Aceasta-i întrebarea, dar care-i răspunsul?

Cezar IOAN
Publicat în Dilema Veche nr. 728 din 1-7 februarie 2018
Aceasta i întrebarea, dar care i răspunsul? jpeg

Imposibil de spus cine a „inventat“ grîul și l-a măcinat, ca să facă diverse din el. La fel, imposibil de știut cine a învîrtit prima dată carnea – întreagă ori tocată – într-o frunză sau în alt înveliș, ca s-o conțină și gătească fără s-o ardă prea tare și, eventual, să-i mai dea un plus de gust. Cine a făcut prima oară brînză din laptele ierbivorelor domesticite? Cine a pus brînza la păstrare? Și-atunci, despre ce vorbim, de fapt, cînd vorbim de „gastronomie tradițională“, „autentic națională“ și „gastronomie reinterpretată“? Mărturisesc că mi-e neclar.

Pentru orbii care au pipăit, fiecare, partea lui de elefant, mărețul animal e cînd „ca un stîlp gros din carne“, cînd „ca un zid din carne, ridicat la doi metri deasupra pămîntului“, cînd „ca o suliță curbată, din os“. La fel și cu gastronomia „tradițională“: fiecare are propria lui versiune, în funcție de zona pe care a cunoscut-o. Nici una nu-i corectă? Toate sînt corecte? Cine decide care e corectă și care nu? Și după ce criterii?

Pare firesc să încercăm o inventariere și o definire. Iar definirea înseamnă „cu ce se aseamănă cel mai mult și prin ce se deosebește de acel ceva“. În funcție de regiune, fiecare parte a României a avut parte de anumite influențe: cele mai importante au fost cele central-europene în vest, rusești-evreiești în est și otomane în sud. Nu avem – în afară, posibil, de leuștean (mă îndoiesc) – nici o aromă pe care „alții“ s-o asocieze în mod spontan cu mîncarea românească, așa cum se întîmplă cu busuiocul la italieni, sumacul la popoarele arabe, ardeiul iute la mexicani ș.a.m.d. (scuzați simplificările din această enumerare, știu că sînt mult mai multe elemente decît am listat eu!). N-am inventat noi nici zatarul, nici curcuma, nici lemongrass-ul. Și totuși, cineva familiarizat cu mîncărurile din partea asta de lume va avea șanse mari s-o nimerească pe a noastră, dacă-i iese în cale. Cum așa?

Mai e nevoie de un reper temporal – altfel ne vom trezi spunînd că mămăliga din porumb e mîncare „dacică“, deși nici pomeneală de porumb pe vremea aia. De cînd putem considera anumite mîncăruri – izvorîte, poate, de aici sau doar „prelua­te și românizate“ – ca fiind autentice, tradiționale, naționale? De cînd există România actuală? De cînd exista România Mare? De cînd exista România Micii Uniri? De pe vremea Țării Românești? De pe vremea cînd scrisul pe aici se făcea în alfabetul chirilic? De pe vremea Țaratului româno-bulgar al Asăneștilor? De pe vremea lui Glad, Gelu și Menumorut?

Devine limpede – și din aceste puncte de vedere – că o discuție despre gastronomie e mult mai mult decît una despre bucătărie. E despre istorie și limbă, despre agricultură, despre antropologie și sociologie. Va fi nevoie de multe minți învățate care să contribuie la un început al definirii gastronomiei tradiționale românești... Ca o paranteză, alte popoare nu-și mai pun atît de acut această problemă, ci pur și simplu se mulțumesc să-și afirme „identitatea culinară națională“, fără să se simtă jenate că n-o pot justifica în detaliu.

Paradoxal, dar chiar aici, la Porțile Orientului, unde sîntem învățați să facem haz de orice, ne e aproape imposibil să luăm în glumă un subiect atît de obișnuit cum e mîncarea. Pentru noi, pare extrem de limpede că avem nevoie de o definire. Poate vom învăța mai multe despre noi înșine, punînd cu această ocazie și o sămînță de istorie sinceră la „zidul cunoașterii de sine“ de care se pare că avem nevoie pentru a merge înainte. Fiindcă mîncarea e istorie, cultură și identitate națională. 

Cezar Ioan este fondator şi editor al revistei Vinul.ro.

Foto: M. Groza

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Cum au ajuns romii în principatele române. Statistic, ei sunt mult mai numeroşi decât în orice ţară
De la plecarea lor din India, în urma certurilor dintre conducători, s-au despărţit în două ramuri, o parte îndreptându-se spre Nordul Africii, în timp ce partea cea mai consistentă a luat calea Europei.
image
Povestea nefardată a românului închis în China: „Stăteam într-o cuşcă cu gratii şi dormeam pe o pătură plină de sânge“
Marius Balo l-a căutat pe Dumnezeu la seminarul teologic din Cluj-Napoca, apoi la Academia de studii teologice „Sfântul Vladimir“ din New York, dar l-a găsit cu adevărat într-o celulă de 16 metri pătraţi din Shanghai. A petrecut opt ani în închisorile chinezeşti, timp în care a cunoscut iadul pe Pământ, însă acum consideră că toată experienţa a fost, de fapt, o binecuvântare.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.