

 Nu poți trece prin Hollywood fără să încerci să vizitezi bătrînele studiouri cinematografice ale căror filme îți amintesc de copilărie. Treci și prin fața vestitului cinematograf de premiere Graumanʼs Chinese Theatre, unde pe dalajul din fața intrării au fost imprimate în ciment urmele mîinilor și pantofilor tuturor marilor stele ale ecranului american din ultimii 40 de ani. Ți se arată costumele sau obiectele folosite de unii dintre ei și unele locuințe pe care și le-au construit după propria fantezie. De fapt, o vizită în această parte a orașului înseamnă o incursiune în istoria cinematografiei americane. La Universal Studio se poate vedea cum se proiectează costumele, cum se realizează decorurile, machiajul actorilor și trucajele fotografice, și apoi ți se arată turnările pe numeroase platouri; mulți cred că Hollywood este un oraș, dar această cetate a filmului face parte integrantă din Los Angeles, fiind situat cam la 8 km de centrul orașului. Puțin mai departe, cartierul Beverly Hills te impresionează prin frumusețea caselor, dar mai ales a grădinilor care le înconjoară; foarte puțini își permit luxul să locuiască acolo, căci cred că este unul dintre cele mai scumpe cartiere din lume.

 Ieșind pe stradă în New York, am fost speriat la început de scara orașului, de dimensiunile lui și ale construcțiilor ce au cîteodată vîrful în nori. Mi s-a părut cel mai cosmopolit oraș pe care l-am cunoscut, cu o viață trepidantă și o circulație ce parcă nu se oprește niciodată, ziua și noaptea. Locuiam chiar în centru, într-un hotel imens, la etajul 36, de unde aveam oarecare perspectivă peste zona înconjurătoare; am spus oarecare pentru că în jur, în toată zona, erau clădiri mai înalte, printre care privirea abia se strecura. Pe stradă, agitația traficului și intensitatea publicității comerciale te amețesc la început și te simți copleșit de coloșii care te înconjoară. Încetul cu încetul, însă, începi să te familiarizezi cu acest cadru mai neobișnuit, să te atragă, poate chiar să-ți placă. Bogăția și varietatea magazinelor, aranjamentul vitrinelor și feeria luminilor constituie un spectacol permanent al străzilor pe care nu l-am mai întîlnit în alte orașe.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Lucrările pe Valea Oltului la structura DN7 în Sibiu Foto DRDP Brașov jpg
Alternative pentru șoferii prinși în capcana lucrărilor de pe Valea Oltului și A1 Sibiu-Pitești VIDEO
De multe luni, din cauza lucrărilor începute în mai multe puncte pe DN7 / E 81 - Valea Oltului, dar și pe A1 Sibiu – Pitești, traficul rutier pentru trei județe este sufocat de ambuteiajele din Sibiu.
cutit jpeg
Oameni înjunghiați în plină stradă, în Galați. Atacul recidivistului, sub ochii unor copii
Un bărbat cunoscut cu antecedente penale a provocat panică într-o localitate din județul Galați. Pe fondul unui conflict spontan, a atacat cu un cuțit doi consăteni, provocându-le răni grave.
sebastian burduja foto inquam Photos octav ganea
Sebastian Burduja va prelua interimar Ministerul Educației. Cîmpeanu, acuzat de plagiat
Conducerea Ministerului Educaţiei va fi preluată interimar de către ministrul Cercetării, Sebastian Burduja, a anunţat, vineri dimineaţă, purtătorul de cuvânt al Executivului.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.