7 gusturi literare

Ioana PÂRVULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 258 din 26 Ian 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Lăcomia e rabelaisiană. Pofta de mîncare, setea de vin şi de viaţă sînt invadatoare. Autorul spune din capul locului că preferă damful vinului celui emanat de uleiul de candelă. De la Rabelais se molipsesc şi personajele lui, iar de la acestea cărţile înseşi, care miros deopotrivă a ospăţ şi erezie, apoi boala se transmite mai departe, literaturii lumii. Lăcomia e trăsătură genetică: tatăl Grandgousier (etimologic, deci genetic, "mare mîncău" sau "gîtlej uriaş") şi mama Gargamelle - care înainte să nască "se-ndesa" cu cîte "şaişpe hîrdaie, două butoiaşe şi vreo şase coşcogeamite oale pline cu cărnăraie" - îi transmit foamea şi setea fiului Gargantua (la un supt dă gata "o mie patru sute două butii de cele mari şi nouă ocale cu lapte pe deasupra"), apoi, de la acesta, poftele trec la fiul lui, Pantagruel. Setilă şi Flămînzilă, eroii lui Creangă, sînt şi ei urmaşi din familia marilor guri nesătule şi, după cum se ştie, nesaţul lor îl salvează pe firavul Harap Alb, care doar "crîmpoţeşte" mîncarea şi nu ţine la băutură. De unde se vede că păcatul unuia poate fi binecuvîntarea celuilalt. Şi că în pagina cărţii lăcomia nu strică omenia. Lenea e oblomoviană şi aristocrată. Lenin socotea că Rusia însăşi e atinsă de oblomovism, ca de o boală, şi voia s-o stîrpească. Nu încape îndoială că suferinzii sînt mult mai plăcuţi sufletului decît cei care s-au ocupat de ei, iar simptomele bolii lor mult mai ataşante decît remediile folosite. Fără doar şi poate, un Ilia Ilici e preferabil unui Vladimir Ilici. Şi "omul leneş" al lui Creangă e preferabil sătenilor care îl ucid ca pe un criminal. (Goncearov e mai milos, îşi salvează leneşul.) Starea naturală este pentru Ilia Ilici Oblomov cea orizontală. Vechiul halat de casă i-a intrat în piele. Plictisul, torpoarea, teama de mişcare, de acţiune, de viaţă îi dau o inocenţă de plantă de apartament. De altfel nu încape răutate în Oblomov. E altfel, dar nu supără pe nimeni. Munca i se pare o pedeapsă demnă de compătimire. Moliciunea, surdina, dulceaţa reveriei i se potrivesc lui. E liniştit ca apele stătătoare. Mînia e shakespeariană. (Toate păcatele pot fi shakespeariene.) Lear e unul dintre mînioşii scenei lumii. Furia (schimbul de replici cu fiica lui iubitoare de adevăr îi aprinde sîngele), dar şi orgoliul (se vrea lăudat tot mai mult şi mai mult) îl fac vulnerabil. E un tiran afectiv: îi alungă, îi pedepseşte pe cei care-l iubesc şi-i înalţă pe ipocriţii care-l măgulesc. De ce nu devine Lear un personaj negativ ca toţi tiranii? Nu numai pentru că-şi primeşte pedeapsa imediat. Nu numai pentru că e bătrîn şi ostenit. Ci, mai ales, pentru că bunii îl apără pînă la capăt, cred în el, iar nevinovăţia lor îl spală de păcat. Un avatar al lui e, în literatura română, Andronache Tuzluc din romanul lui Filimon, care-l alege lîngă el pe Dinu Păturică şi-l alungă pe bunul vătaf Gheorghe. La fel ca Lear, Tuzluc înnebuneşte. Din scurtă nebunie, mînia ajunge nebunie tout court. Orgoliul e dostoievskian şi se crede Dumnezeu pe pămînt. Are îndrăzneala lui Raskolnikov de a stabili cine merită să trăiască şi cine nu, şi febra gîndului, urîtul care-l macină pe Ivan Karamazov. E o boală a inteligenţei şi, cînd nu e