Masterat în România, studiu de caz

11 iulie 2010
Masterat în România, studiu de caz jpeg

În cele ce urmează îmi propun discutarea studiilor de masterat din România din perspectiva analizei unui caz în care se întîmplă să fiu implicat: Universitatea Bucureşti organizează la Facultatea de Filozofie unicul masterat din ţară centrat pe istoria şi filozofia ştiinţei. Masteratul durează doi ani şi se adresează în primul rînd studenţilor de la filozofie înclinaţi către filozofia teoretică şi cu apetenţă specială pentru ştiinţe, dar şi celor care au terminat alte specializări şi sînt interesaţi în analiza „umanistă“ a ştiinţelor. Asistăm aici cred la un act de recuperare şi depăşire a unei schisme contemporane între artă şi ştiinţa, schisma care marchează chiar însuşi domeniul filozofiei. Avem astfel o primă serie de gînditori centraţi pe om şi subiectivitatea sa „caldă“ şi efervescentă, aflaţi în opoziţie făţişă cu investigarea ştiinţifică obiectivă şi „rece“ a Universului. Boala contemporană aş zice, întrucît cel puţin pînă în perioada modernă (sfîrşitul secolului al XVII-lea) istoria umanităţii nu a prea avut parte de astfel de schizofrenii culturale. 

Autori ca Descartes, Leibniz sau Pascal sînt invocaţi cu înverşunare de ambele „tabere“, fiecare confiscîndu-i în fel şi chip pentru a-şi arăta superioritatea poziţiei şi a abordării sale. Regretabilă eroare şi o să mă mărginesc să ofer doar două exemple faimoase în acest sens, al unei priviri unitare asupra lumii: pe marginea manuscriselor fugilor lui Mozart găsim diverse calcule statistice ale autorului cu privire la probabilitatea de a cîştiga la loterie, iar un pictor de talia lui Leonardo da Vinci vedea studiul matematicii (în special al geometriei) ca indispensabil formării oricărui artist. Fuga contemporană de ştiinţă şi inapetenţa mentală pentru abstracţia matematică a unora dintre noi este acoperită de cele mai multe ori de masca umanioarelor unde trebuie studiată doar subiectivitatea umană, dispreţuind orice cade în afara ei. Reversul absolut regretabil este respingerea de cei care se ocupă de ştiinţă, în special de ştiinţele naturii, a tot ce nu este ştiinţă, a tot ce scapă înregimentării rigide într-un cadru dat matematizabil. După părerea mea, două modalităţi unilaterale şi greşite de raportare la om şi la lume.  

Goana după studenţi şi masteratele 

Revenind însă la problema masteratului de istoria şi filozofia ştiinţei, acesta îşi propune tocmai depăşirea acestei schisme. În genere, orice masterat ar trebui să ofere o perspectivă integratoare şi unitară a domeniului pe care acesta îl acoperă, căci studiile masterale ar trebui să aducă un plus de cunoaştere în acest sens: o mai bună cunoaştere a domeniului respectiv, în sensul unei îmbunătăţiri şi dezvoltări a unei priviri integratoare a obiectului de cercetat, cît şi o mai bună specializare, urmarea continuării căutărilor fireşti după studiile de licenţă. Spun „ar trebui“, căci din păcate, uitîndu-mă la ce se întîmplă la acest masterat şi stînd de vorbă şi cu colegii mei care predau şi la alte masterate, se constată de facto un derapaj periculos către popularizare şi uniformizare. 

Din cauza goanei după studenţi, la care sîntem obligaţi să participăm, majoritatea programelor masterale acceptă – aproape fără excepţie – cam orice student care se înscrie la masterat, ajungîndu-se astfel la situaţia paradoxală şi regretabilă în care uneori nivelul academic al anumitor cursuri de la masterat să fie mai jos decît al celor de la licenţă, întrucît există la masterat studenţi care n-au făcut facultatea de profil şi cărora le lipsesc cunoştinţe fundamentale în domeniu.

