„Visam la o libertate normală, pe care am obținut-o plecînd din ţară” – interviu cu scenograful Radu BORUZESCU (II)

19 mai 2020
„Un proces unde ultimii martori sînt chemați la bară” – interviu cu scenograful Radu BORUZESCU jpeg

Întîlnirea cu regizorul Iulian Mihu a marcat pentru scenograful și actorul Radu Boruzescu începutul carierei în cinematografie. Însă filmul la care au lucrat împreună a fost cel mai grăitor exemplu de falsificare a istoriei României. Plin de umor și mai ales îngăduitor cu trecutul, Radu Boruzescu a acceptat să ne povestească despre aventura serialului Neînfricații.

Ce a marcat tranziția de la teatru la film? Rolul lui Felix Sima din Enigma Otiliei sau munca de decorator, cînd ați lucrat prima dată la un film istoric cu regizorul Iulian Mihu? Cum v-a „cooptat” el?

Mihu a văzut spectacolul cu Uriaşii Munților de Pirandello, apoi m-a chemat la probe pentru rolul lui Felix, din Felix și Otilia, în prima variantă muzicală din 1968, cea cu Otilia în interpretarea Anei Szeles și cu Emil Botta în rolul lui Pascalopol. Am luat rolul, dar între timp G. Călinescu a întrerupt filmul, iar eu și Miruna Boruzescu am continuat să lucrăm cu Gina Ionescu la piesa Cameristele de Genet, jucată și la Teatrul de Comedie. Cu ocazia asta, l-am reîntîlnit pe Mihu, care mi-a propus să lucrez la serialul Neînfricații, de data aceasta pentru scenografie, costume și actorie.

2 jpg jpeg

A fost miniseria Neînfricații prima dumneavoastră colaborare ca scenograf de film?

Iulian Mihu este prima persoană care ne-a dat posibilitatea să lucrăm pentru film în pofida legii bizare care exista atunci: ca să faci film trebuia să fii membru ACIN, iar ca membru ACIN trebuia să fi făcut măcar un film. Filmul debutului nostru (al meu și al Mirunei Boruzescu) ca actori, decoratori, costumieri, recuziteri, garderobieri, machiori etc. s-a întîmplat în 1969, an de diplomă pentru Miruna, după ce eu terminasem facultatea de un an şi primisem repartiția la „Ansamblul de Cîntece şi Dansuri” din Baia Mare. Am fost așadar cooptați să lucrăm la Neînfricații, un film de aventuri cu cai, arnăuți și panduri. Nu trebuie prea multă imaginație ca să ne închipuim epoca și gustul acru al sîngelui, strigătele disperate otomane și „figura luminoasă a revoltei” lui Tudor Vladimirescu. „Eroul principal” nu apare niciodată, dă ordine din umbră și e reprezentat mereu de un tip numit căpitanul Oprea. Panduri, turci, o comoară, doi cămătari venali, un călugăr răspopit, un haiduc celebru care ezită mereu de partea cui să intervină, amanta haiducului, prinţese fanariote răsfățate, beizadele și, în sfîrșit, personajul principal, Mărgelatu, mereu pe drumuri, călare, în căutarea comorii pe care trebuia s-o doneze revoluționarilor lui Vladimirescu. Scenaristul Eugen Barbu a avut un rol decisiv în alegerea unui regizor cu experiență… Era un proiect ambiţios, un fel de cadou colorat, cu ocazia trecerii la culoare a televiziunii naţionale. S-a comandat, așadar, un serial de cinci episoade, turnat pe film Kodak color, în coproducţie cu un laborator francez care procura pelicula, developajul, etalonajul, copiile alb-negru şi deţinea negativele. În penuria de atunci, francezii trebuiau să livreze tot felul de materiale pentru machiaj și în special hemoglobina cu gust de zmeură.

2prim jpg jpeg

Unde s-a filmat Neînfricaţii?

