„Am refuzat să desființez satele“ – interviu cu arhitectul Șerban STURDZA

Publicat în Dilema Veche nr. 748 din 21-27 iunie 2018
„Am refuzat să desființez satele“ – interviu cu arhitectul Șerban STURDZA jpeg

În 1974, Nicolae Ceaușescu a inițiat un program denumit „sistematizare“, care prevedea urbanizarea forțată a spațiului rural, în vederea ștergerii diferențelor dintre sate și orașe. Departe de a fi un beneficiu, sistematizarea a distrus sute de sate, fără a ține seama de tradiții sau de vreo etică a urbanismului, dezvoltînd și o serie de probleme sociale. Cum se alegeau satele care trebuiau desființate și ce puteai face, ca arhitect, cînd ți se repartiza un sat pe care trebuia să-l supui sistematizării? Arhitectul Șerban Sturdza a fost printre cei care s-au opus acestor practici. Cum se putea refuza sarcina trasată de partid, dar și cum a afectat acest program societatea românească în ansamblu – urmele sînt vizibile și azi – sînt doar cîteva dintre întrebările pe care i le-am adresat. 

Erați în România în perioada proiectului „sistematizării“?

Locuiam, de vreo 30 de ani, în Timișoara. Eram acolo și din motive politice, dar și pentru că eram legat de acel loc, unde pot spune că am reușit să-mi fac profesia cu plăcere și cu dedicație. În acea perioadă ceaușistă lucram într-un Atelier care se ocupa de domeniul social-cultural – asta însemna construirea de școli și spitale. Eram acolo pentru că refuzasem să fac blocuri, fiind convins că un arhitect nu trebuia să facă așa ceva. Am refuzat și n am pățit nimic, dar m-au mutat disciplinar la acest Atelier. După un timp am fost avansat și am condus Atelierul de Urbanism al Orașului (în paranteză fie spus, Bucureștiul nu are, nici în prezent, un asemenea departament) care se ocupa, printre altele, și de satele din Banat. Într-o zi, a venit un ordin de la Ceaușescu care spunea că trebuie desființate satele. Fiecare arhitect – și erau mulți – era obligat să desființeze două sau trei sate.

Dar ce însemna, practic, pentru un arhitect să desființeze sate?

Trebuia să faci un studiu în care prezentai situația actuală prin cifre. Cîți oameni locuiau acolo, ce lucrau, ce școală aveau, cît teren agricol etc. Și apoi trebuia să dovedești că acel sat nu era viabil, conform unor baremuri – concluzia studiului urmînd să arate că satul respectiv trebuie desființat, iar populația strămutată. Toată treaba se făcea nominal – fiecare arhitect avea repartizat un anumit sat.

Dar eu, încă o dată, am refuzat să particip la așa ceva. Țin minte că mi s-au dat trei sate, la granița cu sîrbii, pe care trebuia să le declar neviabile. Inițial mi s-a refuzat refuzul și atunci m-am încăpățînat, realizînd un studiu care dovedea exact contrariul a ceea ce se aștepta. Adică demonstram că satul respectiv nu trebuie desființat. Culmea a făcut ca studiul acela să fie acceptat.

Cum a fost posibil?

Totul era la grămadă, lumea era înfricoșată, dar eu, care eram mai atașat de sate decît înfricoșat de ce putea să mi se întîmple, eram chitit să nu accept. Nici nu-mi trebuia mie vreun calcul, pentru că era clar că nu ai cum să desființezi o comunitate decît dacă, practic, ai niște motive solide. Ceea ce nu era cazul, în Banat existînd pămînt fertil și oameni muncitori – era deci o chestiune stupidă. Chiar dacă satele erau mici, ele aveau viață și funcționau foarte bine.

Am refuzat, așadar, să mă supun și, cum conduceam întreg Atelierul, mi-am dat seama și cum puteam stopa mai departe cererile partidului de a desființa alte sate. Inutil să spun că nici un om de acolo nu era de acord cu așa ceva, pentru că mai toți aveau rude la sat. Așa că m-am hotărît să fac lucrurile de mîntuială, cît se poate de prost. Toate memoriile, toate planurile erau incomplete, greșite și stupide. Le făceam înadins așa, în speranța că va îngreuna politica. Iar șmecheria asta chiar a ținut, pînă a picat regimul.

Cum arată azi un asemenea loc, un sat care a trecut prin sistematizare?

Mă gîndesc la un sat aflat la vreo 50 de kilometri de Iași, care nu mai e sat în sensul adevărat al cuvîntului, Ceuașescu a făcut acolo vreo opt blocuri. Oamenii s au urbanizat, în sensul că nu mai lucrează pămîntul, ci caută de lucru la Iași, unde nu prea găsesc, așa că vegetează. Este unul dintre multele locuri unde numărul oamenilor asistați a crescut.

Este vorba despre o derivă care decurge din incapacitatea de a te adapta unor situații. Oamenii nu își mai lucrează pămîntul, preferă să fie paznici sau, dacă au plecat în străinătate, la muncă, atunci cînd se întorc preferă să-și cumpere o mașină și să facă pe taximetriștii ilegali, între Iași și sat. Te întrebi dacă sînt sau nu fericiți, mulțumiți cu sine. Există acest sistem întreținut – de a nu dori mai mult decît ce poți realiza cu minimum de efort și problema multora din asemenea locuri e cum să facă rost de două beri pe zi și să stea la televizor în restul timpului.

