Amprenta <p> Fata Morgana

Publicat în Dilema Veche nr. 230 din 10 Iul 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Despre fericire nu poţi vorbi în termeni de întrebare şi răspuns, nu poţi face anchete ştiinţifice. Statisticile există, dar sînt seci şi depărtate totuşi de esenţă. Fericirea nu este aceeaşi pentru toţi, implică mult din personalitatea fiecăruia, din background, e ca o amprentă digitală, deosebind pe om de om şi aducînd despre fiecare informaţii distincte, după care să-l poţi recunoaşte şi, într-o oarecare măsură, clasa. Am luat cîteva amprente, întrebînd trei vîrste, un "emo", un student şi un manager la o companie de soft: ce vă face fericiţi?, dar întrebarea, departe de a aduce un răspuns pur şi simplu, a dezvoltat discuţii despre ei, despre viaţa şi cultura fiecăruia, ţinînd în strînsă relaţie vîrsta şi mediul din care provin. Pînă la urmă am restrîns concluzia la o întrebare: spune-mi ce te face fericit, ca să-ţi spun cine eşti? Voluptatea suferinţei Pe la 13 ani, fericirea este ceva de blamat. O vorbă în vînt, un ideal al burghezilor şi al oamenilor înguşti la minte. Oamenii sînt criminali, lumea - damnată. Nu există speranţă şi eşti de-a dreptul desuet dacă încerci să le spui, tu, la 30 de ani, celor care abia mijesc în viaţă, cu obrajii adolescentini ascunşi sub fard şi bretoane prelungi şi revolate, că viaţa este frumoasă. Despre emo s-a vorbit mult în ultima vreme, mizîndu-se mai ales pe nefericirea care i-ar caracteriza, pe faptul că sînt toţi nişte posibili candidaţi la sinucidere. Un clişeu, pufneşte un "lider". Are aproape 14 ani, a citit Pe culmile disperării. A ascultat Nirvana... Kurt Cobain a ştiut, a avut tupeu. Ca să fii fericit trebuie să te eliberezi de temniţa vieţii. Încerc să prind mingea la fileu, întreb dacă moartea nu este şi ea o temniţă, poate mai restrictivă decît viaţa? Stă puţin pe gînduri. Este ateu. Nu crede în viaţa de după moarte... dar, îmi spune, nu el a cerut să se nască. De ce nu se sinucide? Pentru că e laş. Oftează şi îşi aprinde o ţigară... Emo? Este, pe bune, singura stare în care se regăseşte, care îi aduce alinare. Singura modalitate care îi permite să nu se mintă pe sine, sinceritatea faţă de el fiind singurul lucru care îl face să continue. De aceea urăşte etichetele pe care şi le pun "fetiţele de bani gata", care apreciază doar moda vestimentară, dar habar n-au ce înseamnă să fii emo cu adevărat. Nu înţelege tot circul de la televiziuni, emo nu e despre sinucidere, mai mult despre contemplarea ideii. E o stare, probabil singura în care poate să supravieţuiască. Un mod de viaţă care urăşte viaţa, acea viaţă care se desfăşoară întotdeauna în altă parte. Zîmbesc pentru că ştiu că peste cîţiva ani puştiul emo o să-şi arunce tricourile cu cranii undeva prin debara, o să devină un student bun şi mai încolo o să aibă o slujbă bună. Va purta costume şi va intra în rînd cu ceilalţi. Deocamdată nu intru în polemici: acum, singura lui fericire e voluptatea suferinţei. Trăirea la firul ierbii Lasă o gîză să se caţere, de pe faţa de masă găurită de arsuri de ţigară a terasei "la 133", pe degetul cel mare. Apoi o preumblă grijuliu înspre podul palmei şi o suflă încet spre văzduh. Gîza deschide aripile şi dispare. Fericirea la 20 de ani? E un balon de săpun pe care fiecare trebuie să şi-l confecţioneze din cînd în cînd ca să nu o ia razna. E student la Filozofie şi preferă să stea pe la terase, preferă starea de beatitudine pe care i-o provoacă alcoolul, stării de responsabilitate (provocată de societate) pe care o au majoritatea colegilor lui. Mulţi aleargă deja după burse şi după job-uri, caută să se poziţioneze ierarhic cît mai repede şi cît mai solid, grăbindu-se să îmbătrînească. Să se bazeze şi să îşi asigure confortul material. El... Carpe Diem. Îşi permite să iasă la terasă, are prieteni, are o gagică mişto, deci ce altceva şi-ar mai putea dori? Acum e timpul fericirii. Mai bine un an trăit ca un vultur, decît o sută ca o rîndunică. Nu se mulţumeşte cu o stare de mijloc şi nu înţelege de ce unii trăiesc "cu cumpătare", complăcîndu-se în mediocritatea socială. El simte fizic fericirea (mai ales cînd celelalte simţuri îi amorţesc). Atunci începe să trăiască, dezlegat de grijile cotidiene, în traiul nealterat, de la firul ierbii. Mai demult era un revoltat al sorţii. În liceu era rocker. Vedea viaţa ca pe o povară. O ura şi era fericit că îşi dorea moartea. Era şi asta un fel de fericire. Lupta anti-sistem, deşi nu înţelegea prea bine noţiunea de sistem. Mai apoi, în studenţie, o ţinea într-un chef. Petrecea cu prieteni aflaţi de aceeaşi parte a baricadei. Discuţiile lor începeau cu "viaţa e de căcat" şi se terminau cu "frate, mi se taie filmul". Era fericit cînd se îndrăgostea şi cînd primea bani de la ai lui. Mai apoi s-a certat cu babacul şi alocaţia a încetat să mai vină. Abia atunci au început grijile materiale să îl lovească în moalele capului. Fericirea însemna, pe rînd, o masă mai bună, bani de spectacol sau de bere. Cînd a plecat din cămin, fericirea a fost, pe rînd, să aibă un acoperiş deasupra capului sau o masă omenească (nu doar Delikat pe pîine). Apoi o slujbă bună. Primind gajul banului a uitat, la 40 de ani, fericirile fulminante pe care doar traiul de pe o zi pe alta i le furnizau. Acum e fericit? Da, cînd îşi renovează casa, cînd îşi schimbă maşina sau îşi ia un gadget. Dar cînd ştii că ţi le poţi permite oricînd, fericirile astea, devenite materiale, sînt doar de moment şi efemere, garantate de ban întru borderline.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât vor plăti turiștii pentru o noapte de cazare în Mamaia, de 1 Mai: prețurile concurează cu cele din Dubai
Pentru minivacanța de 1 Mai, cele mai căutate stațiuni rămân Mamaia Nord și Vama Veche. Hotelierii și comercianții au majorat prețurile, concurând cu destinațiile de lux de pe planetă.
image
Penurie de alimente și creșteri de prețuri fără precedent în Marea Britanie din cauza vremii nefavorabile. „Piețele s-au prăbușit”
Marea Britanie se confruntă cu penuria de alimente și cu creșterea prețurilor, deoarece vremea extremă legată de schimbările climatice provoacă producții scăzute în fermele locale și în străinătate, potrivit The Guardian.
image
Kremlinul cumpără Găgăuzia folosind o schemă sovietică
Într-o analiză pentru CEPA Irina Borogan, jurnalistă de investigații, și Andrei Soldatov, expert în serviciile secrete ruse arată mecanismul prin care regimul Putin cumpără în mod deschis influență în țările vecine.

HIstoria.ro

image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.
image
Un proces pe care CIA l-a pierdut
În toamna lui 1961, CIA se mută din Washington în noul şi splendidul sediu de la Langley, Virginia.
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.