Stau în faţa chioşcului de ziare din Copou şi rîd zgomotos de ultimul examen pe care l-au dat. Cei trei studenţi de pe bancă îşi laudă performanţele în ale copiatului şi-şi arată unul, altuia fiţuicile pe care le-au folosit, ridicîndu-le în aer, pe post de trofeu al sîrguinţei lor. Brunetul are un teanc de hîrtiuţe albe de zici că le-a rupt dintr-o carte de rugăciuni (una de buzunar, cumpărată din tren), iar ceilalţi îşi arată foile pe care le-au rupt din culegere. Ba mai mult, unul dintre ei şi-a pus „informaţiile“ necesare şi pe telefonul mobil, să fie sigur că nu va fi prins. „Dacă rămîn cu cel mult două restanţe, poate or să-mi dea ai mei bani să merg şi la mare anul acesta“ îşi spune cu mîndrie unul dintre studenţi. După nonşalanţa discursului lor, îţi dai seama că sînt experimentaţi şi au trecut prin nenumărate „furci caudine“ ale învăţămîntului nostru superior, reuşind să păcălească sistemul, de fiecare dată. Pentru ei, orice materie este prea grea, toţi profesorii le cer mult peste putinţa lor, iar cursurile sînt întotdeauna la o oră mult prea devreme.

La o sută de metri de ei, la Facultatea de Informatică, mai exact, alţi studenţi, de aceeaşi vîrstă cu primii, îşi pun, lîngă cărţile îmbîcsite de formule sau scheme, medaliile şi diplomele decernate la competiţiile internaţionale. Şi-s multe la număr, primite de peste tot din ţară sau din străinătate, cîştigate pe drept, cu mult devotament, fără nici o foaie ruptă din culegeri. La fel ca ei, mai sînt alţii de la Politehnică sau Medicină, pentru care sesiunea înseamnă mai mult decît cursuri scanate pe telefonul mobil, facultatea nu e un stagiu pregătitor, doar pentru că „aşa trebuie“, iar ei nu se regăsesc printre titlurile ziarelor care ne spun că „un student e în comă după ce a consumat etnobotanice“.

Învăţămîntul superior de la noi e la fel de bun ca cel din urmă cu 20 de ani sau, dacă vreţi, este la fel de prost ca atunci. Bineînţeles, să nu cădem în patima nihilismului, însă de fiecare dată, discuţiile pe seama calităţii şcolilor noastre se învîrt în jurul aceloraşi idei, iar vinovaţii sînt strigaţi la catalog, ca într-o secvenţă din filmul Liceenii, cu profesoara Isoscel pe post de lup moralist. Cu un ton mai mult decît dramatic, ne sînt oferite diagnosticuri din partea tuturor, dar chiar şi cu toate aceste vocalize făcute în piaţa publică, elitele din rîndul mediului academic nu încetează să apară. Orice formă ar avea Legea Educaţiei, vom avea în continuare acei tineri şi profesori care vor excela, indiferent de climatul social. Poţi să reuşeşti avînd o facultate făcută în România, la fel de bine cum poţi ajunge şomer (şi cu un împrumut imens) cu studiile de licenţă făcute la o universitate din Franţa; o diplomă poate că îţi deschide o uşă înspre un loc de muncă, însă nu o să îţi dea şi cunoştinţele necesare pentru a o şi păstra.

O dovadă în acest caz îl oferă şi prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. De mai bine de trei ani, el este rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi, iar despre acest mare „colaps“ al învăţămîntului, el spune că „dacă e să luăm numeric, privind pe cei care pot să acceadă către elita autentică, raportul nu s-a schimbat, dimpotrivă, pot să spun că de la o generaţie, la alta, o să crească numărul celor c-are au această capacitate“. Bineînţeles, acest lucru – a adăugat el – este altfel privit, dacă analizăm din punct de vedere procentual. Vîrfurile există şi acum, numai că sînt diluate într-o masă de studenţi mult mai mare. Mărturie stă numărul locurilor libere la fiecare admitere, iar în acest an, numai la Facultatea de Economie de la Universitatea „Al.I. Cuza“ sînt aproape 1400. În plus, avem 42 de universităţi de stat, a căror înmulţire, în ultimii 20 de ani, nu a adus nici un cîştigător de Premiu Nobel. Cred că e necesar să avem decenţa şi modestia să recunoaştem că studiile superioare nu sînt obligatorii pentru toţi absolvenţii de liceu. Nu ne putem aştepta la 600 de contabili sau, mai nou, „junior sales manager“ care să acapareze toată piaţa muncii şi nu avem nici destule barouri pentru cei 500 de tineri care vor să devină avocaţi. Iar dacă o bună parte dintre aceştia vor lucra într-un domeniu cu totul diferit, poate că de vină sînt şi ei.  

Elite sînt şi acum, însă ele nu stau niciodată la uşa unei publicaţii sau a unei televiziuni, aşteptînd să li se ofere un calup publicitar. Această atitudine rece vizavi de mediul academic o are şi rectorul Vasile Astărăstoae, iar pentru el „elita îşi ştie valoarea, dar aşteaptă să îi şi fie recunoscută. Nu are această doză de agresivitate cu care să-şi impună punctul de vedere. Ea vine cu forţa argumentului, şi nu cu argumentul forţei“. Nu spun că trebuie să avem emisiuni de trei ore despre aceşti oameni, dar nici nu trebuie să credem că orice îndrugă cineva ca Monica Tatoiu, pe micul ecran, e literă de lege. Poate că aceste elite nici n-ar fi atît de atractive pentru telespectatori, ele nu aruncă pahare de apă în platou, nu-l invocă pe Dumnezeu la fiecare frază şi nici nu au acelaşi patos cînd vorbesc.

Avem profesori foarte buni care umplu amfiteatrele bătrîne pînă la ultimul scaun şi ale căror discursuri sînt bijuterii ale oratoriei. Ba mai mult, avem studenţi care văd în ei modele de urmat şi aleg să intre în învăţămînt, indiferent de cît de puţini bani primesc. Cu toate dotările vechi şi a încropelilor din laborator, pe care le au la dispoziţie, sînt destui tineri care aduc un prestigiu mai mare decît orice Lege a Educaţiei. Măcar aşa ar fi bine ca întreaga societate să nu mai privească universităţile ca pe un grup de asistaţi social, vrînd în acelaşi timp ca ele să intre în topul Shanghai sau cel făcut de Fundaţia Thomson Reuters. Asta în condiţiile în care „universităţile din SUA, care ocupă primele 17 poziţii în top Shanghai, investeau în jur de 35 de miliarde de dolari în domeniul cercetării, iar, în 2008, în acelaşi an cele româneşti aveau alocate pentru cercetare 228 de milioane de euro“, după cum spunea prorectorul pe cercetare al Universităţii Tehnice din Iaşi într-un articol din Opinia veche.

Merită să-ţi faci studiile în ţară, atîta timp cît nu transformi facultatea într-o alternativă la un loc de muncă sau într-o ambiţie a părinţilor tăi. Ar fi cea mai proastă investiţie pe care cineva ar putea-o face.

 

George Gurescu este redactor-şef al revistei Opinia veche, Iaşi.