Probabil cea mai mare dilemă a sistemului universitar european este şi rămîne, la ora actuală, sistemul Bologna. Contestat în alte ţări „bologneze“, cum este el perceput de către studenţii din România şi cum văd aceştia, în general, problemele sistemului de învăţămînt superior din ţara noastră, în raport cu aşteptările şi necesităţile lor? O anchetă în care tinerii studenţi încearcă să răspundă la cîteva întrebări pe aceste teme.

1. Cum percepeţi introducerea sistemului Bologna în România? A fost o evoluţie sau o involuţie în calitatea educaţiei superioare în ţara noastră?

2. Aţi opta/optat pentru un masterat din pasiune sau necesitate?

3. Credeţi că sistemul de educaţie, la ora actuală, poate produce elite?

 

Mirela Tomoiagă
absolventă a Facultăţii de Litere, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca. A absolvit masteratul „Literatura română – modernitate şi context european“, în cadrul aceleiaşi facultăţi.

1. Vreau să cred că intenţia a fost pe alocuri şi bună, dar că nu s-a realizat impactul negativ pe care sistemul Bologna urma să-l aibă asupra învăţămîntului românesc. Personal, am trăit sistemul „vechi“ şi mi s-a părut că se mai promovau încă valorile şi se triau nulităţile. Acum nu mi se pare că se mai întîmplă acest lucru. Avem în faţă un învăţămînt cantitativ, şi nu unul calitativ. Cred că mai degrabă a însemnat o involuţie.

2. Am optat pentru un masterat din pasiune, în acelaşi domeniu de studiu pe care l-am absolvit (Litere). În 2004 masteratul era încă de un an. Însă am auzit de curînd absolvenţi de Teologie care fac masterat în Matematică, ceea ce mi se pare o anomalie. În mod firesc, domeniul de studiu din facultate ar trebui aprofundat, altfel vom ajunge (dacă nu am ajuns deja) să ne pricepem „la toate cîte nimic“, cum spunea I.D. Sîrbu. Chiar dacă aş opta pentru un masterat în alt domeniu, acesta ar trebui neapărat să fie unul conex cu cel din facultate, nicidecum unul din cu totul alt domeniu. Altfel, cum să te specializezi, cum să aprofundezi un domeniu cu care nu ai avut tangenţe înainte? E ca şi cum ai dori să devii chirurg fără să fi făcut studii de medicină generală. Şi aceste discontinuităţi în studii, aceste schimbări de domenii – de la nivelul licenţei la nivelul masteratului şi doctoratului – sînt, din păcate, tot mai frecvente. Ele reprezintă, după părerea mea, dovada unei lipse de educaţie pentru studiu, pentru aprofundare, pentru performanţă.

3. Cred că elitele nu sînt produse de un sistem. Au fost elite în orice timpuri şi vor mai fi şi de aici încolo. Dar, cu siguranţă, în prezent, se promovează prea puţin adevărata competiţie, studiul individual intens, onestitatea în cercetare şi în scris etc. Cu alte cuvinte, învăţămîntul universitar românesc se transformă în învăţămînt de masă, pierzînd scopul elitist pe care îl avea altădată. Acum numai cine nu doreşte nu urmează o facultate. În trecut, cine reuşea la facultate era deja o elită. Asistăm, poate, la o relativizare a termenului de „elite“...

 

Ioana Hora
absolventă a Facultăţii de Litere, specialitatea română-franceză, masterand în „Studii literare româneşti“, Universitatea „Babeş-Bolyai“, Cluj-Napoca.

1. Cred că sistemul Bologna a constituit o involuţie pentru educaţia românească, întrucît Facultatea de Litere, pe care am absolvit-o, a restrîns atît numărul de cursuri, cît şi calitatea conţinutului, fapt ce a determinat apariţia a numeroase lacune în domeniul de studiu. Acest lucru cred că e valabil pentru orice facultate.

2. Masteratul a însemnat, din acest punct de vedere, o necesitate, dar şi pasiune, în cazul meu. Am urmat masteratul în domeniul filologiei tocmai pentru a acoperi aceste lacune, dar şi pentru că, în acest domeniu aveam deja o bază de cunoştinţe pe care puteam să le valorific, masteratul urmînd în mod firesc linia de studiu din facultate. În orice alt domeniu ar fi trebuit să depun mai multă muncă pentru a obţine rezultate optime.

