Poetul șaibelor

17 aprilie 2020
Poetul șaibelor jpeg

Un român, căruia i s-a respins cererea de azil politic în Germania, mînios nevoie mare, critică lipsa de cultură a neamțului de rînd. Supărarea lui nu avea nimic cu vreun conflict marcant, pornise de la faptul că, într-o discuție cu colegii de atelier unde lucra, majoritatea confundau capitalele celor două țări vecine: Bucureștiul cu Budapesta. Cu aer de cunoscător, se interoga cu voce tare: „Asta-i cultură?”. Locuiam în același imobil.

Îi explic părerea mea în legătură cu subiectul, lucru care nu l-a prea convins, ba chiar i s-a părut lipsă de patriotism.

Bunica mea pe linie paternă – Muma, numele frumos cu care o apelam, nume cu aer de illo tempore – era o țărancă analfabetă. Punea degetul în loc de semnătură, iar la un recensămînt național, cînd a fost întrebată de data nașterii, a răspuns simplu, firesc, de i-a dat gata pe cei prezenți: „La culesul porumbului!”. Știa cîte ceva despre bătăliile lui Napoleon și despre cîteva amoruri împărătești, prelucrate de o bogată fantezie, ornament de care nu ducea lipsă. Ba chiar auzise de Bismarck, cîte ceva despre Prusia – nu cunoștea, desigur, afirmația prusacului despre mioritici: „Românii nu sînt o națiune, sînt o profesie”. Ne povestea nouă, nepoților, scurte istorioare pe care, la acea vîrstă, le ascultam cu gura căscată. Cu certitudine, le auzise de la bunici, părinți, frați, trecuți prin armată și războaie, altfel nu avea de unde să le știe. Deci celebritatea celor două personaje era așa de mare încît intrase și în conștiința unei babe neștiutoare de carte dintr-un sat oltenesc pierdut între nisipurile de la o cotitură a Dunării.

Cînd o bătrînă (alfabetizată) dintr-un sat din Normandia, să zicem, sau alta (alfabetizată) dintr-un sat din Bavaria vor ști cine a fost Ștefan cel Mare și Sfînt sau Mihai Viteazul, atunci și eu zic că neamțul de care se face vorbire este un incult. Pînă atunci… ciocu’ mic!

Într-un scuar din centrul  orașului Aalen (Baden-Württemberg), Germania, așezîndu-mă pe o bancă, intru în vorbă cu un sas venit din România. Eram Asylbewerber, mai pe românește un fel de „cerșetor de azil”, emigrant care aștepta cu emoție verdictul rezidenței. Domnul de lîngă mine se numea Dieter Klein, profesor de sport, sibian de origine, care era de vreo treizeci de ani acolo.

Discutăm de una, de alta, istorie, cultură, civilizație, minunîndu-mă de ce aud. Nu avea darul să preamărească nația germană, ba povestea cu emoție despre locurile copilăriei sibiene, anii de școală, Păltinișul, Mărginimea Sibiului etc.

Aducînd vorba despre civilizație, îmi spune una de necrezut. Înainte de război, circula în Germania o carte de maniere elegante, un fel de manual de bună purtare, mai bine zis, care pentru un român conținea sfaturi incredibile. Nu le mai țin minte pe cele cîteva pe care mi le-a menționat, dar pe unul nu l-am uitat nici acum, după aproape treizeci de ani: „Dacă voiai să dai pentru prima dată un telefon unei persoane necunoscute, într-o problemă personală, și dacă era duminică, puteai suna numai între orele 11,45 și 12”. Un sfert de oră numai!

M-am gîndit la mioriticii mei, care fără rușine mă scoală în puterea nopții la Montréal. Unii mai au scuze – necunoașterea diferenței de fus orar. Alții…

În Frankfurt/Main, cartierul Frankfurt-Rödelheim, într-o sîmbătă, sînt invitat la un party de către un dascăl de la școala unde urmam cursul de limba germană. El era profesorul nostru. Nu am fost singurul invitat, erau mai mulți oaspeți. Casele erau lipite una de alta de-a lungul străzii, iar grădinile din spatele lor erau despărțite de nu prea înalte garduri vii. O uniformitate care mi s-a părut curioasă, cel puțin mie, balcanic sadea.

