Acasă... „in dürftiger Zeit”

Publicat în Dilema Veche nr. 311 din 28 ianuarie - 3 februarie 2010
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

În ce mă priveşte, lucrurile sînt dezarmant de simple. Nu am de ce să mă ascund după deget. Am fost educat naţionalist: înainte de-a fi tu însuţi, eşti român, ai datoria să fii un element de nădejde al patriei, să devii cît mai bun ca să poţi dărui cît mai mult, să devii o fiinţă morală, să lucrezi în cultul slujirii, să înveţi cît mai bine, ca să poţi da exemplu celorlalţi. Aşa-mi zicea maică-mea!

La 18-20 de ani îmi frăgezeam făptura cu Ioan Alexandru, Dorin Liviu Zaharia şi Daniel Turcea, cu Demonii lui Dostoievski, Eminescu, Blaga, V. Voiculescu, Eliade, Heidegger şi Hölderlin, cu Maramureşul icoanelor pe sticlă, cimitirul vesel de la Săpînţa, Simion Florea Marian şi Tudor Pamfile, cu Învăţăturile lui Neagoe, sofianicul blagian, predicile şi Melcul divin al lui Antim, cu Biblia lui Galaction şi Cantemirul lui Cândea, cu ornitologia mitologică, legendele eponime, Getica şi Memorialele lui Pârvan, cu Ion Gheorghe, Marcela Saftiuc şi Mircea Florian la cenaclul Luceafărul...

Aveau să le urmeze Cioran, Maurice Barrès, Motru, Jünger, Simion Mehedinţi, Mircea Vulcănescu, Ţuţea, Spengler, Joseph de Maîstre şi ce mai vreţi dumneavoastră, pe aceeaşi linie care-l face pe Bruce Springsteen să exclame frenetic „Born in USA I was...“. Adăugaţi fascinaţia pentru romantismul timpuriu, de la Jena, pentru aburii metafizici din Novalis, Arnim, Tieck, fraţii Schlegel, dar şi fascinaţia pentru Craii lui Matheiu, ori uluiala produsă de Dacia preistorică a lui N. Densuşianu...

Pe scurt: boierie reacţionară, conservatism autohtonizant, reverie paseistă, mistică păşunistă, ortodoxie şi isichasm diletant.

De unde naiba, Doamne iartă-mă, îngăduinţă faţă de modernism, internaţionalism, egalitarism, sincronie occidentalizantă?

În linii mari, aşa am şi rămas. Sigur, timpul mai pune un bemol, o surdină, nişte cearcăne de scepticism, adică devine cu moderaţia. În anii ’80, cînd am avut ocazia unei burse în State, am fost abraş interogat de Securimea sa cum că voi rămîne Acolo. Ţi-ai găsit! Tocmai eu – pentru care o după-amiază petrecută pe aleile din Bellu, pe povîrnişul Stînii Regale de sub stînca lui Franz Joseph, ori printre fagii şi mestecenii din Stroieştii de Vîlcea fac infinit mai mult decît tot Apusul laolaltă – tocmai eu să-mi retez de bunăvoie întoarcerea în România!?! Jamais de ma vie, ca să zic aşa. N-are-a face că tot n-am plecat, important este că ador necondiţionat rădăcinile, lumea de Acasă, fiind suav indiferent la răsfirarea aripilor, la tot ce va să zică ailleurs.

În materie de studii în străinătate, cu „complexul Dinicu Golescu“, ambiţia boierimii înţelept reformiste de-a planta civilizaţia apuseană întru netrebnicia „neantului valah“ şi sfînta deviză postcomunistă „East or West, home is best!“ – eu am trăit mereu în cultul paşoptismului. Al veacului naţiunilor. Şi al junimismului. Să te duci în lumea civilizată, să te împlineşti individual, dar să te întorci altruist cu sacul acasă şi să-i luminezi pe ai tăi.

Aşa stînd lucrurile, înţelegeţi ce tristeţi amarnice trăiesc de aproape douăzeci de ani, de cînd trei sferturi din excelenta clasă de franceză a fiică-mii s-au spulberat în Vest, de cînd finii mi-au plecat în SUA (unde s-au desăvîrşit profesional şi domestic, după ce aici au fost sabotaţi sistematic de furibundul, păgubosul sistem gerontocratic al contraselecţiei ceauşiste), după ce producătoarea de la PRO TV, cea mai dragă (mi-)a ajuns bine-merci, pour toujours, în Canada, ca şi alţi prieteni, colegi de gazetă, fie congeneri, fie cu 20-30 de ani mai tineri.