3. Da, cred că sistemul de învăţămînt românesc poate produce elite, în măsura în care societatea românească înţelege necesitatea formării unei elite.

 

Deneş Lenard
student în Maastricht, Drept European, anul II, bachelor. A studiat anterior Comunicare şi Propagandă la SNSPA şi Psihologie la UBB. Este voluntar la LSRS de aproape doi ani.

1. Calitatea învăţămîntului superior românesc este atît de slabă, încît sistemul Bologna a fost ceva pozitv: dintr-un rău de 4 ani, a făcut un rău de 3 ani, şi pentru cine nu este suficient de dezamăgit după 3 ani, există opţiunea de a fi dezamăgit încă 2 ani. În acelaşi timp a reuşit să forţeze universităţile să renunţe la unele cursuri complet nenecesare. În acelaşi timp le permite universităţilor să se adapteze mai uşor prin mastere, care sînt scurte, şi a sporit oferta pe piaţă, creînd un sistem bazat pe competiţie în ceea ce priveşte masterele, lucru care în timp o să sporească calitatea lor.

2. Aş lua ambele variante în considerare. Este atractiv să poţi face o facultate şi apoi să acumulezi experienţă urmînd ca abia după ce ai o direcţie în cariera să te specializezi. În acelaşi timp, şi opţiunea unui master din pasiune este interesantă, durata fiind scurtă, dar probabil că educaţie din pasiune tot la nivel de licenţă s-ar face. Educaţie din pasiune ar fi studiul unui domeniu complet nelegat de viaţa profesională, ori un master bun ar trebui să fie ceva atît de specializat încît să nu poată fi urmat de cineva care nu a studiat anterior într-un domeniu conex.

3. Elitele se produc singure. Oricum, depinde ce fel de elite şi în ce domeniu. Dacă este vorba de cercetare academică, cu siguranţă nu, pentru că universităţile nu pun la dispoziţie resursele necesare. Dar asta nu are legătură cu Bologna, şi oricum nu este o problemă, pentru că restul universităţilor din Europa pun la dispoziţie resursele necesare şi cine doreşte să facă cercetare are şanse suficiente acolo.

 

Vlad Radu
student la University of Essex, secţiunea Relaţii Internaţionale şi Politică, şi la Universitatea Transilvania din Braşov, secţia Ştiinţe Economice.

1. Introducerea sistemului Bologna a avut un impact pozitiv asupra corelării sistemului nostru universitar cu cel din restul Uniunii Europene. Practic, valoarea şi aplicabilitatea unei diplome de licenţă din România au crescut după această tranziţie. Mobilitatea persoanelor cu studii superioare care lucrează sau studiază în continuare în ţările Uniunii Europene a crescut şi datorită acestui aspect. De asemenea, acest sistem impune introducerea centrelor de consiliere în universităţi. Aceste centre au scopul de a-i ajuta pe absolvenţi, dar şi pe studenţi, încă din cursul anului să-şi găsească un loc de muncă sau un stagiu de practică. Chiar dacă acest proces este implementat mai greu, reprezintă totuşi o motivare, dar şi o condiţie pentru universităţi, să adopte, în timp, această cerinţă.

2. Spre o aprofundare a studiilor aş opta pentru un masterat făcut din pasiune. Necesitatea ar apărea din cauza cerinţelor anumitor angajatori. Personal, vreau să urmez un doctorat în domeniul Ştiinţelor Politice, aşadar ar fi şi din necesitate, dar şi din pasiune.

3. Fără îndoială. Sistemul nostru educaţional a creat, şi în ultimii 5, 10 ani, elite. Problema e că aceste elite ori operează în mediul privat, fiind mai puţin cunoscute spaţiului public, ori lucrează în străinătate. În spaţiul public, în cadrul companiilor de stat sau organizaţiilor administrative, aceste elite nu găsesc suficientă satisfacţie profesională şi financiară în a urma o carieră. Însă, treptat, consider şi observ că lucrurile se schimbă.