Alma mater, <i>între cunoaştere şi potlogărie</i>
La cîţi profesori universitari sînt în politica românească, te-ai aştepta ca educaţia să fie prioritate naţională. Ce e drept, politicienii cu titluri academice arată oarecare preocupare pentru acest domeniu, cu o menţiune: cu excepţia situaţiilor în care le aduce beneficii, par hotărîţi să-l distrugă definitiv. Unul dintre exemplele recente: un proiect legislativ prin care parlamentarii propun eternizarea în funcţie a rectorilor, dacă aşa decid universităţile. E de înţeles de ce a devenit atît de greu să părăseşti o funcţie cînd alma mater - în mod normal o mamă generoasă care îşi hrăneşte copiii cu cunoaştere - poate aduce profituri frumuşele de grup şi clan. Universităţi devenite SRL-uri de familie, trafic cu lucrări de licenţă, diplome, examene, titluri academice şi terenuri, conflicte între profesori şi conducerea universităţilor care ajung pînă la forme extreme, cum ar fi greva foamei (s-a întîmplat anul trecut la Universitatea Politehnică din Timişoara). Universitatea particulară de tip Bondrea a lansat crezul că doar cine nu vrea nu este student în România. Poate să depună mărturie, printre alţii, Marian Vanghelie, proaspăt "studinte" în Drept şi Ştiinţe Economice. Normal ar fi fost ca asemenea abcese pe obrazul academic să fie eliminate de anticorpii unui sistem de educaţie sănătos. S-a întîmplat exact pe dos: modelul de succes economic "la particulară" a sedus şi universităţi de stat, mai cu seamă cele nou-înfiinţate. O propunere pentru remedierea acestei situaţii a venit luna trecută din partea Societăţii Academice din România care, alături de alte 12 organizaţii, a lansat Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC). Iniţiativa SAR recomandă alcătuirea unor liste de rele practici în învăţămîntul superior românesc, grupuri la nivelul fiecărei universităţi care să monitorizeze astfel de practici şi alcătuirea unui top al facultăţilor, pe criterii de integritate academică. Punctul de plecare l-a constituit Raportul SAR asupra educaţiei în 2007, care anunţa sec: "conform evaluărilor internaţionale, sistemul educaţional românesc este cel mult mediocru". Dacă în privinţa corupţiei, toată lumea pare să fie de acord că trebuie luate măsuri, alte aspecte sînt privite mai nuanţat. Unul dintre ele se referă la criteriile academice, mai precis la ISI (Institute of Scientific Information), o instituţie privată din SUA care indexează publicaţii de specialitate din majoritatea centrelor de cercetare din lume, cele mai multe din zona ştiinţelor exacte. Cum se pot aplica aceste standarde la "umanioarele" din România? Cei care pun această întrebare nu neagă importanţa aprecierilor ISI, ci pledează pentru pluralizarea surselor de indexare. Important este că dezbaterea privind educaţia a început şi, mai mult, ea ar trebui să ocupe prim-planul agendei publice, după ce atîta vreme a fost trecută în categoria "şi altele". Un învăţămînt de calitate ar oferi răspunsuri la multe dintre tribulaţiile societăţii noastre de tranziţie: drumul spre un parlament credibil, o administraţie locală eficientă şi o justiţie umană trece printr-o universitate curată. ( M. Ş. )