Am filmat în zona Hurezului pelicula care urma să plece la Paris. Premontajul se făcea prin camerele de hotel şi nimeni dintre cenzori nu a putut vedea nimic pînă în ziua fatidică a vizionării în fața lui Dumitru Popescu-Dumnezeu. Comisia, la care participa şi Eugen Barbu, a asistat perplexă la un spectacol de neconceput. Închipuiți-vă un film în care armata oficială se deplasa în patru labe în căutarea comorii. Cei doi onorabili cămătari, amatori de comori, au devenit doi clovni albi, mînjiți cu var – o veche obsesie regizorală – și se fugăreau printre găini și pînze de păianjen într-o grotă cu asemănări flagrante cu aceea din povestea lui Ali Baba. Mai interveneau gușații în căutarea disperată a unui bărbat „normal”, un etalon care să împrospăteze progeniturile viitoare. Celebra bătălie de la Podul Rotund (un cerc roșu pictat pe zăpadă) s-a transformat într-un epilog dezolant cu niște gherete pe roți care semănau cu closetele de țară. Drajeuri multicolore și săgeţi din grisine marcau hărțile cîmpului de bătaie. Cascadorii neîndemînateci, aleși dintre cei refuzați de la marile producții istorice naționale, se transformau din ieniceri în panduri în același cadru. Efectele pirotehnice interveneau cu întîrziere, creînd încurcături psihologice de o rară intensitate. Pirotehnicianul, căruia îi lipseau cîteva degete, a ascuns faptul că înainte de filmări tocmai terminase un „stagiu” la spitalul psihiatric militar. Lucrul cel mai șocant era prezența unor actori cunoscuți ca Toma Caragiu, Eliza Petrăchescu, Gina Patrichi, Mircea Albulescu, Ovidiu Schumacher, Miki Dobrin, Violeta Andrei, toți obligați să dea replica unor anonimi debutanți. Nu a lipsit Mărgelatu, interpretat de George Coulin, un fel de Clint Eastwood în variantă naţională.

3 jpg jpeg

Personajul principal, Mărgelatu, ales parcă special pentru stîngăcia şi neîndemînarea sa legendară, era foarte înalt şi dezarticulat și nu prea ştia să călărească. Lui Mărgelatu i s-a făcut o dantură specială pentru replicile din gros-plan-uri, dantură pe care o pierdea cu regularitate cînd calul său galopa. Calul se prelingea uneori pe platou, culcîndu-se cuprins de o oboseală molipsitoare. Nimeni n-a știut că toți caii erau închiriați de la un institut veterinar de cercetări, din raţiuni economice, iar lipsa lor de energie se datora faptului că li se lua cu regularitate sînge pentru progresul științei. Estetica filmului era dominată de obsesia decoratorului de a vopsi pădurile în albastru, de a turna ceară topită pe ziduri și de a agăța ciulini și perdele rupte peste tot unde se putea. Și lumînări aprinse în plină zi. Costumele turcilor erau realizate la o fabrică de plăpumi din Horezu, iar turbanele erau improvizate din pernele luate cu împrumut de la casa de odihnă balneară din Govora. Din cauza penuriei de bijuterii otomane, costumiera a fost nevoită să lipească direct pe gîtul actrițelor cioburi colorate de sticlă și perle false. Penele extrase din pernele de la Govora, vopsite în culori stridente, au fost folosite ca leitmotiv al decrepitudinii generale.

4 jpg jpeg

Cum a decurs vizionarea oficială a filmului în faţa comisiei?

În timpul vizionării nu s-a auzit nici o reacţie, la un moment dat o siluetă neagră s-a suprapus peste imaginile de pe ecran. Ridicarea bruscă a lui Popescu-Dumnezeu a surprins pe toată lumea. Proiecţionistul a întrerupt filmul tocmai cînd şeful pandurilor se tîra prin zăpadă lăsînd dîre roșii de sînge. Bandajele de pe cap îi lăsau descoperită gura prin care se pronunțau celebre frînturi luate din discursul lui Tudor Vladimirescu: „Patria se cheamă poporul, nu tagma jefuitorilor”. Lumina bruscă i-a surprins pe cîțiva din comisie, cu lacrimi în ochi de la rîsul ascuns șters în grabă. Eugen Barbu și Popescu-Dumnezeu au ieşit din sală. Noi, cei culpabili, am rămas. Adevăratul măcel a urmat după aceea: preşedintele Televiziunii şi-a trăit ultimele clipe în funcţie, filmul a fost apoi interzis. Motivul era denaturarea mesajelor istorice, luarea în derîdere conștientă a calităţilor literare ale scenariului. Francezii co-producători au măcelărit şi ei filmul, păstrînd negativele și anumite drepturi. Au făcut o compilație cu bucăţi din filmele serioase cu haiduci ale lui Dinu Cocea, cu Florin Piersic şi Marga Barbu, iar de la noi au reţinut momentele cele mai exotice. Cînd am ajuns în Franța, prin ’75, cei din teatrul unde lucram se uitau la mine și-mi spuneau: „Parcă te-am văzut într-un film, erai îmbrăcat în preot și umblai în patru labe”. Săptămîni întregi s-a dat pe canalul France 3 acest „feuilleton télévisé” care se numea La Révolte des Haïdouks, lamentabil exemplu de cum se pot recupera cu orice preț banii pierduți. După Revoluția din ’89 am încercat să regăsim episoadele terminate, prezentate la celebra vizionare. Nimeni nu-și mai amintește nimic și ni s-a sugerat ideea că filmele refuzate se transformau în ojă de unghii. Fotogramele căzute de la montaj și recuperate de noi sînt singurele urme care ne-au servit la lucrarea de diplomă a Mirunei.

