Angajat şi angajator - interviu cu Alexandru GEAMĂNU

Publicat în Dilema Veche nr. 498 din 29 august - 4 septembrie 2013
Angajat şi angajator   interviu cu Alexandru GEAMĂNU jpeg

După ce a lucrat 12 ani ca angajat în mai multe agenţii de publicitate, Alexandru Geamănu s-a hotărît să-şi facă propria afacere într-un domeniu cu totul diferit – industria berii. Trecînd prin cele două ipostaze – angajat şi angajator –, a acumulat o experienţă interesantă în ceea ce priveşte munca.

Cum au fost cei 12 ani de serviciu, ca angajat, pînă cînd v-aţi hotărît să vă apucaţi de o activitate în care să aveţi propriii dvs. angajaţi?

În lumea asta există mai multe moduri de a face bani. Unul e să munceşti, altul să furi, un al treilea să cerşeşti şi mai există şi posibilitatea să moşteneşti nişte lucruri. A doua şi a treia variantă nu mi s-au părut interesante, nu ştiu să spun de ce, poate datorită mamei, familiei, educaţiei primite. Am rămas cu varianta muncii şi am avut noroc şi să-i moştenesc nişte lucruri. Pentru mine, munca a început ca o joacă, în momentul cînd un prieten, fost coleg de liceu, m-a sunat să mă întrebe dacă nu vreau să împart nişte bombonele. Ce bombonele? „Uite, sînt nişte bombonele Sugus“, mi-a spus – n-am să uit niciodată – „vii la un training (nu ştiam ce e aia). Ai maşină?“ „Am maşină“ (mi-o dădea mama). Mi s-a spus ce am de făcut, să distribui bombonelele la şcoli, la clasele I-IV, şi aşa a început munca la mine. Era în 1998, aveam 22 de ani. Acum poate părea o vîrstă tîrzie, dar pe vremea aceea, să te apuci de muncă la 22 de ani părea chiar timpuriu. Oamenii din jurul meu la vîrsta aia îşi făceau întîi facultatea şi nu prea aveau timp să mai aibă şi vreun job. Eu m-am apucat la 22 de ani, am mai stat acolo vreo două-trei luni, pînă cînd prietenul ăsta al meu mi-a spus: „Le-a plăcut de tine. Vii să mai faci ceva pentru ei, numai că acum nu mai eşti băiatul care distribuie bombonelele, eşti şeful distribuitorilor, ei vin la tine şi tu îi ajuţi cu rapoarte şi tot felul de lucruri.“ Asta se întîmpla la agenţia de publicitate OFC/DMB&B, care nu mai există. Cred că dacă nu se întîmpla să se închidă subit, aş fi lucrat şi astăzi tot acolo. Era un mediu în care oamenii munceau cu foarte mult drag. Ca un fel de a doua familie. Majoritatea angajaţilor erau foarte tineri, pînă în 25 de ani, nu aveau probleme cu copii, rate şi alte asemenea lucruri, munca era pe primul plan. Astăzi, lumea publicităţii e plină de oameni care au lucrat în OFC/DMB&B şi care sînt în nişte poziţii foarte înalte în multe agenţii importante. Adică, a fost o experienţă foarte bună pentru foarte mulţi.

După vreo patru ani şi jumătate, episodul cu OFC/DMB&B s-a terminat şi au urmat şi alte agenţii de publicitate – Saatchi & Saatchi, Mercury, Odyssey şi Publicis.

Bănuiesc că pe parcurs au fost şi nemulţumiri.

E greu de spus. Acum cîteva zile, un prieten foarte bun, care are o agenţie mică, mi-a povestit că trebuia să meargă împreună cu un angajat (cu care fusese coleg de liceu şi de facultate) la Sibiu, la un client. Colegul i-a propus s-o ia şi pe nevasta lui, pe care prietenul meu o cunoştea. Cît timp ei făceau prezentarea, ea ar fi urmat să se plimbe prin Sibiu. Şi, bineînţeles, prietenul meu a acceptat s-o ia cu ei. Dar cînd au ajuns la Sibiu, ea a spus că se simte rău şi i-a cerut soţului să stea cu ea. Iar prietenul meu a trebuit să facă prezentarea de unul singur. Nevasta colegului nu păţise ceva grav, era mai degrabă un răsfăţ. Ei bine, povestea asta mi-a pus un mare semn de întrebare. Pentru că la mine, pînă la ora 6, serviciul era cu siguranţă cu mult peste familie. Sigur, nu m-am confruntat cu probleme de viaţă şi de moarte. Ca o paranteză, vreau să menţionez că am trei copii cu soţia mea şi o familie OK. Dar, după povestea asta, mi-am pus problema: poţi să pui familia înaintea serviciului, în timpul serviciului? Mie nu mi-a spus vreodată cineva că asta se poate. Am fost ca-n povestea aceea cu maimuţele, eu am intrat într-o cuşcă unde trebuia să muncesc.