Gazda, neamț get-beget, Herr Professor Dauser, sporovăia la gardul despărțitor cu vecinul, iar soția lui, văzîndu-mă curios, a venit lîngă mine. Mi-a explicat, rar și pe înțelesul meu – obligatoriu la cîtă germană știam – , despre ce era vorba. Voiau să facă un grătar în grădină, iar buna-cuviință obliga primitoarea noastră gazdă să ceară și acordul vecinului; fumul i-ar fi putut deranja pe copiii care se jucau pe gazonul din grădina lui. S-a aprobat, strigă Herr Dauser radios. Civilizație, numele tău este Germania, mi-am zis în gînd.

La Montréal, într-un grup restrîns de prieteni, mai spre sfîrșitul chiolhanului, cînd licorile își făcuseră efectul, după subiecte amestecate despre politică, sport, curiozități nord-americane etc., discuția alunecă spre cultură, ba chiar spre literatură.  Bruma de franceză pe care a învățat-o care pe unde a putut, mai ales după ce dai ceva pe „goarnă”, trebuie etalată.

Nu mai știu cum a venit vorba despre Macedonski, poetul Rondelurilor. Unul dintre cei prezenți – inginer mecanic, aveam să aflu după repriza de rîs nebun ce a urmat –, trezit din amorțeală, și-a adus aminte de „Poetul șaibelor“…  (La rondelle, șaibă în limba franceză.)

Sînt la Budapesta, imediat după răzmerița din decembrie. Într-o vitrină zăresc un evantai colorat de creioane mecanice Faber-Castell, marcă pe care o apreciam din vremea studenției, cînd tata mi-a cumpărat de la un neamț o riglă de calcul cu aceeași siglă. Aveam cîteva creioane acasă, dar cele din vitrină mi-au făcut cu ochiul. Intru, fac un tur al librăriei, aleg un creion și mă duc la casă să fac plata. Cum nu aveam mărunt, înmînez casierei o bancnotă de 100 de forinți. Casiera – distrată sau mînată de alte gînduri „financiare” – îmi dă restul de la 50 de forinți. În bruma mea de maghiară dobîndită într-un oraș din nord-vestul țării, îi explic că i-am dat 100 de forinți, dar nu reușesc să o conving. Insist cam zgomotos și apare șefa. Închide imediat casa mecanică, face inventarul și ies victorios. Mi se restituie forinții cuveniți, primesc scuzele de rigoare, ba mai mult, primesc cadou o ciocolată. E în joc „obrazul” nației!

Dacă întîmplarea ar fi avut loc într-un magazin din țară, sînt sigur că rămîneam fără bani, ba mă scoteau și în șuturi pe ușă…

Emil Belu este scriitor și trăiește în Canada.

