A fi european în experienţa tinerilor - identitatea locală prin subculturi -

Termenul "hip-hop" se referă la o mişcare muzicală şi culturală care îşi are originea în comunităţile urbane afro-americane din New York. Naşterea curentului poate fi plasată în anii ’70. Încă de la început, el a cuprins elemente de protest social şi analiză critică a societăţii, iar istoria sa este legată de aspecte ale mişcării pentru drepturile civile ale comunităţii de culoare. O subcultură în care problema inegalităţii rasiale a fost întotdeauna prezentă. Hip-hop-ul european a apărut acum 15-20 de ani, ca o imitaţie a celui american. Iniţial, cei mai mulţi rapperi au ales versurile în engleză: cuvîntul "ghetto" apărea destul de frecvent în ele. Europenii încercau din răsputeri să fie mai americani decît americanii. Dar în ultimii ani au început să arate semne de maturizare. "Acum, cei mai mulţi artişti hip-hop olandezi îşi scriu versurile în olandeză şi vorbesc despre experienţe olandeze" " scrie jurnalistul Saul van Stapele în ziarul NRC Handelsblad, încercînd să explice această schimbare. Radna Rumping, care are un program de hip-hop la radioul public olandez, NPS, e de acord. Ea a fost şi martora unor noi tipuri de a jongla cu limba olandeză. "Artişti cum ar fi DuvelDuvel şi oamenii din jurul său folosesc frecvent cuvinte de origine surinameză sau chiar îşi inventează propriile cuvinte, pe care le combină cu cele olandeze." Olanda nu e unicul caz de apariţie a culorii locale în cadrul subculturilor. În Austria, se poate vedea o tendinţă de creştere a importanţei scenelor regionale, iar versurile sînt scrise direct în dialectele locale. În Portugalia " ca şi în Olanda " trecutul colonial al ţării e foarte prezent pe scena hip-hop. Rui Miguel de Abreu " jurnalist la ziarul Blitz " spune că, în prezent, cei mai cunoscuţi rapperi portughezi combină portugheza cu congoleza, de exemplu. "Am văzut o incredibilă explozie a hip-hop-ului local în ultimii ani" " comenteză De Abreu. Iar diferenţele încep să fie şi mai interesante dacă adăugăm alte ţări pe listă. În Polonia, hip-hop-ul este un mijloc de exprimare popular pentru aşa-numiţii "băieţi de cartier", şomeri albi, tineri, de la periferia oraşelor. În Finlanda, cei mai populari rapperi sînt bărbaţii albi din suburbiile capitalei Helsinki, ale căror versuri vorbesc de obicei despre inegalitatea socială şi şomaj. Turcia oferă exemplul unui altfel de specific. Ziarista Pinar Ogunc, de la publicaţia Radikal, spune că hip-hop-ul a venit în ţară odată cu copiii acelor Gastarbeiter, turci care au lucrat vreme îndelungată în Germania. Ogunc descrie primele versuri rap ca fiind foarte conservatoare, naţionaliste pe alocuri. Hip-hop-ul " la origine stilul muzical al marginalilor " a fost folosit la început pentru a sprijini ideea de stat turcesc. "A trecut ceva vreme pînă cînd scena s-a deschis şi în faţa minorităţilor" " afirmă ziaristul, dar acum acest lucru se întîmplă tot mai frecvent. Statutul iniţial al hip-hop-ului american ca muzică de culoare a putut fi transferat în realitatea turcească " spune Ogunc: "Iar negrii Turciei, în acest caz, sînt kurzii." Hip-hop-ul este una dintre cele mai populare căi prin care tinerii europeni pot accepta diversitatea specific europeană. Influenţele străine sînt puse în mixer şi amestecate cu subiecte şi tradiţii locale. Moda străzii se amestecă cu tradiţiile naţionale, cu hainele vintage, cu gecile second-hand de pe piaţa locală şi cu moda de lux, iar rezultatul este o declaraţie ce poate fi înţeleasă şi în cadru local, şi global. Vechiul şi noul, modernul şi tradiţionalul sînt constant redefinite de indivizi, artişti şi industrie. În Serbia, trupa Bad Copy se plimbă pe scenă cu pantofi confecţionaţi din etichete de bere sîrbească şi membrii acesteia îşi servesc