Aici sînt eroii dumneavoastră!

Publicat în Dilema Veche nr. 454 din 25-31 octombrie 2012
Aici sînt eroii dumneavoastră! jpeg

E duminică, puţin trecut de zece. Oraşul doarme, nici eu nu sînt tocmai plină de energie. E început de octombrie, dar soarele e apăsător încă şi pentru o secundă îmi pare rău că nu mi-am luat ochelarii. Cobor la metrou şi totul se mişcă parcă în ritm de vacanţă – toate chioşcurile sînt închise, pe peron abia sînt cîţiva oameni. În vagonul în care mă urc sînt doar vreo şase persoane, cu ochii prinşi de somn, probabil vin de la serviciul de noapte – paznici sau muncitori 24/48, cu barbă de trei zile şi mîinile pline de crăpături. De la Universitate, staţia mea, pînă la Eroii Revoluţiei, unde trebuie să cobor, sînt numai trei opriri. La Eroii Revoluţiei te dai jos fie pentru mall, fie pentru cimitir. Azi eu cobor pentru cimitir.

Nu e prima oară cînd intru în Cimitirul Eroilor Martiri din Decembrie 1989. În urmă cu trei ani am participat cu nişte prietene la un concurs de fotografie urbană – ni se dăduseră indicii şi noi trebuia să le găsim şi să le fotografiem. Atunci am ajuns la Monumentul Eroilor, l-am fotografiat, rugînd paznicii să ne lase, dar nu am cîştigat concursul – greşisem indiciul, total.

La metrou la Eroii Revoluţiei au construit rampă pentru cărucioare şi lift; micile magazine cu de toate sînt deschise, zona pare mult mai animată decît centrul de unde vin. Chiar dacă nu ai şti că aici se află cele două cimitire – al Eroilor şi Bellu – te prinzi repede: e plin de florărese şi de vînzătoare de lumînări. Şi toţi oamenii care ies de la metrou sau de printre maşini şi blocuri au flori în mînă. Cumpăr şi eu crizanteme, mi se pare ciudat să intru într-un cimitir fără flori. Cer două de la florăreasa durdulie cu părul strîns în coadă de cal. Sînt galbene, grase şi miros a toamnă şcolară. Plec, dar îmi dau seama că ar fi trebuit să o întreb de ce la morţi se aduc flori în număr par. (Citesc mai tîrziu pe Internet: „În popor se spune că florile în număr par aduc ghinion celor vii, dar că pentru morţi nu mai contează“.) Traversez strada; cu cît mă apropii de gardul cimitirului, din beton cu zăbrele de fier, cu atît se aude mai bine slujba de duminică. E 10,30 şi clopotele bat peste oraşul adormit şase minute fără oprire.

De cum intru în curtea Bisericii Eroilor văd străjuind aleea cîţiva bătrîni şi o mamă cu un copil. Cerşesc. Nu îmi cer nimic verbal, dar se uită lung după mine cum mă îndrept spre biserică. Miroase a tămîie şi a ceea ce va rămîne mereu în memoria mea drept mirosul „de sfînt“. (Citesc ulterior că în biserică se află moaştele Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, „sfinţi tămăduitori şi făcători de minuni, care au suferit moarte martirică, între anii 283-303, în cetatea Halmyris, pe teritoriul Dobrogei de azi“ – www.crestinortodox.ro.) În partea dreaptă, pe o masă cu muşama colorată, o femeie cu batic taie pîinea în cubuleţe pentru anafură. În stînga, după un gemuleţ, se vînd lumînări lungi, galbene. Enoriaşii stau pe două rînduri – în dreapta bărbaţii, în stînga femeile; pe spatele unui bărbat scrie Catch me if you can. Se cîntă tînguit, ca şi cum cei din cor s-au dispersat printre enoriaşi, şi preotul are codiţă albită de vreme şi strînsă într-un fel de coc. Eu şi cele două crizanteme galbene ieşim, nu înainte să mă închin de trei ori.

Cimitirul se întinde în partea stîngă cum ies din biserică şi e tăiat în cruce de două alei – una care duce de la poartă spre monument, cealaltă care duce de la biserică şi care o întrepătrunde perpendicular pe prima. Soarele încălzeşte lespedele albe, nu e pic de umbră, dar pe marginea mormintelor sînt băncuţe. Nici una nu seamănă cu cealaltă, dar toate te îmbie să le încerci lemnul sau metalul uscat de ploi. Un paznic stă pe una dintre bănci, cu picioarele tolănite pe un scaun de bucătărie, şi vorbeşte la mobil. Un altul, mai în vîrstă, să tot aibă 45 de ani, cu tăieturi proaspete pe faţă de la lama de ras, se plimbă pe aleea principală care duce spre gardul masiv, din beton, al cimitirului Bellu. Îl întreb dacă ştie cîte morminte sînt. Are o voce hîrjîită. „100, 200, cine ştie. Vedeţi că scrie la monument acolo.“ Monumentul, neschimbat de acum trei ani de cînd am fost ultima oară, e o cruce masivă din marmură neagră; în spatele ei sînt plăcuţe cu nume aşezate în ordine alfabetică. E greu să le numeri şi oricum nu par mai mult de 200, pe cînd sigur sînt mai multe morminte. Identice, albe, masive, cu o coroană împletită pe un braţ al crucii. Construite pentru eroii căzuţi în timpul evenimentelor din decembrie ’89. Mă plimb printre morminte, din stradă se aud tramvaie şi maşini, promoţii la spectacole cu tigri albi, aurii şi bengalezi. Ingineri, elevi, un rocker, personal din TVR, lăcătuşi, tehnicieni, şoferi, sportivi; şi Dan Iosif, unul dintre revoluţionarii care au apărut atunci la TVR, al cărui mormînt e separat de restul.

Mă frapează lipsa vizitatorilor. „Vin rar oamenii la ei, aproape niciodată“, mi se confesează paznicul. „În decembrie e mai aglomerat, începe pe 22 şi aşa o ţine pînă pe 25, au copiii îngropaţi aici.“ Într-adevăr, unele vîrste de pe crucile albe nu depăşesc 20 de ani. Fotografiile lor par rupte din filme din anii ’80 – alb-negru, coafuri cu chică sau post-permanent. Prima înscripţie pe care îmi cad ochii notează „memoria reporterului… informaţii extrase din fapte văzute, auzite, unele ţi s-au ascuns, altele te pîndesc“ – Ioan Simion Pop, realizator TVR. Urmează altele care fac inima de mărimea unei inimi de pui – „A strigat Jos comunismul şi a oferit flori trupelor din faţa Sălii Dalles. […] A primit 3 gloanţe mortale, avea 19 ani şi a fost prima victimă a revoluţiei din Bucureşti. I se spunea Micky Rockerul“; „Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată“; „Vom muri, dar vom fi liberi“. Alb pe alb.

Mă plimb printre mormintele de marmură şi în mintea golită de orice îmi trece prin cap un vers dintr-o melodie a trupei Taxi. Parafrazez în cap instant – aici sînt eroii dumneavoastră! 382, pe numărate.

Cătălina Miciu scrie cronici culturale pe gingergroup.ro.

Foto: C. Miciu

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Scrisoarea unui diplomat rus aflat în exil: „Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război”
„Cu toții trebuie să încetăm să ne mai prefacem. Europa este în război. Acum, tot ce contează este ca partea corectă să câștige”, a scris fostul diplomat rus Boris Bondarev.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.