În prima instanţă i-am condamnat pe fiecare. Nu glumesc. Aşa cum înainte de 1989 mi se părea o trădare, un act imoral să fugi din ţară, să-ţi extirpi singur rădăcinile, în loc să continui lupta de gherilă cu Leviathanul, tot aşa decolarea cu scop definitiv de după 1990, spre a te împlini numaidecît, rece, egoist, mercantil, fără suflet, dincolo, printre străini, în loc să lupţi cu mocirla de acasă – îmi apărea ca decizia unui pragmatism deplorabil. Mai ales că, fără excepţie, primele seturi de fotografii trimise acasă de peste mări şi ţări erau făcute – dizgraţios, jalnic – în bucătărie, printre mormanele de cărnuri apetisante şi sticlele îndelung rîvnite. În plus, cînd am ajuns în scurte incursiuni şi eu pe-acolo, în locul triumfului fotografiat am dat invariabil peste depresii, frustrări, compromisuri, nesiguranţă şi nevroze, peste o libertate trăită anxios, apoplectic, pauper, cu spectrul ratării şi în acelaşi blestemat amestec al dorului de casă cu încăpăţînatul refuz al întoarcerii, de teama de-a nu fi calificat drept loser.

După o vreme – văzînd perpetuarea nimicniciei de acasă şi, orice s-ar zice, reuşitele multora dintre cei plecaţi – mi-am relativizat singur perspectiva: la urma urmei, e dreptul sfînt al fiecăruia să-şi caute oriunde, oricînd şi oricum liniştea, confortul, împlinirea profesională şi, de ce nu, chiar fericirea. N-am mai condamnat. Mi-am cenzurat lamentaţiile şi cioranismul lui „n-a fost să fie“, ba încă am început să mă bucur tot mai tare şi tot mai sincer de semnele salvării fiecărui desţărat. De bună seamă că la schimbarea cu pricina va fi contribuit esenţial şi fenomenul „căpşunarilor“, masivul lor „aport valutar“, faptul că am tot văzut familii salvate (chit că şi căsnicii destrămate), sate umplute cu maşini de lux şi trepte de marmură la fîntîna seculară, pensionari bine chivernisiţi aici prin sumele nepoţilor stabiliţi dincolo.

Ei bine, uite că, după toate astea, după lina resemnare, altceva a trebuit să mă scoată din minţi. Refuzul obstinat al mîrlăniei naţionale de a-şi recupera valorile lustruite în maşinăria occidentală!

Tocmai cînd ne bucuram că tineretul plecat a ajuns la gînduri mai bune faţă de lumea de acasă, tocmai cînd se înmulţeau planurile de asocieri, capitaluri conjugate, oraşe înfrăţite, reveniri spectaculoase, investiţii comune, joint ventures şi altele asemenea, tocmai acum se împieptoşează străvechea ură a rozătorului pe zburătoare. „Cine-a plecat – să facă bine să rămînă acolo! Să ne lase-n sărăcia noastră, să nu ne mai dea lecţii că n-avem nevoie de ei!“ Aşa cum în strivitoarele coate, transpiraţii, duhori şi tropăiri pe bătături din tramvaiele ceauşismului auzeai invariabilul „dacă nu-ţi place să te-mpingi, ia-ţi, taică, maşină mică“, la fel acum se şuieră şerpeşte nu doar vechiul slogan „cui nu-i convine aici – să se care“, ci şi: „lasă-i să rămînă unde s-au dus, să nu vină acuma la masa-ntinsă (sic), că n-avem loc de ei“.

Doctori de renume, care ar dori să revină în ţară cu tot cu afacerea reuşită acolo, dar cărora li se refuză cu otrăvită obstinaţie reintrarea în sistem fără vărsarea unor milioane de euro la cupola ocultă a Reţelei. Tineri preoţi care au vrut să înveţe neogreaca, s-au dus la Athos şi la alte surse asemănătoare, dar care sînt stopaţi acum în reîntoarcerea la eparhie cu un: „nu avem nevoie de oameni învăţaţi. Dacă aţi ales să plecaţi, rămîneţi acolo!“. Bursieri trimişi la specializare chiar de statul român, la şcoli de administraţie publică, însă net refuzaţi la întoarcere şi lăsaţi senin în şomaj cu un: „la ce-aţi mai venit?!? Unde să vă plantăm noi acuma?“. Arhitecţi, informaticieni, veterinari, profesori... mă rog, numai discreţia, bunul lor simţ, dar şi spaimele lor mă obligă să le tac poveştile de vreo cîţiva ani, deşi, ca gazetar, mă ard buzele să dau în vileag exemple negre din mentalitatea asta monstruoasă în trei timpi: de-a ne sabota sistematic valorile cînd sînt acasă, a le bîrfi dispreţuitor (ori a le minimaliza realizările) cînd pleacă şi de-a le închide uşa-n nas cînd se încumetă-n utopia de a-şi repatria experienţa, învăţătura şi cîştigul. Curat mentalitate sinucigaşă!

Astfel încît că-mi vine să spun, la rîndu-mi, că – dacă aş avea douăzeci de ani – aş pleca şi eu unde-aş vedea cu ochii!

Vorba bunică-mii: „vezi cum te-ntoarce viaţa?“.

Dan C. Mihăilescu este publicist şi critic literar.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.