Amator de fonduri UE

Îl întîlnim oriunde. A auzit că România a devenit paradisul milioanelor de euro, a auzit că vor veni bani cîţi n-au venit vreodată şi ar vrea să ştie unde e casieria. Simplu, pentru amatorul de fonduri UE, ecuaţia accesării fondurilor se reduce la B plus T egal C, unde banii (B) trebuie (T) cheltuiţi (C). La bază, există o raţiune simplă, deloc ingenuă, un principiu omenesc: dacă nu iau eu o parte din bani, îi va lua altcineva. Sau, şi mai rău, fac cale întoarsă la Bruxelles, în timp ce noi toţi cotizăm în completare/compensare, prin alocările bugetare anuale. Desigur, nu ar fi patriotic să lăsăm să se întîmple aşa ceva. Amatorul de fonduri UE este extrem de util acestor vremuri, cu o singură condiţie: să se profesionalizeze (el sau un coechipier). Cum cele mai multe fonduri trebuie atrase de instituţiile publice, în folosul comunităţii, treptat, cei care îşi doresc să cheltuiască fonduri UE descoperă că logica personală este corectă, dar că sînt multe alte elemente care transferă aceşti bani din planul virtual în cel real. Unul dintre acestea: în folosul cui vor fi cheltuiţi? Să luăm un exemplu. Să presupunem că în localitatea Logreşti, jud. Gorj, primarul doreşte să pună gaze, pentru că, în an electoral, sătenii sînt nemulţumiţi că îşi încălzesc sobele cu lemne şi că, pentru a-şi face un ceai, trebuie să schimbe, periodic, butelia. Primarul a identificat o problemă (pe care se presupune că o cunoaşte de multă vreme), însă nu va fi suficient. Va trebui să o explice şi altora, pe care să-i convingă de urgenţa rezolvării acesteia şi de beneficiile pentru comunitate (dezvoltarea economică a localităţii, de exemplu, prin îmbunătăţirea infrastructurii). Primarul va trebui să fie manager de proiect şi să îşi gîndească iniţiativa după toate canoanele acestei ştiinţe. În primul rînd, este necesară o extrem de amănunţită cercetare, un studiu de fezabilitate. Odată acesta finalizat, managerul de proiect identifică priorităţile comunităţii, în funcţie de care se va orienta către cel mai potrivit program de finanţare. Fondurile UE nu se alocă la întîmplare, ci pe o logică care are în centru fie dezvoltarea regiunilor, fie a anumitor sectoare (educaţie, transporturi, mediu, IT), fie creşterea competitivităţii, pentru a da doar cîteva exemple. Managerul de proiect va căuta partenerii potriviţi, pe care îi va informa că un proiect european înseamnă foarte multă implicare, cheltuire de resurse sau timp, dar şi multă birocraţie. Managerul de proiect va schiţa responsabilităţile în cadrul consorţiului. Cum va face acest lucru? În materie de fonduri UE, drumul de la teorie la practică trece, adesea, pe la parteneri. Pentru a avea succes în a accesa fonduri, primarul dintr-o comună va trebui să facă echipă, în primul rînd, cu propriul consiliu local (!), dar şi cu consilii din localităţi învecinate, cu prefectura, consiliul judeţean sau alte organizaţii, din domeniul public sau privat. Parteneriatul este un element-cheie pentru reuşită, altfel, ranchiunele personale sau frustrările politice se vor simţi la vot, de vreme ce locuitorii nu vor mai înghiţi scuza perpetuă aş face, dar cu ce bani?. În plus, regula parteneriatelor dă forţă unui proiect, atît în conceperea lui, cît şi prin rezultate, întrucît va atinge un număr mai mare de beneficiari (direcţi şi indirecţi). Rolul comunităţii nu este de neglijat. Desigur, într-un sat cum este cel menţionat, oamenilor nu le vine uşor să se descurce cu exigenţe stricte, formulate într-un limbaj inaccesibil, neprietenos. O simplă solicitare de fonduri poate însemna un document de zeci de pagini, dacă nu sute, cu cifre, statistici, matrice logică, explicaţii pentru fiecare element. Prin implicare, oamenii nu trebuie să înţeleagă că ei au de scris proiectul, ci că sînt parte din el, iar rolul lor este esenţial. Presiunea pe care o comunitate o exercită asupra autorităţilor poate fi decisivă, într-un context în care acestea mai mult nu se urnesc. La fel de important, ideile lor, felul în care înţeleg să fie uniţi, să coopereze pentru un bine comun vor conta. Aprobarea unui proiect este cea mai simplă fază, greul începe abia după ce s-au obţinut banii în scripte. Sumele reale vin în sistem de tip decont, adică fondurile trebuie mai întîi investite/cheltuite şi, pe baza documentelor doveditoare, decontate. În acest punct, amatorul de fonduri UE nu-şi permite amatorisme.