Cînd aţi început să vă gîndiţi să faceţi ceva pe cont propriu?

Prin 2009, am început să mă gîndesc, iar prin 2010 am vrut să plec din publicitate. Atunci, însă, n-am avut curajul. Avînd şi trei copii, tot timpul m-am gîndit pe ce pot să mă bazez la sfîrşitul lunii. E foarte important să ştii exact pe ce venituri contezi. Dar predictibilitatea asta are şi ea dezavantaje. Revenind însă la întrebare, prin 2009, avînd în vedere şi situaţia economică din publicitate, am cochetat cu ideea de a face o benzinărie cu GPL. Dar m-am izbit de problema autorizaţiilor şi de tot ce a însemnat obţinerea dreptului legal de a vinde un produs destul de delicat. În 2011, mi-am zis din nou că nu mai vreau publicitate şi m-am dus la un prieten care avea un magazin de mobilă. Am vîndut mobilă de bucătărie timp de vreo şapte luni, dar nu mi-a plăcut. M-am reîntors în publicitate, timp în care, însă, mi-a înflorit tot mai mult în minte ideea de a face ceva pe cont propriu. Mi-am dat seama că e foarte dificil să am firma mea chiar în domeniul publicităţii pentru că oamenii care mă cunoşteau mă percepeau, cred, ca veşnicul angajat, iar cei care nu mă cunoşteau păreau să nu aibă destulă încredere în mine. Şi atunci mi-am zis că trebuie să încerc pe altă linie.

Şi de unde tocmai ideea cu fabrica de bere?

O dată că sînt un foarte mare băutor de bere şi-mi place foarte mult berea. A doua, pentru că din 2009 mi-am dorit foarte tare să am un lucru pe care să-l simt ca fiind al meu, ceva pentru care să muncesc cu şi mai mult drag, dacă se poate spune aşa, cu şi mai multă încredere în ceea ce fac.

Deci, n-aţi fost un angajat oprimat, frustrat de cerinţele şefilor, de faptul că lucrează pentru alţii şi care, din revoltă, s-a decis, cînd a avut ocazia, să-şi întemeieze propria afacere.

N-am perceput niciodată serviciul ca pe o oprimare. Poate că asta vine şi din firea omului, pentru că am un prieten care spune: „Într-o dimineaţă, trebuia să plec la serviciu şi, aşa cum fac de obicei, să duc gunoiul. Primul gînd a fost – hai măi, iar trebuie să duc gunoiul? După care, următorul gînd a fost – eu vreau să duc gunoiul.“ Deci e o chestie legată de felul în care priveşti lucrurile. Şi acel „vreau“ în loc de „trebuie“ îmi ţine prietenul în formă şi-mi dau seama că e valabil şi pentru mine.

Pe de altă parte, un manager bun ar trebui să-şi dea seama de ce anume îi motivează fiecare angajat. Dar e simplu de vorbit. Însă, cînd eşti patron, ai o grămadă de probleme şi îţi vin ăia cu tot felul de taxe, de te fac să nu mai vezi pădurea de copaci. Trebuie, uneori, să faci un pas în spate şi să vezi şi ce le trebuie angajaţilor. Îmi place foarte mult povestirea aceea în care un domn, după o viaţă bună şi sănătoasă, în care a fost foarte bine văzut, a murit. A ajuns la poarta Raiului, la Sfîntul Petru, care l-a întîmpinat şi, înainte să-l poftească în Rai, l-a întrebat dacă are vreo dorinţă. Şi omul i-a spus că ar vrea să vadă ce i s-ar fi întîmplat dacă n-ar fi fost bun şi n-ar fi ajuns în Rai. Şi atunci, Sfîntul Petru i-a arătat Iadul. O încăpere mare, albă, în mijlocul căreia era o oală mare cu supă... de roşii, bineînţeles, pentru contrast. În jurul oalei, o mulţime de oameni care, în prelungirea mîinilor, aveau nişte linguri foarte lungi. Slabi, scheletici şi foarte nefericiţi că, deşi puteau băga lingura în oală, n-o puteau duce la gură din cauză că era prea lungă. Vizitatorul s-a îngrozit şi i-a cerut Sfîntului Petru să-l ducă la locul lui, în Rai. Acolo, surpriză: tot aşa, o încăpere mare, albă, cu o oală cu supă de roşii în mijloc şi, de jur împrejur, nişte oameni cu linguri lungi în prelungirea mîinilor, exact ca în Iad. Numai că oamenii aceştia păreau foarte fericiţi, erau graşi şi coloraţi în obraji. Cînd a venit ora mesei, noul venit a observat că oamenii îşi dădeau unul altuia să mănînce. Altfel, nici ei n-ar fi reuşit să-şi ducă propria lingură la gură.

