Actori în căutarea unor personaje

Publicat în Dilema Veche nr. 434 din 7-13 iunie 2012
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Discutînd cu regizoarea Theo Herghelegiu pe marginea textului ei, despre cum iau naştere anumite personaje şi cum se transformă ele pe parcursul montării unei piese, mi-am dat seama că ar fi necesar să-i întrebăm chiar pe actori cum îşi creează un personaj. Iată răspunsurile lor! (A.P.)


Karl BAKER

actor Teatrul „Toma Caragiu“, Ploieşti. Spectacole recente: A fi sau a nu fi  (Vlad Massaci), Billy din Aran (Cristi Juncu).

Reteţă proprie şi personală! Se ia textul şi se citeşte prima dată singur acasă, stînd pe burtă, în fund, în cap etc., pentru a putea reacţiona nestingherit – dacă place sau nu place. Pentru că, da – să precizăm şi asta –, sînt personaje pe care le iubeşti şi personaje pe care tre’ să le faci. Revenim la text – e bine să fie proaspăt, să trezească interes, să nu fi stat în „cămară“ şi să fie uşor expirat... După ce se citeşte, textul se ia la tăiat, condimentat, frămîntat şi se lasă puţintel la dospit. Personajul e bine să nu fie al tău, să nu-l cunoşti dinainte, să nu-l tragi la tine, ci să scoată uşor, puţin cîte puţin, capul, odată cu aşezarea textului. Personal, nu mă inspir din alte reteţe pentru prepararea personajului. Important este să poţi să te joci: cu textul, cu mişcarea, cu celelalte ingrediente – actori, regizori, coregrafi, muzicieni. Este absolut necesar să te deschizi oriunde şi oricînd, să dai şi să primeşti condimente şi mirodenii pentru a declanşa acel element vital şi imperios necesar: energia. E bine să poţi să-nchizi ochii şi să te arunci! Aici intervine încrederea în parteneri, musai reciprocă, fără de care „se taie maioneza“. Personajul se coace singur, treptat; uneori uiţi de el pentru că te concentrezi la ingrediente. Lasă-i pe alţii să guste din el şi să-l privească, tu du-te mai departe, dacă-ţi miroase a bine. Personajul trebuie să fie servit fresh tot timpul, chiar dacă nu-i destul de dulce pentru creator. Nu-ţi pierde timpul cu prezentarea lui, dacă-i bun (aluatul), se vinde singur. Poftă bună!

Gabriel DUŢU 

Ultimul său spectacol este Realitate virtuală (Theo Herghelegiu) şi va avea premiera pe 8 iunie la Teatrul În Culise

Teoretizarea este destul de grea în această profesie; eu, unul, nici acum nu ştiu foarte exact cum ajung la personaj. După ani de căutari, zbateri şi chin, am avut o revelaţie: adevărul este mult mai aproape decît ne închipuim noi. Nu este o problemă crearea personajului, a unei noi personalităţi, a unui nou psihotip, ci mai degrabă normalitatea lui, credibilitatea pe care trebuie să o cîştige în faţa spectatorului; altfel spus, chiar dacă vorbim de teatru, ne-teatralitatea lui. Din acest moment, modul în care îl creezi se va vedea în modul în care îl vei juca. Întodeauna (post-revelaţie) am plecat de la premisa că noi, ca oameni, includem tot, complexitatea noastră este nemărginită, şi atunci plec din mine, de la datele pe care le am comune cu personajul, pentru că noi conţinem tot, apoi pe acest eşafodaj adaugi carnea personajului. Rezultatul, în mod normal, ar trebui să fie – şi acum citez cu drag un spectator – „Sigur este (el, actorul) la fel şi în viaţa de toate zilele“... ce poate fi mai frumos de atît pentru un actor! 


Cătălina MUSTAŢĂ

actriţă la Teatrul Odeon

O să mă refer la primul meu rol de „forţă“ în teatru şi asta pentru simplul motiv că, după absolvirea facultăţii, ba chiar şi în cadrul ei, am jucat ceea ce se cheamă „ingenue“. O să menţionez, spre exemplificare, două roluri, şi anume Cordelia din Regele Lear de Shakespeare, în anul doi de facultate, şi Solveig din Peer Gynt de Ibsen la Teatrul Mic.