Nu este nici o problemă în principiu cu cei care vin de la alte specializări, iar masteratul mai sus amintit chiar încurajează acest lucru, problema este că studentul contemporan, ştiind că poate să facă orice masterat, nu va mai face în definitiv nici unul, întrucît nu este dispus să înveţe cu adevărat şi temeinic, fiind prea „curtat“ şi „dorit“ spre a se putea obţine acel număr minim de studenţi de care ai nevoie pentru a continua programul masteral. Această situaţie absurdă este generată de cadrul rigid şi vetust în care evoluează învăţămîntul universitar din România. Dacă, de exemplu, ne uităm puţin peste Ocean la sistemul nord-american, atunci vom vedea că o facultate sau un departament nu gestionează o puzderie de programe masterale, ci unul singur. Aici profesorii îşi predau cursurile de la masterat şi doctorat sub forma unor seminarii de cercetare, a căror temă se schimbă de la an la an. Studenţii îşi aleg cursurile în funcţie de preferinţele lor, şi nu de puţine ori întîlneşti cursuri masterale cu unul sau doi studenţi înscrişi. Dar acei cîţiva studenţi chiar doresc să facă acel curs, spre deosebire de cei treizeci de studenţi de la noi, care se trezesc făcînd cursuri pe care nu şi le doresc şi de la care nu vor învăţa mare lucru. 

Problema rezidă în lipsa de flexibilitate a cadrului universitar românesc, în care studentul nu este, în definitiv, aşa cum ar fi şi firesc, student al unei anumite universităţi, avînd posibilitatea să îşi aleagă cursuri de la oricare dintre facultăţile sau departamentele acesteia, ci este student al unei anumite facultăţi, înregimentat astfel într-un mod strîmt şi rigid, pe un traseu care îi reduce dramatic şansele de a studia inter şi trans-disciplinar. Calculele spun că, pentru ca un program masteral să fie sustenabil din punct de vedere economic, e nevoie de un minimum de 30 de studenţi. Dar acest număr, generat de considerente pur pragmatice şi economice, are un impact negativ asupra unei dezvoltări fireşti şi naturale spre specializare şi aprofundare. Adevărata specializare devine un ideal greu de atins, căci în cîte domenii de specialitate poţi strînge pe an un minimum de 30 de studenţi? Mă gîndesc aici, de exemplu, la domenii filologice precum limbile clasice, sau la teatru şi film, dar şi la domenii specializate din ştiinţele naturii, din fizică sau chimie, care nu reuşesc să strîngă 30 de doritori de masterat pe an. O problemă comună masteratelor din România este că acestea, de cele mai multe ori, nu sînt concepute în mod unitar, structurîndu-se organic în jurul unei idei sau a unei direcţii. Majoritatea masteratelor s-au născut prin trecerea la sistemul Bologna, cursurile din anul IV transformîndu-se în cursuri masterale. Asta în cel mai bun caz, cînd la masterat nu se regăsesc de fapt dublate cursurile de la licenţă.  

Masterate în care să învăţăm cum să facem masterate 

O altă problemă este dată de faptul că şi la masterat se păstrează de cele mai multe ori vechiul format de curs, în care profesorul îşi ţine discursul ex cathedra şi studentul îşi ia cuminte notiţe în bancă. Cel mult la seminar se discută unele texte sau se fac lucruri mai aplicate. Eu cred că la nivelul masteratului cursurile trebuie să fie interactive, procesul paideic desfăşurîndu-se sub forma unui dialog în care se descoperă împreună o idee, o teorie sau un argument. Sau se face împreună o demonstraţie, se analizează împreună un text sau se desfăşoară împreună o cercetare de laborator. Acest „împreună“ este foarte important, acoperind dorinţa firească a studentului pentru descoperire şi orientare. Dar el este partener întru cunoaştere, nu client sau produs. 

O problemă larg întîlnită este dată de faptul că mulţi studenţi lucrează pentru a se putea întreţine, după cum această problemă spinoasă a finanţării studiilor îi face pe mulţi să nici nu le mai continue printr-un masterat. Ştiu, nostalgicii vor spune că pe timpul comunismului cu toţii aveau această posibilitate oferită cu „generozitate“ de stat. Da, dar cu ce preţ! – o societate strîmbă, lipsită de libertate şi perspective. Trăgînd cu ochiul tot peste Ocean, de exemplu în Canada, vedem că există şi o altă rezolvare a problemei finanţării studiului, o rezolvare mai normală şi mai motivantă. Aici studiile universitare costă pînă la cîteva zeci de mii de dolari pe an, însă dacă doreşti într-adevăr să studiezi şi nu ai posibilităţi materiale, statul îţi împrumută suma necesară cu dobîndă foarte mică şi cu o scadenţă de 25-30 de ani. La masterat şi doctorat de obicei, dacă eşti primit, primeşti şi o bursă din care poţi să trăieşti decent. 

