Peter Brook și tăcerea

Publicat în Dilema Veche nr. 886 din 1 - 7 aprilie 2021
Peter Brook și tăcerea jpeg

Brook e născut la schimbarea de solstițiu, pe 21 martie. În ajun l-am întîlnit cîteva ore… Mie, unui român, voia să-mi vorbească despre Rusia și relația cu originile părinților săi, despre exilul lor și persistența ascunsă a lumii lăsate în urmă. Tatăl său, în Lituania, care atunci aparținea Rusiei, se angajase în mișcarea revoluționară, de partea celor care au pierdut – menșevicii –, dar, printr-un miracol, obținut și grație unui bacșiș important, i s-a permis să plece, însă cu obligația, contrasemnată, de a nu reveni niciodată. Exil definitiv – „părinții vorbeau rusește doar noaptea între ei, ca să nu-i audă cei doi băieți”, a căror integrare în lumea Angliei trebuia să fie absolută, căci Rusia le era complet interzisă. Brook va descoperi Moscova doar la începutul anilor ʼ50, cînd prezintă acolo Hamlet, cu Paul Scofield. Reîntoarcere în plin stalinism, încă. Și, povestește el, într-o zi telefonul sună și, cînd o voce necunoscută îl interoghează – părinții, rudele –, el se enervează, dar interlocutorul își explică interesul, deloc polițienesc, spunînd: „Sînt vărul dumneavoastră”. Surpriză intensă căci Brook ignora cu totul ramura familială rămasă în Rusia. „Corespondența era periculoasă și, din prudență, nimeni nu a scris. De altfel, cînd mama a fost interogată, nimeni nu a bănuit, din fericire, existența surorii sale de la Londra. O șansă”, îi explica vărul său. Amintirea lui Peter despre riscurile epistolare pe timp de teroare îmi evocă episodul scrisorii lui Cioran din anii ʼ50, cînd cei care au primit-o și transmis-o au sfîrșit în închisoarea de la Pitești. Ca prietenul familiei noastre, Theodor Enescu, expertul absolut al lui Luchian. Pușcărie pentru un mesaj parizian.

Brook și-a întîlnit vărul după ce-i văzuse un spectacol admirabil cu Ploșnița de Maiakovski și, îmi spune el, „dacă aș fi rămas în Rusia aș fi făcut un asemenea teatru, grotesc și direct”. Vărul i-a fost asistent marelui regizor Meyerhold, care l-a montat ca nimeni altul pe Maiakovski, și, într-un fel, acesta continua tradiția maestrului asasinat undeva în Siberia. Cu Brook, demult, am văzut, împreună, cîteva minute din celebrul Revizor și atunci el își manifesta entuziasmul pentru interpretul lui Hlestakov,  Garin,  „actorul cu cel mai bun ritm pe care l-am văzut”. Cîteodată doar o apariție episodică e suficientă unui ochi expert ca al său pentru a sesiza geniul unui actor. Nu-mi amintesc de interpret, dar îmi amintesc uimirea lui Brook.

Azi, Brook, mai des ca pe oricine, îl evocă pe Meyerhold. În spectacole precum Qui est là sau, mai recent, Why, unde regizorul rus apare ca o victimă a criminalității politice, unde îi auzim vorbele și îi deplîngem destinul. Brook, acum, tot la stalinism revine, la sinuciderea lui Maiakovski și la asasinarea lui Meyerhold. Cu o formulă ce mă tulbură prin pertinența sa, el îmi spune: „Meyerhold este Socrate al teatrului modern”. Cîtă tragedie în această mărturie de iubire pentru victima eroului său emblematic! El uită însă dogmatismul lui Meyerhold însuși, repede convertit la cauza bolșevică, sancțiunile pe care le-a distribuit și obligația impusă lui Evreinov, colaboratorul său co-genial, de a părăsi Rusia și a se refugia la Paris. Împreună, ei au realizat spectacolul emblematic, gigantic, consacrat Ocupării Palatului de Iarnă. Meyerhold, cu puțin timp înainte, semnase cel mai fastuos spectacol imperial, Bal mascat de Lermontov, la Teatrul Alexandrinsk pe care, recent, l-a reconstituit actualul său director, Fokin. Meyerhold s-a asociat Puterii care l-a asasinat, dar Brook pare surd la aceste precizări ce relativizează imaginea „martirului“ său. El îl „sanctifică”. Coincidență semnificativă: tot lui Meyerhold îi dedică marele Kantor Azi e aniversarea mea, ultimul său spectacol neterminat. Meyerhold, un erou al teatrului nostru.

gbanu2 jpg jpeg

La Moscova, Brook s-a preocupat atunci, în tinerețe, în anii ʼ50, de cel mai celebru eșec al regiei moderne, Hamlet-ul lui Gordon Craig, artistul complet opus lui Stanislavski pe care acesta, în ciuda diferendelor care îi disociau, l-a invitat la Teatrul de Artă, sanctuar al teatrului modern. Craig a imaginat o scenografie antirealistă construită pe baza unor paravane care trebuiau să se deplaseze în funcție de dinamica acțiunii. Și azi le privim cu admirație, Antoine Vitez le-a copiat pentru Hamlet-ul său, dar, atunci, ele s-au prăbușit și cortina a coborît pentru a camufla dezastrul. Pe Brook, acest naufragiu îl pasiona și, îmi povestește el, pe un ger moscovit, a făcut în fața teatrului un lung interviu cu unul dintre colaboratorii lui Craig. „Pasionant”, dar interviul, în mod inexplicabil, s-a șters. Îi sugerez că poate sub efectul intervenției intransigente a KGB-ului, constant performant tehnologic. El surîde și nu exclude ipoteza.

