„Am organizat prima expediție românească pe Everest”

Publicat în Dilema Veche nr. 401 din 20-26 octombrie 2011
„Am organizat prima expediție românească pe Everest” jpeg

- interviu cu David NEACȘU -

Pînă în 1993 aţi fost instructor de ghizi, apoi director de agenţie de turism, cum aţi ajuns să deschideţi primul magazin românesc de echipament montan?

În 1993 făceam parte din ceea ce ar fi trebuit să fie prima expediţie românească pe Everest. Nişte indivizi s-au apucat de organizat expediţia, au deschis un cont bancar în care să se depună fondurile necesare logisticii, apoi au fugit cu banii. Prima iniţiativă de expediţie românească pe Everest a fost, aşadar, o ţeapă. Atunci eu aveam puşi deoparte 7000 de dolari pentru expediţie şi cu acei bani am deschis magazinul Himalaya, pe care ulterior l-am mărit, apoi am mai deschis unul, iar în 1998 am închiriat spaţiul actual care, între timp, a ajuns să se întindă pe 700 de metri pătraţi.

Pe Everest aţi mai ajuns?

În 2003 am plecat cu ceea ce chiar a fost prima expediţie românească pe Everest. Paisprezece alpinişti români din care patru au ajuns şi în vîrf: Teodor Tulpan şi Lucian Bogdan din Sibiu, Marius Gane din Bucureşti şi Gică Dijmărescu, român stabilit în State. Chiar eu am organizat şi condus acea primă expediţie românească pe Everest (cu ocazia aniversării a 50 de ani de la cucerirea Everestului), strîngînd 335.000 de dolari din fonduri de la Guvern şi din donaţii private. A fost a doua expediţie din lume pe Everest, ca număr de alpinişti, după cea chineză. 

Dvs. n-aţi fost printre cei patru care au ajuns în vîrf?

Din păcate, nu. Am suferit un preinfarct atunci... 

Şi n-aţi mai încercat?

Nu, eu în Himalaya nu mai vreau să merg. 

Dar pe alţi munţi aţi mai urcat...

Absolut. Am început în 1994, am fost primul român pe Kilimanjaro şi pe Mont Kenya, în prima expediţie românească în Africa, cînd am şi stabilit recordul mondial de viteză în ascensiune. Apoi am urcat pe Mont Blanc, pe McKinley în Alaska, pe Aconcagua (altă premieră românească, eu fiind şi conducătorul expediţiei), pe Illimani, Cotopaxi, Huascaran, Orizaba şi pe vulcanul Mismi – toate în America de Sud, pe Vinson în Antarctica, pe Ruwenzori în Africa (tot premieră românească), pe Klucev în Kamchatka, pe Kalla Patthar în Nepal, pe Carstensz Pyramid în Papua Noua Guinee, pe Cook în Noua Zeelandă şi pe alte vîrfuri... 

De cîte ori urcaţi pe munţi?

Cam de trei ori pe an. Anul acesta, spre exemplu, am urcat pe vîrful Margherita în Uganda, pe Salcantay în Peru şi pe Orizaba în Mexic. La anul voi pleca din nou în Uganda, în Kamchatka şi în Papua Noua Guinee, pe acelaşi Carstensz Pyramid. Nu mai vreau să fac premiere, vreau să merg pe munţii care mi-au plăcut mie cel mai mult.

Se pare că există destul de mulţi alpinişti români buni. Eu consider că alpiniştii români de altitudine foarte buni sînt aceşti opt-nouă băieţi: Horia Colibăşanu din Timişoara, cel mai bun alpinist al momentului; Marius Gane, care a urcat pe Gasherbrum, este cel mai în vîrstă, dar e în continuare foarte bun; Alex Găvan; ar mai fi trei băieţi, care acum se întorc din Cho Oyu: Tibi Pintilie, Bogdan Pintilie şi Adrian Faku; Unguraş din Sf. Gheorghe; Tulit Zsombor şi Jo Indianul, din Arad şi Cluj, care au făcut anul acesta tura marilor pereţi din Europa... Mai sînt şi alţii foarte tineri şi foarte buni, o generaţie care o depăşeşte pe a mea. 

Ce-i avantajează?

