Curajul de a vedea lucrurile pozitiv

Valeriu ANTONOVICI
26 septembrie 2010
Curajul de a vedea lucrurile pozitiv jpeg

Povestea studiilor mele în România a început de fapt în Republica Moldova, în anii de liceu (1999-2002). Despre calitatea studiilor din România ni se vorbea nu doar la şcoală, ci şi acasă, la biserică, la căminul cultural sau la şezătorile din sat: toate babele ziceau că „fiul/fiica lui cutare este foarte deştept/deşteaptă că învaţă în România“. De aici veneau nu doar mîndria celor care învăţau în România, ci şi creşterea statutului social şi importanţa părinţilor şi rudelor în sat… De fapt, poate că ar trebui să încep cu partea economică: după ce am finalizat studiile gimnaziale, m-am angajat în oraşul Bălţi (la 15 km de satul meu) la o fabrică de sucuri, aceasta avea două parcele mari şi o fermă (aveau producţie proprie pentru cantina fabricii: roşii, castraveţi, varză, ardei, carne de porc etc.). Lucram între opt şi şaisprezece ore pe zi şi cîştigam sub 10 $ pe săptămînă. A fost prima mea ieşire pe o perioadă mai îndelungată de acasă. Închiriasem o cameră în apropierea fabricii şi mergeam acasă doar în weekend. Mi-a fost foarte greu – dar mă simţeam util la casa omului. Zilele de vară au trecut foarte repede. Într-una dintre acele zile ale lunii august a venit în parcelă directorul adjunct al fabricii – dl Pirogan. Acesta m-a rugat să-i culeg pentru acasă cîteva kilograme de castraveţi, roşii şi varză. M-a întrebat cîte clase am terminat şi dacă vreau să-mi continui studiile. Răspunsul meu (standard pentru asemenea situaţii) a fost următorul: „La ce bun să fac liceul? Am nevoie de bani pentru cărţi, caiete, apoi, dacă voi face şi o facultate – alţi bani cheltuiţi degeaba! Iar pentru a mă angaja undeva va trebui să dau şpagă ca să ocup acel post ş.a.m.d. – nu vreau să intru în această rutină. Eu lucrez aici, am un salariu acceptabil – nu mor de foame“. Propunerea dlui director a fost de nerefuzat: „Băieţele, uite ce e – du-te şi învaţă că eu te voi angaja oricînd cu 1,49 lei pe oră aici în fabrică! Tu mergi şi învaţă!“. Nu m-am gîndit foarte mult. În aceeaşi săptămînă am depus actele pentru admiterea la liceu, iar peste o săptămînă am susţinut examenele de admitere: marţi la română, iar joi la mate. Ţin minte pentru că miercuri trebuia să o ajut pe mama cu vacile (era rîndul nostru să mergem cu cireada mahalalei). Examenele nu au fost grele, am fost admis, şi din toamnă am făcut cunoştinţă cu noii colegi de liceu. Conform codului muncii, eu nu aveam voie să lucrez la acea vîrstă mai mult de şase ore pe zi, aşa că şeful meu mi-a trecut orele suplimentare şi pentru luna septembrie şi octombrie: practic am mai avut cîţiva bani şi în toamnă. Anii de liceu au trecut foarte repede, despărţiţi doar de vacanţele în care eram angajat la vechiul loc de muncă sau participam la diferite cursuri de vară. 

