"Am încredere în vinurile româneşti" - interviu cu Răzvan MACICI

S-a nascut într-o familie de viticultori din Dealu Mare. Răzvan Macici are un masterat în viticultură şi oenologie la Universitatea din Iaşi. În 1997 s-a stabilit în Africa de Sud. Din 2001 lucrează la crama Nederburg, care în 2011 a fost desemnată "Winery of the year" de Platter's South African Wine Guide (cel mai respectat ghif de acest fel în Afrinca de Sud). Sub conducerea sa, crama Nederburg a dobîndit numeroase premii la concursuri internaţionale. A primit distincţia "Commandeur of the South African chapter of the Commanderie de Bordeaux" pentru contribuţia la dezvoltarea vinificaţiei în Africa de Sud. A introdus, în producţia de vin din Africa de Sud, butoaiele de stejar româneşti, pentru că "stejarul românesc are caracteristici aparte în materie de gust şi de aromă". De anul trecut, lucrează pentru Divizia Premium de la Murfatlar.

De ce aţi revenit în România şi ce schimbări aţi găsit (atît în societate, în general, cît şi în materie de vinuri)?

Se împlinesc aproape 18 ani de cînd am păşit pentru prima oară în Africa de Sud... tînăr, plin de vise şi cu dorinţa de a realiza ceva frumos. Astăzi, mulţumesc lui Dumnezeu, am o soţie şi trei copii minunaţi, mi-am clădit un nume profesional respectat şi o carieră frumoasă ca vinificator. Îmi place să spun că trăim o viaţă „normală“, normalitate după care întotdeauna am tînjit în România. Propunerea de colaborare primită din partea celui mai important producător de vin din România, Crama Murfatlar, a venit într-un moment în care, atît la nivel personal, cît şi profesional, eram pregătit şi dispus să mă angajez într-un astfel de proiect de anvergură. Între timp, nu am pierdut niciodată legătura cu România şi cu ceea ce se întîmpla în ţara mea de origine. Departe de mine gîndul de a încerca să pretind că înţeleg cu adevărat cum se trăieşte astăzi în ţara din care am plecat cu ani buni în urmă. Aş fi arogant şi fariseu... Cum găsesc România? Complicată şi plină de contraste. Dinamică şi în continuă transformare, România este plină de oportunităţi, o ţară care caută să-şi definească şi să-şi ocupe locul firesc în lume. Vinurile? Poate mai bune că niciodată! Am degustat anul acesta vinuri foarte interesante, vinuri care ne spun o poveste legată de podgorii şi dealuri însorite, vinuri cu care ne putem mîndri!

Am găsit o atmosferă pozitivă de creaţie şi o dorinţă sinceră de a produce vinuri bune!

După căderea comunismului, în România multe lucruri au fost puse – pe drept sau pe nedrept – pe seama „grelei moşteniri“ a regimului trecut. În materie de vin şi vinificaţie, care este „moştenirea“ lăsată României în 1989?

Ambii mei părinţi au lucrat în domeniul cercetării viti-vinicole înainte de 1989. Din punct de vedere al pregătirii profesionale şi al dotării tehnologice, România se găsea la un nivel comparabil cu cel internaţional. Pregătirea pe care am primit-o ca absolvent al Facultăţii de Horticultură din Iaşi a fost de nivel internaţional şi a reprezentat temelia realizărilor mele viitoare. Nu asta era problema! Din păcate, viticultura şi vinificaţia funcţionau într-un sistem centralizat şi desprins de realităţile economice şi comerciale. „Greaua moştenire“ a reprezentat-o, pentru mine, izolarea României şi imaginea negativă a ţării.

Cum s-a păstrat şi transmis, la noi, tradiţia vinului în ultimele decenii?

Vinul este parte integrantă din viaţa şi cultura poporului român. Vinul este cu noi la bucurie şi necaz, la nunţi şi botezuri, la sărbătorile religioase, alături de bucatele de la mama de-acasă sau, mai simplu, cu prietenii „la un pahar“. Este o legătură spirituală şi o tradiţie milenară. Românul nu a pierdut niciodată legătura cu licoarea fermentată a bobului de strugure.

Ce aduc azi străinii care se ocupă de vin în România? Doar investiţii, know-how şi tehnologie, sau şi un anume spirit care la noi s-a pierdut?