Gîndesc altfel decît noi. Atunci era o adevărată aventură fie şi numai să visezi că te duci în Africa. Eu, înainte de Kilimanjaro, am pierdut şase luni ocupîndu-mă doar cu logistica. Atunci era şi război în Somalia, am plecat în avioane militare cu trupele care se schimbau în Mogadiscio. Pînă la Nairobi am zburat tot cu un avion militar – ne-au făcut sergenţi la apelul bocancilor, ca să ne poată lua cu ei. Erau probleme mari de bani, de viză, de bilete de avion... Acum nu e greu pentru un alpinist român să strîngă două-trei mii de euro pentru o expediţie. Biletul de avion costă ceva mai scump, dar în mai toate ţările acestea e mai ieftin decît în România. Oricum, succesul fiecărui alpinist român parcă este şi succesul meu. De pildă, astă-iarnă, Crina „Coco“ Popescu, o fată de doar 16 ani, a ajuns în Antarctica pe vîrful Vinson. Cînd am aflat, m-am bucurat de parcă aş fi ajuns eu acolo. Lumea nu realizează, de obicei, cît de greu este să reuşeşti aşa ceva. Citesc tot felul de indivizi care-şi dau cu părerea pe forumuri că ce mare lucru este să ajungi azi în Antarctica sau pe Everest. Ei nu ştiu despre ce vorbesc. Habar nu au cum se pregăteşte o ascensiune, ce presupune şi ce înseamnă cu adevărat. E o mare performanţă, dacă n-ar fi aşa, toată lumea s-ar duce. 

Sînt aceşti alpinişti clienţii magazinului Himalaya?

Da, în mare parte, da. Majoritatea sînt buni amici cu mine, ne cunoaştem, păstrăm legătura, ne ajutăm. Dar sînt şi foarte mulţi români care pleacă, în fiecare an, în expediţii îndepărtate şi pe care nu-i cunosc. Mulţi lucrează în multinaţionale şi, probabil, s-au săturat de viaţa de firmă. Anul acesta 20 de români, care nu sînt alpinişti, au ajuns pe Kilimanjaro. Este mare lucru că românii pleacă de-acasă în acest scop. 

Cadavrele de pe Everest 

Felul în care s-a dezvoltat turismul ajută pe oricine, zilele astea. Pe Everest acum, în fiecare an, ajung cam o mie de oameni în tabăra de bază...

Da, dar pe munte urcă doar cîteva sute şi numai cîţiva ajung în vîrf. E o aventură doar să urci pînă în tabăra de bază, mai ales pe părţile tibetană şi nepaleză. Ca să ajungi în vîrf este însă o altă poveste. Cînd am fost, eram 900 de alpinişti în tabăra de bază şi au reuşit să urce pe vîrf doar 36. 

Sînt adevărate poveştile cu cadavrele alpiniştilor care atîrnă pe stînci?

Cum să nu. Am fotografii cu ele. 

De ce nu se aduc acasă?

Pentru că asta înseamnă o altă expediţie. Trebuie să se plătească taxe pentru şapte-opt oameni, adică 14 mii de dolari de fiecare, trebuie să se plătească buteliile de oxigen... Costurile sînt foarte mari şi nimeni nu şi le permite. E aproape imposibil. Dar cadavrele alea sînt conservate, nu se descompun din cauza frigului şi a lipsei de oxigen. Tocmai s-a găsit cadavrul lui George Mallory, alpinist englez care a murit în 1924. Se află undeva la 300 de metri sub vîrf. 

Pe Everest rămîn şi buteliile de oxigen... 

Da, buteliile de oxigen sînt lăsate special de şerpaşi pentru că la doi-trei ani ei organizează expediţii speciale de aducere a lor. Buteliile sînt apoi reînchiriate cu 150 de dolari şi îţi trebuie cam patru-cinci pentru o ascensiune. Everestul e singurul „optmiar“ care nu poate fi urcat fără oxigen suplimentar. Cele cîteva sute de metri în plus faţă de vîrfurile următoare, cam de la Buşteni la Babele, reprezintă o diferenţă de altitudine fantastic de mare. Au existat cîţiva alpinişti care au făcut Everestul fără oxigen, dar asta nu s-a mai întîmplat de ani de zile. Trebuie să ţi se alinieze planetele pentru a reuşi: trebuie să ai vreme bună, să nu bată vîntul, altfel îţi ia şi umbra de oxigen care mai e pe-acolo, trebuie să fii extraordinar de bine aclimatizat... 80% dintre cei care urcă fără oxigen mor. 

Caracter şi experienţă 

Dvs. îi spijiniţi pe tinerii care vor să plece în expediţii...

Da, îmi place să le povestesc ce trebuie făcut acolo, pe munţi, pentru că am trăit toate astea. Oricine poate găsi aici sfaturi şi recomandări. Există o anume solidaritate între cei care urcă pe munţi... Aşa e, dar nu numai între urcători, eu l-am sprijinit şi pe Andrei Roşu, maratonistul care a alergat la Polul Nord, la Polul Sud, în maratonul Everestului, în deşert... L-am ajutat cu sfaturi şi cu echipament, căci la -50 de grade îţi trebuie echipament serios. 

