"Am învăţat meserie în timp accelerat, de unde s-a nimerit"

Publicat în Dilema Veche nr. 426 din 12-18 aprilie 2012
"Am învăţat meserie în timp accelerat, de unde s a nimerit" jpeg

- interviu cu Iulian COMANESCU -

Imediat după Revoluţie, cînd cererea de presă scrisă a crescut exorbitant, deoarece redacţiile puţinelor cotidiene şi reviste aveau un număr mic de angajaţi, s-a ivit marea oportunitate pentru mulţi studenţi sau absolvenţi de facultate să lucreze în presă. Se angajau oameni pe bandă rulantă. Credeţi că în această „fugă“ s-au ratat paşi esenţiali pentru a avea azi, la mai bine de 20 de ani, o presă puternică şi cu adevărat profesionistă?

Am făcut şi eu parte din generaţia care s-a apucat de presă imediat după 1989 şi, la ce-mi amintesc, nu prea ştiu cum s-ar fi putut face alţi paşi. Să scoatem de nicăieri profesori de jurnalism şi mentori practicieni? Nu cred. E drept, după 20 de ani, performanţele generaţiei mele n-arată deloc bine, am fost primul care să pun această problemă pe blogul meu, Comanescu.ro. Dar dacă ar fi să o iau de la capăt, nu ştiu ce-aş putea face mai bine. Probabil că nici alţii din generaţia mea. Am învăţat meserie în ritm accelerat, de unde s-a nimerit (genurile de presă, dintr-un manual verde de la „Ştefan Gheorghiu“, parţial foarte bine făcut), ne-am încăierat cu corectura care schimba „muşti de-o zi pe-o lume mică ce se măsură cu cotul“ în „muşte de-o zi pe-o lume mică ce se măsoară cu cotul“ şi cam asta a fost. Ulterior, cînd generaţia formată înainte de 1989 – Nistorescu, Roşca Stănescu, Popescu etc. – s-a dat la o parte, s-a creat un fel de vid de putere, fiindcă la funcţiile de decizie au avut acces oameni formaţi în umbra celor de mai sus. Şi cu calităţi mai degrabă de secunzi de navă. Cam pe-atunci lucrurile au început să se încurce serios, dar la problema resurse umane şi generaţia 40+ se adaugă multe altele, gen criza economică, investiţiile lui Patriciu şi Vîntu, care au creat hipercompetiţie, presiunea fără precedent a politicului.

În ce măsură jurnalismul a trebuit să fie reinventat după Revoluţia din 1989?

Cînd m-am apucat să scriu de meserie, articolele se numeau „materiale“ şi nu se diferenţiau în ştiri, comentarii sau reportaje. Se băteau la maşină, la două rînduri, şi se tipăreau pe plumb. Schimbarea a fost una radicală şi noi am participat la ea, am văzut zincul înlocuit de poza de calculator şi tiparul color apărînd sub ochii noştri, mai întîi pe calc şi apoi direct în calculator. Tentaţia să spui că a trebuit să fie inventat tot, dar tot, e foarte mare. Totuşi, îmi amintesc de Nicolae Cristache, Victor Niţă, Petre Stoica, Dan Mucenic: oameni care în 1990 s-au trezit că au jurnalismul în sînge, pur şi simplu, ca pe o intuiţie sau maladie de sistem şi ne-au transmis şi nouă ce s-au priceput. Pe lîngă aceştia, au mai existat, desigur, şi Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu şi mulţi alţii, cu care nu am lucrat direct la începuturi. Deci, da, jurnalismul a trebuit reinventat total, cu excepţia faptului că e un soi de atitudine şi metodă imuabilă, care nu se va schimba nici cînd vom scrie cu filamente de atomi pe ecrane invizibile, de grosimea unei molecule – şi cu atît mai puţin pe Internet, TV sau mobil.

Dacă ar fi să ne referim la o istorie a jurnalismului în democraţie, care ar fi reperele la care ne raportăm? Cine a scris istoria jurnalismului din România postcomunistă şi care ar fi mentorii unui tînăr jurnalist de azi?

Eu periodizez politic presa românească. 1992 a fost anul primelor alegeri libere, dar şi al apariţiei Evenimentului zilei, al unui prim val de presă comercială, îndreptată către vînzări. 1996, victoria Convenţiei, a fost PRO TV, dar şi, mai puţin vizibil, naşterea pieţei revistelor de femei, a doua cea mai importantă din presa scrisă din România, prin Avantaje. 2000-2001 a fost începutul tabloidizării prin Libertatea şi, pe de altă parte, pierderea de relevanţă a PRO TV-ului, iar 2004-2005 a marcat începutul euforiei investiţionale a proprietarilor români, care s-a transformat în degringoladă de prin 2008-2009, din motive de criză, dar şi de modificare a spectrului politic. 2012 pare a însemna o nouă schimbare, cu toate aceste televiziuni politice care apar la rînd. Ce se va alege vom vedea după 2013, cînd scăpăm şi de europarlamentare, şi de prezidenţiale. Din punctul meu de vedere, istoria mass-media au scris-o în primul rînd Ion Cristoiu, Adrian Sîrbu şi grupurile media străine care au adus în România glossy-ul de femei. S-ar mai adăuga, poate – deşi sînt subiectiv, am lucrat cu el –, Ioan Mărgărit cu HotNews.ro, fiindcă a transformat conţinutul de Internet într-un lucru serios. Şi Valeriu Lazarov, care a creat standarde autohtone în materie de divertisment, pe toate posturile, dar mai ales pe Antena 1. Cred, în plus, că Florin Călinescu – dar iarăşi, am lucrat cu el – a atins în anii ’90 un nivel de notorietate şi iubire nemaiîntîlnit, fiindcă la noi nu există vedete iubite. Te uiţi la clovnii de pe TV ca la nişte insecte.

