Adio în multe cuvinte

Cecilia ŞTEFĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
Adio în multe cuvinte jpeg

– o moarte mică –

Nu m-am priceput niciodată la despărţiri. Întotdeauna mi s-au părut o moarte mică. Dacă ar fi să aleg, şi acum prefer să se despartă alţii de mine, să taie ei membrul beteag, eu nu pot să mă separ de nici un centimetru din ceva care a fost odată viu.

Am ieşit afară, m-am oprit puţin şi am închis ochii. Nu mai era cald, şi nici lumina nu mai era atît de puternică. Stătusem toată ziua în casă, şi o uşoară oboseală, plăcută, mă amorţea. Îmi pusesem şlapii ăia imposibili, hawaieni, care-mi săreau în permanenţă din picioare şi erau îngrozitor de urîţi. Nici un picior nu arăta bine în asemenea încălţări, dar aproape toţi bucureştenii care începuseră să se întoarcă din vacanţe se încăpăţînau să le poarte, ca un fel de semn al nepăsării. Probabil că, dacă cineva ar fi dat tonul, haita asta mică, întoarsă cu o săptămînă înainte de septembrie de pe plaje scăldate-n soare şi măturate de brize, oamenii ăştia cu feţe caramelizate şi cu firicelele de nisip încă atîrnîndu-le în păr ar fi renunţat pe loc la haine şi ar fi ocupat, pentru un timp scurt, pînă la întoarcerea mulţimilor, oraşul, îmbrăcaţi eventual în nişte costume de baie minuscule. Îmi pusesem o rochie lungă ca un clopot. M-am uitat la ceas şi mi-am dat seama că întîrziasem. Greta venise la timp, dar, ca de fiecare dată, cînd o vedeam intrînd pe uşă, simţeam nevoia să mai stau de vorbă cu ea, s-o întreb de băiatul ei şi de viaţa ei. Aş fi vrut să-i spun într-o zi: „Greta, nu am un serviciu şi nu mă presează nici o grijă, dar uneori simt nevoia subită să plec, să dispar, să mă înghită lumea, nu mult, uneori chiar pentru foarte scurt timp, după care să mă întorc acasă şi să-mi continuu treaba ca şi cînd nu aş fi fost plecată, ca şi cînd aş fi aţipit un pic cu capul pe masa din bucătărie“. Într-o zi mi-am promis că o să-i spun exact cu vorbele astea. Sau, şi mai bine, într-o zi, o să-mi iau inima-n dinţi şi, de îndată ce Greta avea să intre pe uşă, o să-i spun brusc la revedere şi o s-o zbughesc pe uşă înainte ca femeia să deschidă gura. Mă auzeam clămpănind pe asfalt, încercam să-mi ridic armonios piciorul încălţat în papucii de plajă, mă încurcam în poalele rochiei şi mă dezechilibram uşor, apoi mă redresam şi avansam prin aerul călduţ, uşor umed.

Strada Benjamin Franklin era acoperită de o boltă de copaci. Din capătul ei, de unde veneam, am văzut pînă în celălalt capăt mesele mici aşezate pe marginea trotuarului. Îl zărisem de departe, stătea cu faţa la bulevard, avea umerii uşor adunaţi în faţă, se ghemuise, înalt cum era, pe scaunul acela micuţ, din fier forjat, incomod, încerca să-şi ţină picioarele adunate, deşi se vedea că se loveşte cu genunchii de tăblia mesei.

Îi eram recunoscătoare pentru faptul că, deşi întîrziam mereu la întîlnirile noastre, de fiecare dată cînd mă scuzam exagerat, miorlăindu-mă şi lamentîndu-mă că a trebuit să stau cu Greta de vorbă, cum îmi mănîncă femeia asta tot timpul, deşi o plătesc tocmai pentru ca eu să am timp liber, se uita la ceas mirat şi amuzat, ca şi cînd atunci observa că eu ajunsesem cu o jumătate de oră mai tîrziu. M-am aşezat în faţa lui şi am cerut chelnerului o bere caldă. O bere Leffe. A cerut şi el una şi am rămas, ca de fiecare dată cînd se scurgeau primele minute ale întîlnirii noastre, stingheri. Ne cunoşteam de cîţiva ani, aveam prieteni comuni şi, dintr-un motiv pînă azi străin, în perioada aceea începuserăm să ne dăm întîlniri des. Nu ţin minte cum a început, dar ştiu că trăiam între cele două întîlniri cu el. Era greu să ne numim prieteni, dar nu eram nici pe departe iubiţi. Eram, mai degrabă, nişte promisiuni. Mă întrebam dacă era tolerant şi cu prietenii lui de pahar, dacă le trecea şi lor cu vederea întîrzierile sau ipocriziile. De fiecare dată cînd ne vedeam, mă uitam şi încercam să memorez faţa lui lungă, care nu mai era frumoasă ca-n tinereţe, dar păstra trăsăturile încă adunate la locul lor, cu aerul lui aparent plictisit, care spunea că le-a văzut pe toate, în parte fiind adevărul, văzuse multe, dar trecuse prin puţine, fusese răsfăţat, protejat de o armură, îmi plăcea să cred că era armura bunătăţii, înconjurat de un soare invizibil – dar ce ştiam eu? –, putea fi la fel de bine o chestiune de noroc, iar gîndul ăsta mă tulbura, pentru că era prea curios şi prea neliniştit ca să nu i se întîmple ceva, călătorea prea mult, în timp ce eu stăteam închisă în casă, la adăpost, şi faptul că siguranţa lui ţinea de linia subţire care separă întîmplarea de accident mă făcea să icnesc de teamă.

