(Anti)teodiceea după Petru

Publicat în Dilema Veche nr. 688 din 27 aprilie – 3 mai 2017
(Anti)teodiceea după Petru jpeg

Rareori întîlnesc un autor care să mă contrarieze așa cum o face Petru Creția. În primul rînd, pentru că ceea ce acționează din partea lui asupra mea este stilistica libertății și reflexul delicateții pentru detalii. Parcă nu există opreliști pentru întrebare, iar această dezmărginire este pusă în operă cu cea mai mare atenție, ca pentru a nu tulbura nimic din respirația gîndirii. În același timp, uneori te poți trezi în atmosfera închisă a unui unghi foarte îngust. Ceea ce experimentezi atunci stă sub semnul unui fatalism împovărător. Zborul săgeții sale te poartă în spațiul unei închisori în care nici Petru Creția nu se simte bine și din care pare a căuta o deznădăjduită scăpare. Se simte acest lucru mai cu seamă în interpretarea la Cartea lui Iov.

Unul dintre cele mai mari pariuri lansate în textul introductiv la traducerile sale din Ecleziastul, Cartea lui Iona, Cartea lui Ruth, Cartea lui Iov și Cîntarea Cîntărilor este cel al posibilității de a citi în afara Tradiției, fără ajutorul ei, ba, uneori, chiar împotriva ei – măcar prin gestul de a nu ține cont de contribuția acesteia la geneza în multe feluri stratificată a unui text. Mărturia lui Petru Creția este simplă, seducătoare și zdravănă prin puterea de a te pune pe gînduri: „M-am hotărît să traduc aceste cărți din via dorință de a-i pune la îndemînă cititorului român de astăzi un text degrevat de întreg protocolul, inerent, al tradiției bisericești, un text de citit, liber, ca marea literatură“ (Cinci Cărți din Biblie, Humanitas, 2009).

Petru Creția citește la liber Cartea lui Iov, iar ceea ce pare a rezulta este o antiteodicee, adică o răsturnare a încercării de a arăta că existența răului și a suferinței nu infirmă bunătatea divină. Analizînd răspunsul pe care Iehova îl adresează întrebărilor prin care Iov caută să afle pentru ce a fost pedepsit, Petru Creția subliniază faptul că acesta „nu este rostit de Dumnezeul dreptății în replică la niște întrebări legate, în totalitatea lor, de problema dreptății, ci de Dumnezeu ca autor atotputernic al lumii: de cineva pe care, în nimicnicia ta, nu ai a-l întreba nimic, de cineva incomensurabil cu tine și care te face să știi asta“.

Ceea ce este contestat în această perspectivă este tocmai interpre-tarea suferinței ca răspuns pro-por-țional față de răul propus de om. Su-ferința este măsura punitivă și terapeutică pe care Dumnzeul iudeo-creștin pare a o aplica celor care greșesc. Or, dacă atît în antichitatea iudaică, cît și în cea greacă, relația dintre Dumnezeire și Creație stă sub semnul dreptății și al ordinii, cum rămîne cu suferința lui Iov, „un om vrednic și cinstit, care se ferea de păcat“?

Petru Creția admiră puterea autorului Cărții lui Iov de a ataca însăși problema răului din lume și de a duce gîndul pînă la capăt. Nimicirea treptată a lui Iov „îl pune pe Dumnezeu în cea mai crîncenă lumină a sa: aceea de a chinui fără margini un om bun tocmai pentru că e bun, doar pentru a dovedi cuiva că bunătatea sa este dezinteresată“. Iar aceasta înseamnă că în timp ce bunătatea lui Iov este probată pînă la capăt, cea a lui Dumnezeu nu rezistă. În lume există suferință nu doar din cauza greșelilor omenești, ci și pentru că Dumnezeu, în nemărginita sa putere, o îngăduie sau, mai rău, uneori o provoacă. „Iov își afirmă cu încăpățînare nevinovăția și, prin aceasta, este tot timpul tangent afirmării nedreptății divine și astfel, ca spectatori ai disputei, sîntem împinși către o concluzie înspăimîntătoare: aceea că autorul legii morale o încalcă, nesocotind propriul său principiu justițiar. Că Dumnezeu, ispitit de Satan, cade în păcat.“

Interpretarea lui Petru Creția pare a fi un ecou al Răspunsului la Iov, textul prin care, în 1952, Carl Gustav Jung vorbea despre „fața“ și „umbra“ lui Dumnezeu ca despre „Yahweh“ și „Satan“, cele două aspecte ale uneia și aceleiași Divinități. Scopul fondatorului psihologiei analitice era acela de a evidenția, prin recursul la Iov, faptul că atunci cînd omul nu își conștientizează cotloanele umbroase ale Sineului, crezînd că trăiește într-o casă inundată de lumina conștiinței, suferința va surveni ca măsură de vindecare a unui ego inflaționat, care crede că orice ar face, face bine. Or, din acest punct de vedere, interpretarea lui Jung presupune un pas în plus: deși este nevinovat, Iov este sedus de propria-i nevinovăție. Propriul păcat este stagnarea în monumentalitatea nevinovăției. Iar asta, din perspectiva relației cu Dumnezeu, este un factor de stază și necroză.

