Animale în folosul omului - interviu cu Carmen ARSENE

Publicat în Dilema Veche nr. 429 din 3 - 9 mai 2012
Animale în folosul omului   interviu cu Carmen ARSENE jpeg

Cum vede organizaţia dvs. rezolvarea problemei cîinilor comunitari? O problemă mereu spinoasă: între suferinţa oamenilor – muşcaţi şi a cîinilor – eutanasiaţi?

Nicidecum nu vedem soluţia în ucidere sau încarcerare, care, oriunde s-au aplicat, s-au dovedit metode eşuate.

În conformitate cu statisticile realizate de FNPA (Federaţia Naţională pentru Protecţia Animalelor) pe baza răspunsurilor oficiale venite din partea unor primării, timp de zece ani au fost omorîţi sute de mii de cîini şi s-au cheltuit zeci de milioane de euro din banul public. În stradă însă situaţia s-a înrăutăţit: numărul cîinilor a crescut continuu.

Un exemplu este Bucureştiul. În 2001 existau în stradă cca 70.000 de cîini, iar conform informaţiilor furnizate de ASA (Administraţia pentru Supravegherea Animalelor) Bucureşti (actuala ASPA – Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor), pînă în 2008 au fost omorîţi 144.000; alţi 50.000 au murit în stradă (accidente, boli, bătrîneţe), iar în prezent acelaşi număr de cîini se află în stradă. Un rezultat ilogic ce demonstrează eşecul metodei.

Aşadar, oricît de mulţi cîini ar fi omorîţi, situaţia va fi aceeaşi şi peste zece ani şi peste o sută de ani.

Încarcerarea este, de asemenea, o metodă care nu duce decît la agravarea fenomenului. Un mega-adăpost pentru Bucureşti, de exemplu, de 10.000 de cîini, nu ar face decît să înghită sume exorbitante din banul public, pe cînd ceilalţi 40.000 de cîini rămaşi în stradă se înmulţesc în continuare.

Cîinii comunitari reprezintă o problemă simplu rezolvabilă, dacă se vrea rezolvată.

Consideraţi că sterilizarea cîinilor este soluţia? În Bucureşti, însă, nu pare să fi dat rezultate. Organizaţiile pentru protecţia animalelor nu par să-şi fi făcut treaba pînă la capăt, ba chiar sînt acuzate că au luat bani degeaba. Cum pot fi controlate toate aceste lucruri?

Sterilizarea şi returnarea sînt unica soluţie. Conform raportului „The Success of the ABC Programme in India“ (Dr. S. Chinny Krishna), timp de o sută de ani s-au omorît în Madras (India) 25 de milioane de cîini, fără nici un rezultat. După ce în 1995 s-a implementat Programul de sterilizare şi returnare, în numai doi ani numărul de cîini a scăzut cu 30%, iar în doar un an numărul de muşcături a scăzut de şapte ori.

În România, în oraşele în care s-a aplicat Programul de sterilizare şi returnare, s-a înregistrat un succes remarcabil: în Oradea numărul cîinilor a scăzut de la 4500 la 300, în numai şase ani, iar în Lugoj, de la 2500 la 250 în trei ani (conform cu adresele Primăriilor Oradea, Lugoj).

Niciodată nu a existat un program naţional de sterilizare, ci doar unul de eutanasiere. Iar în Bucureşti nu a existat o campanie concentrată de sterilizare. Pe de altă parte, o sursă inepuizabilă de cîini comunitari o reprezintă cîinii cu stăpîn, prin abandon, astfel că situaţia nu se va rezolva niciodată dacă nu există obligativitatea de sterilizare a acestora. Program ce va trebui finanţat neapărat de la buget, pentru că oamenii fără posibilităţi financiare, pentru a nu fi amendaţi, îşi vor abandona cînii, astfel că vom risca să avem milioane de cîini în stradă.

Într-adevăr, unii cred că gestionarea cîinilor este obligaţia ONG-urilor, care „sînt plătite pentru asta“. Complet fals! ONG-urile nu au această obligaţie şi nici nu au fost vreodată plătite, legislaţia nu permite o finanţare a ONG-urilor de la buget. ONG-urile activează doar pe bani privaţi şi sînt exact cele care s-au implicat în mod real în rezolvarea problemei cîinilor comunitari (peste 200.000 de sterilizări, au în întreţinere peste o sută de adăposturi, derulează programe educaţionale etc.). Mai mult, activitatea lor este sabotată de programele ineficiente şi ilegale de ucidere, derulate de autorităţi.