1 1 jpg jpeg

Ca şi Lucian Pintilie, Iulian Mihu avea o mulțime de proiecte refuzate despre care ne vorbea. Nu am mai văzut nici un film făcut de el după plecarea noastră în Franţa. Eram foarte tineri, fără prea multă experiență, nu cunoșteam sentimentul general de frică, de autocenzură. Visam la o libertate normală pe care am obținut-o plecînd din ţară.

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU

Citiți aici prima parte a interviului cu scenograful Radu Boruzescu, despre colaborarea cu regizorul Lucian Pintilie.

FFF 16mars ©Cristina Voinea 13 jpg
c6fa33870d97d4c96b1680a5d942a3cf jpeg
Cine poate să ridice un clopot de sticlă? – Sylvia Plath / Ester Greenwood –
Astăzi depresia poate fi privită mai degrabă ca un fenomen decît ca o simplă tulburare, cuprinzînd mai multe entități, forme clinice, episoade complete, cu simptome core și simptome nespecifice.
986 15 interviu1 JPG
„Pianul este cel mai bun psiholog al meu” – interviu cu muzicianul Jay-Jay JOHANSON –
Da, puţin şi nu prea bun. La fel i s-a întîmplat şi lui Scott Walker, care a început să-şi alieneze publicul, muzica însăşi a devenit alienantă, nu că ar fi dificil de ascultat, dar nu mai e ancorată în propriul univers.
985 15 foto Afrim jpeg
„Sînt un fan al fragilității“ – interviu cu regizorul Radu AFRIM –
Chiar dacă marea din Seaside Stories era marea voastră, a fiecăruia/fiecăreia dintre prozatori/prozatoare, s-au scris cronici în care se vorbește despre „marea lui Afrim“.
p 15 confesiunile unui iubitor de vin jpg
Degustări de vin cu Julian Barnes
Unul dintre efectele secundare complet neașteptate ale muncii mele este cartea de vizită socială pe care o oferă acum.
983 15 vlad petri director RO jpg
„Mă pasionează granița dintre documentar și ficțiune” – interviu cu regizorul Vlad PETRI –
O posibilă legătură ar fi faptul că în ambele filme sînt oameni în stradă care își doresc o schimbare reală, dar în afară de asta nu văd o legătură clară între ele.
Photo by Alex Belciuganu (12) jpg
„Mă incită contradicțiile și polii opuși” interviu cu artistul vizual Josef WURM
Tot ce ai spus deja rezumă foarte bine atmosfera lucrărilor mele. În viață, ironia se regăsește întotdeauna într-un amalgam de pură seriozitate, rigiditate, mult chin și bucurie.
982 15 foto Bogdan Zop jpeg
„Reţelele de socializare pretind că poţi evita iadul eliminînd oamenii” – interviu cu scriitorul Richard FLANAGAN –
Mie acesta mi se pare scopul vieţii. Dar ai zis că este o carte sumbră. Mie mi s-a părut că este şi un roman comic.
982 16 jos coperta jpg
Două beri goale cu OCS
Cînd am auzit prima dată „Vara pe oliță”, eram în primul an de facultate și ascultam trupe de rock alternativ de afară.
981 15 Cazacu1 jpg
Leonard Cohen în Biserica Neagră
Un alt motiv pentru care îl prefer pe Dylan este gama tematică: subiectelor lui Cohen, în principal dragoste, moarte, religie, depresie, acoperite și de Dylan, le lipsesc temele sociale/politice suplimentare ale acestuia.
index jpeg 5 webp
„Cum să nu fii aşa fragil cînd frontierele ţărilor tale au fost mereu vulnerabile?” – interviu cu scriitoarea Adriana BABEŢI –
Dicţionarul e felul meu personal de a depune mărturie despre cum oameni care azi nu mai sînt au trecut prin această lume atît de ciudată, atît de ambiguă, paradis şi infern deopotrivă
977 15 ioana parvulescu JPG foto Sidonia Calin JPG
„Povestea e cea care dă coerență lumii” – interviu cu scriitoarea Ioana PÂRVULESCU –
Viața însăși. E singura scriitoare cu adevărat importantă. N-o sun niciodată, să n-o deranjez. Însă îi dedic toate romanele mele.
976 15 Societatea paliativa png
Descoaserea societății și a instituțiilor ei
Colecția „Novus” a Editurii Contrasens, coordonată de Alex Condrache, își propune să aducă pe piața intelectuală astfel de cărți, poate mai puțin cunoscute de publicul larg, dar care sînt sigur că vor avea un impact semnificativ.
p 15 Ai Da WC jpg
Ai-Da, jucărie pentru oameni mari – mic eseu pro(c)ustian despre păpuși –
Pygmalion-Meller a lăudat-o pe Ai-Da inclusiv pentru capacitățile sale de profeție și... iluminare.
Infinitul intr o trestie jpg
Irene Vallejo - Infinitul într-o trestie
Să nu uităm că dintotdeauna cartea a fost aliatul nostru, de multe secole, într-un război care nu figurează în manualele de istorie.
974 15 Foto Richard Schroeder jpg
11850107 big jpg
Istoria lumii în 21 de statui
Cuvintele și viața personalităților istorice sînt investigate în căutarea oricărui moment care ar putea fi perceput ca defect de caracter ori lipsă de discernămînt.
971 15 WC jpg
Moartea morţii
Moarte, moartea fiind ea însăşi muritoare, spre deosebire de Moarte.
971 22 Cinty Ionescu jpeg
970 15 foto I  Rusu jpg
„Sîntem preocupați de chestiunea morală” – interviu cu regizorul Luc DARDENNE –
Sigur, dimensiunea societății e o permanență, toate personajele noastre evoluează în situații existențiale sau sociale aparte.
Arnaud Desplechin jpg
Cinemaul poate provoca amintirile - interviu cu regizorul Arnaud Desplechin -
Viața ne obligă să traversăm sentimente negative de care trebuie să scăpăm, să le rezolvăm singuri.
968 15 coperta jpeg
Saramago și romanul istoric
Așa cum subliniază Saramago în „História e ficção”, nu este vorba însă de o fugă de realitate, de o simplă dorință de evadare într-un trecut reimaginat
p 1 ovidiu verdes jpg
In memoriam Ovidiu Verdeş
De altfel, Mircea Cărtărescu spunea, la apariție, că „Ovidiu Verdeș nu este Salinger, dar nici mult nu a lipsit, cartea sa fiind cea mai adevărată, mai vie, mai înveselitoare și mai nostalgică proză românească citită de mine de zece ani încoace
Alessandro Grande jpg
„Nu mă grăbesc” interviu cu regizorul Alessandro Grande
Cînd scriu o poveste pornesc mereu de la personaje și de la problemele lor, de la caracterul și personalitatea lor și de la felul cum viața îi pune la grea încercare.