De cînd mă ştiu am fost pasionat de politică şi de ştirile sociale: citeam ziare, ascultam Europa Liberă şi BBC, prin urmare, cînd a fost cazul să mă hotărăsc la ce facultate să mă înscriu, mi-a fost totuşi cam greu. Pentru admiterea la studii universitare în România ca cetăţean al Republicii Moldova trebuia să merg la Iaşi ca să depun dosarul. Am mers singur. Am văzut listele cu locurile pentru moldoveni în ziar, dar nu ştiam ce să aleg. Aşa că m-am decis pe loc; am ales SNSPA – Facultatea de Ştiinţe Politice. Peste două săptămîni m-a chemat vecina la telefon, era un domn de la Bucureşti (!) care m-a anunţat cînd trebuie să mă prezint pentru examenul de admitere. Mi s-au înmuiat picioarele de frică, iar inima îmi ieşea din piept de emoţie. Mama era plecată la muncă la Moscova, nu am avut cu cine să împart această bucurie. Peste cîteva zile mi-am scos de la ciorap economiile din vara trecută şi am plecat la Bucureşti să-mi încerc norocul. Am avut mare noroc. Am fost admis. Alegerea pe care am făcut-o nu o voi regreta niciodată. La SNSPA chiar am învăţat multe lucruri de la profesorii care mă inspiră şi astăzi în ceea ce fac. Mereu am considerat că un profesor nu trebuie să fie doar o enciclopedie/o bază de date, ci să ştie să-ţi transmită dragostea faţă de o anumită materie. Eu m-am îndrăgostit de antropologie, sociologie şi ştiinţe politice. Accentul l-am pus atît pe partea teoretică, lucrînd în bibliotecă pînă la opt ore pe zi, cît şi pe cea practică – în timpul liber în regim de voluntariat am lucrat în domeniul care îmi era drag: făcînd chestionare şi luînd interviuri în toată ţara. Cu unul dintre proiectele GdAC (Grupul de Atitudine Civică) după primul an de facultate am cîştigat Premiul I la Gala Societăţii Civile din România, la secţiunea Educaţie şi Cercetare, organizînd „Caravana Admiterii în România pentru cetăţenii Republicii Moldova“. În anul următor am realizat primul examen pentru admiterea la studii superioare la un post de radio naţional din Republica Moldova – premiul cel mare a constat în trei burse oferite de SNSPA cîştigătorilor la acel examen-deschis. Acest spirit de iniţiativă l-am deprins încă din primii ani de facultate. Sînt puţine universităţi care-şi încurajează studenţii să dezvolte astfel de proiecte. După anul II de facultate am obţinut şi o bursă de studii din partea Fundaţiei Konrad Adenauer (am fost bursier al acestei fundaţii timp de cinci ani). Ajutorul din partea KAS a fost enorm. Cu bursa de moldovean aş fi rezistat foarte greu (50 $ pe lună). Este de lăudat acest tip de acţiuni pozitive din partea statului român, însă cuantumul bursei nu este calculat la adevărata valoare a costurilor de întreţinere pe parcursul studiilor. Selecţia candidaţilor este superficială şi, pe parcursul anilor de studiu, nici o autoritate nu se interesează de soarta acestor studenţi. Propunerea mea ar fi următoarea: examenul/interviul de admitere să fie mai riguros, cei care sînt admişi să fie evaluaţi anual – în cazul în care au renunţat la studii, să li se retragă subvenţia/bursa, iar cuantumul bursei să crească în raport cu rezultatele obţinute. Poate ar fi cazul să se coreleze mai bine şi curricula şcolară dintre cele două state, ca mai apoi cetăţenii Republicii Moldova să poată concura direct cu cetăţenii români, fără a avea un anumit număr de locuri repartizate – dacă vor fi suficient de bine pregătiţi, vor rămîne la studii, dacă nu – nu. 

La aceeaşi facultate am fost admişi zece moldoveni, iar eu am fost singurul care a susţinut examenul de licenţă după patru ani; mulţi s-au pierdut pe drum – fie că s-au angajat, s-au întors acasă sau pur şi simplu nu au făcut faţă. Au fost patru ani grei, dar în acelaşi timp şi frumoşi. Stereotipuri precum „în România se face carte multă – nu ca la noi!“ au dispărut imediat după prima sesiune – cînd am luat toate examenele cu bine. Mi-am dat seama că şi ce am învăţat în Republica Moldova mi-a fost de mare ajutor. 

Studiile universitare mi le-am completat cu studiile de master în domeniul Antropologiei şi Dezvoltării Comunitare. În paralel am lucrat la mai multe posturi de radio şi împreună cu un coleg de master am deschis biroul local la Bucureşti al Televiziunii Publice din Moldova. Profesorii, atît din timpul facultăţii, cît şi de la masterat, mi-au insuflat dragostea şi interesul faţă de domeniul vizual. Am realizat cîteva cercetări, apoi filme despre locuri memoriale, memorie şi nostalgie. Universitatea mi-a oferit instrumentele teoretice, iar eu am realizat zeci de proiecţii de filme şi dezbateri pe marginea temelor enumerate mai sus. Repet: sistemul universitar şi postuniversitar din România îţi poate oferi ceva doar în măsura în care vrei să asimilezi acel ceva, să te realizezi şi să urci în carieră, altfel toci banii statului/ai părinţilor şi/sau nervii profesorilor, degeaba. Universitatea îţi poate arăta direcţia în care trebuie să te îndrepţi, să-ţi ofere instrumentele necesare şi metodele adecvate obiectivelor tale – totul este să vrei şi să munceşti pentru scopul tău. 