Mulţi nu înţeleg importanţa unui echipament bun. Pentru că sînt „habarnişti“ şi înţeleg prin munte doar Sinaia. În ascensiunile pe munţii adevăraţi, unde rişti foarte mult, echipamentul bun face diferenţa dintre viaţă şi moarte. Echipamentul bun asigură cel puţin 50% din succes, restul – fizicul şi antrenamentul. 

Ce fel de oameni intră în magazinul dvs.?

Sînt două tipuri de oameni: cei care ştiu ce vor, alţii care vin să înveţe. Cer ajutor, sfaturi şi le ascultă. Andrei Roşu a venit şi mi-a spus: „Vreau să plec în Antarctica, ce mă sfătuiţi?“. Şi l-am ajutat, căci eu am fost acolo şi am ştiut ce-i trebuie. Aici nu poţi veni să cumperi pur şi simplu un sac de dormit. Ce fel de sac îţi trebuie: pentru Vama Veche, pentru Bucegi sau pentru Annapurna? Dar, în general, oamenii ştiu că aici pot găsi orice echipament, şi pentru profesionişti, şi pentru amatori. 

În România mai urcaţi pe munţi?

Săptămînal, mai mult ca aici nu-mi place nicăieri. Şi recomand oricui munţii de la noi. De pildă, Piatra Craiului e un munte unde înveţi cum să calci, aşa cum în Bucegi înveţi să te caţeri. 

Cum se împacă familia dvs. cu atîtea plecări de acasă?

Nu se împacă, de-asta sînt şi divorţat. Cînd cu Everestul, am fost plecat de acasă o jumătate de an, iar cînd m-am întors am intrat într-o lungă depresie. 

Încrederea în cei cu care pleci pe munte este esenţială, dvs. cum vă alegeţi tovarăşii de ascensiune?

Acum ştiu cine ce face în expediţii, cine mănîncă ciocolata celuilalt, cine fură pioletul celuilalt, căci, din păcate, se mai întîmplă şi asemenea lucruri. Am trei criterii după care îmi aleg colegii de munte: caracterul sau moralitatea, experienţa la altitudine, căci poţi fi foarte bun căţărător, dar la altitudine corpul tău poate claca, şi experienţa din ultimii ani, adică antrenamentul la zi. 

Care este lecţia fundamentală pe care aţi învăţat-o de la munte?

Muntele m-a învăţat un lucru: nu mai judec oamenii decît după ce îi cunosc foarte bine. 

a consemnat Marius CHIVU

David Neacşu (n. 1960) este alpinist profesionist şi proprietarul magazinului de echipament montan Himalaya. Mai multe la www.himalaya.ro.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Misterioasa moarte de la Sanremo. Iubitul cântăreței Dalida, găsit împușcat în cap, în camera de hotel VIDEO
Cazul a șocat Italia în anii ʼ60, dar a fost clasat ca sinucidere. Peste 40 de ani, poliția a reluat investigația, dar misterul încă persistă.
image
Fumatul interzis minorilor în spații publice. Proiectul, adoptat de Senat
Inițiativa legislativă a fost adoptată tacit de Senat, luni, iar aceasta prevede că minorii nu mai pot fuma în parcuri, pe drumurile publice sau alte zone publice, fiind pasibili de amenzi până la 500 de lei.
image
Primul moment al cutremurului din Turcia, surprins de camera unei mașini VIDEO
Primul moment al celui de-al doilea seism din Turcia a fost întregistrat de camera de bord a unei mașini. Imaginile sunt de-a dreptul cutremurătoare. Șoferul a văzut cum, în jurul său, oamenii aleargă disperați în stradă, iar clădirile încep să se prăbușească.

HIstoria.ro

image
Aventurile Reginei Maria, o traumă pentru tânărul prinț Carol
Nașterea lui Carol, primul copil al cuplului princiar Ferdinand-Maria, pe 15 octombrie 1893, a fost un prilej de mare bucurie pentru țară, familia regală și Regele Carol I, dar mai puțin pentru tânăra mamă.
image
Consecințele bătăliei de la Stalingrad
După capitularea Corpului XI Armată, timp de câteva zile, avioane de recunoaștere germane au continuat să efectueze zboruri deasupra Stalingradului pentru a descoperi eventualele grupuri de militari germani care încercau să scape și de a le parașuta provizii.
image
Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite
Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.