hybris, e hamartia. De aceea, la fel ca în Antichitate, se pedepseşte. Sărmanul Dionis e şi el atins de boală, gîndeşte gîndul de negîndit, "Oare fără s-o ştiu nu sînt eu însumi Dumne...?", dar se opreşte la timp. În tinereţe, bărbaţii eliadeşti sînt din aceeaşi categorie. Infatuarea fără acoperire dă fanfaronul, uneori mincinos, alteori actor, mereu spectaculos. Zgîrcenia e molierescă. Îşi face rău singură. E bănuitoare şi strigă "Au voleur!" pînă cînd atrage hoţul. Ciudat e că Harpagon e tată şi îndrăgostit, ceea ce-i dă şi alte preocupări, fie ele şi secundare. Grija principală sînt banii, ludovicii de aur. Hagi-Tudose e un personaj mult mai puternic decît Harpagon, tragic, pentru că renunţă la orice altă bucurie şi-şi trăieşte viaţa într-o îngrozitoare tensiune. Iar Costache Giurgiuveanu e mai degrabă caraghios şi înduioşător decît păcătos: el vrea să-i dea bani Otiliei, îi dă în închipuire, dar nu izbuteşte să ajungă la fapte, sfîşiat între gîndul bun şi instinctul rău. Toţi zgîrciţii literaturii, de la personajul lui Plaut la cele balzaciene, de la "Inimă rece" al lui Hauff la Scrooge, şi de la Hagi Tudose la Moş Costache, au ceva înduioşător, ca orice bolnav care suferă atît de mult, încît i se iartă totul. Literatura îi face pe tineri generoşi, pe bătrîni strînşi la pungă, viaţa e mai nuanţată. Luxura e baudelairiană, cel puţin în forma ei poetică. Are şi o formă comică, la Boccaccio sau în poveştile corosive ale lui Creangă, o formă perversă, la Apollinaire (în roman) sau la ceilalţi autori francezi din secţiunea numită "Infernul" a Bibliotecii Naţionale din Paris, o formă vitală şi estetă la Miller, o formă sadică, în care maxima perversiune are valoare numai în preajma maximei inocenţe, o formă hedonistă, fină, calitativă, de parfum de păcat, una donjuanescă, de tip cantitativ (un soi de comunism al sexului). Invidia e mioritică - şi cu asta am spus tot. În literatură dracul nu e chiar atît de negru. Leneşul Belfagor, prea-încrezutul Lucifer de la care porneşte tot răul, hulpavul Belzebut, viciosul Asmodeu, invidiosul Leviatan, zgîrcitul de Mamona, mîniosul Satana, ca să nu mai vorbim de mai familiarii, "ortodocşii" Michiduţă, Aghiuţă, Scaraoţchi, Şeitan, Talpa Iadului, Nichipercea şi cîţi alţii, îşi "ajută" victimele, dar sînt şi demni de compătimire, căzuţi. În mare, păcătoşii par mai degrabă bolnavi decît răi. Acţionează orb. Nu prea înţeleg de ce între păcatele capitale nu e pusă tocmai răutatea, adică vorba şi fapta care fac anume rău, cu mare voluptate şi fără ajutor drăcesc. Simbolul comun al celor 7 păcate e gura. Metamorfoza ei e trecerea de la un păcat la altul. Gura mare, adică larg deschisă în cazul lăcomiei. Gura deschisă, cu fălcile trosnind într-un căscat nesfîrşit, în cazul lenei. Gura care ţipă şi cea care se laudă, în cazul mîniei şi orgoliului. Gura strînsă pungă, în cazul zgîrceniei. Gura care sărută în orele de "luxe, calme et volupté". Gura din care ies cuvintele otrăvite ca viperele, în invidie. Dacă păcatul are har şi haz, cu siguranţă că asta se întîmplă în cărţi. Altfel n-am citi decît Vieţile sfinţilor, ca Bogonos, vecinul lui Costache Negruzzi. Dincolo de asta, literatura are păcatele ei capitale. Iar păcatul păcatelor e plictiseala. Dacă nu cumva l-am comis deja, pun aici un punct temător.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.