Amintiri din Alba pentru zile negre

Publicat în Dilema Veche nr. 399 din 6 - 12 octombrie 2011
Amintiri din Alba pentru zile negre jpeg

Înainte de a pleca spre Alba Iulia văzusem cîteva fotografii, auzisem poveşti cum că Cetatea ar arăta senzaţional după renovare. Dar pînă nu te convingi singur, te fereşti ca dracul de tămîie de exagerări. Cînd am ajuns, însă, la locul faptei, am trecut de Poarta I, am urcat panta şi tot ce-am mai putut să zic a fost un oau!. Ni s-au luminat feţele, ne-au sclipit ochii, şi toate spaimele legate de prima ediţie a festivalului au pălit ca prin farmec. 

Ştiam că tot ce ne mai trebuia pentru un Festival Dilema veche reuşit, pe lîngă locaţia spectaculoasă, era ca între invitaţi să existe chimia necesară, căci ea e sarea şi piperul unui astfel de eveniment, şi să avem şansa unui public curios, care să vină să-i asculte şi să-i vadă. Le-am avut pe toate, asta ca să nu mai punem la socoteală cele mai frumoase zile de toamnă, cu lumina lor mieroasă. 

A fost un weekend lung. Cu somn puţin, cu rîs pe săturate, cu discuţii serioase, dar cu invitaţi destinşi şi simpatici, printre care Florin Iaru, Vintilă Mihăilescu, Robert Şerban, Radu Pavel Gheo, Dan C. Mihăilescu, cu aplauze, muzici, filme, cu reprezentaţii culinare live, cu descoperiri de oameni ai locului, partenerii noştri din administraţia locală. În ceea ce-i priveşte pe aceştia, nu pot să spun decît că m-am simţit precum Candide, personajul lui Voltaire. Ştiam de mult că nu trăim în cea mai bună dintre lumile posibile. Mai ales cînd vine vorba despre România. Dar după cele cîteva zile petrecute în Alba Iulia, pesimismul meu a primit o grea lovitură. Am văzut că funcţionarii statului pot să vorbească normal, că au reuşit să atragă fonduri europene şi să pună în valoare Cetatea, iar în urma lucrărilor de restaurare spaţiul medieval arată ca oriunde în lumea asta: civilizat, fără nici o stridenţă, cu atenţie maximă la detalii şi cu o viziune pe termen lung în ceea ce priveşte punerea lui în valoare. Şi pentru mine ar fi fost greu de crezut că toate lucrurile astea sînt posibile şi că ele se întîmplă dincolo de un discurs găunos şi triumfalist.  Am mai luat cu mine acasă zîmbetele chelnerilor de la cîrciuma lui Lulu, mirosul mîncării din cazanele lui Şoni, calmul locuitorilor care au venit seară de seară în Cetate, bucuria celor care se opreau în dreptul caricaturilor lui Ion Barbu, expuse pe zidul de la intrare. Aş vrea să fac o menţiune specială pentru cetăţeanul turmentat pe care l-am văzut în ultima seară cum urca în zigzag dealul şi se sprijinea cu amîndouă mîinile de zid ca să poată să desluşească mai bine ce desenase Barbu. Oricît de greu i-ar fi fost, nu s-a dat bătut. Sînt sigură că autorului i-ar fi plăcut determinarea privitorului său singuratic. Imaginea bucolică a oamenilor care stăteau pe iarbă în zilele de octombrie, spectacolul schimbării gărzii, cei mai frumoşi cai pe care i-am văzut vreodată de aproape, concertul lui Alexandru Andrieş, discret şi impecabil, bucuria fanilor săi de toate vîrstele, care îi ştiau toate versurile pe dinafară, publicul de la proiecţia în aer liber a lui Cristi Puiu, care nu s-a mişcat de pe băncuţele de lemn din faţa ecranului mobil. 

Cristi Puiu a venit la Festival cu unul dintre cele trei filme pe care el le-a numit „exerciţii“ şi le-a făcut la Toulouse, în cadrul unui workshop, cu actori francezi, pornind de la textul lui Vladimir Soloviov – Povestire despre Antichrist. Am asistat la premiera absolută, iar pentru actorii francezi cu care a lucrat regizorul, şi care l-au însoţit la Alba Iulia, a fost o bucurie să-l vadă pe un ecran mare. E vorba despre o poveste spusă în maniera lui Rohmer, despre ipocrizie, lipsa de comunicare, adevăr, credinţă, care sună extrem de actual şi în care jocul actoricesc e esenţial. Nu de puţine ori s-a rîs de absurdul replicilor. 

Deşi se făcuse tîrziu şi destul de frig şi am crezut că n-o să mai rămînă lumea la discuţiile de după proiecţie, ne-am înşelat. Oamenii erau curioşi să afle de la regizor cum lucrează cu actorii, care e diferenţa dintre teatru şi acest gen de cinema şi, mai ales, de ce se termină filmul exact cînd lucrurile devin şi mai serioase. Cristi Puiu a mai spus că intenţionează să lucreze în continuare pe acest text al lui Soloviov. Dacă o spectatoare de la Alba Iulia ar fi vrut ca povestea să nu se termine după cele 75 de minute, şi eu sper s-o descoperim reluată în următorul film al lui Cristi Puiu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cea mai terifiantă armă a dacilor. A băgat spaima în romani și i-a forțat să-și modifice echipamentul militar
Cea mai de temut armă folosită de războinici daci a fost, fără îndoială, falx-ul, spun specialiștii. Era vorba despre o armă cu o lamă curbă care putea ajunge și la un metru lungime, mânuită de luptători profesioniști de elită. Falx-ul în mâinile potrivite făcea ravagii în rândurile inamicului.
image
Alimentația uimitoare a celor mai de temut războinici ai antichității. Alimentul minune consumat de spartani, gladiatori, celți și daci
Printre cei mai renumiți dar și de temut luptători ai antichității erau în mare parte vegetarieni, sau cel mult lacto-vegetarieni, cu un consum ocazional de carne. Cel puțin asta arată noile cercetări, mai ales pe rămășițele gladiatorilor din arenele romane.
image
Explicațiile unui psiholog privind riscurile dormitului în paturi separate în cuplu
Somnul alături de persoana iubită poate aduce o multitudine de beneficii, în timp ce dormitul în paturi separate poate duce la o distanțare în relația de cuplu atrage atenția psihologul Iulia Barca.

HIstoria.ro

image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.
image
Atacul de noapte din iunie 1462: Geniul militar al voievodului Vlad Țepeș
Expediția din 1462 a fost un prilej potrivit ca Vlad Țepeș să-și demonstreze priceperea în mânuirea armelor și-n conducerea trupelor.
image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).