Tokyo, țipete în peștera cu ecou mondial

Publicat în Dilema Veche nr. 908 din 2 – 8 septembrie 2021
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost un pariu de supraviețuire, căci altfel erau amenințate de dezorganizare și puse sub semnul întrebării. Dar totodată ele s-au constituit într-o șansă radicală pentru sportivii care, deja, le așteptau neliniștiți după anularea de anul trecut: anul 2020, anul tuturor regretelor, de la Jocuri la centenarul festivalului de la Salzburg sau la aniversarea a 75 de ani a celui de la Avignon. Anul 2021, pentru a salva o continuitate în pericol, trebuia să fie acela al reînvierii.

Jocurile s-au desfășurat în circuit public închis, dar planetar deschis: victorie a ecranului. Substituție de consolare căci, pentru destinul unui sportiv tînăr, patru ani sînt un interval decisiv. De aceea, poate, mai mult decît oricînd, implicarea a atins o intensitate deosebită. Și uneori a tulburat prin manifestări lipsite de orice reținere – un semn ce merită interpretat. Manifestări extreme.

Victoriile au fost ocazia unor reacții derutante prin exces și fără de rezervă. Atleți care se rostogolesc pe pistă sau țipă asemenea unor fiare eliberate din cușcă, echipe care se dedau unor dansuri neînfrînate, un săritor la înălțime care traversează stadionul urlînd pentru a-și îmbrățișa isteric un compatriot și el învingător, un alergător care-și sfîșie maioul la capătul unei curse perfecte… și cîte altele. Vechi spectator, aceste expresii derutante, fără de control și cenzură, inițial m-au surprins. Le-am înțeles sensul apoi. Acești sportivi s-au dedicat luni și ani de zile Jocurilor care păreau să fie suprimate chiar și în 2021, dar care, pînă la urmă, au fost confirmate. Ei au trăit cu panica Olimpiadei interzise în ciuda eforturilor depuse de cîțiva ani de zile, și aceasta i-a înspăimîntat. La Tokyo, impactul Jocurilor se datora și unei refulări ce-și găsea, miraculos, o soluție. O eliberare.

Japonezii au impus respectarea normelor sanitare, măști, gel dezinfectant, dar mai cu seamă absența spectatorilor. Săli goale sau genial concepute pentru a crea iluzia unei prezențe, grație scaunelor ce expuneau jocuri subtile de culori care, la televizor, creau impresia unui public. În absența lui, sportivii se confruntau cu propria lor singurătate, doar ei înșiși față în față cu cronometrele și cu adversarii mediatic îmbrățișați la capătul fiecărei competiții. Ei se implicau total fără prezența publicului și a ceea ce produce el ca stimulare exterioară. Aceasta explică, poate, tensiunea resimțită și reacțiile extreme, lacrimi sau țipete, care, constant, s-au manifestat. Solitudinea atleților accentua presiunea resimțită și acorda o valoare extremă victoriilor sau eșecurilor. O mare gimnastă americană s-a retras sub impactul „demonilor ce-i tulburau mintea”, o tenismenă care ocupa locul doi în clasamentul ATP a fost surclasată de o necunoscută. Alții, dimpotrivă, au realizat performanțe ce au depășit așteptările. Sportivii erau singuri și se confruntau cu propriile limite fără nici un alt partener. Ei se aflau față în față cu ceea ce, pentru ei, s-a transformat într-un test suprem: succesul la Jocuri. De aceea, fără îndoială, victoriile au suscitat adevărate simptome nevrotice. Cu atît mai intense cu cît lipseau martorii din tribune, dar noi, de aproape, le percepeam expresiile uneori isterice chiar. Peter Handke a scris un roman celebru despre „singurătatea portarului”, și aceasta a fost condiția generală a atleților reuniți în stadioane goale, dar conștienți de impactul unanim al performanțelor realizate. 

p15 2 wc jpg jpeg

Cu ceva timp înainte asistasem la Campionatul European de fotbal care beneficia de un număr corect de spectatori, a căror participare, de astă dată, surprindea prin excesul reacțiilor care poate erau consecința revenirii pe stadioane. Ipoteză plauzibilă căci, la un alt nivel, și teatrele au cunoscut aceeași efervescență inedită, superioară nivelului atins de obicei. La Tokyo nu se auzeau decît strigăte dispersate ici și colo, lipsea rezonanța tribunelor și astfel atleții erau frustrați de intensitatea dialogului care exaltă, excită, stimulează atletul lansat în febra competiției. Cîteva zile mai tîrziu asistam la reprezentația cu Don Giovanni la Salzburg. Sala părea o hiperbolă a balurilor vieneze sau venețiene căci fiecare spectator purta o mască, dar nu din plăcerea disimulării, ci din obligație sanitară. Acest public saluta prin ovații marile reușite vocale: aici, cîntăreții nu erau singuri. La Tokyo, dimpotrivă, domnea tăcerea din jur, o tăcere deplină. De aceea, sportivii, frustrați de orice relație dialogală, se manifestau excesiv, fiind reduși la o dificilă condiție monologală. Lipsiți de partenerii din tribune, ei nu vizau decît reușita performanțelor și recompensa lor simbolică: medaliile. Frustrați de absența aplauzelor și uralelor, ei își doreau obsesiv reușita olimpică. Aceasta le explică, în parte, manifestările extreme de satisfacție sau cele dureroase de eșec. N-am auzit niciodată mai multe țipete și n-am văzut mai multe lacrimi ca la Tokyo. Impact al singurătății pentru acești salahori ai efortului condamnați să se dăruiască total într-o peșteră fără ecou. Dacă ecoul direct era absent, cel virtual exercita o presiune extremă. Nu ne vede nimeni din tribune, dar ne vede lumea pe ecrane. O asemenea distorsiune se afla la baza acestor derutante reacții cathartice de teamă și exaltare. Ambivalență vizată de mult la greci… Sportul, la Tokyo, a produs manifestări similare cu Oedip sau Medeea.

