Rîsul și fuga

Publicat în Dilema Veche nr. 841 din 2 - 8 aprilie 2020
Rîsul și fuga jpeg

Virusul m-a consolat, căci acum cîțiva ani, agasat de rîsul din sălile de teatru, îmi diagnosticam îmbătrînirea inevitabilă. „De ce atîta rîs?“, mă întrebam. Și părăseam teatrele, exasperat de deriziunea sistematic practicată de tinerele „colective“ de lucru care își găseau ecou în hohotele spectatorilor decontractați. O vulgaritate programatică, redusă la picioare în fund și măscări de vocabular, la un comic idiot, fizic, murdar. El nu-mi inspira decît repulsie și totodată, avîndu-i în vedere succesul, mă neliniștea: m-a părăsit sensul umorului? – îmi interogam neliniștit condiția. Și, resemnat, am abandonat aceste re­prezentații comice. Reprezentații „bune pentru tineri“, rupere de contact. Pe de altă parte, comicul burghez al teatrelor private nu mă atrăsese niciodată, fiindcă sînt teatre ce cultivă divertismentul ca marcă de fabrică. Recent, într-un asemenea teatru, la un spectacol cu piesa sfîșietoare a lui Edward Albee Cui îi e frică de Virginia Woolf? o vecină de fotoliu rîdea fără încetare. Cînd, agasat, am interpelat-o, ea mi-a răspuns: „Păi, n‑am venit aici ca să rîdem?“. Program prealabil pentru un public motivat doar prin perspectiva rîsului. Rîs generațional, rîs burghez, ambele îmi repugnau.

Îndoielile mele privind ruptura generațională sau refuzul rîsului formatat al teatrului privat s-au spulberat grație virusului. Am regăsit umorul. Nu încetez să mă amuz privind caricaturi și citind formule comice. O plăcere, o eliberare! Și îmi servesc ca „vitamine“ fortifiante. Rîsul provine acum dintr-o reacție de apărare contra unui pericol precis, o defensivă strategică și un mod de rezistență. Rîdem de ceea ce e insuportabil. Rîdem de ceea ce ne temem. Ca pe vremurile comuniste, de la Moscova la Praga sau București: rîs politic. El s-a constituit atunci într-o modalitate de refuz al situației generale, al valorilor pervertite, al exigențelor oficiale. Un rîs implicat și nicidecum gratuit. Acest umor a dispărut după 1989 și nu s-a manifestat decît episodic, fără impact, fără nici un efect. Acest rîs reînvie acum. Rîdem împreună, conștienți de pericol și uniți contra lui. Nu
mi-am pierdut umorul și îl redescopăr grație rîsului actual. De aceea, le mulțumesc celor care îmi expediază mesaje pe care, la rîndul meu, le distribui grație rețelelor sociale, producînd efecte de solidaritate cu o viteză necunoscută în anii ’60. Iată deci reconstituit scenariul luptei cu o forță superioară căreia i se rezistă, parțial, prin rîs. David contra lui Goliat.

Rîsul e o reacție de autoapărare a sedentarilor, ca mine, a celor lipiți de ecrane, paznici din fotoliu ai mesajelor care apar la orice oră din zi și din noapte în numele unei „internaționale“ a comicului reînviat. Complementar se manifestă clubul celor care refuză impasibilitatea și cultivă nevrotic dinamica fugii, a jogging-ului ca antianxiogen. Ei fug, fug în parcuri goale sau pe bulevarde pustii în numele unei igiene fizice. Acolo unde boala se difuzează exponențial, o soluție: ameliorarea mușchilor și eliberarea de panică prin fugă. Noi, vîrstnicii, rîdem de pe scaun, ei, tinerii, se apără alergînd.

Acestei bipolarități i se adaugă un alt termen. Acela mediocru și opac la gravitatea situației pe care-l reprezintă grupurile care nu-și pot abandona obișnuințele sociale, de șpriț sau grătar. Într-un fel, și ei rezistă, dar derizoriu. Iresponsabil, li se reproșează. Dar liberi…

wc pag15 sus jpg jpeg

„Unde fugim de acasă?“, ne întreba Sorescu demult. Acum ne întrebăm: „Cum să stăm acasă?“. Și, dintr-odată, ni se propun soluții culturale, vizionări de emisiuni și spectacole, lecturi, soluții contra sihăstriei urbane care a devenit regim comun. O variantă inedită de nesupunere se afirmă inventîndu-se rețele comunitare virtuale, dialoguri culturale, schimburi societale. Cu ochii în lacrimi am ascultat corul din Nabucco a lui Verdi, „Va pensiero“, format din cîntăreți izolați în camerele lor, dar asociați în fața unui dirijor vizibil mulțumită unui circuit de Internet. Dintr-odată aceste improvizații minore capătă un sens rebel. Teama blochează. Revolta e nobilă. Și ea e o victorie nebănuită.