Atît pregătirea teoretică cît şi cea practică m-au ajutat să obţin o bursă doctorală (de data aceasta ca cetăţean român). După primul an de doctorat, am plecat la un stagiu de cercetare în Germania, la două institute de prestigiu (Zentrum für Zeithistorische Forschung din Potsdam şi Centre Marc Bloch din Berlin). Acolo am avut multe de învăţat atît de la colegii din cele două institute cît şi de la doctoranzii acestora. Biblioteci mari şi bogate, transport public care nu întîrzie, biciclişti respectaţi în trafic şi sfaturi de mare folos din partea profesorilor. Totul ar fi fost minunat dacă bursa doctorală nu ar fi venit prin România (POST DRU). Aşadar, în urma unor încurcături de la Ministerul Educaţiei şi cel al Muncii, în urma schimbărilor de miniştri şi directori de agenţii/direcţii ministeriale, bursa a întîrziat trei luni, timp în care trebuiau plătite chiriile, transportul, abonamentele la biblioteci sau alte cheltuieli zilnice… Au fost trei luni foarte grele. Cu această ocazie am discutat şi cu noul ministru (Daniel Funeriu – care a fost foarte amabil). Acesta mi-a promis că problema urma să se rezolve repede – s-a rezolvat după două luni. Dar vorba toastului din Caucaz: „e bine cînd totul se termină cu bine, dar e şi mai bine cînd se încheie cu bine!“. În cele opt luni de stagiu la Berlin mi-am îndeplinit toate obligaţiile atît faţă de Şcoala Doctorală cît şi faţă de partenerii germani. 

Acum sînt în ultimul an la doctorat. Dacă m-ai întreba ce aş schimba în viaţa mea, aş răspunde că aproape nimic, aş relua aceleaşi studii, aceleaşi proiecte şi aş învăţa mai mult. Doar aşa poţi investi în tine, prin muncă şi sacrificiu. Am lucrat pe bază de voluntariat luni întregi, iar banii nu îmi ajungeau decît pentru un ou şi un lapte pe zi, însă după un timp acel sacrificiu m-a ajutat să obţin burse, joburi şi fonduri, la care alţi colegi de-ai mei nici nu visau. Învăţămîntul universitar românesc este unul de calitate, dar nu toţi ştiu să beneficieze de pe urma lui. Unii fac o facultate „ca să fie“, alţii se fac că finanţează sistemul, iar alţii fac bani din acest sistem – „făbricuţe de bani – nu universităţi / oameni de afaceri – nu profesori“. Totul este să ştii ce cauţi – „după cap şi pălărie“. Dacă vrei doar să ai în CV că ai terminat o facultate – ai! (astfel încurajezi slaba pregătire şi înflorirea universităţilor care nu oferă calitate) – iar dacă vrei să te pregăteşti pentru viaţă – trebuie să depui foarte mult efort. 

În primii ani cînd mergeam acasă mă simţeam străin. Cînd mă întorceam la Bucureşti – eram al nimănui, chiar dacă visător şi foarte optimist. Acum cînd merg acasă sînt „român adevărat“ – aşa am auzit că îmi zice lumea în sat. Sper că după ce îmi susţin teza de doctorat să-mi pot găsi un job conform calificării. Încă sînt un visător optimist. 

Valeriu Antonovici este licenţiat în Sociologie, Facultatea de Ştiinţe Politice, masterat în Antropologie şi Dezvoltare Comunitară, drd. Ştiinţe Politice, SNSPA.

