Un virus „comunist”

Publicat în Dilema Veche nr. 843 din 4 - 10 iunie 2020
Un  virus „comunist” jpeg

Arta luminează arta și astfel, în timp, ca într-o imensă sală de oglinzi, s-au multiplicat ecouri la nesfîrșit. Intertextualitate, interteatralitate… Odinioară și azi, reluările unor vechi motive, plastice sau literare, s-au impus ca o practică frecventă bazată pe relația între le même et le différent, între persistența și variația lor. Acum, sub șocul experienței trăite, mi s-a revelat o relație similară, dar în plan existențial. Ea se distinge de cea adoptată de presa care enumeră  sistematic ciclul de epidemii de-a lungul timpului, practică ce se plasează în contextul lui le même, adică al repetiției ca atare și al unui similar capital de imagini. Ceea ce propun ține mai degrabă de o asociere de fenomene, nu explicit similare, dar înrudite, reunind persistența și diferența. O ipoteză care, progresiv, mi s-a confirmat în timp.

La origine, cînd sovietele au luat puterea și au impus doctrina comunistă, aceasta s-a difuzat rapid în lume, încît s-a vorbit despre virusul comunismului, a cărui expansiune s-a constituit într-o amenințare cronică. Azi se produce o inversare căci virusul actual, ce pare să reînvie practicile comunismului, e un virus comunist.

Lenin și apoi Stalin, împreună cu Dzerjinski și acoliții lor, au întemeiat puterea comunistă pe exercițiul terorii care poate interveni în mod arbitrar, fără o motivație explicită; ea nu se supune unei logici raționale și unei justiții echitabile. Ea vizează în special o clasă socială, cea a aristocrației, care e asimilată vechii puteri. Azi, virusul a reconstituit un scenariu similar, acela al spaimei generale, dar atacînd cu predilecție, e drept, o clasă de vîrstă, aceea a bătrînilor. Dictatura și epidemia debutează prin excluderea a ceea ce se prezintă ca un reziduu al unei lumi pe care, împreună, o atacă. Sacrificarea unei clase politice, a unei vîrste biologice – iată prealabilul devastator.

Comunismul a indus o teamă permanentă, o panică pe care unii au integrat-o pînă la alienarea totală. Panică rezultată din arestări și denunțuri, din ascultarea telefoanelor și din sancțiuni violente. Unii au sfîrșit prin a le fi teamă pînă și de umbra lor și a se comporta ca victime protențiale. Azi, această teamă s-a impus drept context general pe planetă grație televiziunii ca organ de alertă, care cultivă sistematic motivul pericolului și inoculează teama. Virusul e peste tot, ca înainte KGB-ul, ca STASI sau Securitatea. Omniprezența lui sperie și anesteziază corpul social și pe membrii lui. Mamei mele, căreia îi era frică pînă și de umbra ei, teama îi devenise o însoțitoare permanentă, o anesteziase. Printre cei apropiați mie, numeroși sînt cei care capitulează acum, iar o asemenea supunere e similară celei de odinioară, puterea politică identificabilă a devenit puterea anonimă a virusului. Și de aceea respect pulsiunile și actele disidente, cu tot ceea ce presupun ca risc și revoltă. Ele sînt o mărturie care ne consolează azi cum ne-au consolat mai demult prin sacrificiul de sine în contextul unei servituți generale. O rezistență și nu o servitute ca în casele și regiunile unde au reînviat vechile practici ale denunțului în numele „binelui” comun, al siguranței profilactice.

