10%

Cinefilul român s-a născut supărat. Dacă românul ne-cinefil oricum nu se duce la cinema (ceea ce nu-l împiedică să comenteze), cel care-o face nu mai găseşte nimic care să-l "dea pe spate"... Nimeni nu mai are răbdare, totul se supralicitează. Practica cinematografică pare să fi devenit un cîmp de încercare a armelor tot mai babane: scoţi un pistol, scot o mitralieră; scoţi un tanc, scot bomba atomică! Cehov vroia ca reVolverul din actul 1 să fie folosit în ultimul act; astăzi, un "telecomandant" care se respectă sare direct la ultimul act! Dacă motivele retragerii spectatorilor din sălile de cinema la domiciliu sînt intuibile (nu mai există obişnuinţa socializării; televizorul a tras zăvorul; tinerii trag de pe net că e moca; etc.), faptul că cel mai premiat film românesc al anului trecut - A fost sau n-a fost? - a avut "numai" 15.000 de spectatori poate apărea ca un eşec absolut... Numai că acei cinşpe mii reprezintă - totuşi! - 10% din cei 150.000 de spectatori, cît a făcut ditamai Codul Da Vinci la noi în Românica! Problema, deci, nu e că filmul lui Porumboiu a făcut 10% dintr-un blockbuster mondial (ceea ce mie mi se pare ok), ci că un asemenea blockbuster "bustează" milioane de spectatori peste tot în lume - mai puţin la noi. Deci problema e generală, iar filmele româneşti sînt o pagubă colaterală. Ce mă nemulţumeşte pe mine - ca simplu spectator - este că toată lumea e nemulţumită şi strîmbă din nas. Dacă filmele noastre primesc premii afară, "ei ce să-ţi spun, au luat şi ei nişte premiuţe acolo, le-au dat politic, că tinerii ăştia arată numai mizeria din România! Păi, nu ştim noi cum se dau aceste premii!?". Dacă nu iau premii, "aţi văzut că n-au luat decît prafu’ de pe tobă?? Se dau ei mari, da’ ăia nici nu-i bagă-n seamă, hă-hă-hă!". Cum o dai, nu e bine. S-au dat Premiile Gopo? Cică au fost nominalizate prea puţine filme şi le-au luat cam aceleaşi - de parcă la Oscaruri nu se întîmplă ca un film să radă tot! Dacă vreun cineast român ar citi cîrtelile de pe forumuri, i-ar veni să se lase de meserie - sau să se mute să facă filme în America Latină, că e "pe val". Ce vrea, de fapt, românul de la Cinema? El vrea comedii uşoare, care să-l arunce din cotidian şi să-l paraşuteze, lin, pe perna de puf a minciunii securizante. Nu vrea nimic "hard", că are destul parte în viaţa reală de aşa ceva, vrea totul "soft". Ghinion, cineaştii cei mai talentaţi ai momentului au apetit pentru real - realul nefardat, care ne-a fost ascuns atîta amar de ani. E divorţ de la prima vedere. Şi se pare că din această dilemă nu vom ieşi prea curînd... Numărul de faţă se vrea o radiografie a "stării filmului" românesc văzută de comentatorii ei. Aproape toţi: dacă nu veţi întîlni anumite nume este pentru că 1, Eugenia Vodă nu mai scrie decît de la Cannes şi 2, Andrei Gorzo a fost prins cu festivalul "NexT". Ar mai fi un domn, Radu Preda se numeşte, ale cărui cronici sînt preluate invariabil pe HotNews; dînsul a scris cel mai odios articol despre Moartea domnului Lăzărescu, intitulat "Moartea domnului Puiu". E o chestie de bun-simţ ca breasla să-l boicoteze. ( a. l. ş. )