Şi eu cred că toţi sîntem interconectaţi şi că binele făcut se întoarce la un moment dat.

Care e povestea cumpărării fabricii?

Povestirea scurtă e că am cîştigat-o la poker. Asta e însă o glumă pentru un prieten care joacă poker. În realitate, banii pe care i-am investit acolo provin dintr-o moştenire, un apartament rămas de la bunica mea. Am stat şi am judecat altfel decît făceam de obicei. Decît să ţin apartamentul şi să cîştig o sumă din chirie, mi-am zis că pot să-l vînd şi să folosesc altfel banii. Aveam şi vîrsta potrivită, şi putere, şi cred că dacă mai aşteptam, mă plafonam şi aş fi rămas veşnicul angajat. Drept pentru care am luat taurul de coarne. Am citit şi învăţ în continuare despre ce înseamnă berea şi cu ce se „mănîncă“ berea. Sper ca şi oamenii s-o cumpere la un moment dat.

Înţeleg că e vorba de o făbricuţă mică, unde se va face o bere specială. Acesta e un trend mai general, sînt la modă fabricile mici şi cu bere bună.

Da, nu cred că eu inovez ceva, ci, pur şi simplu, urmăresc un trend care în America a ajuns, probabil, la un punct culminant. Şi în Europa de Vest, povestea asta se apropie de apogeu, iar în Europa de Est încep să existe tot mai multe făbricuţe de acest gen.

Există un mit al afacerii pe cont propriu, al ideii de a-ţi deveni propriul şef şi propriul stăpîn. În afară de dorinţă, ce mai e necesar pentru a reuşi pe calea asta?

Cu siguranţă îţi trebuie puţin mai mult curaj decît ai avut pînă atunci. Eu, cînd eram puşti, îmi plăcea să sar în apă. Cu un prieten de-al meu, mergeam la podul de la barajul de la Paltinu, puţin mai sus de Cîmpina. Spre sfîrşitul lui august, cînd apa în lac era scăzută, diferenţa dintre pod şi suprafaţa apei era de vreo 20 de metri. Pe piciorul podului era o scară. Ne-am tot suit pe scara aia tot mai sus şi am sărit tot mai de sus, am prins tot mai mult curaj, pînă cînd am ajuns să sărim chiar de pe pod. Dar, înainte să sărim, am verificat apa. Ne-am scufundat cît am putut, să vedem dacă nu cumva e vreun obstacol, vreun buştean, ceva. Ce vreau să spun e că la o asemenea întreprindere, îţi trebuie curaj, dar nu inconştienţă. Înainte să investesc banii în fabrica asta, am studiat piaţa, am făcut un plan al afacerii. La sfîrşitul celor două luni de studii, am zis că merită. Şi nu ne-am propus să ne recuperăm investiţia într-un an, aşa cum se gîndeşte de obicei în România. Noi am ajuns la concluzia că în vreo şase ani e OK dacă ne recuperăm banii. 

a consemnat Andrei MANOLESCU 

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Cum va fi vremea în ultima lună de iarnă. Care e recordul de ger năprasnic în România
Temperaturi foarte scăzute sau maxime termice neobişnuite s-au consemnat, de-a lungul timpului, în luna februarie. Recordul de ger a fost bătut la data de 10 februarie 1929, când la Vf.Omu s-au înregistrat minus 38 grade Celsius.
image
Patru lucruri în care se măsoară cu adevărat fericirea. Ce spune un profesor de la Harvard
Dr. Sanjiv Chopra, profesor la Harvard, a explicat de ce 20 de milioane de dolari câștigați la loto nu te fac fericit pe termen lung și care ar fi cele cinci lucruri care ar ajuta cu adevărat pentru a obține această stare.
image
Şi-a ucis cea mai bună prietenă din dorinţa de a fi mamă. Cele două femei se cunoscuseră la biserică
Crima haluncinantă, comisă de o femeie din Texas a uimit o lume întreagă. Aceasta şi-a omorât cu sânge rece cea mai bună prietenă, pe care o cunoştea de mai bine de un deceniu. Totul pentru a-i fura copilul.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.