Investiţiile, know-how-ul şi tehnologia sînt toate foarte importante! „Străinii“ vin în România pentru că le place şi pentru că au încredere în potenţialul acestei ţări frumoase. Mulţi îşi clădesc aici familii şi devin ambasadori pentru ceea ce este pozitiv şi bun în România. Aduc un suflu nou, competitiv şi o aspiraţie continuă spre succes şi excelenţă. Caută să descopere tradiţiile şi tainele fiecărei podgorii, pentru a găsi acel punct de diferenţă şi povestea ce va transforma vinurile ticluite de ei în licori apreciate şi dorite pe meleaguri de departe. Este acea deschidere de care avem atîta nevoie!

În zilele noastre, şi vinul e atins de globalizare: poţi găsi în magazine vinuri din toată lumea. Acum cîteva decenii, era de neimaginat, în ţări cu tradiţie precum Franţa, Italia ori Spania, ca oamenii să cumpere din supermarket vinuri africane, australiene ori americane. Ce cîştigă şi ce pierde consumatorul din acest proces?

Ca vinificator într-o ţară relativ tînără din punct de vedere al producţiei vinicole, Africa de Sud, apreciez „globalizarea“, căreia îi găsesc mai multe părţi pozitive decît negative. Consumatorul de vin poate astăzi să aleagă dintr-o gamă atît de diversă şi interesantă! Este mai dispus ca oricînd să încerce vinuri noi şi să le compare cu cele de acasă. Aceasta creează, în opinia mea, o concurenţă pozitivă şi o dinamică ce ne obligă să producem vinuri din ce în ce mai bune şi cu un raport preţ/calitate competitiv.

Mai mult decît brandurile în sine, vinurile cu tradiţie au în spate poveşti şi legende vechi (de exemplu, cînd spui „Chianti“, chiar şi pentru un necunoscător cuvîntul are o anume rezonanţă...). Cu ce „arme“ pot lupta vinurile noi împotriva acestor legende, pentru a se impune în faţa consumatorilor? Cum se creează „noile poveşti şi legende“?

Legendele s-au creat în timp... Vinurile noi, care nu se pot ascunde în spatele unor elemente de tradiţie sau al unui terroir cu renume, nu au altă şansă decît calitatea. Ca vinificator, am încercat întotdeauna să înţeleg preferinţele consumatorului şi să realizez vinuri care să-i fie pe plac. Calitatea consistentă, împreună cu acel raport favorabil calitate/preţ, de care pomeneam anterior, sînt singura reţetă de succes pe care o cunosc. În ceea ce priveşte poveştile... 

Podgoriile româneşti au şi tradiţie, şi poveşti nenumărate. În timp, cu respect, răbdare şi seriozitate, poveştile pot deveni legendă.

Cum se plasează România în peisajul internaţional din punctul de vedere al producţiei de vinuri? Avem un specific, avem un potenţial pe care alte ţări nu îl au?

România se găseşte în rîndul celor mai importante zece ţări din lume în ceea ce priveşte producţia de vin. Avem podgorii dăruite cu condiţii de climă şi sol dintre cele mai bune, avem o tradiţie milenară şi o apropiere firească dintre poporul român şi vin. Grasă, Tămîioasă sau Fetească sînt exemple de soiuri autohtone de viţă-de-vie, din rodul cărora putem produce vinuri excepţionale. Am mare încredere în ceea ce avem de oferit şi în potenţialul de calitate al vinurilor româneşti. În spatele casei unde locuiesc cu familia mea, în Africa de Sud, plantăm soiul românesc Grasă. Abia aştept primele vinuri!

Există o expresie veche şi interesantă în limba română atunci cînd inviţi un prieten: „Hai să bem un pahar“. Atît. Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, „să bei un pahar“ cu un prieten?

Limba română este atît de expresivă şi de bogată! În limba engleză, nu există expresia „să bem un pahar“, ci mai degrabă „let’s have a drink“ („să bem ceva“). În cazul meu, prietenii ştiu că acel ceva este un pahar cu vin!

Aţi avut succes cu un vin creat în Africa de Sud. Pe ce anume vă bazaţi pentru a construi, acum, succesul unui vin creat în România?

Aceleaşi elemente pe care m-am bazat întotdeauna: seriozitate, inspiraţie, dragostea pentru vie şi vin, dorinţa sinceră de a crea vinuri de calitate şi un respect profund faţă de consumator. Dumneavoastră veţi fi cei care, în timp, veţi judeca dacă am reuşit! 

a consemnat Mircea VASILESCU