Acum, cu evidență, s-a revelat impactul psihologic produs de cultul performanței și de imperativul succesului. Îl bănuiam, dar niciodată mai mult ca acum el nu și-a dezvăluit puterea devastatoare. Acum, camerele de televiziune ce adoptă privirea de aproape ne-au permis să surprindem ochii angoasați ai gimnastelor în așteptarea rezultatelor afișate sau mușchii crispați ai alergătorilor de cursă lungă. Fragilitatea sportivului ne-a apărut ca o condiție indisociabilă a competiției. Din tribună urmărim o siluetă, salutăm un gest inspirat, dar pe ecran surprindem detalii, mărturii biografice secrete, altfel inaccesibile. Cînd excesul satisfacției, cînd crochiuri neliniștite. Ca acelea ale gimnastelor care, ca niște fetițe temătoare, strîngeau în brațe ursuleții din catifea, dublul condiției lor infantile. Această tandrețe de obicei ascunsă și revelată doar de transmisia televizuală e complementul exceselor produse de reușita supremă în peștera fără spectatori. Pe atleți i-am văzut altfel. Dar și ei au fost alții.

Ciudată relație întreținem cu durata pandemiei… În plină vară a lui 2021, citeam pe tribunele goale din capitala niponă Tokyo 2020, la Salzburg, pentru centenar, se prezenta opera lui Mozart jucată, acum o sută de ani, la deschiderea festivalului, în 1920 – s-a generalizat un efort comun de a anula anul „ciumei”. De a-i contesta existența. Ca acea doamnă bătrînă dintr-o caricatură care, întrebată ce vîrstă are, răspundea: „Anul 2020 nu-l pun la socoteală”.

P.S. Citesc și recomand oamenilor de teatru, studenților și nu numai excepționalul serial Shakespeare publicat de Adrian Papahagi la Editura Polirom. La el, cunoașterea textelor și exercițiul bibliografiei se asociază organic, fără pedanterie și nici divagații abuziv teoretice. Ultima apariție e consacrată lui Titus Andronicus și Hamlet.

George Banu este critic de teatru. Printre volumele sale recente se numără Viață și teatru pe scena lumii (Editura Polirom), Povestirile lui Horatio (Editura Tracus Arte.)

Foto: wikimedia commons

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Parteneri

pirvulescu jpg
Un candidat unic la prezidențiale este o mare greșeală, susține Cristian Pîrvulescu. Ce spune despre Crin Antonescu
Un candidat comun al partidelor pro-europene ar însemna ”un cadou” pentru tabăra suveranistă, care automat îşi va trimite candidatul în turul doi, a avertizat politologul Cristian Pîrvulescu. Acesta a mai susținut că prezența lui Crin Antonescu în spațiul public nu este întâmplătoare.
mircea diaconu jpg
Ce pensie și ce avere avea Mircea Diaconu, actorul care a candidat la prezidențiale. A dus o viață fără griji
Mircea Diaconu, actorul și fostul candidat la funcția de președinte al României, a încetat din viață sâmbătă, 14 decembrie, la vârsta de 74 de ani, din cauza unui cancer la colon.
tigru zoo pitesti 02 foto Primaria Pitesti jpg
Acuzații grave aduse de fiica bărbatului ucis de tigru la Grădina Zoologică. „Nu aveau echipamente necesare”
Detalii șocante în cazul îngrijitorului de la Grădina Zoologică din Pitești, care a fost atacat și sfâșiat de un tigru. Familia acestuia aduce acuzații grave la adresa conducerii instituției susținând că ar fi aflat vestea tragică de pe internet.
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
Un român are cele mai mari venituri din Parlamentul European: 657.000 de euro pe an
Un raport realizat de Transparency International EU scoate în evidență câștigurile fabuloase ale unora dintre eurodeputați, obținute pe lângă salariile și indemnizațiile de bază oferite de Parlamentul European.
romania tragere la sorti captura tv jpg
mircea diaconu film profetul aurul si ardelenii jpeg
Cariera impresionantă a marelui actor Mircea Diaconu și rolurile care l-au consacrat
Mircea Diaconu a avut o carieră impresionantă în teatrul și cinematografia din România. Marele actor s-a stins din viață sâmbătă la 74 de ani, după ce s-a confruntat cu o boală grea.
banner mircea diaconu 2 png
Locul care a rămas mereu în sufletul actorului Mircea Diaconu. Visa să-și trăiască acolo bătrânețile iar în ultima vreme îl vizita tot mai des
Actorul Mircea Diaconu s-a luptat în ultimii ani cu o boală cumplită, cancerul de colon. De altfel, actorul stătea tot mai mult la casa părintească de la țară.
Autoturism de lux căutat de autoritățile din Polonia, descoperit de poliţiştii de frontieră în Portul Constanța Foto Poliția de Frontieră jpg
Autoturism în valoare de un milion de lei, căutat de autoritățile din Polonia, descoperit în Portul Constanța. Cine era șoferul vehiculului de lux
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, pe 12 decembrie, în Portul Constanța un autoturism de lux căutat de către autoritățile din Polonia. Autovehiculul este evaluat la aproximativ 200.000 de euro.
image png
Dorel Vișan deplânge moartea lui Mircea Diaconu: „Marii artiști se duc și nimeni nu mai spune un cuvânt despre ei”
Dorel Vișan, afectat de moartea colegului său de breaslă și prieten Mircea Diaconu! Remarcabilul actor a acceptat să stea de vorbă cu Click! și să ofere o primă reacție legată de trecerea în neființă a lui Mircea Diaconu.