Master franco român: Politica în Europa  jpeg
Master franco-român: Politica în Europa.
Facultatea de Ştiinţe Poiitice şi EHSS oferă anul acesta un program comun de master: Politica în Europa. State, frontiere şi societăţi.
Angajatorii despre studenţi jpeg
Angajatorii despre studenţi
Pe 23 mai, în clădirea Rectoratului din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti, am luat parte la conferinţa de lansare a proiectului susţinut de Ministerul Educaţiei – „De la teorie la practică prin Întreprinderea simulată“.
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc jpeg
"Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc
Cum? Cine? Cînd? – au fost doar cîteva dintre întrebările la care au încercat să răspundă invitaţii conferinţei „Soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţămînt românesc“, susţinută de Fundaţia „Dinu Patriciu“ pe data de 15 iunie, la Universitatea Bucureşti.
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România jpeg
Investitori nonguvernamentali în educaţia din România
Trebuie să menţionez, de la bun început, faptul că nu mai întrezăream, în prima jumătate a acestui an, o a doua ediţie a Forumului Educaţiei din România, fiecare dintre iniţiatorii Forumului fiind prins într-o agendă personală destul de stufoasă.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Societatea civilă şi educaţia
Gala Premiilor în Educaţie este actualizată de la un an la altul, conform schimbărilor prin care trece sistemul educaţional românesc, dar valorile acesteia (transparenţa, sustenabilitatea, voluntariatul) se păstrează.
Reţeta "Educativa" jpeg
Reţeta "Educativa"
Lipsa aplicabilităţii cunoştinţelor este o problemă pe care o resimt în mod deosebit angajatorii. De aceea, din ce în ce mai mulţi români aleg universităţile de ştiinţe aplicate din Danemarca sau Olanda, pentru a-şi lua o diplomă, sistemele educaţionale din aceste ţări oferind un echilibru între partea teoretică şi cea practică.
Orizonturi deschise jpeg
Orizonturi deschise
Nu-mi place să arunc cu pietre nici în sistemul de educaţie românesc, nici în industria de publicitate. Dar există totuşi diferenţe. Pe scurt, să spunem că în perioada facultăţii am învăţat despre publicitate din seminarii şi conferinţe, iar la master le-am pus cap la cap.
Cinci luni pe frînghia Cordiliera Pacific jpeg
Cinci luni pe frînghia Cordiliera-Pacific
O călătorie în Chile e cu atît mai plină de suspans şi savoare cu cît se aşază mai aproape de zilele importante din an, sărbătorile religioase sau Ziua Naţională, care are loc pe 18 septembrie şi la care am avut şansa să particip, alături de cîţiva prieteni chilieni şi familiile lor.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Practica teoriei
Nu pot avea un punct de vedere referitor la ceea ce se întîmplă în general, dar cred că, în special în ceea ce priveşte studiile academice, unde teoria şi practica trebuie să meargă mînă în mînă, focus-ul cade, într-adevăr, mai mult pe partea teoretică, şi mai puţin pe deprinderi practice.
Un alt fel de forum jpeg
Un alt fel de forum
De obicei discuţiile despre educaţie se reaprind la început de an şcolar/universitar, în apropierea bac-ului, a admiterii şi, la răstimpuri, cînd au loc greve ale profesorilor sau schimbări legislative, după cum s-a întîmplat cu mult aşteptata Lege a Educaţiei.
Contestatari şi idealişti jpeg
Contestatari şi idealişti
Probabil cea mai mare dilemă a sistemului universitar european este şi rămîne, la ora actuală, sistemul Bologna. Contestat în alte ţări „bologneze“, cum este el perceput de către studenţii din România şi cum văd aceştia, în general, problemele sistemului de învăţămînt superior din ţara noastră, în raport cu aşteptările şi necesităţile lor?
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
"Acasă" e locul unde te poţi împlini
În ultimii ani tot mai mulţi elevi şi studenţi români aleg varianta studiului peste hotare. Mulţi pleacă imediat după terminarea liceului şi mulţi dintre cei care aleg o facultate din ţară decid mai apoi să urmeze cursurile de masterat şi doctorat în afara României.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Bologna şi formarea intelectualilor
A vorbi despre sistemul în care „m-am născut“ ca studentă şi a-l compara cu unul pe care nu l-am cunoscut prin experienţă directă nu este o sarcină uşoară. Nu este însă greu de presupus că o durată de studii redusă la trei ani nu poate însemna un progres pentru formarea intelectualilor.
Dreptul de a fi oneşti jpeg
Dreptul de a fi oneşti
Stau în faţa chioşcului de ziare din Copou şi rîd zgomotos de ultimul examen pe care l-au dat. Cei trei studenţi de pe bancă îşi laudă performanţele în ale copiatului şi-şi arată unul, altuia fiţuicile pe care le-au folosit, ridicîndu-le în aer, pe post de trofeu al sîrguinţei lor.
