"Am încredere în vinurile româneşti" - interviu cu Răzvan MACICI

Publicat în Dilema Veche nr. 409 din 15-21 decembrie 2011
"Am încredere în vinurile româneşti"   interviu cu Răzvan MACICI jpeg

S-a nascut într-o familie de viticultori din Dealu Mare. Răzvan Macici are un masterat în viticultură şi oenologie la Universitatea din Iaşi. În 1997 s-a stabilit în Africa de Sud. Din 2001 lucrează la crama Nederburg, care în 2011 a fost desemnată "Winery of the year" de Platter's South African Wine Guide (cel mai respectat ghif de acest fel în Afrinca de Sud). Sub conducerea sa, crama Nederburg a dobîndit numeroase premii la concursuri internaţionale. A primit distincţia "Commandeur of the South African chapter of the Commanderie de Bordeaux" pentru contribuţia la dezvoltarea vinificaţiei în Africa de Sud. A introdus, în producţia de vin din Africa de Sud, butoaiele de stejar româneşti, pentru că "stejarul românesc are caracteristici aparte în materie de gust şi de aromă". De anul trecut, lucrează pentru Divizia Premium de la Murfatlar.

De ce aţi revenit în România şi ce schimbări aţi găsit (atît în societate, în general, cît şi în materie de vinuri)?

Se împlinesc aproape 18 ani de cînd am păşit pentru prima oară în Africa de Sud... tînăr, plin de vise şi cu dorinţa de a realiza ceva frumos. Astăzi, mulţumesc lui Dumnezeu, am o soţie şi trei copii minunaţi, mi-am clădit un nume profesional respectat şi o carieră frumoasă ca vinificator. Îmi place să spun că trăim o viaţă „normală“, normalitate după care întotdeauna am tînjit în România. Propunerea de colaborare primită din partea celui mai important producător de vin din România, Crama Murfatlar, a venit într-un moment în care, atît la nivel personal, cît şi profesional, eram pregătit şi dispus să mă angajez într-un astfel de proiect de anvergură. Între timp, nu am pierdut niciodată legătura cu România şi cu ceea ce se întîmpla în ţara mea de origine. Departe de mine gîndul de a încerca să pretind că înţeleg cu adevărat cum se trăieşte astăzi în ţara din care am plecat cu ani buni în urmă. Aş fi arogant şi fariseu... Cum găsesc România? Complicată şi plină de contraste. Dinamică şi în continuă transformare, România este plină de oportunităţi, o ţară care caută să-şi definească şi să-şi ocupe locul firesc în lume. Vinurile? Poate mai bune că niciodată! Am degustat anul acesta vinuri foarte interesante, vinuri care ne spun o poveste legată de podgorii şi dealuri însorite, vinuri cu care ne putem mîndri!

Am găsit o atmosferă pozitivă de creaţie şi o dorinţă sinceră de a produce vinuri bune!

După căderea comunismului, în România multe lucruri au fost puse – pe drept sau pe nedrept – pe seama „grelei moşteniri“ a regimului trecut. În materie de vin şi vinificaţie, care este „moştenirea“ lăsată României în 1989?

Ambii mei părinţi au lucrat în domeniul cercetării viti-vinicole înainte de 1989. Din punct de vedere al pregătirii profesionale şi al dotării tehnologice, România se găsea la un nivel comparabil cu cel internaţional. Pregătirea pe care am primit-o ca absolvent al Facultăţii de Horticultură din Iaşi a fost de nivel internaţional şi a reprezentat temelia realizărilor mele viitoare. Nu asta era problema! Din păcate, viticultura şi vinificaţia funcţionau într-un sistem centralizat şi desprins de realităţile economice şi comerciale. „Greaua moştenire“ a reprezentat-o, pentru mine, izolarea României şi imaginea negativă a ţării.

Cum s-a păstrat şi transmis, la noi, tradiţia vinului în ultimele decenii?

Vinul este parte integrantă din viaţa şi cultura poporului român. Vinul este cu noi la bucurie şi necaz, la nunţi şi botezuri, la sărbătorile religioase, alături de bucatele de la mama de-acasă sau, mai simplu, cu prietenii „la un pahar“. Este o legătură spirituală şi o tradiţie milenară. Românul nu a pierdut niciodată legătura cu licoarea fermentată a bobului de strugure.

Ce aduc azi străinii care se ocupă de vin în România? Doar investiţii, know-how şi tehnologie, sau şi un anume spirit care la noi s-a pierdut?