Oricum, într-o ţară cu sufleţel melodramatic, care se uită pînă la epuizare la telenovele şi crede cu pasiune în flăcări violet, este clar nevoie de „lumina“ cunoaşterii, în special a celei ştiinţifice. Dar nu doar atît. E nevoie să ştim care este rolul şi istoria ştiinţelor în cadrul societăţii umane. E nevoie să avem încredere în vaccinuri şi să nu ne mai isterizăm cînd se face o campanie de vaccinare. Şi pentru toate acestea nu e nevoie să faci un masterat de istoria şi filozofia ştiinţei. Dar dacă vrei să trăieşti într-o lume mai bună, un masterat de tipul celui de istoria şi filozofia ştiinţei nu este decît un pas înainte. În genere, recomand să se facă studii masterale, căci aşa cum sînt ele, bune sau mai puţin bune, tot e ceva mai mult pe calea cunoaşterii. Plus că masteratul, ca orice lucru omenesc, e perfectibil, dar această perfecţionare nu se poate face decît împreună, studenţi şi profesori. Ştiinţa de a avea un masterat bun nu e un lucru uşor şi cu siguranţă că ar trebui poate să începem prin a organiza masterate în care să învăţăm cum să facem masterate….  

Sorin Costreie este lector la Universitatea Bucureşti, Facultatea de Filozofie

Master franco român: Politica în Europa  jpeg
Master franco-român: Politica în Europa.
Facultatea de Ştiinţe Poiitice şi EHSS oferă anul acesta un program comun de master: Politica în Europa. State, frontiere şi societăţi.
Angajatorii despre studenţi jpeg
Angajatorii despre studenţi
Pe 23 mai, în clădirea Rectoratului din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, am luat parte la conferinţa de lansare a proiectului susţinut de Ministerul Educaţiei – „De la teorie la practică prin Întreprinderea simulată“.
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc jpeg
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc
Cum? Cine? Cînd? – au fost doar cîteva dintre întrebările la care au încercat să răspundă invitaţii conferinţei „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc“, susţinută de Fundaţia „Dinu Patriciu“ pe data de 15 iunie, la Universitatea Bucureşti.
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România jpeg
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România
Trebuie să menţionez, de la bun început, faptul că nu mai întrezăream, în prima jumătate a acestui an, o a doua ediţie a Forumului Educaţiei din România, fiecare dintre iniţiatorii Forumului fiind prins într-o agendă personală destul de stufoasă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Societatea civilă şi educaţia
Gala Premiilor în Educaţie este actualizată de la un an la altul, conform schimbărilor prin care trece sistemul educaţional românesc, dar valorile acesteia (transparenţa, sustenabilitatea, voluntariatul) se păstrează.
Reţeta "Educativa" jpeg
Reţeta "Educativa"
Lipsa aplicabilităţii cunoştinţelor este o problemă pe care o resimt în mod deosebit angajatorii. De aceea, din ce în ce mai mulţi români aleg universităţile de ştiinţe aplicate din Danemarca sau Olanda, pentru a-şi lua o diplomă, sistemele educaţionale din aceste ţări oferind un echilibru între partea teoretică şi cea practică.
Orizonturi deschise jpeg
Orizonturi deschise
Nu-mi place să arunc cu pietre nici în sistemul de educaţie românesc, nici în industria de publicitate. Dar există totuşi diferenţe. Pe scurt, să spunem că în perioada facultăţii am învăţat despre publicitate din seminarii şi conferinţe, iar la master le-am pus cap la cap.
Cinci luni pe frînghia Cordiliera Pacific jpeg
Cinci luni pe frînghia Cordiliera-Pacific
O călătorie în Chile e cu atît mai plină de suspans şi savoare cu cît se aşază mai aproape de zilele importante din an, sărbătorile religioase sau Ziua Naţională, care are loc pe 18 septembrie şi la care am avut şansa să particip, alături de cîţiva prieteni chilieni şi familiile lor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Practica teoriei