Care ar fi mentorii unui tînăr jurnalist?

Din ce-am vorbit cu Vlad Ursulean, tînărul care a explodat în ianuarie, cînd cu Piaţa Universităţii, pe propriul blog, modelele sînt acolo unde nu te-ai aştepta: prin redacţiile bucureştene. Sînt meseriaşi care n-au făcut nici pactul cu politicul, nici pe cel cu televiziunile şi îşi văd de treabă, în umbră. Şi creează rarele bijuterii care mai apar, din cînd în cînd, în presă.

Presa scrisă din România ar mai putea contrabalansa, prin rigoare, posturile comerciale de televiziune, multe (majoritatea) tabloidizate?

Tocmai că presa, în accepţiunea aşa-zis riguroasă, maimuţăreşte televiziunile. Ziarele cu pretenţii de seriozitate scriu azi ce s-a văzut ieri la televiziunile de ştiri. Investigaţiile sînt foarte rare, comentariile nealiniate şi pertinente – la fel. De fapt, mass-media, în ansamblul ei, e undeva după politic, pe lanţul trofic, la cheremul anunţurilor referitoare la conferinţe de presă sau ale „ieşirilor“ politicianului cutare pe holul Parlamentului. Nu mai mergem noi spre ştire, ci aşteptăm ca ea să vină la noi. Dincolo de lene, doar n-am vrea să dăm peste ceva care să ne supere şeful, nu? Sau pe finanţator, care e tot mai des personaj politic.

Există deci un strat, aşa-zis quality, al televiziunilor şi ziarelor politice. Şi mai e al doilea – cel al tabloidelor, care se regăsesc în televiziunile comerciale. La acestea din urmă, surprinzător, stăm ceva mai bine. Cele trei tabloide vizibile ale României generează adesea subiecte pentru TV, chiar dacă le şi preiau pe cele de la TV. Au conţinut exclusiv, care nu se găseşte nici la conferinţele de presă, nici pe Mediafax şi nici în ţiplele cu „servite“ pe care le furnizează tot felul de instituţii şi oameni. Ştiţi vorba aceea – „a intrat în posesia unei înregistrări“. În prezent spre viitor, ca să zic aşa, vedem cum televiziunile politice se înmulţesc, fiindcă au un potenţial de audienţă mai mare decît printul sau Internetul, iar presa politică se pauperizează. Iar în zona tabloidă, avem, curios, un alt simptom de limpezire, prin marile show-uri pe care PRO TV şi Antena 1 (şi parţial şi Kanal D) au cheltuit bani buni. E vorba de programe neintelectuale, dar curate şi aspiraţionale, care cultivă ideea că o vedetă se poate naşte oricînd şi oriunde.

Cum s-ar putea explica tabloidizarea, atît de hulită şi de dorită, în aceeaşi măsură?

La eternul „publicul vrea numai gunoi“ nu pot adăuga, pro domo, decît faptul că publicul din România nici nu a fost hrănit, multă vreme, cu altceva decît cu gunoi. Sigur că nu există investitor care să aibă curajul de a miza în România pe un mare brand media independent, în momentul de faţă. Şi grupurile străine care au intrat au făcut-o cu fereală, prin zone gen reviste-televizuni comerciale ca PRO TV-ul, sau încercînd marea cu degetul, precum Bertelsmann sau WAZ, care au renunţat.

Este „ratingul“ un ţap ispăşitor pentru lipsa de profesionalism?

Poate că este invocat ca atare, dar el, ratingul, nu există. Dacă nu vorbim de excepţii gen Românii au talent, totul e, în România, sub 10 puncte. Vedem cum se încaieră pe bloguri şi în comunicate de PR televiziuni şi realizatori ale căror victorii înseamnă două puncte. Adică sub 300 de mii de oameni care-i privesc. Din fericire, PRO şi Antena au început să investească serios în formate străine, iar asta va imprima o dinamică pieţei. Mai avem Vocea României şi MasterChef la PRO TV şi X Factor, Te cunosc de undeva şi So You Think You Can Dance la Antenă. Se vede că avem un trend din faptul că şi Kanal D aspiră la liga mare, în ultimul timp, cu Vrei să fii milionar, la care se adaugă un format mai mic, dar cu şanse, numit Bridalplasty, sub numele de Mireasă 90-60-90. Toate acestea nu sînt jurnalism serios, dar se opun emisiunilor-burlan cu un moderator care aduce în platou diferite personaje vulgare, ca să umple spaţiul. Dacă lucrurile merg bine, în zona quality/politică vom avea o extincţie după campanie, vor dispărea multe dintre lucrurile create din motive electorale, după care ar putea apărea unu-două-trei lucruri valide, nu neapărat de hîrtie, dar obligatoriu cu o componentă digitală puternică. E un proces care va dura poate cîţiva ani. 

a consemnat Stela GIURGEANU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.