publicul, în pauze, cu sarma " mîncarea tradiţională din carne tocată învelită în frunze de varză. Gecile de fîş lucitoare, ieşite din modă la sfîrşitul anilor ’80, şi-au făcut din nou intrarea pe scenă în ultimii ani. Regional şi global sau metamorfoza şosetelor de lînă Culoarea locală este celebrată şi, în acelaşi timp, tinerii se pot conecta la un context mai larg. Unii rapperi olandezi se lansează în dezbateri despre integrarea naţională, dar, simultan, înregistrează duete cu colegii americani. De-a lungul Europei, site-uri şi reviste de specialitate încep să laude creativitatea artiştilor din Berlin, Roma sau Praga. Ziarista poloneză Zuzanna Ziomecka spune că motivul pentru care a lansat revista muzicală Eksklusiv la Varşovia a fost acela de a arăta că din Occident nu vin numai lucruri bune. "Am vrut să accentuez că există calitate şi aici, în Polonia. Încă există tendinţa de a spune că tot ce vine din Vest e minunat; eu vreau să lupt împotriva acestei prejudecăţi." Există mulţi oameni ca Ziomecka, ce au iniţiat pagini web şi publicaţii care arată arta şi moda străzii din anumite oraşe europene. Tinerii şi artiştii se arată mîndri de scena locală, dar în acelaşi timp vor că creeze legături cu alte sub-scene din ţara lor. Universalul, naţionalul şi localul nu se mai găsesc în conflict. Şosetele de lînă de pe vremea buncii fac legătura cu tradiţiile de familie, dar acum sînt foarte la modă şi în mişcarea retro internaţională. Reviste ca Eksklusiv sînt în acelaşi timp regionale şi parte a scenei internaţionale, prin albumele la care scriu cronici şi designerii pe care îi promovează. Teamă şi curiozitate Logica culturii tinerilor nu este diferită de cea a curentelor artistice de avangardă şi experimentale. Instituţiile publice şi establishment-ul au făcut paşi timizi în recunoaşterea valorii artistice a acestor subculturi. Din păcate, interesul lor, atît cît există, este declanşat mai degrabă de teamă, decît de curiozitate autentică. Se relatează despre fenomen doar cînd tirajele ziarelor sînt în scădere, posturile de televiziune publice îşi pierd audienţa în rîndul adolescenţilor, în favoarea canalelor TV comerciale, iar media de vîrstă a vizitatorilor muzeelor se apropie de cea a vîrstei de pensionare. Marile companii se află înaintea organismelor publice în ceea ce priveşte rivalitatea pentru cîştigarea publicului tînăr. Heineken sponsorizează de ani întregi concerte hip-hop, iar Adidas a lansat încălţăminte care poate fi purtată de tinerii ce participă la astfel de concerte. Pepe Jeans, Diesel şi mulţi alţii lansează tot mai des serii de haine ce urmează moda străzii, create în colaborare cu artiştii şi designerii tineri. Nike şi-a redefinit imaginea de brand, sponsorizînd un catalog ilustrat de tineri desenatori din Turcia; firma Converse a finanţat o serie de concerte pop alternative. Brandurile faimoase se situează simultan în centrul subculturilor şi în afara lor, făcîndu-le cunoscute unui public mai larg. Mass-media se află şi ea în deficit în ceea ce priveşte abordarea culturii tinerilor. Încrederea nu poate fi clădită atît de uşor, după ani întregi de ignorare a fenomenului. Redactorul Pawel Gozlinski " de la Gazeta Wyborcza " admite că deschiderea spre stilul de viaţă al tinerilor nu este uşor de realizat. "Sînt cazuri în care ne dăm seama că aceşti artişti nu vor decît să testeze dacă le vom publica provocările." Pentru cunoscuta publicaţie poloneză, una dintre cele mai fascinante experienţe a constat într-un proiect în care tinerilor artişti li s-a cerut să redea prin muzica lor fragmente din Biblie. "Mi-am dat seama cu stupoare că o parte a versurilor hip-hop sînt pur şi simplu poezie, şi încă de bună calitate. Nu ar trebui să le ignorăm." Text apărut în Eurozine (www.eurozine.com) traducere de Mădălina ŞCHIOPU