Adevarul.ro

image
Imagini emoționante cu Bruce Willis sărutându-și soția, la aniversarea nunții. Actorul luptă cu demența
Bruce Willis și Emma Heming au sărbătorit marți cea de-a 14-a aniversare a căsătoriei lor. Soția starului și-a amintit cum și-au reînnoit jurămintele și a postat pe Instagram o fotografie emoționantă cu un sărut de la o aniversare anterioară.
image
Un nou aquapark în România: poate fi comparat cu celebrele băi din Ungaria
Aquaparkul de pe fostul stadion UMT va purta numele de Amazonia, având în vedere că interiorul a fost amenajat cu ornamente și decorațiuni care amintesc de o junglă. Proiectul se ridică la peste 83 de milioane de lei, din care aproape 29 de milioane de lei sunt fonduri europene nerambursabile.
image
Un șofer român de TIR a explicat cum a ajuns să câștige 4.200 de euro pe lună VIDEO
Un tânăr român, care lucrează ca șofer de TIR la o firmă de curierat din Germania, a dezvăluit într-un clip video publicat pe TikTok cum a ajuns să încaseze 4.200 de euro pe lună.

HIstoria.ro

image
Prosecco și Macarons, două produse care au cucerit întreaga lume și altele din bucătarie
Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inediat „Povești parfumate”.
image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.