Şansa de a face lucrurile de la capăt jpeg
Şansa de a face lucrurile de la capăt
După părerea mea, este vorba despre un parcurs mai consistent decît cel pe care îl urmau absolvenţii pînă acum.
Un master, două mastere    şi mai multe întrebări jpeg
Un master, două mastere... şi mai multe întrebări
Cu mult înainte să bată prin universităţile româneşti tornadele reformei Bologna, acestea începuseră să îşi construiască programe de master; era prin 1994-1996, iar programele erau concepute într-o libertate care ne face, azi, nostalgici: elitiste, cu discipline de performanţă, durau cîte trei şi patru semestre, cu profesori străini prestigioşi pe care în sfîrşit îi vedeam predînd şi la noi, în carne şi oase, cu tăieturi interdisciplinare ameţitoare, astăzi, pentru oricine lucrează la pla
Educaţia noastră cea de toate reformele jpeg
Educaţia noastră cea de toate reformele
Sistemul educaţional din România este mereu prilej de discuţii pătimaşe. De la părinţii care-i blamează, în primul rînd, pe profesori pentru „educaţia slabă“ pe care o primesc copiii lor, la miniştrii (mulţi) care acuză mai tot timpul „moştenirile grele“ cu care au ei de-a face.
Matrioşka şi Bologna gif
Matrioşka şi Bologna
Implementarea sistemului Bologna în România îmi aminteşte, într-o anumită măsură, de jocul cu păpuşile Matrioşka, în care e imposibil să determini de la început intervalul real de timp de care ai nevoie pentru a ajunge la final. Bănuieşti că în interiorul primei piese mai există cîteva replici mai mult sau mai puţin similare, dar nu poţi niciodată ghici numărul exact de componente şi, implicit, nu poţi să ştii dacă piesa pe care o ai în mînă mai ascunde sau nu ceva.
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
În România e promovată ignoranţa
Întrebarea trebuie privită din mai multe perspective. Din capul locului este necesar să detaşăm situaţia tînărului aflat la începutul carierei de profesor, pentru care nu există nici un fel de condiţii care să-l stimuleze spre un minim de emulaţie în desăvîrşirea acestei nobile misiuni. Chiar şi pentru cei înzestraţi de la natură cu harul indispensabil acestei profesii, cu acea capacitate rară de a dărui celor din jur, în defavoarea problemelor existenţei lor, situaţia actuală din România înăbuş
Studii autohtone după reţete bologneze jpeg
Studii autohtone după reţete bologneze
Student fiind, am făcut parte din generaţia care, la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, a inaugurat sistemul de studii universitare de 4 ani. Ne-am trezit, aşadar, două serii de absolvenţi, noi, cei cu 4 ani, şi colegii noştri mai mari, care finalizau un ciclu de studii de 5 ani. Era anul 1996.
Italia via România jpeg
Italia via România
Despre cum este să fii student român în străinătate pot spune, cel puţin din punctul meu de vedere, cît şi în funcţie de ţările în care am studiat, Italia şi Spania, că nu se pune accent pe naţionalitatea studentului, de unde provine el, ci pur şi simplu eşti tratat ca oricare alt student italian, sau spaniol. Este greu să fii student într-o ţară străină, cu o mentalitate şi o deschidere mult mai avansate. Primul impact cu originile locului, cu oamenii, concepţiile diferite faţă de ţara din care
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna png
Pregătiţi sau nu pentru sistemul Bologna
De cele mai multe ori, am impresia acută a unei sincronizări occidentale „derutante“ ce cunoaşte o aplicabilitate „întortocheată“. Între „avem şi noi legi şi sisteme europene“ şi „asta avem/sîntem, cu asta defilăm!“, distanţa e colosală sau, metaforic vorbind, e aşa de mare ca în basme, unde împărăţiile celor doi fraţi împăraţi se află fiecare la celălalt capăt de lume. E drept, avem un sistem de învăţămînt modern format din: studii superioare à la Bologna, burse Socrates, Erasmus... şi mai ce?!
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png
Este masteratul studiu post universitar?
Procesul Bologna, numit după Declaraţia cu acelaşi nume, începe însă cu un an înainte de aceasta, prin semnarea Declaraţiei de la Sorbona de către miniştrii responsabili pentru învăţămîntul superior din Franţa, Italia, Marea Britanie şi Germania, care vizau armonizarea arhitecturii sistemului european al învăţămîntului superior.
Joaca de a cercul vicios jpeg
Joaca de-a cercul vicios
Învăţămîntul românesc. Nici nu ştiu de unde să încep. Mult-încercatul şi veşnic oropsitul învăţămînt, despre care se vorbeşte mult, dar se înfăptuieşte puţin.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.