Adevăr, provocare

Karin BUDRUGEAC
Publicat în Dilema Veche nr. 478 din 11-17 aprilie 2013
Adevăr, provocare jpeg

Jocurile de societate se-mpart pe vîrste. În şcoala generală se joacă tot ce implică un „pupă-te cu X“, oricît de complicat ar fi procesul prin care se ajunge acolo. Iar variante ale procesului sînt multe, de la cele mai simple, în care doar învîrţi sticluţa, pînă la altele, în care cineva trebuie să te scoată dintr-o fîntînă. Urmează liceul şi facultatea, în care nimeni nu mai joacă nimic din zona asta. Probabil că nici nu mai e aşa cool şi scade şi nevoia, încep să se consume primele iubiri, şi acestea, mai mult ca sigur, nu sînt cele mai deschise la jocuri participative. La cîţiva ani după sfîrşitul facultăţii însă, intervine nostalgia şi revin jocurile.

Nu am jucat niciodată Sticluţa sau, dacă am făcut-o, nu mi-a marcat memoria. În schimb, într-o tabără, pe cînd aveam 11 ani, am jucat acel joc zis Fîntîniţa. Încă mă-ntreb cine a inventat o poveste atît de complicată şi perversă. Cînd îţi vine rîndul să cazi în fîntînă, eşti legat la ochi şi supus unui interogatoriu. La cîţi metri adîncime? Cine te salvează? Cît timp îi ia să te scoată din fîntînă? La întrebări nu răspunzi, de fapt, ci spui doar „Stop!“, în timp ce, în faţa ta, cel care pune întrebarea numără pe degete şi/sau indică alţi oameni prezenţi. Nu voiam să mă pup cu nimeni, dar nici să par o gîsculiţă pe lîngă verişoarele mele şi băieţii mai mari care erau de faţă. Am nimerit-o cu la cîţi metri adîncime, pentru c-am ales doar unul, dar nu şi la durată, pentru că se pare că verişoara mea arătase de două ori zece degete cînd am spus „Stop!“ şi am auzit rîsete înfundate. M-am trezit cu o respiraţie fierbînd, aproape de mine, şi cu o limbă care mi-a trecut peste buze, încercînd să le desprindă una de cealaltă. Asta timp de 20 de degete, adică minute. Am rezistat stoic şi nu am deschis nici buzele, nici dinţii, la acel unic sărut care nu se mai termina. La sfîrşit, roşie ca o rodie, am avut ca unică satisfacţie faptul că perversul care încercase manevrele acelea scîrboase nu era băiatul de care îmi plăcea mie, care sigur nu ar fi făcut aşa ceva cu limba.

Pe prietenii mei şi pe mine ne-au apucat nostalgiile încă dinainte să terminăm facultatea. De fapt, mai degrabă o plăcere de a decortica relaţiile dintre noi şi motivele pentru care eram prieteni şi de a ne proiecta în situaţii improbabile. Astfel, joculeţele noastre de pahar includeau, de multe ori, exerciţii de imaginaţie, ai căror protagonişti eram: din ce combinaţie dintre noi ar ieşi, de exemplu, cel mai reuşit copil şi de ce, cine şi cum urma să moară şi care ar fi ultimele lui cuvinte, sau de ce boală psihică ar suferi fiecare la bătrîneţe. Moartea pare ceva atît de depărtat cînd ai 20 de ani. Mi-aduc aminte o seară, pe parchetul apartamentului de pe Bulevardul Saint Michel, pe care l-am împărţit timp de zece luni cu doi prieteni. Beam vin şi intrasem în atmosfera de confesiuni morbide, iar una dintre întrebări a fost: „Ce parte din corp ai mînca de la mine?“

De vreo doi ani încoace, jucăm Adevăr sau provocare. De fapt, Adevăr, căci provocări au fost doar două şi ambele nefinalizate, aşa c-am rămas doar pe întrebări deranjante sau, cum spune un prieten, de scos maţele pe masă. Evident, cele mai multe dintre ele au substrat sexual. De la a alege doi parteneri de la masă pentru un threesome, la diferite topuri ale senzualităţii. Dar nu asta e cel mai important. De la Adevăr am aflat mai multe despre prietenii mei decît aş face-o în mulţi ani în care ne rupem timp să ne vedem, uneori prea rar, mai ales cu cei care sînt împrăştiaţi prin Europa sau alte continente. Trecute perioadele liceului şi ale facultăţii cînd, practic, ne petrecem vieţile împreună cu alţi oameni, zi de zi! Secretele sufletului celorlalţi sînt din ce în ce mai ascunse. Prietenii mai noi sînt mai greu de cunoscut pe îndelete. Nimic nu este însă prea îngropat pentru „Adevăr“.

Cele mai vrednice de interes sînt, bineînţeles, întrebările pe care nu ni le punem nouă înşine niciodată, şi cărora trebuie să le găsim răspunsul în direct, la o masă cu alţi oameni. Sînt întrebări care forţează memoria şi aduc la suprafaţă momente pe care uneori nu vrem să ni le amintim. Ca povestea unuia dintre noi despre ultima oară cînd şi-a văzut tatăl, acum 20 de ani, poveste care ne-a lăsat pe toţi tăcuţi o vreme. „Cînd te-ai simţit ultima oară bărbat?“ este una dintre întrebările stas pe care le pun la jocul ăsta, şi la care răspunsurile sînt delicios de primitive. O altă întrebare care apare des, printre topurile erotice, este un exerciţiu mai lung, în care trebuie să găseşti pentru cineva personaje din filme. Cine ar fi el sau ea, cine i-ar fi cel mai bun prieten, cine i-ar fi amant/ă?

Dacă ai fi pe o insulă pustie cu părinţii tăi şi ar trebui să-l mănînci pe unul dintre ei, pe care l-ai mînca? Dilemele devin, uneori, aproape imposibile, în fierbinţeala atmosferei care se strînge în jurul nostru ca într-o bulă de aer comprimat.

Karin Budrugeac este PR la Institutul Francez din Bucureşti şi scrie pe SUB25.ro.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.