Am fost în tabăra Nataliei

Gabriel SANDU
Publicat în Dilema Veche nr. 834 din 13 - 19 februarie 2020
Am fost în tabăra Nataliei jpeg

Dacă mă uită Dumnezeu la cîte un serial cu zilele, asta nu poate să însemne decît că ori sînt răcit, ori sînt în depresie, ori serialul e fenomenal. Sînt născut în ’88, milenial pursînge, și știu sigur că generația mea e fluentă în spaniolă după trei zile la Madrid, cu accent sud-american, care se datorează telenovelelor mexicane și argentiniene cu care am crescut. Prin dialogurile lor intrate în cultura pop – Estas una desgraciada por que eres embarasada con mi hijo, yo te odio!, ca să citez doar din memorie –, telenovelele au format în România un segment de vorbitori de spaniolă non-nativi, care de 15-20 de ani preferă să emigreze în Spania, unde își găsesc mai ușor de muncă, grație limbii și culturii. Mexicul a dat-o pe Thalia, iar Argentina pe Natalia Oreiro. Cronologic, Thalia a fost prima, iar apariția Nataliei Oreiro a făcut studiourile sud-americane și media să întrețină o profitabilă rivalitate între cele două. Amîndouă superbe, tinere, cîntau (Thalia mult mai bine), jucau (Natalia mult mai bine). Și fanii, ca și-n alte rivalități, tip Britney – Aguilera sau Mariah Carey – Whitney Houston, și-au ales favorita. Eu am fost în tabăra Nataliei, mai mult pentru că serialul ei de glorie, Înger sălbatic, era mai cu umor scris, mai puțin patetic jucat – în general, actoria argentiniană de televiziune e cu cîteva clase peste cea mexicană, care pare o parodie a ei înseși. Dar, mă rog, astea-s detalii de care am devenit conștient după 13-14 ani, cînd am început să fiu pasionat de cinema și nu m-am mai uitat la telenovele, desconsiderîndu-le de pe o poziție elitistă – pe care acum o denunț public.

Dar telenovelele au sensul lor în cultura de masă, iar existența unor produse decente de acest gen, cum sînt suficiente exemple de la studiourile argentiniene (îmi vine aici în minte și serialul pentru adolescenți Rebelde Way, masacrat ulterior într-un remake mult mai de succes de mexicanii de la Televisa), arată că avem nevoie de ele pentru diversitate culturală. Nu toate serialele trebuie să fie scrise pentru un public culturalizat, cu referințe puse la punct. De altfel, îmi amintesc că, odată ce mi-am descoperit pasiunea pentru cinema, am renunțat complet la a mai urmări orice formă de seriale, considerîndu-le pervertiri ale adevăratei arte a marelui ecran.

Am reînceput să văd seriale odată cu House of Cards, prin 2013, versiunea americană cu Kevin Spacey și Robin Wright. Acolo am descoperit că unele episoade reprezintă o investiție de creativitate mai consistentă decît multe filme de Oscar. Și așa am început să binge-uiesc și alte seriale, multe la presiunea amicilor care erau foarte încîntați de cîte o serie sau alta. Totuși, structura asta americană de serial, construită pe rețetă, care te ațîță cu intrigă bine pusă la punct, desfășurare a acțiunii la fel și te lasă vrînd să rupi butonul de NEXT de la Netflix ca să vezi ce se întîmplă nu cred că are doar efecte pozitive asupra tendințelor noastre cultural-consumeriste.

Cred că tiparul de seriale Netflix sau HBO, chiar dacă multe excelent făcute, apasă niște butoane facile ale atenției noastre letargice și ne reduce capacitatea de a ne investi în produse de cinema european, mai puțin expozitive, dezvoltate mai atipic, nu pe momentele subiectului ca la limba română. Sînt pentru diversitate culturală cît cuprinde, dar cred că acest neocapitalism al seriilor de Internet ne afectează apetența pentru produse de artă. Asta o dată. Apoi, platformele online care au agregat tot ce însemna serialul de televiziune difuzat altădată la ore fixe ne fac să nu mai putem ține pasul și să nu mai avem aceleași referințe cu prietenii noștri. Mi se recomandă atît de multe seriale, că nu am timp fizic să le văd, iar eu la rîndul meu văd altele despre care nu am cu cine să discut, pentru că algoritmii de matching ai Netflixului mi-au dus prietenii spre alte produse.

Abia am trecut de o viroză care m-a ținut la pat vreo două săptămîni și am petrecut vreo 48 de ore urmărind de dimineață pînă seara Succesiunea pe HBO GO – excelent scris și jucat. Cred că în nici un alt context, decît la pat sau bolnav de depresie, nu aș mai fi reușit să parcurg cu atîta poftă un serial – de fapt, nici nu cred că vreau, pentru că atunci cînd mă investesc prea tare în povestea unei serii, ea tinde să devină preocuparea mea principală, iar viața în rest să mi se pară o activitate secundară, care trebuie epuizată sau pusă pe pauză cît mai rapid, ca să ajung cît mai repede pe canapea să văd „ce se mai întîmplă“. De fiecare dată cînd deschid Netflixul pentru a vedea un anume serial, un trailer dintr-altul pornește în fața mea, fără ca eu să apăs play. Pînă să apuc să-l opresc, am fost prins în capcană. Trailer-ele bine făcute apasă exact butoanele care mă fac să vreau să văd mai departe și în două minute am uitat, de fapt, de ce am intrat pe site în primul rînd. Posibilitatea de a-mi putea petrece tot restul vieții fără să ajung vreodată la capătul Netflixului mi se pare periculoasă precum mi se pare și depresia. Și-mi place să rămîn vigilent, pentru că știu că atenția mea și a celor ca mine hrănește monstrul, însă, in the end, ce ne interesează pe fiecare e să trăim mai bine, să fim mai inteligenți și mai fericiți. Nu atîrnați fără speranță de firul narativ al unor personaje Netflix.

Gabriel Sandu este dramaturg și regizor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un oraș din România se află în topul celor mai ieftine orașe din Europa de vizitat în 2024. Pe ce poziție s-a clasat
De la Lisabona până în capitala Lituaniei, în urma unei analize făcută de specialiștii englezi, a reieșit o listă cu cele mai accesibile orașe europene pentru turism de weekend, printre care se află și unul din România.
image
Păţania de groază a unor nemți. Au rămas suspendaţi cu autorulota deasupra unei prăpăstii. „Dacă făceau asta românii în Germania...“
Salvamontiştii din Neamţ, care acţionează în zona masivului Ceahlău, au dat detalii despre o misiune care i-a avut în prim-plan pe membrii unei familii germane.
image
Turist speriat de prețurile din centrul unui mare oraș din România: „E prea mult“
Restaurantele, terasele și barurile reprezintă, fără îndoială, puncte importante de atracție pentru foarte mulți turiști. Cu toate acestea, mulți dintre ei se lovesc de prețurile piperate din marile orașe ale României.

HIstoria.ro

image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.