Comunismul a cultivat și a generalizat suspiciunea deteriorînd relațiile proprii oricărei comunități, fiecare fiind bănuit că ar fi „spion” și „informator”. Și de aceea se puneau perne pe telefon sau ne plimbam prin grădini publice vorbind în șoaptă sau tăcînd. Arhivele au confirmat legitimitatea acestei reacții. Dar, azi, celebra distanță sanitară de precauție mi se pare a fi manifestarea fizică, literală a temerii de vecin ca sursă de pericol. Azi se pune masca, se păstrează distanța de un metru, nu se strănută, nu se tușește – precauția domnește. Și de aceea mă desolidarizez, nu-mi pun masca decît uneori pentru a-mi calma soția speriată.  Practic o mică nesupunere, fără eroism, dar necesară mie.

Virusul reconstituie cotidianul comunist. Și dacă hrana nu a lipsit, obținerea ei mi-a amintit de cozile bucureștene sau moscovite în dimineața în care, pe mai mult de cincizeci de metri, pariezienii se înșiruiau în fața unui magazin alimentar. Coadă ca pe vremuri și restaurante unde la „botul calului” se bea în picioare azi, o senzație de familiaritate mi s-a impus, dar și o insuportabilă întoarcere a refulării trecutului pe care îl port în mine, el e „partea mea de exilat” acum reactualizată. Și de aceea televiziunea mi-a devenit la fel de insuportabilă ca în anii „ceaușiști” cînd nu se vorbea decît despre Conducător, așa cum virusul confiscă acum toate știrile. Dictatura unui lider, dictatura unui virus – simptome comune!

În Rusia stalinistă exista „pașaportul interior” pentru a circula în sînul imensității sale de la un oraș la altul. Ca în lunile acestea, cînd a trebuit să avem o adeverință la mînă pentru a ne părăsi domiciliul ca să achiziționăm medicamente sau pîine. Și, dincolo de aceasta, similitudinea cu regimul comunist se confirmă prin închiderea drastică a frontierelor. Toată tinerețea mi-am petrecut-o visînd să călătoresc, dar primul voiaj a fost la Ruse, cînd am trecut podul pentru a traversa Dunărea pînă în Bulgaria. Acum, din nou, frontierele sînt opace, de netraversat, dușmani ireductibili. Lagărul comunist s-a convertit într-un lagăr al virusului. Dar, din apartamentul meu parizian, mă consolez refăcînd călătoriile mele trecute prin lume. Și astfel, aproape de sfîrșitul vieții, revin la recluziunea din tinerețe: viselor prospective de atunci le răspund amintirile retrospective de acum.

Am remacat deja o altă similitudine, recrudescența umorului. Umor ca terapie contra temerii, umor ca amfetamină de supraviețuire, umor de zi cu zi. Ca pe timpurile comuniste, cu diferența că azi nimeni nu ne convoacă la poliție, ca pe tatăl meu cîndva, pentru a ne formula interdicția de a spune sau de a difuza „bancuri”. Unica deosebire, dar totuși semnificativă.

Și o ultimă înrudire: așteptarea. Odată, după o emisiune la Europa Liberă, bînd o cafea cu Monica Lovinescu, am întrebat-o: „Credeți că se va sfîrși vreodată comunismul?”. „Nu știu”, mi-a răspuns ea, „dar trebuie să așteptăm.” Să așteptăm, să sperăm!

Aceeași reacție ne inspiră azi virusul „comunist”.                                                                                      

P.S. În teatru, Œdipe rege începe în plină ciumă care devastează Teba și, pentru a o salva, este căutat vinovatul. Azi, ne întrebăm: există un vinovat? Îl bănuim, dar nu-l numim. Își va răscumpăra el vina? Iată și o referință mai discretă, de nimeni citată: în Romeo și Julieta, o epidemie de ciumă îl va împiedica pe călugărul Lorenzo, reținut într-o casă, să-l informeze pe Romeo de strategia falsei „morți” a Julietei. Azi, cîte drame nu au produs claustrarea forțată și imprevizibilul! Căsătorii amînate, nașteri perturbate, dar mai cu seamă interdicția de a ne însoți morții… Nu-i putem ajuta să plece și nici pe noi să-i părăsim.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

Foto: wikimedia commons

951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.