Personajul Elena Nicolaevna din Copiii Soarelui de Gorki, în regia lui Cristian Hadjiculea, a apărut în existenţa mea artistică neaşteptat şi provocator în aceeaşi măsură. Pînă la pagina 38, în text se vorbea despre mine, şi după aceea apăream realmente. Multe repetiţii la rînd nu am ştiut de unde să apuc personajul, blocajele vizavi de abordarea rolului păreau insurmontabile. Regizorul mă ruga să vin în întîmpinarea spectacolului şi să propun ceva, cît de cît, pentru personaj, el făcîndu-mi promisiunea că, de îndată ce se produce acest fenomen, mă va ridica „de urechi în sus“, adică va dezvolta şi va duce mai departe propunerea actorului. Ei bine, în momentul în care am acceptat eşecul (respectiv faptul că voi avea un insucces cu spectacolul şi cu personajul pe care urma să-l interpretez), mi l-am asumat şi abia atunci am reuşit, practic, să mă relaxez şi să propun, ca dintr-o inerţie, ceea ce-mi cerea regizorul. Am fost şi ridicată „de urechi în sus“, susţinută, încurajată, iar sentimentul pe care l-am avut la premieră nu vi-l pot descrie. Primul meu rol de forţă se născuse, nu a fost uşor şi din acest motiv l-am şi apreciat la cote maxime.


Florin PENIŞOARĂ

Îl veţi putea vedea pe 8 iunie în Realitate virtuală (Theo Herghelegiu), alături de Gabriel Duţu. În toamnă va începe filmările la un lungmetraj scris şi regizat de Ovidiu Georgescu. 

Începutul şi baza sînt textul. Încerc să aflu informaţii concrete despre personaj. Ce spune autorul, ce spun celelalte personaje despre personajul meu şi, bineînţeles, ce spune personajul meu despre sine. Eu cred că textul (fie piesa de teatru sau scenariul de film) conţine toate datele despre personaj. Cu cît ştiu mai mult despre personaj, cu atît mai multe întrebări apar. „De ce“-urile şi ulterior „pentru că“-urile sînt esenţiale pentru mine – mă ajută să-i înţeleg comportamentul. Comportamentul personajului este esenţial în înţelegerea şi crearea acestuia.

Revenind la text şi la comportament, cuvintele/replicile personajului vin de undeva – eu încerc să caut acel undeva şi, abia în momentul în care înţeleg de unde vine, pot să-mi fac o „hartă“ destul de clară a personajului, alterată, desigur, de ceea ce sînt eu, Florin Penişoară. Restul e tăcere! 


Adriana PÂRVU

Spectacole recente: Dacă te naşti luni, probabil că vei muri într-o vineri – Teatrul Arca, Clubul „La Scena“, Fata cu cărămidă în gură, la Un Teatru şi Casa Actorilor. 

Nu am o modalitate fixă, clară, prestabilită de a ajunge la personaj. Pe unele le-am căutat mai mult; Gilda, de exemplu, din spectacolul Ploaia care nu încetează niciodată, altele au venit mai uşor – Iubiricea din spectacolul Dacă te naşti luni probabil vei muri într-o vineri. Important pentru mine în crearea unui rol este regizorul, eu îl consider primul partener. Naşterea personajului presupune un parteneriat între actor şi regizor, rolul este copilul meu. Analogia mi-a venit în minte gîndindu-mă la fiica mea, la Sara, la momentul în care am simţit-o în mine. Poate să pară o nebunie, dar este acelaşi lucru, la o alta scară, bineînţeles. Regizorul îţi spune ce îşi doreşte, el pendulează între rolul de tată şi cel de medic, dar depinde de tine ce „mănînci“, cît „sport“ faci şi cîtă „atenţie“ îi acorzi. Copilul, a se citi rolul, îţi va da înapoi exact cît i-ai dat, nici mai mult, nici mai puţin. Ca notă generală, am încercat în fiecare personaj să pun măcar un bob de bunătate. Există o superstiţie care spune că la moartea unui actor toate personajele create de el vin şi îl veghează, iar mie îmi plac feţele prietenoase.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.