Am vorbit în după-amiaza aceea de berile belgiene – m-a întrebat dacă fusesem la Bruxelles şi l-am minţit, i-am spus că nu, tocmai pentru că îmi plăcea atît de mult să-l ascult povestind, eram curioasă să văd dacă văzuserăm aceleaşi lucruri amîndoi, deşi în timpi diferiţi, cu gînduri diferite –, de o cunoştinţă comună din barul de la Litere, pe care, pe vremuri, se părea că-l frecventaserăm amîndoi, concomitent, fără să ne fi întîlnit – ceea ce nici nu era greu, pentru că barul acela era cea mai întunecoasă văgăună în care intrasem vreodată –, un beţivan sclipitor care la un moment dat dispăruse, la fel ca Monciu-Sudinski. M-am mirat cînd am auzit numele. Mi-a promis, aşa cum fac doi prieteni, că o să-mi dea cartea de debut a lui Monciu-Sudinski, Rebarbor, şi s-a mirat că nu auzisem de el. În schimb, eu i-am promis că fac rost de filmul unei cunoştinţe comune, care încă nu intrase în cinematografe. Lumina începuse să scadă şi ca de fiecare dată, spre sfîrşitul lui august, seara pielea se strîngea de la curenţii discreţi de aer răcoros. Totul era atît de plăcut şi liniştit, stăteam pe loc, deşi a doua zi el avea o treabă importantă, iar eu trebuia în seara aceea să mă întorc acasă, să o eliberez pe Greta. Dar nu voiam să plec şi cred că nici el nu voia. În cele din urmă, ne-am despărţit. Nu mi-a mai dat cartea, am găsit singură în seara aceea, căutînd pe Internet fragmente din Rebarbor, şi le-am citit şi m-am grăbit să-i scriu un mesaj înflăcărat, spunîndu-i cît de mult mi-a plăcut. Mă întreb dacă îmi plăcuse cu adevărat sau îmi plăcuse doar pentru că îmi vorbise el despre carte. După aceea, am scotocit şi în viaţa lui Monciu-Sudinski, şi ideea ca un om să decidă brusc că dispare şi chiar să dispară m-a făcut să mă zgribulesc. Eu, în schimb, i-am făcut rost de film. Cred că, dacă lucrurile ar fi stat invers, dacă eu în seara aceea nu l-aş fi căutat pe Monciu-Sudinski, dacă el mi-ar fi adus, aşa cum îmi promisese, cartea, iar eu nu i-aş fi dat peste un timp DVD-ul acela, textul de acum ar fi fost scris altfel sau nu ar mai fi fost scris deloc. Dar asta e doar o presupunere. În după-amiaza aceea, după ce ne-am strîns în braţe mai lung ca de obicei şi am plecat, eu – acasă, iar el – cine ştie unde, ne-am despărţit. Nu o ştiam atunci, mi-am dat seama mult mai tîrziu, la distanţă de doi ani. Şi, deşi începînd cu acea după-amiază, am continuat să ne vedem din ce în ce mai des, liniştea şi siguranţa au dispărut. Din momentul acela în care ne-am promis, el – cartea scriitorului dispărut, eu – filmul cunoştinţei noastre comune, am ştiut foarte clar ce nu mai sîntem. Nu mai eram prieteni. Dar, în timp ce el a plecat atunci de pe strada Benjamin Franklin, cred că o parte din mintea mea a rămas şi acum acolo, la masa aceea mică, incomodă, aşteptînd continuarea.

Cecila Ştefănescu este scriitoare.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

femeie inele de aur mana bijuterii shutterstock 1966151602 jpg
Zodiile care nu trebuie să poarte aur sub nicio formă. Cum alungi ghinionul adus de bijuterii
Deși este unul dintre cele mai iubite metale prețioase, poartă ghinion. Un astrolog celebru spune de ce nu e bine să purtăm aur. Totodată, există și un ritual simplu prin care se alungă spiritele rele.
cum poti avea succes la interviul de angajare jpeg
Noua strategie folosită de angajați pentru a obține măriri de salariu
Tot mai mulți angajați se arată interesați de posturi pe care nu au nicio intenție să le accepte doar ca să își forțeze șefii de la actualul loc de muncă să le ofere o mărire de salariu, arată Business Insider.
Multe localități din Siberia nu au căldură FOTO SHUTTERSTOCK
Rușii din Siberia îngheață în case: „Ucraina supraviețuiește fără încălzire, iar aici, în Hakasia, viața este îngrozitor de grea”
Rușii din regiunile cele mai izolate ale Rusiei sunt lăsați să înghețe, în timp ce președintele țării Vladimir Putin cheltuiește zeci de miliarde de dolari purtând un război de cucerire în Ucraina.

HIstoria.ro

image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.