"A redacta un dicţionar cu o sută de colaboratori este aproape imposibil"

interviu luat Cuvîntului înainte al acad. Eugen SIMION Am insistat îndelung pe lîngă acad. Eugen Simion pentru un interviu în postura domniei-sale de iniţiator şi de coordonator general al DGLR. În urma discuţiei, ne-am resemnat. Argumentele împotriva unui asemenea dialog sînt imbatabile: "vremea ploioasă de afară", "lipsa măcar a unei singure fraze" care să laude prestaţia preşedintelui Academiei în paginile Dilemei vechi, precum şi caracterul subversiv al întregii dezbateri despre dicţionar ("În fond, ce vreţi să demonstraţi?"). În cele din urmă, am realizat că întrebărilor noastre le răspunde, într-o oarecare măsură, Cu-vîntul înainte la DGLR (Editura Univers Enciclopedic, 2004), semnat chiar de acad. Eugen Simion. Sperăm că acest gest, fie şi extrem, îl va convinge pe dl Simion că, intervievîndu-l, nu i-am fi făcut, cum şi-a imaginat, un proces de intenţie. Aşteptam un simplu dialog civilizat. Unul dintre marile reproşuri aduse iniţiativei dvs. a fost stoparea, după numai un prim volum, a Dicţionarului literaturii române de la origini pînă la 1900, elaborat de Institutul "Al. Philippide" din Iaşi. "Nu ascund faptul că ideea de a porni acest proiect mi-a dat-o dicţionarul scos de Institutul ŤPhilippide». M-am bazat, de altminteri, pe experienţa lor şi am mizat pe sprijinul cercetătorilor ieşeni. Academia Română a dorit să continue acest proiect, cuprinzînd tot spaţiul literaturii române şi toate fenomenele din interiorul lui. Unii publicişti n-au înţeles şi nu vor să înţeleagă, am impresia, nici azi intenţiile noastre. Altminteri, nu-mi explic de ce se repetă absurditatea cum că Academia a decapitat dicţionarul ieşenilor şi alte asemenea indecenţe. Academia Română n-a decapitat, pînă acum, pe nimeni şi nici nu are de gînd... N-a lipsit nici acuzaţia că, a porni un asemenea dicţionar este a reînvia stilul proiectelor totalitare. Am citit cu ochii mei aberaţii de acest fel... Acest proiect nu-l pot duce la capăt, într-un timp acceptabil, 6-7 oameni aflaţi în pragul pensiei, blazaţi în meseria lor sau ocupaţi să predea în şapte universităţi particulare. E nevoie de un efort intelectual mai mare şi de un program bine ordonat. Ce mă miră e că unii confraţi rămîn blocaţi în ostilitatea lor, iraţională, faţă de orice încercare de a construi ceva durabil şi esenţial în cultura noastră. Sper ca dicţionarul de faţă să le tulbure cît de cît idiosincrasiile. Asemenea lucrări (tratate, dicţionare, sinteze) nu mai pot fi făcute azi, de un singur specialist, cu pana de gîscă în mînă, la gura sobei, într-un timp nedeterminat..." Care au fost nemulţumirile dvs. în calitate de coordonator al unui colectiv atît de numeros? "Mai rebarbativă s-a dovedit a fi inerţia celor care, primind un salariu, nu consideră că sînt obligaţi moralmente să-şi îndeplinească angajamentele luate. Ei se conduc încă, într-o lume care a intrat în economia de piaţă, după morala care prevede veşnica tărăgănare, amînarea la infinit, aflarea în treabă ca formă de lucru şi acţiune intelectuală, sabotarea istoriei, refugiul în contemplaţie. Aceasta înseamnă că un cercetător poate să te ducă cu vorba ani în şir fără a preda studiul sau articolul pentru care, horrible dictu, este plătit de la buget. Spre surpriza mea, am întîlnit zeci de intelectuali mai tineri sau mai vîrstnici, care, grijulii cu treburile lor, găsesc că este fără rost şi chiar nedemn pentru talentul lor să se ţină de cuvînt şi să aducă la timpul cuvenit articolul pentru care primesc lunar o remuneraţie de la buget. Nu