Tokyo, țipete în peștera cu ecou mondial

Publicat în Dilema Veche nr. 908 din 2 – 8 septembrie 2021
Vocea: ţipete sau şoapte jpeg

Jocurile Olimpice de la Tokyo au fost un pariu de supraviețuire, căci altfel erau amenințate de dezorganizare și puse sub semnul întrebării. Dar totodată ele s-au constituit într-o șansă radicală pentru sportivii care, deja, le așteptau neliniștiți după anularea de anul trecut: anul 2020, anul tuturor regretelor, de la Jocuri la centenarul festivalului de la Salzburg sau la aniversarea a 75 de ani a celui de la Avignon. Anul 2021, pentru a salva o continuitate în pericol, trebuia să fie acela al reînvierii.

Jocurile s-au desfășurat în circuit public închis, dar planetar deschis: victorie a ecranului. Substituție de consolare căci, pentru destinul unui sportiv tînăr, patru ani sînt un interval decisiv. De aceea, poate, mai mult decît oricînd, implicarea a atins o intensitate deosebită. Și uneori a tulburat prin manifestări lipsite de orice reținere – un semn ce merită interpretat. Manifestări extreme.

Victoriile au fost ocazia unor reacții derutante prin exces și fără de rezervă. Atleți care se rostogolesc pe pistă sau țipă asemenea unor fiare eliberate din cușcă, echipe care se dedau unor dansuri neînfrînate, un săritor la înălțime care traversează stadionul urlînd pentru a-și îmbrățișa isteric un compatriot și el învingător, un alergător care-și sfîșie maioul la capătul unei curse perfecte… și cîte altele. Vechi spectator, aceste expresii derutante, fără de control și cenzură, inițial m-au surprins. Le-am înțeles sensul apoi. Acești sportivi s-au dedicat luni și ani de zile Jocurilor care păreau să fie suprimate chiar și în 2021, dar care, pînă la urmă, au fost confirmate. Ei au trăit cu panica Olimpiadei interzise în ciuda eforturilor depuse de cîțiva ani de zile, și aceasta i-a înspăimîntat. La Tokyo, impactul Jocurilor se datora și unei refulări ce-și găsea, miraculos, o soluție. O eliberare.

Japonezii au impus respectarea normelor sanitare, măști, gel dezinfectant, dar mai cu seamă absența spectatorilor. Săli goale sau genial concepute pentru a crea iluzia unei prezențe, grație scaunelor ce expuneau jocuri subtile de culori care, la televizor, creau impresia unui public. În absența lui, sportivii se confruntau cu propria lor singurătate, doar ei înșiși față în față cu cronometrele și cu adversarii mediatic îmbrățișați la capătul fiecărei competiții. Ei se implicau total fără prezența publicului și a ceea ce produce el ca stimulare exterioară. Aceasta explică, poate, tensiunea resimțită și reacțiile extreme, lacrimi sau țipete, care, constant, s-au manifestat. Solitudinea atleților accentua presiunea resimțită și acorda o valoare extremă victoriilor sau eșecurilor. O mare gimnastă americană s-a retras sub impactul „demonilor ce-i tulburau mintea”, o tenismenă care ocupa locul doi în clasamentul ATP a fost surclasată de o necunoscută. Alții, dimpotrivă, au realizat performanțe ce au depășit așteptările. Sportivii erau singuri și se confruntau cu propriile limite fără nici un alt partener. Ei se aflau față în față cu ceea ce, pentru ei, s-a transformat într-un test suprem: succesul la Jocuri. De aceea, fără îndoială, victoriile au suscitat adevărate simptome nevrotice. Cu atît mai intense cu cît lipseau martorii din tribune, dar noi, de aproape, le percepeam expresiile uneori isterice chiar. Peter Handke a scris un roman celebru despre „singurătatea portarului”, și aceasta a fost condiția generală a atleților reuniți în stadioane goale, dar conștienți de impactul unanim al performanțelor realizate. 