Nu pot avea un punct de vedere referitor la ceea ce se întîmplă în general, dar cred că, în special în ceea ce priveşte studiile academice, unde teoria şi practica trebuie să meargă mînă în mînă, focus-ul cade, într-adevăr, mai mult pe partea teoretică, şi mai puţin pe deprinderi practice.
Un alt fel de forum jpeg
Un alt fel de forum
De obicei discuţiile despre educaţie se reaprind la început de an şcolar/universitar, în apropierea bac-ului, a admiterii şi, la răstimpuri, cînd au loc greve ale profesorilor sau schimbări legislative, după cum s-a întîmplat cu mult aşteptata Lege a Educaţiei.
Contestatari şi idealişti jpeg
Contestatari şi idealişti
Probabil cea mai mare dilemă a sistemului universitar european este şi rămîne, la ora actuală, sistemul Bologna. Contestat în alte ţări „bologneze“, cum este el perceput de către studenţii din România şi cum văd aceştia, în general, problemele sistemului de învăţămînt superior din ţara noastră, în raport cu aşteptările şi necesităţile lor?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Acasă" e locul unde te poţi împlini
În ultimii ani tot mai mulţi elevi şi studenţi români aleg varianta studiului peste hotare. Mulţi pleacă imediat după terminarea liceului şi mulţi dintre cei care aleg o facultate din ţară decid mai apoi să urmeze cursurile de masterat şi doctorat în afara României.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Bologna şi formarea intelectualilor
A vorbi despre sistemul în care „m-am născut“ ca studentă şi a-l compara cu unul pe care nu l-am cunoscut prin experienţă directă nu este o sarcină uşoară. Nu este însă greu de presupus că o durată de studii redusă la trei ani nu poate însemna un progres pentru formarea intelectualilor.
Dreptul de a fi oneşti jpeg
Dreptul de a fi oneşti
Stau în faţa chioşcului de ziare din Copou şi rîd zgomotos de ultimul examen pe care l-au dat. Cei trei studenţi de pe bancă îşi laudă performanţele în ale copiatului şi-şi arată unul, altuia fiţuicile pe care le-au folosit, ridicîndu-le în aer, pe post de trofeu al sîrguinţei lor.
Şansa de a face lucrurile de la capăt jpeg
Şansa de a face lucrurile de la capăt
După părerea mea, este vorba despre un parcurs mai consistent decît cel pe care îl urmau absolvenţii pînă acum.
Un master, două mastere    şi mai multe întrebări jpeg
Un master, două mastere... şi mai multe întrebări
Cu mult înainte să bată prin universităţile româneşti tornadele reformei Bologna, acestea începuseră să îşi construiască programe de master; era prin 1994-1996, iar programele erau concepute într-o libertate care ne face, azi, nostalgici: elitiste, cu discipline de performanţă, durau cîte trei şi patru semestre, cu profesori străini prestigioşi pe care în sfîrşit îi vedeam predînd şi la noi, în carne şi oase, cu tăieturi interdisciplinare ameţitoare, astăzi, pentru oricine lucrează la pla
Educaţia noastră cea de toate reformele jpeg
Educaţia noastră cea de toate reformele
Sistemul educaţional din România este mereu prilej de discuţii pătimaşe. De la părinţii care-i blamează, în primul rînd, pe profesori pentru „educaţia slabă“ pe care o primesc copiii lor, la miniştrii (mulţi) care acuză mai tot timpul „moştenirile grele“ cu care au ei de-a face.
Matrioşka şi Bologna gif
Matrioşka şi Bologna
Implementarea sistemului Bologna în România îmi aminteşte, într-o anumită măsură, de jocul cu păpuşile Matrioşka, în care e imposibil să determini de la început intervalul real de timp de care ai nevoie pentru a ajunge la final. Bănuieşti că în interiorul primei piese mai există cîteva replici mai mult sau mai puţin similare, dar nu poţi niciodată ghici numărul exact de componente şi, implicit, nu poţi să ştii dacă piesa pe care o ai în mînă mai ascunde sau nu ceva.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
În România e promovată ignoranţa