excesivă, este adevărat, dar o primesc, neabătut, lună de lună. Cînd totuşi au fost somaţi să predea articolul, s-au supărat şi au plecat, protestînd, bineînţeles, în presă, contra directorilor şi preşedinţilor asasini. Această mentalitate barbară a fost şi este încă principala piedică în calea lucrărilor de tipul dicţionarului nostru... Aşa se face că, început în 1995, dicţionarul începe să apară după aproape un deceniu. În acest timp am asistat la confruntări dure, abandonuri, proteste în presă, fugi strategice şi, chiar, la tentative de fraudă intelectuală. Unii colaboratori, presaţi de timp... au găsit de cuviinţă că este bine să le copieze integral din dicţionarele anterioare. Descoperiţi, s-au supărat, bineînţeles, pentru insulta ce le-o facem şi ne-au dat în judecată. N-ar fi exclus ca Academia să fie obligată să plătească daune morale pentru faptul că, dînd în vileag plagiatele odioase, au stricat imaginea tinerei intelectuale X şi a dlui publicist Y, oameni, altminteri, cu relaţii multiple şi cu o presă bună... Ţinem să precizăm că fiecare autor răspunde, integral, de originalitatea textului şi exactitatea informaţiilor. Ei au semnat un angajament în acest sens. Nerespectîndu-l, vor suporta consecinţele. Spun acestea, pentru că, în calitate de coordonator general, n-am avut posibilitatea să controlez toate datele dintr-un dicţionar ce va însuma, probabil, peste şase mii de pagini." Subliniaţi importanţa mobilizării unui colectiv cît mai numeros pentru acest proiect şi tot dvs. deplîngeţi eclectismul colectivului care a lucrat, uneori, neprofesionist, sub semnul improvizaţiei şi al orgoliului individual, ignorînd, fiecare în felul lui, metoda şi criteriile. Nu era de aşteptat ca un demers de o asemenea amploare să fie vulnerabil tocmai pentru că e incontrolabil? "Ştim că a redacta un dicţionar cu o sută de colaboratori este aproape imposibil, ştim, de asemenea, că trebuie verificată orice informaţie, în fine, istoricul literar român - chiar şi cel mai bine pregătit - are tendinţa, cînd se apucă să scrie, să exagereze sau, dimpotrivă, să diminueze importanţa subiectului său. Rezultatul este, într-un caz, sporul de pagini, în celălalt - pamfletul superficial. Nu-i uşor de disciplinat asemenea excese subiective. În unele situaţii, orgoliile nu se lasă uşor potolite şi conflictul este inevitabil." De ce situarea în contextul politic este atît de superficială, derapajele ideologice ale foarte multor scriitori fiind expediate prin formulări laconice, irelevante şi insuficiente? "Prima reacţie a celor care au redactat articolele respective a fost aceea de respingere totală sub forma unor pamflete politice. S-a dovedit, ulterior, că pamfletul nu-i modalitatea potrivită într-un dicţionar academic. I-am rugat, în consecinţă, pe autori să-şi revadă textele şi, spunînd ce trebuie (inclusiv despre atitudinea morală a scriitorului), să folosească stilul adecvat lucrărilor de acest gen. În fond, dacă spui că poetul Cutare a publicat lamentabile versuri encomiastice despre dictatorii epocii comuniste sau a scris romane de-a dreptul mizerabile sau numai mediocre, în maniera realismului socialist, este suficient ca acela care citeşte să-şi facă o idee justă despre ce om este vorba şi care-i valoarea reală a scriitorului. Zece pagini de injurii, într-un articol de dicţionar, ar reprezenta un exces. Or, se ştie, situaţii de acest fel nu merită nici excesul de indignare, nici excesul de onoare..." Ion Brad beneficiază de un spaţiu mai mare decît cel acordat lui Radu Cosaşu sau lui Gheorghe Crăciun; despre Bogdan-Duică sau