p15 2 wc jpg jpeg

Cu ceva timp înainte asistasem la Campionatul European de fotbal care beneficia de un număr corect de spectatori, a căror participare, de astă dată, surprindea prin excesul reacțiilor care poate erau consecința revenirii pe stadioane. Ipoteză plauzibilă căci, la un alt nivel, și teatrele au cunoscut aceeași efervescență inedită, superioară nivelului atins de obicei. La Tokyo nu se auzeau decît strigăte dispersate ici și colo, lipsea rezonanța tribunelor și astfel atleții erau frustrați de intensitatea dialogului care exaltă, excită, stimulează atletul lansat în febra competiției. Cîteva zile mai tîrziu asistam la reprezentația cu Don Giovanni la Salzburg. Sala părea o hiperbolă a balurilor vieneze sau venețiene căci fiecare spectator purta o mască, dar nu din plăcerea disimulării, ci din obligație sanitară. Acest public saluta prin ovații marile reușite vocale: aici, cîntăreții nu erau singuri. La Tokyo, dimpotrivă, domnea tăcerea din jur, o tăcere deplină. De aceea, sportivii, frustrați de orice relație dialogală, se manifestau excesiv, fiind reduși la o dificilă condiție monologală. Lipsiți de partenerii din tribune, ei nu vizau decît reușita performanțelor și recompensa lor simbolică: medaliile. Frustrați de absența aplauzelor și uralelor, ei își doreau obsesiv reușita olimpică. Aceasta le explică, în parte, manifestările extreme de satisfacție sau cele dureroase de eșec. N-am auzit niciodată mai multe țipete și n-am văzut mai multe lacrimi ca la Tokyo. Impact al singurătății pentru acești salahori ai efortului condamnați să se dăruiască total într-o peșteră fără ecou. Dacă ecoul direct era absent, cel virtual exercita o presiune extremă. Nu ne vede nimeni din tribune, dar ne vede lumea pe ecrane. O asemenea distorsiune se afla la baza acestor derutante reacții cathartice de teamă și exaltare. Ambivalență vizată de mult la greci… Sportul, la Tokyo, a produs manifestări similare cu Oedip sau Medeea.

Acum, cu evidență, s-a revelat impactul psihologic produs de cultul performanței și de imperativul succesului. Îl bănuiam, dar niciodată mai mult ca acum el nu și-a dezvăluit puterea devastatoare. Acum, camerele de televiziune ce adoptă privirea de aproape ne-au permis să surprindem ochii angoasați ai gimnastelor în așteptarea rezultatelor afișate sau mușchii crispați ai alergătorilor de cursă lungă. Fragilitatea sportivului ne-a apărut ca o condiție indisociabilă a competiției. Din tribună urmărim o siluetă, salutăm un gest inspirat, dar pe ecran surprindem detalii, mărturii biografice secrete, altfel inaccesibile. Cînd excesul satisfacției, cînd crochiuri neliniștite. Ca acelea ale gimnastelor care, ca niște fetițe temătoare, strîngeau în brațe ursuleții din catifea, dublul condiției lor infantile. Această tandrețe de obicei ascunsă și revelată doar de transmisia televizuală e complementul exceselor produse de reușita supremă în peștera fără spectatori. Pe atleți i-am văzut altfel. Dar și ei au fost alții.

Ciudată relație întreținem cu durata pandemiei… În plină vară a lui 2021, citeam pe tribunele goale din capitala niponă Tokyo 2020, la Salzburg, pentru centenar, se prezenta opera lui Mozart jucată, acum o sută de ani, la deschiderea festivalului, în 1920 – s-a generalizat un efort comun de a anula anul „ciumei”. De a-i contesta existența. Ca acea doamnă bătrînă dintr-o caricatură care, întrebată ce vîrstă are, răspundea: „Anul 2020 nu-l pun la socoteală”.

P.S. Citesc și recomand oamenilor de teatru, studenților și nu numai excepționalul serial Shakespeare publicat de Adrian Papahagi la Editura Polirom. La el, cunoașterea textelor și exercițiul bibliografiei se asociază organic, fără pedanterie și nici divagații abuziv teoretice. Ultima apariție e consacrată lui Titus Andronicus și Hamlet.

George Banu este critic de teatru. Printre volumele sale recente se numără Viață și teatru pe scena lumii (Editura Polirom), Povestirile lui Horatio (Editura Tracus Arte.)

Foto: wikimedia commons

951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.