Alba-neagra străinătate

Publicat în Dilema Veche nr. 931 din 10 – 16 februarie 2022
Alba neagra străinătate jpeg

În spațiul cultural românesc, „străinătate” este unul dintre cuvintele cu cea mai intensă polarizare semantică. „Străinătatea” este și rai și iad, și înger și demon, și speranță și deznădejde. Radicalei polarizări i se adaugă o enormă versatilitate a termenului. „Străinătatea” își schimbă fețele, luminoase și sumbre, cu iuțeala haotică a jocului de-a „alba-neagra”.

Pînă pe la sfîrșitul veacului al XVIII-lea, „străinătatea” și „străinul” funcționează aproape numai în registru negativ: cea dintîi, asociată cu bejenia, cu exilul, cu cătănia, cu „înstrăinarea” forțată de un destin vitreg. Totodată, de acolo vine „străinul”, cel însemnat cu stigmatele alterității, îmbrăcînd nenumăratele chipuri ale amenințării: lăcomia turcului, fudulia leahului, cruzimea tătarului, meschinăria evreului, grosolănia rusului – toată panoplia de stereotipuri incriminante pe care un ev de mijloc revărsat mult peste margini le suie peste pragul modernității românești. Însă chiar și aici există și un revers. Unii l-au exploatat cu fervoare, clamînd ospitalitatea – față de străini, nu? – ca una dintre trăsăturile definitorii pentru români.

Cum poți fi, așadar, un xenofob ospitalier? Se vede că poți. Pe la sfîrșitul liceului și în vremea studenției îmi făcusem obiceiul să colind prin cele mai nebănuite cotloane cu un mijloc de transport foarte îndrăgit la vremea respectivă: autostopul.

Împreună cu prietena mea, ne postam în zori pe la Fîntîna Miorița, la ieșirea în DN1. Nu eram mofturoși: mergeam încotro erau dispuși să ne ducă cei care opreau să ne ia. Odată am ajuns la Hațeg. Am mers la autogară. Erau afișate tot soiul de curse locale, către destinații necunoscute nouă. Am ales Rîu de Mori – suna frumos. Am fost singurii care au coborît acolo. Am luat-o pe ulița satului, cu rucsacurile în spinare, întrebînd pe la porți. Nu a trebuit să mergem mult. Ne-am oploșit la casa unor gospodari mai în vîrstă, cu al căror fiu, brigadier silvic, am colindat toate pădurile din jur, în căutare de fragi, hribi și căprioare. Cred că am stat aproape o săptămînă la gazdele noastre improvizate, care ne țineau ca pe palme, oferindu-ne toate bunătățile de mîncare și de băutură și insistînd în permanență să mai rămînem la ei. De prisos să mai spun că nu au vrut să ne ia nici un ban.

Fusesem, oare, primii călători care poposiseră în Rîu de Mori de cînd se știau sătenii? Însă logica ospitalității ținea de altceva decît de curiozitatea față de insolit. Aveam să înțeleg asta, după multe alte situații similare, întîmplător, în vreme ce ascultam slujba de Înviere. E acolo o parte în care preotul cheamă enoriașii la rugăciune, pentru apărătorii credinței, pe de o parte – între care, deloc surprinzător, și mai-marii puterii politice –, și cei năpăstuiți și amenințați, pe de cealaltă parte. Pentru aceștia, una dintre psalmodieri sună cam așa: „Pentru cei care călătoresc, pe apă, în aer și pe uscat, Domnului să ne rugăm!”. O contemporaneizare a unei mentalități mai vechi, potrivit căreia călătorul este în permanență expus primejdiei și, ca atare, în nevoie de sprijin, de empatie și de solidaritate.

Atenție, însă! Ospitalitatea implică o condiție de tranziență a contactului cu străinul, în calitatea lui de călător. Intrarea în modernitate înseamnă, pentru români, între altele, modificarea perspectivei tradiționale, cea a „oaspetelui” sedentar, prin aportul pe care îl aduce experiența celuilalt, a călătorului dornic de explorare.

Secolul al XIX-lea românesc este fundamental marcat de disputa dintre ceea ce s-a chemat „xenomanie”, pe de o parte, și „xenofobie”, pe de cealaltă parte, de „xenomahia” dintre străinătatea pilduitoare – „Ex occidente lux!”, lumina vine din Occident – și cea vătămătoare – „Cine-a îndrăgit străinii / Mînca-i-ar inima câinii!”, cum sună, cu apăsată violență, avertisementul eminescian. Are însă această polarizare, recognoscibilă și în zilele noastre în climatul cultural autohton, un specific local? În fond, întreaga arhitectură a Uniunii Europene, căreia românii i-au dăruit încrederea într-o „străinătate” favorabilă, e înălțată pe echilibrul foarte fragil între segmentele „eurofile” și cele „eurofobe” – mai elegant denumite „eurosceptice” – ale populației. Versatilitatea percepțiilor transnaționale a fost demonstrată cu brio de către Brexit.