despre George Astaloş se scrie cît despre Ion Budai-Deleanu; Ştefan Agopian, Ştefan Bănulescu şi Gabriela Adameşteanu nu fac împreună spaţiul acordat lui Eugen Barbu... Că doar n-o fi Ion Brad un scriitor la fel de important ca Mircea Cărtărescu sau un poet mai valoros decît Emil Brumaru şi Şerban Foarţă la un loc! De ce nu s-a respectat o proporţie a spaţiului în funcţie de valoarea fiecărui scriitor? "Nu pot spune că am reuşit să păstrăm, în toate împrejurările, o ierarhie perfectă, spun doar că ne-am străduit să punem scriitorii într-o ordine a valorilor şi, pe cît omeneşte este posibil, să fim obiectivi şi să dăm, într-un număr rezonabil de pagini, datele esenţiale despre scriitor şi despre opera lui. Un articol de dicţionar nu-i un capitol de istorie a literaturii, nici un eseu sau un articol de gazetă, este o fişă care cuprinde, înainte de orice, informaţii exacte de ordin bio-bibliografic şi o fotografiere, de sus, a scrierilor... Dorinţa noastră a fost să păstrăm un criteriu unitar de apreciere. N-a fost posibil, trebuie să reunoaştem, să menţinem în toate cazurile ştacheta la aceeaşi înălţime. Cei care au redactat articolele au, şi ei, preferinţele, idiosincraziile, gusturile, interesele lor şi, mai ales, orgoliile lor scriitoriceşti. Am dus o luptă dură pentru a-i face să înţeleagă că trebuie să renunţe la ele în favoarea obiectivităţii şi a modelelor generale, absolut obligatorii într-un dicţionar academic. N-am reuşit întotdeauna... Cum să-i fac să înţeleagă că ierarhiile sînt şîn unele cazuriţ răsturnate şi că proporţiile trebuie schimbate radical? Am încercat cu toate argumentele intelectuale posibile, n-am reuşit, autorii rămîn, neclintiţi, pe poziţiile iniţiale. Abia cu chiu, cu vai, am ajuns la o soluţie. Una dintre ele a fost aceea de a ne adresa altor specialişti care, în faţa evidenţei estetice, îşi pot frînge subiectivismul exacerbat. Nu sînt sigur că am izbutit, în toate cazurile, să păstrăm cumpăna cea dreaptă. Dar am încercat." S-au făcut deja liste cu autori lipsă, cu informaţii eronate, cu goluri bibliografice mari... De pildă, unii autori abia debutaţi sînt prezenţi în dicţionar, în vreme ce alţii nu. Care a fost criteriul selecţiei? "Pentru epocile mai vechi, criteriul de selecţie este, se înţelege, mai permisiv. Pentru autorii contemporani, punctul de plecare este mai strict estetic. Am căzut de acord cu colaboratorii mei că autorii care au minim două cărţi notabile să intre în dicţionar... Ne-am impus să fim, nu echidistanţi - cum se spune în limbajul publicistic - ci obiectivi. N-am exclus pe nimeni care merita să figureze pe această imensă pînză literară. Dacă există, cumva, scăpări, ele n-au fost voite, cel puţin din partea mea, coordonatorul dicţionarului. Ideea listelor negre care circulă în unele medii intelectuale, mi se pare nedemocratică, neeuropeană. Profund imorală... Sîntem conştienţi de faptul că dicţionarul nostru este departe de a fi perfect. Ne-au scăpat, în mod sigur, multe, am uitat, poate, un nume de autor sau chiar mai mulţi, cutare publicaţie n-a fost încă depistată, informaţiile nu sînt, poate, în toate cazurile, complete. Perfecţiunea nu-i un cuvînt potrivit cînd e vorba de un dicţionar cu asemenea miză. Vom încerca să completăm, să îndreptăm şi să eliminăm ceea ce este de prisos în ediţia a doua pe care o pregătim încă de acum. Un grup de cercetători de la Institutul ŤG. Călinescu», în colaborare cu cei de la Institutul ŤAl. Philippide» vor urmări, sistematic, acest subiect. Intenţia noastră este de a înfiinţa o bancă de date privitoare la literatura română."