Anxietăţile bărbatului neaoş
Secolul XX a fost o perioadă istorică a emancipării categoriilor sociale defavorizate care fuseseră excluse din sfera publică şi ale căror roluri în societate erau stabilite de bărbaţi albi de peste 40 de ani, adică de patriarhat. Feminismul, postcolonialismul, Civil Rights Movement şi alte asemenea mişcări egalitariene au urmărit ca grupurile pe care le reprezintă să capete relevanţă politică şi, coroborate, să abolească ideea de masculinitate albă ca normă în societate.
Mulţumită acestor mişcări trăim astăzi într-o lume în care votul este universal şi etnia, sexul, orientarea sexuală sau identitatea de gen nu ar trebuie să fie piedici pentru nici un individ. În ciuda progreselor făcute, lumea occidentală continuă să-i privilegieze pe bărbaţii albi şi să considere masculinitatea drept normă. Regulat apar statistici care ne arată cum în poziţii de management sînt măcar de trei ori mai puţine femei decît bărbaţi, cum femeile sînt în general plătite mai prost decît bărbaţii sau cum, pare-se, etnia te poate împiedica să faci baie în gîrla artificială din Baloteşti.
Deşi masculinitatea albă este în continuare privilegiată mai ales în ţări precum România, există unii bărbaţi care văd progresele secolului XX drept o agresiune ce trebuie reprimată. Bărbatul neaoş, tradiţionalist ortodoxist, purtător de ie şi împătimit al miturilor naţionale şi al tradiţiilor inventate (pentru că, evident, sîngele din venele noastre e acelaşi cu al lui Decebal, ba chiar Burebista) este speriat că această brave new world a demonului corectitudinii politice şi egalitarianismului îl va detrona de pe soclul privilegierii.
Însă bărbatul tradiţionalist niciodată nu va recunoaşte că lui îi pasă de statutul său privilegiat. Cel mai probabil, nici nu e conştient că, de fapt, el la asta ţine, fiindcă, pentru a o cita pe Mădălina Nicolaescu, ideologia funcţionează atunci cînd nu-ţi dai seama de ea. Bărbatul tradiţionalist e îngrijorat de rînduiala lumii care riscă să fie dată peste cap sau, în opinia celor mai isterici, e deja cu susul în jos. Altfel spus, tot binele societăţii umane pretinde că doreşte bărbatul neaoş, confundînd favorizarea sa (sau binele său) cu binele întregului.
Pentru a-şi susţine poziţia, bărbatul neaoş foloseşte un argument de tipul reductio ad naturam prin care afirmă că această presupusă inegalitate între bărbatul alb şi celelalte categorii sociale nu este o stare istorică ce trebuie schimbată, ci este o reflexie fidelă a unei stări naturale înnăscute. Drept urmare, e normal ca bărbatul care este raţional să aibă relevanţă politică, nu femeia care este emotivă, uşor impresionabilă şi isterică.
După ce ne-a arătat cum patriarhatul e o stare naturală, bărbatul neaoş identifică o serie de inamici, respectiv obiective care să asigure readucerea organizării sociale la principii conforme naturii. Mai întîi, femeia prea şi-a luat-o în cap, trebuie să revină la vatră şi să se pună pe crescut copii. Imediat vor fi invocate natalitatea negativă din România şi problema plătirii pensiilor actualelor generaţii din cîmpul muncii. Ce nu se evocă niciodată este ajutarea acelor foarte mulţi copii din mediul rural care nu au o şansă la educaţie şi care nu se pot integra în cîmpul muncii.
În al doilea rînd, trebuie oprită aşa-zisa propagandă gay. Homosexualii sînt o anxietate majoră pentru bărbatul tradiţional fiindcă orientarea lor sexuală subminează însăşi identitatea masculină tradiţională. Masculinitatea bărbatului neaoş se defineşte în opoziţie binară cu feminitatea tradiţională. Dacă prima este pozitivă (bărbatul este activ, aduce bani, ocupă sfera publică, are libertate de mişcare, el este cel care cucereşte femeia), a doua este negativă (femeia tradiţională este pasivă, nu produce bani, ocupă doar sfera privată, nu are aceeaşi libertate de mişcare şi agenție în general, ea este cea cucerită de bărbat), iar cele două se definesc prin raportare una la alta. Avînd ca obiect al agenţiei sexuale nu o femeie, ci un bărbat, homosexualitatea perturbă constructul identitar masculin şi îl umple pe bărbatul tradiţional de anxietăţi.
Simţindu-se atacat la baza identităţii sale, bărbatul neaoş contraatacă prin stigmatizare şi excludere elucubrînd, în baza aceluiaşi reductio ad naturam, că homosexualitatea este o boală, că homosexualii sînt anormali, sau prin campanii de excludere precum iniţiativa Coaliţiei pentru Familie de a schimba Constituţia.
Arma bărbatului tradiţional este excluderea, dar ce nu înţelege acesta este că excluderea este o sabie cu două tăişuri. Accentuînd norma masculinităţii albe şi ortodoxe, excluderea, după ce va fi terminat cu femeile, homosexualii, minorităţile etnice, religioase etc., va începe să producă efecte în rîndul bărbaţilor albi ortodocşi heterosexuali care se vor discrimina între ei în funcţie de apropierea sau depărtarea de normă.
Andrei Nae este doctorand şi asistent universitar la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, Universitatea Bucureşti.