Programul de sterilizare are toate atuurile: singurul dovedit a fi eficient, reducînd în patru-cinci ani populaţia canină pînă la dispariţie, moral, civilizat, recomandat de instituţiile de specialitate, precum Organizaţia Mondială a Sănătăţii, implicînd costuri incomparabil mai scăzute decît eutanasierea sau încarcerarea.

Ce ştim despre animalele de fermă? Tindem să avem o imagine idilică asupra lor…

Nu ştim aproape nimic, dacă nu ne informăm. Sînt în afara ochilor noştri. Fermele de animale – crescute pentru lapte, ouă, blană – şi abatoarele sînt locuri fără faţă, sufocate de suferinţă, teroare, moarte, unde îşi petrec dramele miliarde de animale.

În conformitate cu datele oferite de Doris Lin, expert în ştiinţe biologice aplicate, în fiecare zi 160 de milioane de animale şi aproximativ 1 miliard de peşti şi mamifere marine sînt ucise pentru carne. Anual, aproximativ 40 de milioane de animale sînt omorîte pentru blană. Miliarde de animale suferă continuu în fermele de producere de lapte, ouă.

Vacile ţinute pentru lapte stau în locuri delimitate de gratii, înguste, doar cît să le îngrădească corpul, unde sînt înseminate artificial pentru a le menţine gestante şi deci permanent în perioada de lactaţie, alimentate continuu cu antibiotice pentru a rezista procedurilor şi condiţiilor de fermă. Viţeii sînt ucişi după doar cîteva zile de la naştere, atît pentru carne, cît şi pentru a nu mai consuma laptele de la mamele lor, pentru ca acesta să poată ajunge la oameni. Mulse permanent prin furtunuri conectate la aparate, din cauza epuizării fizice şi psihice, vacile devin „uzate“ în doar patru-cinci ani şi sînt trimise către abator.

Purceii sînt aproape necunoscuţi oamenilor, altfel decît în farfurie. Fiinţe sensibile, inteligente, mai inteligente decît cîinii, afectuoase şi extrem de ataşate de oameni, în unele ţări au devenit chiar animale de companie.

În fermele intensive, purceilor li se taie urechile, coada, li se retează dinţii, sînt castraţi, toate aceste operaţii făcîndu-se pe viu. Sînt plasaţi apoi în boxe unde, conform legislaţiei în vigoare (Ordin ANSVSA – Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară  şi pentru Siguranţa Alimentelor – 202/25.08. 2006) de la o suprafaţă de 0,15m2 cînd au 10 kg ajung să „beneficieze“ de un spaţiu de maxim 0,65m2 cînd ajung la 110 kg. Purcelele ţinute pentru înmulţire sînt închise în boxe metalice, fără nici un fel de posibilitate de a se mişca.

Durata medie de viaţă este de 14 ani, însă la cinci-şapte luni sînt înţărcaţi şi transportaţi către abatoare.

Abatorizarea animalelor e ceva la care majoritatea dintre noi preferăm să nu ne gîndim. Ne e mai comod aşa. Au animalele sentimente?

Animalele au sentimente care uneori depăşesc mult intensitatea celor ale omului, dar şi mai important este că simt durerea în aceeaşi măsură.

Majoritatea dintre noi nu cunoaştem realitatea din ferme şi abatoare, ci numai ambalajul: borcane şi casolete cu etichete poleite ori reclamele mincinoase cu văcuţe fericite ce pasc libere pe o pajişte foarte verde sau purcei jucăuşi şi găini cotcodăcind vesele. Manipulare psihologică în care ne simţim într-adevăr confortabil. „Nu vreau să ştiu, îmi face rău“ este răspunsul clasic al omului care, întorcînd spatele realităţii, crede că îşi exonerează de răspundere conştiinţa.

Abatorizarea animalelor se face adesea în altă ţară, astfel că animalele stau zile întregi ticsite în camioane, nemîncate, fără apă, fără aer. Animalele ajung la destinaţie sufocate, rănite, cu membrele fracturate, multe agonizînd peste cele deja moarte.

În culoarul prin care sînt trecute animalele pentru aplicarea loviturii finale se petrec cele mai mari drame.

Pentru a preveni tulburările psihice, obsesii, depresii, dar mai ales, şi foarte periculos, ideea că uciderea este un proces normal ce poate fi extins şi la oameni, personalul din abatoare este schimbat, cel puţin în alte ţări, la aproximativ trei-şase luni.