Investiţiile, know-how-ul şi tehnologia sînt toate foarte importante! „Străinii“ vin în România pentru că le place şi pentru că au încredere în potenţialul acestei ţări frumoase. Mulţi îşi clădesc aici familii şi devin ambasadori pentru ceea ce este pozitiv şi bun în România. Aduc un suflu nou, competitiv şi o aspiraţie continuă spre succes şi excelenţă. Caută să descopere tradiţiile şi tainele fiecărei podgorii, pentru a găsi acel punct de diferenţă şi povestea ce va transforma vinurile ticluite de ei în licori apreciate şi dorite pe meleaguri de departe. Este acea deschidere de care avem atîta nevoie!

În zilele noastre, şi vinul e atins de globalizare: poţi găsi în magazine vinuri din toată lumea. Acum cîteva decenii, era de neimaginat, în ţări cu tradiţie precum Franţa, Italia ori Spania, ca oamenii să cumpere din supermarket vinuri africane, australiene ori americane. Ce cîştigă şi ce pierde consumatorul din acest proces?

Ca vinificator într-o ţară relativ tînără din punct de vedere al producţiei vinicole, Africa de Sud, apreciez „globalizarea“, căreia îi găsesc mai multe părţi pozitive decît negative. Consumatorul de vin poate astăzi să aleagă dintr-o gamă atît de diversă şi interesantă! Este mai dispus ca oricînd să încerce vinuri noi şi să le compare cu cele de acasă. Aceasta creează, în opinia mea, o concurenţă pozitivă şi o dinamică ce ne obligă să producem vinuri din ce în ce mai bune şi cu un raport preţ/calitate competitiv.

Mai mult decît brandurile în sine, vinurile cu tradiţie au în spate poveşti şi legende vechi (de exemplu, cînd spui „Chianti“, chiar şi pentru un necunoscător cuvîntul are o anume rezonanţă...). Cu ce „arme“ pot lupta vinurile noi împotriva acestor legende, pentru a se impune în faţa consumatorilor? Cum se creează „noile poveşti şi legende“?

Legendele s-au creat în timp... Vinurile noi, care nu se pot ascunde în spatele unor elemente de tradiţie sau al unui terroir cu renume, nu au altă şansă decît calitatea. Ca vinificator, am încercat întotdeauna să înţeleg preferinţele consumatorului şi să realizez vinuri care să-i fie pe plac. Calitatea consistentă, împreună cu acel raport favorabil calitate/preţ, de care pomeneam anterior, sînt singura reţetă de succes pe care o cunosc. În ceea ce priveşte poveştile... 

Podgoriile româneşti au şi tradiţie, şi poveşti nenumărate. În timp, cu respect, răbdare şi seriozitate, poveştile pot deveni legendă.

Cum se plasează România în peisajul internaţional din punctul de vedere al producţiei de vinuri? Avem un specific, avem un potenţial pe care alte ţări nu îl au?

România se găseşte în rîndul celor mai importante zece ţări din lume în ceea ce priveşte producţia de vin. Avem podgorii dăruite cu condiţii de climă şi sol dintre cele mai bune, avem o tradiţie milenară şi o apropiere firească dintre poporul român şi vin. Grasă, Tămîioasă sau Fetească sînt exemple de soiuri autohtone de viţă-de-vie, din rodul cărora putem produce vinuri excepţionale. Am mare încredere în ceea ce avem de oferit şi în potenţialul de calitate al vinurilor româneşti. În spatele casei unde locuiesc cu familia mea, în Africa de Sud, plantăm soiul românesc Grasă. Abia aştept primele vinuri!

Există o expresie veche şi interesantă în limba română atunci cînd inviţi un prieten: „Hai să bem un pahar“. Atît. Ce înseamnă, pentru dumneavoastră, „să bei un pahar“ cu un prieten?

Limba română este atît de expresivă şi de bogată! În limba engleză, nu există expresia „să bem un pahar“, ci mai degrabă „let’s have a drink“ („să bem ceva“). În cazul meu, prietenii ştiu că acel ceva este un pahar cu vin!

Aţi avut succes cu un vin creat în Africa de Sud. Pe ce anume vă bazaţi pentru a construi, acum, succesul unui vin creat în România?

Aceleaşi elemente pe care m-am bazat întotdeauna: seriozitate, inspiraţie, dragostea pentru vie şi vin, dorinţa sinceră de a crea vinuri de calitate şi un respect profund faţă de consumator. Dumneavoastră veţi fi cei care, în timp, veţi judeca dacă am reuşit! 

a consemnat Mircea VASILESCU 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.