Antrenor de experți

- interviu cu Kai JACOBSEN -

Un norvegian din Cluj constată că se poate înţelege în română cu interlocutori din Palestina şi Sri Lanka. Kai Jacobsen este chemat pentru a face traininguri de peacebuilding şi leadership în jurul lumii, iar faptul că institutul său, PATRIR, are sediul în România îi este de un real ajutor. Cît şi cum este folosită în ţara noastră speciala expertiză a acestui profesionist global românizat? PATRIR înseamnă The Peace Action Training and Research Institute of Romania. Detalii pe www.patrir.ro.

Înţeleg autorităţile române rolul şi scopul acestui tip de pregătire, sau e doar un exerciţiu mimetic?

Ca institut, este datoria noastră să ne adresăm acestei chestiuni, pentru că domeniul „peacebuilding“-ului şi al prevenirii conflictului violent este unul relativ nou în România. Românii au o lungă istorie a angajamentului în misiuni internaţionale de „peacekeeping“ alături de Naţiunile Unite şi, în mod deosebit, în ultimele două decenii, cu managementul crizei în diferite teatre: Irak, Afganistan şi altele. Ce am observat, cînd discutăm cu oficiali, cu oameni din guvern sau cu birocraţi, este că există un interes autentic faţă de acest subiect, dar că e o sarcină dificilă pentru un intelectual sau o organizaţie din acest domeniu să explice efectiv în ce constă activitatea noastră, din cauza lipsei unor puncte comune de referinţă. 

Interesul însă există. Spre exemplu, am fost solicitat să conferenţiez la Universitatea din Bucureşti, la cea din Cluj, iar cu Babeş-Bolyai avem chiar o colaborare în cadrul unui nou program de master care pune accentul pe „peacebuilding“ şi recuperare post-conflict. Anul acesta am fost rugat să mai ţin o dată un program pe care l-am desfăşurat anul trecut pe tematica managementului crizei şi a leadership-ului strategic, care era destinat ofiţerilor superiori şi îi familiariza pe aceştia cu o abordare de tip peacebuilding, atunci cînd trebuie soluţionată o criză. Acest program a fost atît de apreciat, încît ni s-a cerut să devină o componentă permanentă a trainingurilor pe care le ţinem la Colegiul de Apărare. Ce am observat este că, intelectual, conceptual şi operaţional, această perspectivă este foarte nouă.  

Dar despre ce fel de intelectuali vorbim? 

Cînd ne referim la cei care se autointitulează sau sînt intitulaţi de televiziuni intelectuali, cred că vorbim despre o vizibilitate foarte scăzută. Poziţia lor este una influenţată covîrşitor de cîteva paradigme foarte înguste de explicare a lumii înconjurătoare. Din nefericire, de cele mai multe ori, nu sîntem conştienţi de alte abordări sau dezvoltări intelectuale din alte părţi ale lumii: America Latină, Africa, Asia şi chiar Europa de Est sau Orientul Mijlociu. Există pe harta globală a intelectualilor români un mare gol care acoperă majoritatea continentelor şi culturilor. În al doilea rînd, cred că putem vedea şi alte tendinţe. Unii intelectuali sau cetăţeni cu preocupări intelectuale se interesează din ce în ce mai mult de alte culturi şi călătoresc în zone ca America Latină, Africa, Asia. Întotdeauna am găsit fascinant faptul că, dacă vei intra într-o librărie din România, găseşti cărţi din toată lumea. Şi am observat că, în plan cultural, mulţi români manifestă interes şi curiozitate. 

„Intelectualul oficial“ din România are un spectru foarte restrîns de informaţie şi cunoaştere, raportîndu-se numai la cîteva şcoli dominante din Occident. Ceea ce transpare din zona „intelectualităţii oficiale“ din România, legată de politică externă şi de securitate, este sentimentul ameninţării. Aceşti oameni, dacă s-ar angaja în analizarea realităţilor globale actuale, ar fi obligaţi să-şi schimbe discursul. Nu aş spune că România se ascunde în spatele angajamentelor luate faţă de UE şi NATO. Mai degrabă aş spune că intelectualii se ascund în spatele unei ideologii de securitate extrem de înguste, o ideologie a războiului predicată de o şcoală dezvoltată în Statele Unite. Cu siguranţă nu e vorba de expresia întregului spectru de abordare a securităţii din NATO şi UE şi cu siguranţă e ineficientă pentru necesităţile de politică externă a României. Este ceva la care ar trebui să reflectăm.  

au consemnat Flavius ŢONE şi Octavian MANEA

Citiţi interviul integral în ediţia din ianuarie a revistei Foreign Policy România.