Se simte acest pas mai departe la Petru Creția? Nu, în cazul său interpretarea pare a rămîne centrată asupra tragismului celui vrednic și cinstit. Iov este nevinovat și pledează astfel neîncetat. Îi cere socoteală unui Dumnezeu atotputernic, discreționar și capabil să facă răul, primește un răspuns zdrobitor și neconcludent. Este iertat doar pentru că Dumnezeu vrea să omagieze dîrzenia de a pleda pentru propria nevinovăție. Alege să tacă doar pentru că e convins de faptul că nu are cu cine vorbi. Și sfîrșește prin a prin a spera într-un „Dumnezeu de dincolo de Domnul cu care se află în nedumerire și vrajbă“. Petru Creția ne înfățișează un Iov ca desprins din filmele noului val al existențialismului francez, în regie camusiană, un Iov frumos în asumarea propriei finitudini și care, într-adevăr, pare a nu avea nimic de-a face cu Tradiția talmudică sau cu cea patristică de interpretare a Scripturii.

Însă interpretarea lui Petru Creția se apropie de una dintre exegezele patristice ale cazului Iov, fără a se duce pînă la capătul gîndului construit de aceasta. Ceea ce au în comun este constatarea faptului că Dumnezeul cu care se confruntă Iov nu este o divinitate a dreptății, a echilibrului și a proporționalității. Ci, mai degrabă, una care e dispusă să nu respecte legea morală. Acesta este punctul în care perpectivele se despart. Pentru că în timp ce Petru Creția traduce disponibilitatea transgresivă a lui Dumnezeu ca trăsătură a samavolniciei sale, Tradiția vede aici semnul tainei de „dincolo“ de transcendență și, prin urmare, al indisponibilității divinității de a se conforma tiparelor comportamentale ale umanității.

Într-adevăr, conform Tradiției creștine, Dumnezeu pare a excede în gesturile sale logica economiei, a schimbului proporțional, a lui a da pentru a lua ceva înapoi, ca răsplată sau ca pedeapsă. În pilda evanghelică a talanților, sluga care a primit doar un singur talant răspunde, atunci cînd i se cere socoteală pentru neîmbogățirea darului primit, zicînd: „Doamne, te-am știut om aspru, care seceri unde nu ai semănat și aduni de unde nu ai împrăștiat“ (Matei 25, 24). La fel, în pilda măslinului neroditor un smochin este blestemat pentru faptul că nu a rodit, deși nu era încă vremea roadelor sale (Marcu 11, 13). Nicolae Steinhardt citește aceste pilde exact în sensul excederii de către Dumnezeu “a ideilor noastre de dreptate, relația cu el nefiind întemeiată pe un do ut des contabil“ (Jurnalul fericirii, Dacia, 2000). „Parcă Dumnezeu ne cere să lucrăm după soroace și regulamente, ca la bănci.“ Din acest unghi, Cartea lui Iov este înțeleasă de Tradiție ca pildă despre trezirea celui mai credincios dintre oameni din încremenirea în postura de pietà a cucerniciei. Iov uitase de relația vie cu Dumnezeu, iar suferința este cea care îl pune în postura dinamică a interogării. Iar a te întreba înseamnă a fi treaz, a fi alert, a fi pe cale.

Pentru că nu întrezărește în Cartea lui Iov nimic despre condiția amorală a dumnezeirii, lui Petru Creția nu-i rămîne decît să îl vadă pe Dumnezeu din postura unui demiurg imoral. Iar trauma acestei negre revelații este oblojită cu speranța deznădăjduită într-un Creator aflat dincolo de Domnul cu care se află în nedumerire și vrajbă. Inevitabilul este, astfel, aproape întîmplat. Ferindu-se de o lectură conformă protocolului tradiției bisericești, Petru Creția oferă o hermeneutică a Cărții lui Iov în buna tradiție concurentă creștinismului, cea a dualismelor gnostice, potrivit cărora salvarea din mîinile unui demiurg ignorant nu poate veni decît din partea unei alte dumnezeiri, mai înalte și mai nobile. Semn distinctiv pentru faptul că cel mai probabil dezvrăjirea de tradiție este una dintre cele mai subtile vrăji care acționează încă asupra noastră atunci cînd citim. 

Andrei Găitănaru este doctorand la Facultatea de Filozofie şi membru al Centrului de Studii Medievale de la Universitatea din Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.