Întrebarea trebuie privită din mai multe perspective. Din capul locului este necesar să detaşăm situaţia tînărului aflat la începutul carierei de profesor, pentru care nu există nici un fel de condiţii care să-l stimuleze spre un minim de emulaţie în desăvîrşirea acestei nobile misiuni. Chiar şi pentru cei înzestraţi de la natură cu harul indispensabil acestei profesii, cu acea capacitate rară de a dărui celor din jur, în defavoarea problemelor existenţei lor, situaţia actuală din România înăbuş
Studii autohtone după reţete bologneze jpeg
Studii autohtone după reţete bologneze
Student fiind, am făcut parte din generaţia care, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a inaugurat sistemul de studii universitare de 4 ani. Ne-am trezit, aşadar, două serii de absolvenţi, noi, cei cu 4 ani, şi colegii noştri mai mari, care finalizau un ciclu de studii de 5 ani. Era anul 1996.
Italia via România jpeg
Italia via România
Despre cum este să fii student român în străinătate pot spune, cel puţin din punctul meu de vedere, cît şi în funcţie de ţările în care am studiat, Italia şi Spania, că nu se pune accent pe naţionalitatea studentului, de unde provine el, ci pur şi simplu eşti tratat ca oricare alt student italian, sau spaniol. Este greu să fii student într-o ţară străină, cu o mentalitate şi o deschidere mult mai avansate. Primul impact cu originile locului, cu oamenii, concepţiile diferite faţă de ţara din care
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna png
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna
De cele mai multe ori, am impresia acută a unei sincronizări occidentale „derutante“ ce cunoaşte o aplicabilitate „întortocheată“. Între „avem şi noi legi şi sisteme europene“ şi „asta avem/sîntem, cu asta defilăm!“, distanţa e colosală sau, metaforic vorbind, e aşa de mare ca în basme, unde împărăţiile celor doi fraţi împăraţi se află fiecare la celălalt capăt de lume. E drept, avem un sistem de învăţămînt modern format din: studii superioare à la Bologna, burse Socrates, Erasmus... şi mai ce?!
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv jpeg
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv
Povestea studiilor mele în România a început de fapt în Republica Moldova, în anii de liceu (1999-2002). Despre calitatea studiilor din România ni se vorbea nu doar la şcoală, ci şi acasă, la biserică, la căminul cultural sau la şezătorile din sat: toate babele ziceau că „fiul/fiica lui cutare este foarte deştept/deşteaptă că învaţă în România“. De aici veneau nu doar mîndria celor care învăţau în România, ci şi creşterea statutului social şi importanţa părinţilor şi rudelor în sat…
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Este masteratul studiu post universitar?
Procesul Bologna, numit după Declaraţia cu acelaşi nume, începe însă cu un an înainte de aceasta, prin semnarea Declaraţiei de la Sorbona de către miniştrii responsabili pentru învăţămîntul superior din Franţa, Italia, Marea Britanie şi Germania, care vizau armonizarea arhitecturii sistemului european al învăţămîntului superior.

Adevarul.ro

panouri fotovoltaice
Zeci de mii de panouri fotovoltaice stau nefolosite în depozitele din Europa. De ce nu sunt instalate
Zeci de mii de panouri fotovoltaice stau nefolosite în depozitele din Europa, tocmai când continentul se confruntă cu o criză energetică fără precedent.
simo instagram jpg
La mulți ani, Simona Halep! Campioana noastră împlinește azi 31 de ani. Un an tumultuos în viața sportivei
Tenismena română își sărbătorește astăzi, 27 septembrie, ziua de naștere. Ce schimbări i-a adus în viață anul 2022.
Misiunea DART FOTO NASA/Johns Hopkins Applied Physics Lab
NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire: „Pământenii pot dormi liniştiţi” VIDEO
Dimorphos are aproximativ 160 de metri în diametru şi nu reprezintă nicio ameninţare pentru planeta noastră. Este de fapt satelitul unui asteroid mai mare în jurul căruia a efectuat o rotaţie completă.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.