Foto: wikimedia commons

958 15 15 Stefania Hirleata jpg
„Patrimoniul din Băile Govora poate fi salvat” – interviu cu STUDIOGOVORA –
Stațiunea are mai multe comori, dar Pavilionul de băi se distinge în mod special, pentru că a fost multă vreme punctul central și este azi abandonat, ceea ce are un impact negativ puternic asupra felului în care vizitatorii și localnicii percep stațiunea.
957 15 Fanny Chartres jpg
CC jpg
A nu trăi (doar) din trecut
Muzica celor de la Soft Machine (numele e preluat de la romanul lui William Burroughs) s-a dorit de la început un fel de happening, utilizînd lumini psihedelice și folosind influențe diverse.
957 21 Ligia Ciornei foto din arhiva personala jpeg
„Generația de acum minimalizează schizofrenia perioadei comuniste” – interviu cu Ligia CIORNEI
„Am încercat să surprindem efervescența interioară a unei femei însărcinate care e obligată să ia o decizie din cauza circumstanțelor.”
956 16 Cazacu1 jpg
Un maestru al jazz-ului spiritual
La cei 84 ani ai săi, Charles Lloyd a fost decanul de vîrstă al invitaților ediției de anul acesta a Festivalului de Jazz de la Gărîna.
c sebastian marcovici 1 jpg
O pădure, trei călăreți, o fată frumoasă. Și „Persona” lui Andryi Zholdak la FITS
Cîteva note fugare pe marginea spectacolului „Femeia mării”, prezentat pe scena Festivalului de Teatru de la Sibiu de trupa Teatrului Național Marin Sorescu.
955 15 Razvan Scurtu jpg
954 15 Jinte Deprez & Maarten Devoldere jpg
„Cîntecele de dragoste n-o să fie niciodată depășite” – interviu cu muzicianul Maarten DEVOLDERE
„Pentru mine, albumele cu cea mai mare însemnătate sînt despre dragoste și despărțiri.”
953 15 Gabriel Achim jpg
953 21 Banu2 jpg
Peter Brook, dispariția
El a ştiut întotdeauna cum să injecteze energie şi să însufleţească un public care a resimțit dorinţa regizorului de a-l erija în partener.
p 22 Monica Stan credit Lorand Vakarcs jpg jpg
„Cînd nu mai ai droguri, te hrănești cu afecțiunea celorlalți” – interviu cu Monica STAN
„Și relațiile de familie pot fi foarte toxice. Se creează relații codependente, toată lumea încearcă să extragă ceva de la celălalt, doar că aici nu sînt bani.”
p 23 credit P  Dalea jpg
Mai rău ca moartea
Datorită acțiunii de la Reșița, am observat cum opinia publică poate fi stîrnită printr-un demers artistic, asumîndu-și o postură interogativă sau reflexivă în raport cu lumea socială și dramele ei.
951 15 Marius Giura foto Andrei Becheru jpg
„Generațiile de muzicieni se schimbă“ – interviu cu Marius GIURA
„Sîntem mîndri de artiștii pe care am reușit să îi invităm. Ei au adus faimă acestui festival.”
951 16 Credit foto Adi Molnar 1 jpeg
„Trec printr-o perioadă crem cu abțibilduri” – interviu cu OIGĂN
Am umblat pe străzi cu sens unic, m-am uitat în casa liftului cînd el era plecat la supermarket și mi-am găsit un fel de voce doar a mea.
p 15 Delta Bucurestiului 0778 jpg
„Încerc să încetinesc dispariția amintirilor din acest loc” – interviu cu regizoarea Eva PERVOLOVICI
„Pentru mine era important să arăt în film acest trecut simbolic, în același timp artistic și spiritual, al închisorii Văcărești.”
947 15 Alexandru Belc jpeg
„Mă interesează legătura dintre trecut și prezent” – interviu cu regizorul Alexandru BELC
„Cît de mult putem să ne luptăm pentru a nu lăsa compromisul să se instaleze în noi?”
p 15 coperta2 jpg
Nota traducătorului
Seria romanelor „În căutarea timpului pierdut” de Marcel Proust va apărea, începînd din acest an, la Editura Cartier în noua traducere a lui Cristian Fulaș.
p 21 jpg
David Lynch: fuga psihogenică
La David Lynch există o doză bine echilibrată de mister și de inexplicabil, de gangsteri și femei în pericol, de dedublare și subconștient.
945 15 Sebastian Strasser png
„Mi s-ar părea fabulos să fac un film SF în România” – interviu cu regizorul Sebastian STRASSER
Tehnica învățată în ultimii zeci de ani aș vrea să o aplic la poveștile autentice care sînt parte din sufletul țării în care m-am născut.
945 22 Christian Badea jpeg
„Voiam să aud ceva care să-mi dea încredere că există potențial” – interviu cu dirijorul Christian BADEA
„Tehnic, muzicienii tineri sînt buni, atitudinea lor e bună. Trebuie timp.”
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE jpeg
„Altfelul este de multe ori mai ademenitor și, uneori, mai trainic” – interviu cu Horațiu MĂLĂELE
„Cînd viața începe să te cutremure și ești în pericol să te prăbușești e bine să te agăți de ce-ai făcut pînă atunci.”
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII jpeg
„Cred că adevăratul personaj a fost textul” – interviu cu actrița Marina PALII
„Aș investi în educație și apoi aș trăi o sută de ani să văd roadele ei într-o societate sănătoasă.“
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ jpeg
Bienala, un loc al fugii continue – interviu cu Cosmin COSTINAȘ
„Sperăm ca un anumit tip de relație să se stabilească între obiectul artistic, între personajele de pe ecran și conversațiile interioare pe care fiecare dintre noi le avem.”
Istoria culturală a lumii povestită de culori jpeg
Istoria culturală a lumii povestită de culori
Albastrul prosperă doar pe tărîmurile nepămîntești ale cerului, ale mării și ale orizontului.

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.