Arbori și oameni

Doru MITRANA
Publicat în Dilema Veche nr. 790 din 11-17 aprilie 2019
Arbori și oameni jpeg

A fost o vreme, pe la începuturile lumii, cînd oamenii și arborii erau totuna, erau oarbori. Umblau pe pămînt tîrîndu-și rădăcinile, cu ramurile înfrunzite în vînt și pielea scorțoasă pe trunchiuri. Își scufundau setoși rădăcinile în rîuri și trăgeau soare în piept, iar cînd se săturau de cîte un munte sau o vale, o porneau iar la drum, care-ncotro sau laolaltă, să strîngă alte și alte povești de viață. Căci ei erau pe-atunci stăpînii cuminți ai lumii, iar viețile lor se măsurau în ere.

Și într-o astfel de eră, în care soarele zvînta pămîntul muiat de ploile de pînă atunci, au început să se nască, ieșind, după felul oarborilor, unul cîte unul din țărînă, primele vlăstare altfel: fără de rădăcini, frunze sau crengi, dar cu pielea fină și moale, mîini, picioare, ochi, nas, urechi și gură. Și de cum răsăreau, ca ciupercile după ploaie, începeau îndată să mișune printre tulpinile tovarășilor lor, la început mai împleticit, în patru labe, apoi gonind pe două picioare, scoțînd din trupurile lor plăpînde sunete nemaiauzite pînă atunci. Nu prea știau oarborii cum să se poarte cu noile făpturi, sămînță din sămînța lor, dar totuși atît de diferite, așa că i-au dus în fața bătrî­nilor care, în înțelepciunea lor, au hotărît că micuții vor fi îngrijiți cum se cuvine, ca toți ceilalți prunci, chiar dacă altfel. Căci nu le-a trebuit mult să înțeleagă că puieții ăștia descojiți nu pot sorbi prin tălpi, că apa și mîncarea – fructe, de obicei – și-o duc către gură, că trebuie feriți de arșiță, adăpostiți de ploaie și de frig, că pot prinde cu mîinile și sări cu picioarele.

Așa au apărut primii oameni, și au crescut în pădure, în familia lor. Cu timpul au învățat să se descurce singuri, dar tot oarborii erau cei care îi hrăneau cu roadele lor, îi umbreau cu crengile, îi adăposteau în scorburi și-i înveleau cu frunze. Doar focul, spaimă de moarte pentru oarbori, căldură și mister pentru fiii lor, îi despărțea pe unii de ceilalți, dar în bună înțelegere cu bătrînii, oamenii, mulți de-acum, îl țineau prin peșteri, departe de rudele lor, și-l întețeau doar cu ramuri pe care acestea le lepădau uscate. Doar cînd oamenii, acum purtători de arme și unelte, au început să omoare animalele nebănuitoare, să le mănînce carnea și să-și facă din blana lor veșminte, au înțeles oarborii că e timpul să-și împartă lumea. Căci în loc de sevă, de-acum urmașilor lor le curgea prin vene sînge.

Vremurile erau încă o dată pe cale să se schimbe. Cînd soarele a pierit de pe cer, vestind o iarnă ce părea că nu va mai pleca niciodată, oarborii și-au înfipt rădăcinile în pămînt pînă unde nu avea să răzbată înghețul, și-au scuturat frunzele la poale și s-au cufundat într-un somn adînc. Bătrînii au rămas însă treji și i au chemat la ei pe oameni. De-acum, le-au spus, vă lăsăm vouă umblatul. Noi vom rămîne aici unde ne-am așezat, iar puieții noștri nu vor răsări mai departe de unde ne va duce vîntul sămînța. Și graiul vi-l lăsăm vouă, noi vom rămîne muți pe veci. Timpul… timpul va rămîne de partea noastră. Îl vom trage în trunchiuri și-l vom așeza în inele, an după an, dar pe voi vă va speria, vă va ­zbîrci și vă va goni, zi de zi. Noi ne vom naște din pămînt, voi veți ajunge acolo doar după moarte. Trupurile voastre ne vor fi răsplată pentru fructele cu care vă vom hrăni, pentru lemnul cu care vă veți încălzi, pentru frunzele putrede care vă vor îngrășa lanurile și grădinile, și pentru umbra cu care vă vom umbri. Dar veți rămîne pînă la sfîrșitul lumii legați de noi! Sînteți făcuți în bună parte din apă, așa că noi vom continua să ne hrănim cu soare, să sorbim noroi prin rădăcini și să transpirăm rouă prin frunze, pentru ca voi să puteți bea apa curată, pe care ne-o veți înapoia murdară. Iar pentru ca legătura noastră să fie întreagă, vom bea prin frunze aerul din voi, iar voi veți trage în piept răsuflarea noastră. Veți fi inversul nostru pe pămînt, liberi și legați de noi, totodată, și așa va rămîne pînă la sfîrșitul timpurilor! – au mai spus bătrînii oarbori și s-au cufundat la rîndul lor în somnul cel lung, devenind astfel pentru totdeauna… arbori.

Ce s-a întîmplat de-atunci știm cu toții: unii oameni s-au pus să distrugă pădurile, alții și-au dedicat viața apărării și înmulțirii lor, mulți am uitat de legătura pe care o avem cu copacii, chiar și de faptul că sînt vii, alții, însă, auzim și azi vocea vechilor oarbori atunci cînd stăm în preajma lor.

Pentru toți cei care nu știu, nu se gîndesc sau nu cred că viața oamenilor fără copaci nu poate exista, am născocit această poveste care tare mi-ar fi plăcut să fie din bătrîni și pe care, încă și mai tare, mi-aș dori să le-o spun într-o bună zi nepoților. Căci auzim prea des cum oamenii au fost puși pe pămînt ca stăpîni ai tuturor lucrurilor sau cum ființele au evoluat unele din altele, dar prea puțin despre cum noi, oameni și arbori, am trecut prin timp unii alături de ceilalți. 

Doru Mitrana este președintele Asocia­ției MaiMultVerde.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.