Ce este asomarea?

Găinile ouătoare, crescute în majoritatea lor în baterii, au la dispoziţie un spaţiu cît o coală de hîrtie A4, ciocurile sînt tăiate, ghearele – de asemenea, nu există lumină. Odată devenite ineficiente, trec în etapa finală. Asomarea, operaţia ce precede uciderea, se face în vederea pierderii cunoştinţei şi se efectuează în general prin electrocutare: păsările sînt legate de picioare, cu capul în jos, în linie, legăturile de la picioare sînt udate, iar capul păsărilor este trecut printr-o baie cu apă străbătută de curent electric.

Despre animalele de laborator nu se ştie mai nimic…

Animalele din subsolurile laboratoarelor (iepuri, maimuţe, pisici, cîini, şoricei etc.) au viaţa cea mai dramatică. Sînt mutilate cu electrozi implantaţi sau arse pe jumătate, cu muşchii striviţi, cu membre amputate ori, cel mai adesea, cu boli induse, toate efectuate pe viu. Cam 50 de milioane mor sau sînt omorîte anual în laboratoarele de experienţă.

O altă categorie despre care nu se ştie mare lucru sînt animalele crescute pentru blană. Acestea au, probabil, cea mai cruntă moarte. În general, uciderea lor se face prin electrocutare, însă 80% din blană (inclusiv de cîine şi pisică) provine din China, unde nu există nici o lege pentru animale, iar jupuirea lor se face, fără excepţie, de vii. Animalele jupuite, „stocate“ într-un colţ, agonizează unele peste altele timp de două-trei ore, pînă mor.

De ce cunoaştem atît de puţine lucruri despre animale care, pînă la urmă, ne servesc?

Interesul comercial al acestei imense industrii este de a-şi ascunde adevărata faţă atunci cînd ajunge în magazine, pentru a nu se cunoaşte realitatea din fermele de creştere intensivă a animalelor. Însă oamenii au obligaţia să se informeze şi să conştientizeze că sînt de fapt părtaşi şi responsabili de aceste drame.

Cu precădere în ultimii zece ani, au fost realizate multe documentare, ca de exemplu Earthlings, despre suferinţa animalelor în abatoare, ferme, laboratoare; filme care au evidenţiat realităţi ce au cutremurat lumea.

Animalele de fermă nu ne servesc, ci, dimpotrivă, au un impact devastator asupra planetei. Conform unui raport al Institutului Worldwatch, prezentat la summit-ul de la Copenhaga, pînă la 51% din gazele de seră responsabile de încălzirea globală rezultă din producţia de carne. Vitele sînt hrănite cu cerealele produse pe 80% dintre terenurile agricole, cereale care, dacă ar fi redirecţionate, ar putea hrăni 1 miliard de oameni suferind de malnutriţie. Mai mult, regimul carnivor nu numai că înfometează planeta, dar ne ucide şi pe noi prin bolile pe care le generează. 

Carmen Arsene este dr. în chimie, cercetător ştiinţific în cadrul Institutului de Cercetări Nucleare, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor (FNPA). 

a consemnat Iaromira Popovici 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
O mamă obsedată de eclipsă și-a ucis partenerul și și-a aruncat copiii din mașină pe o autostradă din Los Angeles
O mamă și-a înjunghiat mortal partenerul, luni, în apartamentul lor din Los Angeles, apoi și-a aruncat cele două fetițe dintr-un SUV în mișcare, pe autostradă. Cu câteva zile înainte, într-o postare online, femeia, care este astrolog, numise eclipsa de soare „simbolul războiului spiritual”.
image
Moartea stranie a unei tinere de 22 de ani: a pornit în căutare de stafii și a fost găsită într-o biserică abandonată
O căutare de stafii s-a terminat tragic pentru o tânără de doar 22 de ani din Franța, care a fost găsită moartă weekendul trecut într-o biserică părăsită din Valle d' Aosta, situată în nordul Italiei.
image
Surori siameze, dezvăluiri despre viața amoroasă. Ce se întâmplă dacă una dintre ele moare VIDEO
Deși la naștere cadrele medicale au spus că vor trăi doar câteva zile, două surori siameze, Carmen și Lupita Andrade, au sfidat șansele de supraviețuire și se bucură de tot ce le oferă viața la cei 23 de ani ai lor, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.