Între apostolul modernității, Craig, și martirul terorii, Meyerhold, se situează figura lui Stanislavski, care l-a invitat pe primul și l-a adăpostit pe al doilea. Stanislavski, artistul generos care și-a deschis teatrul și brațele adversarilor săi ireductibili. „Eu pe el îl iubesc.“

Brook a vrut să pună în scenă Trei surori, dar la Paris, din cauza unei programări excesive a piesei, a abandonat și s-a resemnat cu Livada… Rusia era mereu prezentă, dar altfel. Natasha, soția lui, o va juca pe Liubov. Brook își amintește că, citind Război și pace, și-a dorit ca soție o Natașa pe care, accidental, a întîlnit-o la un bal și i-a cerut mîna. Viața imită arta. Ea o va distribui, cîteva decenii mai tîrziu, în Liubov, care se reîntoarce de la Paris pentru a-și asuma sacrificiul Livezii. Despărțire definitivă de Rusia. Dar, ultim adagiu, Brook o va asocia lui Michel Piccoli pentru un spectacol consacrat corespondenței dintre Cehov și Olga Knipper – rezonanță moscovită!

Fata lui Brook se numește Irina, ca Irina din Trei surori. Rusia nu dispare.

Odată, cînd, entuziast, i-am vorbit lui Brook despre Gorbaciov, el mi-a temperat elanul: „Georges, te înșeli. Gorbaciov nu va reuși. Rusia iubește țarul dictator. Ivan cel Groaznic, Boris Godunov, Stalin…”. Atunci, scepticismul său mi s-a părut abuziv reacționar, azi îl consider lucid realist. Putin domnește inebranlabil peste Kremlin. Iar Brook îl evocă pe Meyerhold, figura emblematică a terorii. Contrastele Rusiei.

Părinții lui Brook sînt evrei de origine, evrei ruși. Și, știind asta, am fost surprins cînd ne-am întîlnit într-o noapte de Înviere la Biserica Rusă de pe strada Crimeea. Niciodată nu m-am simțit mai aproape de el.

Înainte de a-l părăsi în ajunul aniversării a 96 de ani, cînd am rămas singuri, departe de tehnicieni și de însoțitori, el mi-a murmurat: „Știm din ce e făcută materia. Dar nu știm din ce e făcută tăcerea”. Și atunci, evident, mi-au revenit în minte cuvintele prințului danez: „The rest is silence”. Vor fi oare ultimele cuvinte dinaintea tăcerii ale artistului care se stinge și care, ani de zile, mi-a adus bucuria teatrului?

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cea mai recentă carte publicată: Viață și teatru pe scena lumii,  Editura Polirom, 2021.

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Câți ani de pușcărie riscă românul acuzat de trădare
Conform articolului 394 din Codul Penal, Alexandru Piscan, care este acuzat că a desfășurat activități de spionaj în beneficiul Federației Ruse, vizând obiective militare românești și NATO, poate înfunda pușcăria ani grei.
image
Anchetă extinsă în cazul Coldea: sunt vizați și Alexander Adamescu și Mihai Tufan. „Șeful cel mare”, fondator al „statului paralel”
Anchetă a fost extinsă în dosarul generalilor SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, fiind cercetate fapte de corupție în legătură cu firme controlate de către oamenii de afaceri Bogdan Alexander Adamescu și de către milionarul Mihai Tufan.
image
Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale

HIstoria.ro

image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.
image
Cadoul de nuntă primit de Zoia Ceaușescu de la părinți
Fabricat în Franța, la o comandă specială a familiei Ceaușescu în anul 1983, automobilul Fuego GTS a fost facturat de către Renault (Service des Ventas Speciales Exportation) pe numele Ceaușescu Elena Zoia, unul dintre copiii familiei prezidențiale, care l-a primit cadou de nuntă de la părinți.
image
O tentativă de sinucidere în închisoarea Pitești: Povestea dramatică a lui Nicolae Eșianu
Nicolae Eșianu s-a născut la Cluj în 1923. Tatăl, director la Banca Ardeleană, iar mama, profesoară. Școala primară o face la Sibiu și apoi Liceul Militar la Târgu Mureș. În 1942 își dă bacalaureatul la Liceul Gheorghe Lazăr din Sibiu.