Antidotul judecății pripite

Claudiu GROZA
Publicat în Dilema Veche nr. 995 din 4 mai – 10 mai 2023
image

Nu cred că judecata pripită e răspîndită mai mult în mediul artistic decît în alte medii. Într-adevăr, ea poate fi mai virulentă, din motivul personalității accentuate a creatorilor. După opinia mea, judecata pripită e o prejudecată întărită/confirmată de lipsa de informații specifice asupra unui lucru sau altuia. O coafeză, de pildă, știe cam toate „șmecheriile” unei oricare alte coafeze, așa cum un actor (păstrînd discuția în zona teatrului, acum) cunoaște toate mecanismele profesionale ale altui actor.

De aici, însă, intervine și ambiguitatea care potențează și inflamează judecata pripită. Un actor din mediul independent nu cunoaște servituțile unui actor din teatrul public local; unul dintr-un teatru național nu are adesea habar de neajunsurile celorlalți etc. Un critic teatral care lucrează în cultura publică e, dacă are habar de specificul ei administrativ, mai nuanțat în judecăți particulare decît unul străin de „ordonatorii de credite” și „auditori”, de conceptul de „venituri proprii” și alte asemenea. E foarte ușor, dacă n-ai trecut prin malaxorul birocrației cotidiene, a scamatoriilor cu bugetul niciodată suficient, cu împăcarea repertoriului de mare public și a celui „curajos”, cu eternele negocieri pentru investiții, să devii radical și faci de pe margine afirmații inflexibil-definitive. Da, e o judecată pripită; adesea, aș spune, subminată „politic”, de fapt. Firea omului e sucită: vei invidia întotdeauna ce are celălalt, fără să vezi avantajele pe care le ai tu, chiar dacă par insignifiante.

Am promis că voi aborda situația „macro”, dar o să dau un exemplu concret: mediul teatral independent, care supraviețuiește cu greu de la o sesiune de finanțare (neîndestulătoare) la alta, invidiază teatrul subvenționat. Sînt convins însă că dacă ar trebui să funcționeze după constrîngerile administrative ale teatrelor publice, unele companii independente ar prefera libertatea cea săracă. Situația pare apropiată zicalei „Sătulul nu crede flămîndului”, doar că aici nu știm prea limpede (și nici nu contează, în economia acestui discurs generic) cine e sătulul și cine flămînzește. Cert e că, așa cum se întîmplă în orice situație de acest fel (de la dat cu sapa pînă la scris articole), cînd ești confruntat direct cu experiența pe care ai evaluat-o, lucrurile devin mult mai nuanțate. De obicei, atitudinile maniheiste, vehemente, au caracter „principial” și apar ca reacții, nu ca răspunsuri.

Cred că ăsta e neajunsul fundamental al rețelelor sociale, unde zvîcnesc de obicei judecățile pripite: ele nu permit dezbaterea, ci doar reacția. De aceea, comentariile la diverse puncte de vedere (care sînt și ele reactive) vor fi mai degrabă imprecații decît explicații, va fi un schimb de sudălmi politicoase, nu un schimb de argumente și opinii. Paradoxul e că, în mediul real, adică într-o discuție față în față cu preopinentul, discuția devine dezbatere, cu toate cutumele dialogicii, de la argumentare la umor, maieutică și hermeneutică (glumesc), adică nuanțare, calm (chiar dacă relativ) și prețuire amical-colegială.

Firește, eu însumi nu sînt ferit de judecăți pripite; mi se pare că fac parte din firea omului, mai ales a omului creator. Cum am scris cîndva, e normal ca fiecare artist să se creadă cel mai bun sau oricum mai bun decît majoritatea (mai ales decît cei premiați, de pildă), pentru că în lipsa acestei superbii nu mai are nici un resort profesional. Dacă te gîndești că au existat un Shakespeare sau un Da Vinci, apoi à quoi bon avoir quitté Coasta Boacii, vorba ceea? Totuși, ca un om care a avut șansa să treacă prin medii profesionale din cele mai diverse, am învățat că antidotul judecății pripite este experi(m)ența (dacă-mi permiteți cuvințelul-valiză). Frust spus: te strîmbi de cum arată grădina, pune mîna la scos buruieni, it’s so cool. Nu ești mulțumit de decizia unui juriu, bate zeci de mii de kilometri, vezi sute de spectacole, apoi jură-te cu mîna pe suflet, în fața propriei conștiințe, că ai fost întru totul obiectiv și nu ai nimic să-ți reproșezi.

Judecata pripită, aș mai remarca, e nu doar extrem-subiectivă, ci și rareori inocentă, dar ăsta e un subiect pe care o să-l eludez de data asta.

Claudiu Groza este critic de teatru.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un brașovean i-a luat-o înainte milionarului indian: a construit o casă pe un bloc VIDEO
Presa a făcut vâlvă cu cazul unui indian care și-a construit o vilă de lux pe un zgârie-nori. La Brașov, ideea a fost pusă în practică, cu acte în regulă, în urmă cu mai bine de zece ani
image
Big Brother în toate școlile. Părinții și profesorii nu se vor putea opune
În toate sălile de clasă vor fi montate sisteme de supraveghere video și audio fără a fi nevoie de acordul elevilor, părinților sau profesorilor. Decizia, care se va lua printr-o Ordonanță de Urgență, a stârnit deja mari controverse.
image
Casă veche, transformată într-o locuință de vis. „Dragoste la prima vedere“ FOTO
Într-un sat dâmbovițean, o casă nelocuită de 50 de ani a devenit locul în care o bucureșteancă și-a împlinit visul. Nostalgică după copilăria petrecută la bunici, Liliana a hotărât să se reconecteze cu natura și să renoveze această casă bătrânească.

HIstoria.ro

image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene. 

image
Bacalaureatul de tip nou din 1948: „Aspecte de la un examen care nu mai seamănă cu cele din trecut“
În 1948, elevii şi cadrele didactice erau puse în faţa Bacalaureatului de tip nou.
image
Cine a fost cel mai impunător reprezentant al vechii boierimi?
Tânărul Cantacuzino va urma cursurile Facultății de Drept din Paris, unde își ia și doctoratul în 1858.