Apa murdară din copaie

Publicat în Dilema Veche nr. 239 din 11 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Comunismul real a "întinat" - vorba unui fost preşedinte nostalgic - multe valori onorabile. În primul rînd, valorile stîngii moderate, legitime în orice societate democratică. Dreptatea socială, să zicem. Sau egalitatea de şanse. Dar prin intermediul comunismului ceauşist - contribuţia românească în materie - au fost "întinate" şi destule valori ale dreptei. Tradiţia istorică naţională-locală, de pildă. Sau... era să spun patriotismul. Nu ştiu însă dacă patriotismul are culoare politică (e oricum diferit de naţionalism; la rîndul lui, naţionalismul poate fi cultural/civic sau etnic, la limită etnicist, emancipator sau conservator etc.). Oricum, în anii ’70-’80 ai secolului trecut, el a devenit, inclusiv pentru mine, un termen de care era mai bine să te fereşti, în condiţiile în care România (ţara) se confunda cu Republica Socialistă România (statul). Vorba unui personaj al lui Preda: "Ce ai tu, mă, cu statul? Statul e ţara, mă!". Se ştie: speculînd resentimentele antisovietice şi instinctele naţionale, noua politică unificator-recuperatoare a regimului din anii ’60 şi-a anexat valori înainte-vreme respinse: "moştenirea culturală" autohtonă, patriotismul, lirismul ş.a.m.d., maculîndu-le prin contaminare propagandistică. Să ne gîndim, bunăoară, la "munca patriotică": în viziunea oficială, ea desemna un mod de a munci dezinteresat, din iubire de ţară, pe ogorul colectivismului etatic, fără a aştepta recompense cu iz de capitalism putred. Căci - nu-i aşa? - iubirea adevărată nu aşteaptă nimic în schimb. Dacă e pe bani se numeşte prostituţie, iar dacă nu e voluntară, atunci e musai forţată... Anexarea strămoşilor şi a voievozilor la butaforia dementă a propagandei i-a făcut, apoi, alergici pe mulţi la asemenea figuri simbolice. Cum auzeau de daci, în mintea lor se aprindea beculeţul verde al răposatului I.C. Drăgan. Cum auzeau de Alexandru cel Bun, de Ştefan cel Mare sau de Mihai Viteazul, se gîndeau imediat la "cel bun, cel drept, cel mare, cel viteaz". Teroarea discursului propagandistic, în contrast cu alterarea progresivă a mitologiei oficiale, a marii sale poveşti de legitimare "socială şi naţională", a discursului ei utopic, teleologic şi istorico-mesianic, a avut însă şi alte efecte. Spre exemplu - fobia faţă de poezia patriotică sau mefienţa, inclusiv postdecembristă, a scriitorilor tineri faţă de romanul istoric sau istorico-politic, identificat cu comandamentele "Epopeii naţionale" a ceauşismului. Din aceeaşi serie antiistoristă fac parte alergia la mitologizările istorice şi literare autohtone ("explodată", la finele deceniului zece) şi, nu în ultimul rînd, mefienţa faţă de istoria literară "naţională" (cu caracter mai tradiţionalist, dar nu numai) şi faţă de prezenţa ei masivă în manualele de liceu de după ’90. În asemenea cazuri de contaminare simbolică (Partidul-Ceauşescu-România), logica resentimentară te îndeamnă, de multe ori, să faci totul pe dos decît "gardienii" şi să arunci, odată cu apa murdară, şi copilul din copaie. Am făcut-o şi eu. După 1985, deşi numai prosovietic nu eram, speram să vină Gorbaciov să ne scape de "Ceaşcă". L-aş fi întîmpinat cu flori, atunci (după 22 decembrie 1989, lucrurile s-au schimbat însă radical...). Dar "antipatriotismul" meu juvenil a mers încă şi mai departe. Exasperat de discursurile securistice cu privire la "pericolul iredentist maghiar" şi, în plus, avizat (via "Europa liberă", BBC, Vocea Americii) cu privire la "socialismul gulaş" al lui Kadar, îmi doream "să vină ungurii peste noi şi să ne scape de securişti". Mă simţeam nu doar străin de susţinătorii regimului, ci şi într-un război tacit cu ţara lor. Între mine şi "ei" era o graniţă peste care nu puteam trece. Ce viitor îmi oferea "ţara mea"? Unul, pe an ce trece, tot mai sumbru. Ceea ce mai rămăsese din România necomunistă se prăbuşea sub loviturile de buldozer ale sistematizărilor, iar la orizont se întrevedea o armată de coşmar, unde te aşteptau abrutizarea, violenţa gregară, ritualurile de umilire, munca pe şantier (inclusiv în mină sau la Casa Poporului), strînsul recoltei sau perspectiva împuşcării compatrioţilor care încercau să fugă din ţara devenită ţarc. În asemenea condiţii, sentimentele faţă de (ce mai rămăsese din) armata patriei noastre nu erau dintre cele mai înălţătoare. Figura mitică devenise pentru mine aceea a dezertorului sau a trădătorului (vezi Pacepa), iar singurul mod în care mă simţeam încă patriot era la meciurile echipei naţionale de fotbal sau la întrecerile sportive în genere. Corolarul? Fetişizarea a tot ceea ce venea dinspre "visul occidental". Pe vremea aceea, pentru tinerii sub 20 de ani, visul cu pricina era unul preponderent consumist. Toate filmele care veneau de-acolo, muzica pop, blugii, ciocolata Toblerone, guma Wrigley Spearmint, Pif-urile deveniseră un fel de valută forte, ca şi ţigările Kent pentru părinţi. Apropo de filme, circula pe atunci o vorbă clandestină: "E bun sau e românesc?". Treptat, aproape toate produsele româneşti pentru uz intern au intrat sub incidenţa ei. De ce? Printre altele, pentru că tot ce era mai bun (deşi "românesc") mergea la export, în URSS sau în ţările lumii a treia (era să scriu "în ţările calde"; apropo, comunismul nu a făcut deloc din mine un tiermondist). Se va spune că, într-un sens, comunismul ceauşist a stimulat, prin opoziţie, individualismul occidentalizant şi cosmopolit. Astăzi am oarecari obiecţii cu privire la asemenea constatări. Cred că a stimulat, în egală măsură, o atrofiere a spiritului comunitar, deresponsabilizarea generală, indiferenţa faţă de spaţiul public şi faţă de "binele comun". Individualismul respectiv a fost în mare măsură un egoism al resentimentului, al exasperării necreatoare şi, în bună măsură, al naivităţii idealizante, nu al lucidităţii, responsabilităţii şi solidarităţii eficiente. Un egoism al infantilizării, psihologic explicabil ca refuz al valorilor "mature", confiscate şi "întinate" de regim. Explicabil dar, de la un punct încolo, contraproductiv. Mă tem că va mai trebui să treacă o vreme pînă cînd, din anumite noţiuni, va ieşi damful Epocii de Aur.la

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.