Cred însă că, pe flancul estic și sud-estic, o serie de experiențe datorate regimurilor comuniste și-au pus o amprentă particulară asupra relației cu „străinătatea”. Recenta tevatură iscată de către „Nole” spune multe în privința asta: opoziției dintre vacciniști și antivaxxeri, campionul sîrb, familia lui, oficialii conaționali i-au anexat pe dată o a doua, cea dintre victimele sîrbe și opresorii străini, reactivînd o mai veche polarizare comunistă Vest versus Est. Comutări de perspectivă de tipul ăsta pot irumpe oricînd și în România. De fapt, atît Serbia, cît și țara noastră au fost precedate deja de exemplele Ungariei și Poloniei.

Pentru regimul comunist din România, „Fie pîinea cît de rea / Tot mai bine-n țara mea”, faimoasele versuri din poezia „Cîntecul străinătății” a lui George Crețeanu (1829-1887), au convenit de minune ca slogan ideologic, mai ales după ce regimul și-a dovedit incapacitatea de a livra populației o alimentație cît de cît decentă. Cine ar fi putut însă crede că acest „mitem” va putea fi convertit, după căderea comunismului, în la fel de celebrul slogan „N-ai mîncat salam cu soia”, pentru a exprima refuzul românilor de a accepta repatrierea conaționalilor plecați din țară în timpul prigoanei totalitare? (În treacăt fie spus, nu mică mi-a fost mirarea să constat, în anii în care am fost lector, respectiv profesor invitat la Universitatea din Viena, că salamul cu soia era, pe piața austriacă, mai degrabă un produs de lux din categoria „bio”, sensibil mai scump decît salamurile obișnuite.).

Pentru mine, ca trăitor a circa ½ din viața mea de pînă acum în comunism, „străinătatea” a fost impregnată de o tensiune similară între atracție și respingere, între aspirație și dezamăgire. Slavă Domnului, am avut norocul să pot ține acest balans într-un echilibru suportabil. Îmi amintesc, de pildă, cum, la începutul anilor ’90, avînd o subvenție generoasă pentru studii de o lună în străinătate din partea Colegiului Noua Europă, am decis ca, plasînd în centrul șederii mele Universitatea Liberă din Amsterdam, să fac, cu un bilet de tren circular, un periplu prin Ungaria, Austria, Germania, Belgia, Olanda, Anglia, Franța și retur, presărat cu numeroase opriri pentru conferințe sau întîlniri cu prietenii resfirați prin toate colțurile Europei. Aviditatea de a recupera o lungă perioadă de izolare își spunea cuvîntul pentru insul care își tîra bagajele de la o gară la alta, zornăind în buzunare forinți, șilingi, mărci, guldeni, lire sterline, franci francezi sau belgieni. Asta mi-a rămas imprimat în minte, de atunci, ca imagine simptomatică a „străinătății”: gestul de a scoate din buzunar, la vreun magazin oarecare, în fața vînzătoarei, un pumn de mărunțiș cît se poate de cosmopolit, rugînd-o să-și aleagă ce îi trebuia.

Liviu Papadima este profesor de literatură română la Facultatea de Litere, Universitatea din București.

Foto: Universitatea din Viena (wikimedia commons)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Soldati ucrainieni pe frontul din Herson FOTO profimedia 0675801159 jpg
Administrația instalată de Moscova în Herson anunță uciderea responsabilului lor de securitate
Autorităţile de ocupaţie instalate de Moscova în regiunea Herson, din sudul Ucrainei, au anunţat că un responsabil din cadrul așa-zisei lor administrații a fost ucis vineri într-un atac comis de armata ucraineană.
Alexandru Arsinel Arhiva Adevarul (9) JPG
Reacții la moartea lui Arșinel. Geambașu: S-a legat cu lanțuri de scaun și poziție
Moartea lui Alexandru Arșinel este deplânsă pe Facebook de colegi de breaslă și politicieni. Actorul a murit joi, 29 septembrie, la vârsta de 83 de ani.
Brexit FOTO Shutterstock
Franța, despre situația economică din Marea Britanie: Plătește prețul pentru ieșirea din Europa
Ministrul francez al Finanțelor, Bruno Le Maire, a declarat vineri că este îngrijorat de situația economică din Marea Britanie, unde planul premierului Liz Truss de reducere uriașă a impozitelor a dezlănțuit haosul pe piețele financiare.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.