Cultura ca antidepresiv. Deseori am utilizat-o ca atare, însă, consecință a virusului, nu îmi imaginam recursul la ea ca la un medicament general prescris și adoptat. Și de aceea am văzut concerte pe care pînă nu demult le sacrificam datorită urgențelor de lucru. Și, dincolo de muzică, mi s-au impus, ca eroi emblematici, pianiști de geniu sau dirijori traversați de muzică, împliniți prin ea. Claudio Abbado care, atins de cancer, la capătul
Recviem-ului lui Mozart, înainte de a se reîntoarce spre public, rămîne imobil îndelung fiindcă îi e necesar acest timp suspendat pentru a reveni de la sacrul muzicii la sala laică. Sau Herbert Blomsted care, la 90 de ani, dirijează Simfonia a V-a de Beethoven cu încîntare ludică, cu un surîs și cu o plăcere naivă. Muzica îl întinerește și toată orchestra îl iubește. Mi-a amintit de un filozof adept al fericirii și melancoliei, Vladimir Jankélévitch. Un dublu al lui… spiritul muzicii și al gîndirii reunite prin joc. Joc a cărui libertate mă reconfortează, altădată răsfoind un album de desene, „exerciții de singurătate“.

Dar să nu idealizăm. Pe vreme de virus se bea, se mănîncă și se face sex, soții se ceartă și divorțurile se anunță numeroase, ca în China după stingerea epidemiei. Fiecare își inventează comportamentul „personal“.

De la Paris, le scriu prietenilor din Italia cum o făceam acum o jumătate de secol de la București. Ne separa atunci „Cortina de Fier“, acum ne separă „cortina sanitară“. De la comunism la virus sau „eterna rentoarcere“.

P.S. Am scris o carte, recent apărută, consacrată luminii, lustrelor ce se multiplică pe scene și în magazine. Azi pare desuetă, alăturea cu drumul, dar poate că de aceea i-am avut intuiția. O ultimă sclipire a cristalelor, presimțire a ceea ce urma azi să ne lipsească. Mă uit nostalgic la această carte apărută în cel mai nepotrivit moment pentru ea. Și totuși, titlul ei mă consolează: O lumină în noapte.

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Une lumière dans la ville, le lustre (Paris, Ed. Arléa).

Foto: wikimedia commons

951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe jpeg
Jafar Panahi – film și cenzură, de aproape și de departe
Debutul cinematografic și scenariile metaforice care vorbeau despre sistemul totalitar apar și în urma propriilor experiențe politice.
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu jpeg
În preajma și totodată în inima Ansamblului brâncușian de la Tîrgu Jiu
Noua carte trebuie percepută ca o sinteză esențială, consacrată devenirii singurei opere monumentale transmise nouă de Constantin Brâncuși, dar și semnificației acesteia.
Poetul într un oraș de graniță jpeg
Poetul într-un oraș de graniță
Despre Petre Stoica cineva mai prețios ar putea spune că a îngenuncheat în fața poeziei și a plecat din cele lumești exact de ziua ei.
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI jpeg
„Original înseamnă să găsești personaje verosimile și să le pui în situații adevărate” – interviu cu regizorul Bogdan George APETRI
„Plec la drum cu o idee, cu o poveste, gîndindu-mă strict doar la personaje, la situațiile în care se află ele, la problemele cu care se confruntă, la deciziile pe care trebuie să le ia.”
Gaspar Noé – Cinéma du corps  30 de secunde pentru abandonarea filmului  jpeg
Gaspar Noé – Cinéma du corps. 30 de secunde pentru abandonarea filmului.
Noé revoluționează printr-un cinema exclusiv senzorial, un cinema al corpurilor, în jurul cărora așterne o pleiadă de subiecte așa-zis tabu.
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA jpeg
„Trebuie să ne luăm la revedere de la cîrciumar” – interviu cu regizorul Gabriel TEMPEA
„Tot mai puțini dispun de tihna și fizionomia necesare savurării șnițelelor de proporții copleșitoare.”
Yorgos Lanthimos  Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia jpeg
Yorgos Lanthimos. Caninul, Alpii, homarul și Ifigenia
Cinema-ul lui Lanthimos este în egală măsură autentic și artificial, realist și formalist.
Golania (1990) & Rezist (2017 2018)   un amplu ritual de trecere jpeg
O reașezare a condiției umane
Zoomizarea relațiilor umane sau microsoftizarea dialogurilor umane e brand global.
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI jpeg
O scenă pentru tinerii muzicieni de jazz – interviu cu Bogdan MATEI
„Pure Jazz“ este o serie de concerte în care vor performa doar tinerii muzicieni cu vîrstă sub 30 ani și care au compoziții proprii.
Enescu și Caudella – întîmplare cu elev și profesor jpeg
Cum l-au furat pe Enescu. Probele implacabile noi
Numele lui Romeo Drăghici, executor testamentar, primul director al Muzeului Enescu, a părut mereu stimabil. Niciodată nimeni nu îi contestase fie practicile patrimoniale, fie influența masivă asupra destinului postum al lui Enescu.
Brâncuși și religia frumosului jpeg
Brâncuși și religia frumosului
Brâncuși detestă individualul, detaliul singular, descripția realistă și de aceea se angajează în căutarea esențelor spirituale, a ceea ce este ascuns și merită să fie revelat.
De ce este Enescu cel mai împlinit dintre noi jpeg
Patru scrisori inedite ale lui Enescu, identificate, editate, comentate și restituite muzicii lui
La 28 ianuarie 2022, cîțiva istorici, arhiviști, muzicieni, critici literari și jurnaliști au semnalat și criticat public o nouă licitație privată cu documente obținute indubitabil fraudulos din arhive publice.

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.