„Alcoolul are un efect dezinhibitor” interviu cu psihologul Zenobia NICULIȚĂ

De ce bem?

Alcoolul, ca orice substanță care induce modificări ale dispoziției, este atractiv din multe motive: din curiozitate, din camaraderie, din dorința de evadare, din dorința de a face parte dintr-un grup, din nevoia de a uita sau a ignora o emoție, o realitate, din dorința de a ne amorți emoțional. Fiecare dintre aceste motive sau o combinație a lor poate fi baza pentru care o persoană poate alege să bea alcool într-un context social sau privat. 

Cum de alcoolul acționează asupra fiecărui individ altfel? 

Alcoolul are efecte fizice și neuronale similare pentru toată lumea, dar variabile în funcție de cantitatea și frecvența ingestiei: deficit cognitiv ușor (nu, alcoolul nu ne face mai ageri), tulburări ușoare ale funcțiilor motrice, dezorientare, un declin în abilitatea de a lua decizii. Ceea ce pare să facă diferența între reacțiile diferitelor persoane care consumă alcool este efectul dezinhibitor pe care acesta îl are la nivel psihic. Acele comportamente, gînduri și reacții pe care în mod obișnuit le ținem sub control (din frică, timiditate, rușine sau instinct de supraviețuire) tind să fie greu sau imposibil de inhibat. Astfel, se eliberează diferite părți ale personalității și modalităților noastre tipice de reacție. Mecanismul dezinhibitor este același, dar rezultatele sînt diferite atît pentru observatorul atent, cît și pentru cel care experimentează.

Starea de ebrietate ne face mai îndrăzneți, mai creativi, mai simpatici?

Cel mai corect termen ar fi „dezinhibați”. Acest lucru arată diferit pentru fiecare persoană, în funcție de ceea ce reprimă. Pentru unii, ies la iveală furia și frustrarea, pentru alții jovialitatea și spiritul jucăuș. Cei mai mulți se exprimă mai proeminent, voluminos sau exuberant decît de obicei. Schimbarea aceasta este temporară, dar nu fundamental neautentică. Părțile reprimate sau inhibate ale personalității care pot ieși la iveală sub efectele alcoolului ne pot părea inedite. În realitate, ele sînt legate direct de felul în care ne-am dezvoltat și am învățat să funcționăm. Pe cei care devin mai îndrăzneți, mai vorbăreți sau mai glumeți în urma consumului de alcool, cel mai probabil viața i-a învățat că trebuie să fie sobri, conștiincioși sau virtuoși și că nu se cade să se lase pradă emoțiilor pozitive, care îi fac slabi. Cît despre creativitate, alcoolul inhibă sau diminuează capacitățile cognitive ale persoanei (capacități care fac parte din procesul creativ). Prin urmare, persoanele care sînt creative sub influența alcoolului se manifestă astfel în ciuda și nu datorită „licorii magice”. 

Există vreun adevăr în vechiul In vino veritas?

Acest dicton este strîns legat de convingerile pe care le avem cu privire la adevărul ascuns al ființei noastre, la ideea unui sine autentic și a unor măști pe care le purtăm. Din punct de vedere al psihologiei sociale, această idee este nefondată. Teoria construcției sociale a personalității susține că nu există un sine autentic și mai multe forme false de autoreprezentare. Dimpotrivă, personalitatea fiecăruia dintre noi este un amestec de roluri sociale învățate, transpuse pe suportul temperamental înnăscut, dintre care unele sînt mai proeminente, iar altele mai puțin exersate și cunoscute. Cu alte cuvinte, și profesorul strict, și tatăl distant, și prietenul glumeț la un pahar sînt în aceeași măsură manifestări adevărate ale aceleiași personalități. În acest sens, adevărul descoperit de alcool este cel al părților noastre reprimate, pe care nu le considerăm corecte, acceptabile sau morale, pe care le negăm cu rușine sau încercăm să le extirpăm din ființa noastră. Astfel, am putea întreba dacă este un adevăr insulta pe care o adresează un soț furios sub influența alcoolului soției care își exprimă frustrarea sau îngrijorarea. Sau dacă se găsește vreun adevăr în glumele dezinhibate ale unui grup de prieteni sau prietene care își găsesc evadarea într-un club. Adevărul care se găsește în astfel de situații nu este cel pe care îl acceptă sau îl gîndește întreaga ființă. 

Ce fel de personalitate e predispusă la consum mai mare de alcool?

S-a vorbit multă vreme despre o personalitate adictivă, care ar fi mai predispusă la comportamente de dependență, între care se regăsește și consumul de alcool. Există studii corelaționale care au analizat astfel de profiluri de personalitate, cu rezultate variate. Tendințele recente în psihologie și psihoterapie pun accentul mai mult pe mecanismele care vulnerabilizează persoana și conduc la instalarea adicției decît pe un profil de personalitate care ar fi mai predispus sau mai viciat. În acest context, premisa rămîne aceea că sîntem cu toții predispuși la adicție, atunci cînd vulnerabilitățile noastre se întîlnesc cu factorii contextuali care ne oferă oportunitatea și ne încurajează consumul. Fiind relativ larg răspîndit, ușor accesibil și legal, alcoolul devine cu ușurință metoda de amorțire a suferinței pentru un număr atît de mare de persoane, încît diversitatea personalităților lor nu permite crearea unui profil.

Pandemia a modificat în vreun fel comportamentul față de alcool?

Se pare că pandemia a condus la o creștere a consumului de alcool solitar, ascuns, acasă. Atunci cînd ocaziile sociale favorabile consumului au scăzut sau au dispărut cu totul, iar nivelul de anxietate a crescut proporțional, ceea ce era un comportament ocazional a devenit un obicei sau o adicție. 

Vorbim astăzi despre băut social. Cum s-a ajuns aici?

Băutul social reprezintă un comportament care apare ocazional, nerepetitiv, în funcție de contextul care îl solicită, de eveniment sau de relațiile care îl favorizează. Există și factori culturali care favorizează și chiar încurajează consumul de alcool în contexte sociale. Alături de acesta, un concept mai greu de înțeles și acceptat este acela de „băutor cronic”, persoană care pare să funcționeze bine consumînd cu regularitate o cantitate de alcool considerată medie sau mică, ce nu conduce la apariția de simptome și manifestări specifice stării de ebrietate. Acest nivel de consum este periculos tocmai prin iluzia funcționării pe care o menține, ascunzînd astfel efectele pe termen lung asupra sistemului nervos și a capacității de reglare emoțională a persoanei. 

Unde începe dependența și se termină starea de ebrietate?

Dependența de alcool este o stare caracterizată de amorțeală emoțională sau disociere de propriile trăiri, nevoia de a consuma o cantitate din ce în ce mai mare pentru a obține efecte similare, incapacitatea de a se liniști fără a bea și instalarea unor obiceiuri asociate consumului. Acest fenomen poate să apară în prezența sau în absența stării de ebrietate. Convingerea că doar persoanele care ajung la o stare de ebrietate periodică sînt dependente este limitativă. Fenomenul adicției este mult mai răspîndit decît sîntem pregătiți să recunoaștem. Avînd în vedere răspîndirea consumului de alcool și contextul cultural care include jovialitate, petrecere și distracție, dependența de alcool devine ea însăși o piedică în a fi văzută drept ceea ce este cu adevărat: o încercare de a fugi de o suferință pe care nu o putem trăi sau pentru care nu avem uneltele necesare de a o înțelege și traduce într-un mod sănătos de exprimare. 

interviu realizat de Ana Maria SANDU