Sistematizarea a afectat patrimoniul?

Aici este o discuție mai amplă și trebuie spus că sînt niște confuzii legate de patrimoniu care trebuie clarificate. În primul rînd, în România, patrimoniul înseamnă, din punct de vedere politic, biserici, cetăți, castele și cîteva instituții, dar nu a atins categoria caselor particulare, decît foarte rar. Patrimoniul are niște ierarhii și din punctul de vedere al percepției, dar și din perspectiva întreținerii. Patrimoniul statului, de exemplu, e mai bine îngrijit ca patrimoniul particular – o casă de patrimoniu particulară nefiind ajutată de stat. Vorbind despre patrimoniu, în altă ordine de idei, toată lumea știe cîte monumente istorice există în țară, dar nimeni nu le-a văzut pe toate în ultimii doi ani, ca să aibă o idee despre starea lor actuală, să știe unde anume trebuie direcționați banii pentru întreținerea lor. Să nu uităm că atunci cînd a venit cultul mozaic la București ca să se intereseze cîte sinagogi mai sînt active în România, nimeni n-a știut să răspundă. Pe scurt, lumea, în prezent, nici nu știe ce are, darămite ce a avut. Așadar, întrebarea despre patrimoniu este vagă și pot să vă răspund doar că este extrem de interpretabilă. De exemplu, în România, la ora actuală, tratamentul de restaurare a unei clădiri de patrimoniu este deseori unul fals. Sînt nenumărate cazuri în București unde, pe baza unui consens, se stabilește că e mai economică demolarea unei case monument și refacerea ei „indentic“ decît recondiționarea ei. Dar, prin această practică, nu faci decît să minți. Pentru că faci, de fapt, o pastișă care nu are nici o valoare, deși în scripte o treci ca fiind o valoare de patrimoniu.

Am înțeles că dimensiunea acestei probleme este una gravă și sper să o dezbatem, pe larg, într-un interviu viitor. Revenind însă la sistematizare, ca un soi de concluzie, ce urmărea, totuși, Ceaușescu prin desființarea satelor?

Era o chestiune de control. Pe de o parte, se dorea controlul populației, pe de alta, controlul productivității. Pentru că de multe ori recolta de pe cîmp nu se mai recolta doar prin CAP-uri, iar oamenii furau, miliția trebuia să pîndească. Țăranii și-au dat seama și au format drumuri laterale – așa s-au născut niște principii de apărare, trebuia să faci un spațiu controlat pe toate marginile, în cel mai bun caz puneai case pe ambele părți, ca să nu mai existe alte drumuri pe care localnicii să poată circula.

În ceea ce privește productivitatea, în afara faptului că o canalizare pentru 200 de oameni strămutați la bloc era mai eficientă decît pentru un sat în care oamenii locuiau împrăștiat, foarte mulți erau nevoiți să își părăsească pămîntul și să muncească în fabrici și uzine. Să producă, adică, doar pentru stat, care avea astfel siguranța că fiecare cetățean era activ și productiv.

Îmi aduc aminte, vorbind despre controlul productivității, că atunci cînd lucram la Institut nu aveam voie să folosim lemnul și fierul. Pentru asta trebuiau aprobări speciale și doar dacă atingeai anumite baremuri. Nu aveai voie, de exemplu, să faci un gard de fier. Sau un lambriu – cuvîntul însuși nu avea voie să apară în documentație, fiind considerat ceva inutil și burghez, un moft. Așa că, în documentație, scriai „protecție pentru zid“ și demonstrai că avea o utilitate. Sau, cum proiectam, la vremea respectivă, clădiri spitalicești, la un moment dat am proiectat o clădire care, ulterior, a -luat și un premiu de arhitectură. Însă ferestrele le-am făcut cu împărțituri – inițial, proiectul a fost refuzat pe motiv că e consumat prea mult lemn. Am cerut doctorului, în tema de proiectare, să specifice că e necesar ca ferestrele să aibă acele împărțituri, pentru că pacienții, copiii în special, sparg geamurile și e mai economic să spargă unul mic decît unul mare. Și așa au acceptat. Dar astea erau micile chichițe prin care puteai păcăli, puțin, sistemul.

a consemnat Stela GIURGEANU

Foto: flickr

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Alina Pușcaș, internată în spital cu o afecțiune rară. „ Nu am știut că există așa ceva“ | adevarul.ro
Prezentatoarea emisiunii „Te cunosc de undeva“ are probleme de sănătate și se află în spital de câteva zile.
image
21 de ani de închisoare pentru unul dintre răpitorii câinilor cântăreţei Lady Gaga | adevarul.ro
Unul dintre cei trei indivizi acuzaţi că au împușcat un angajat al cântăreţei americane Lady Gaga pentru a răpi câinii vedetei a fost condamnat luni, la Los Angeles. Pedeapsa primită de individ este de 21 de ani de închisoare, relatează AFP

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.